Vertij paroxistic benign: simptome specifice si optiuni de tratament

VPPB apare atunci când micile cristale de calciu din urechea internă se deplasează în canalele semicirculare, perturbând funcționarea normală a sistemului vestibular. Deși simptomele pot fi neplăcute și derutante, VPPB este o afecțiune benignă care poate fi tratată eficient prin manevre de repoziționare și exerciții specifice. Înțelegerea mecanismelor și a opțiunilor de tratament pentru VPPB este esențială pentru gestionarea adecvată a acestei afecțiuni frecvente, care afectează calitatea vieții multor persoane.

Simptomele vertijului paroxistic pozițional benign

Vertijul paroxistic pozițional benign se manifestă prin episoade bruște de amețeală și senzație de rotire, de obicei declanșate de mișcări specifice ale capului. Simptomele pot include dezechilibru, greață și mișcări involuntare ale ochilor, variind în intensitate și durată.

Vertij (senzație de rotire)

Declanșat de mișcările capului: Vertijul în cazul vertijului paroxistic pozițional benign este strâns legat de anumite mișcări ale capului. Aceste episoade sunt tipic provocate de schimbări rapide ale poziției capului, cum ar fi ridicarea sau coborârea bruscă, întoarcerea în pat sau privirea în sus. Mecanismul constă în deplasarea otoconiilor libere în canalele semicirculare ca răspuns la aceste mișcări. Fluxul endolimfei rezultat stimulează anormal celulele ciliate, trimițând semnale eronate creierului despre mișcare și poziție. Pacienții descriu adesea o senzație intensă de rotire sau de „răsturnare” a mediului înconjurător. Severitatea vertijului poate varia, dar de obicei este suficient de intensă pentru a perturba echilibrul și activitățile zilnice. Este important de menționat că nu toate mișcările capului vor declanșa vertijul, ci doar cele care poziționează canalul afectat într-un anumit unghi față de gravitație.

Episoade scurte (mai puțin de 1 minut): Caracteristica distinctivă a vertijului paroxistic pozițional benign este durata scurtă a episoadelor de vertij. Aceste episoade durează de obicei între 20 și 60 de secunde, rareori depășind un minut. Scurta durată este explicată prin mecanismul de bază al afecțiunii: otoconiile deplasate se mișcă rapid prin canalul semicircular afectat ca răspuns la schimbarea poziției capului, stimulând celulele ciliate pentru o perioadă limitată. Odată ce otoconiile se stabilizează într-o nouă poziție sau se întoarce în utriculă, stimularea anormală încetează, iar simptomele se atenuează. Această caracteristică temporală ajută la diferențierea vertijului paroxistic pozițional benign de alte cauze de vertij, care pot produce episoade mai lungi sau continue. Cu toate acestea, chiar și aceste episoade scurte pot fi extrem de deranjante și pot avea un impact semnificativ asupra calității vieții pacientului.

Alte simptome asociate

Amețeală și senzație de cap ușor: Acestea sunt simptome frecvente în vertijul paroxistic pozițional benign, adesea însoțind sau alternând cu episoadele de vertij. Pacienții pot descrie o senzație de dezorientare spațială, instabilitate sau o percepție alterată a mediului înconjurător. Aceste simptome pot persista chiar și între episoadele acute de vertij, contribuind la o stare generală de disconfort și anxietate. Amețeala poate varia în intensitate, de la o ușoară senzație de plutire până la o dezorientare severă care interferează cu activitățile zilnice. Senzația de cap ușor poate fi descrisă ca o impresie de „ceață mentală” sau dificultate în concentrare. Aceste simptome sunt cauzate de conflictul senzorial dintre informațiile vestibulare eronate și alte sisteme senzoriale, precum vederea și propriocepția, care încearcă să mențină echilibrul și orientarea spațială.

Greață și vărsături: Acestea sunt simptome comune asociate cu vertijul paroxistic pozițional benign, rezultând din discrepanța dintre informațiile vestibulare eronate și alte sisteme senzoriale. Intensitatea acestor simptome poate varia considerabil de la un pacient la altul și chiar de la un episod la altul la același pacient. Greața este adesea descrisă ca o senzație neplăcută în stomac sau gât, care poate fi ușoară sau severă. În cazurile mai grave, greața poate duce la vărsături, în special în timpul sau imediat după un episod acut de vertij. Aceste simptome pot fi deosebit de deranjante și pot contribui semnificativ la anxietatea și disconfortul asociate cu afecțiunea. Persistența greței chiar și între episoadele acute de vertij poate avea un impact negativ asupra apetitului și nutriției pacientului, afectând astfel starea generală de sănătate și calitatea vieții.

Probleme de echilibru și instabilitate: Problemele de echilibru și instabilitatea sunt consecințe frecvente ale vertijului paroxistic pozițional benign, afectând semnificativ mobilitatea și siguranța pacienților. Aceste simptome pot persista chiar și între episoadele acute de vertij, creând o stare constantă de nesiguranță în mișcări. Pacienții pot experimenta dificultăți în menținerea unei poziții staționare, în special atunci când stau în picioare sau merg. Instabilitatea poate fi mai pronunțată în condiții de iluminare scăzută sau pe suprafețe neregulate. Aceste probleme de echilibru cresc riscul de căderi, în special la persoanele în vârstă, putând duce la complicații secundare grave. Impactul asupra vieții de zi cu zi poate fi semnificativ, limitând capacitatea pacienților de a efectua activități obișnuite și reducând independența lor. Reabilitarea vestibulară și exercițiile de echilibru pot juca un rol crucial în ameliorarea acestor simptome.

Nistagmus (mișcări oculare anormale): Nistagmusul reprezintă o componentă cheie în diagnosticul și înțelegerea vertijului paroxistic pozițional benign. Acesta se manifestă prin mișcări involuntare, ritmice ale ochilor, tipic observate în timpul episoadelor de vertij. În vertijul paroxistic pozițional benign, nistagmusul are caracteristici specifice: este de obicei rotator sau orizontal-rotator, cu o componentă rapidă în direcția urechii afectate. Apare după o scurtă latență (1-5 secunde) în urma schimbării poziției capului și durează mai puțin de un minut. Intensitatea nistagmusului tinde să scadă dacă poziția provocatoare este menținută (fenomen cunoscut ca fatigabilitate). Aceste mișcări oculare anormale reflectă dezechilibrul în semnalele vestibulare trimise creierului și sunt esențiale pentru localizarea canalului semicircular afectat. Observarea atentă a caracteristicilor nistagmusului de către medici este crucială pentru diagnosticul precis și managementul adecvat al vertijului paroxistic pozițional benign.

Opțiuni de tratament pentru vertijul paroxistic pozițional benign

Tratamentul vertijului paroxistic pozițional benign se concentrează pe repoziționarea otoconiilor deplasate înapoi în utriculă. Principalele opțiuni includ procedurile de repoziționare a canalitelor, exercițiile Brandt-Daroff și, în cazuri rare, intervenția chirurgicală.

Proceduri de repoziționare a canalitelor

Manevra Epley: Această procedură este considerată standardul de aur în tratamentul vertijului paroxistic pozițional benign al canalului posterior. Manevra începe cu pacientul în poziție șezândă, cu capul rotit la 45 de grade spre partea afectată. Pacientul este apoi ajutat să se întindă rapid pe spate, cu capul atârnând ușor peste marginea mesei de examinare. După 30-60 de secunde, capul este rotit cu 90 de grade în direcția opusă. Urmează o rotație completă a corpului în aceeași direcție, menținând poziția capului. În final, pacientul este readus în poziția șezândă. Această secvență de mișcări este concepută pentru a ghida otoconiile înapoi în utriculă. Manevra Epley are o rată de succes de aproximativ 80% după o singură aplicare, iar eficacitatea crește cu repetări. Este important ca pacienții să primească instrucțiuni post-procedură pentru a maximiza beneficiile și a preveni recidivele.

Manevra Semont: Această tehnică este o alternativă eficientă pentru tratamentul vertijului paroxistic pozițional benign, în special pentru canalul semicircular posterior. Procedura începe cu pacientul în poziție șezândă pe marginea mesei de examinare, cu capul rotit cu 45 de grade în direcția opusă urechii afectate. Pacientul este apoi rapid mișcat într-o parte, cu capul menținut în aceeași poziție, și ținut așa timp de 30 de secunde. Ulterior, pacientul este mișcat rapid în direcția opusă, traversând poziția șezândă inițială, ajungând pe cealaltă parte a mesei. Această mișcare bruscă are scopul de a disloca otoconiile din canalul semicircular și de a le ghida înapoi în utriculă. Manevra Semont este deosebit de utilă pentru pacienții care au dificultăți în efectuarea manevrei Epley și poate fi la fel de eficientă în ameliorarea simptomelor vertijului paroxistic pozițional benign.

Exercițiile Brandt-Daroff: Aceste exerciții reprezintă o metodă de auto-tratament pentru vertijul paroxistic pozițional benign, care poate fi efectuată acasă de către pacienți. Procedura implică o serie de mișcări repetitive concepute pentru a disloca și dispersa otoconiile din canalele semicirculare. Pacientul începe în poziție șezândă, apoi se mișcă rapid într-o poziție de decubit lateral, cu capul rotit cu 45 de grade în sus. Această poziție este menținută timp de 30 de secunde sau până la încetarea vertijului. Pacientul revine apoi în poziția șezândă pentru 30 de secunde, după care repetă mișcarea pe partea opusă. Ciclul este repetat de mai multe ori pe zi. Deși pot provoca temporar vertij, aceste exerciții ajută la habituarea sistemului vestibular și pot fi deosebit de utile în prevenirea recurențelor. Exercițiile Brandt-Daroff sunt mai puțin eficiente decât manevrele Epley sau Semont, dar pot fi o opțiune valoroasă pentru auto-gestionarea pe termen lung.

Terapia de reabilitare vestibulară: Această abordare terapeutică joacă un rol crucial în managementul vertijului paroxistic pozițional benign, în special pentru pacienții cu simptome persistente sau recurente. Terapia implică un program personalizat de exerciții concepute pentru a îmbunătăți funcția vestibulară, stabilitatea posturală și coordonarea vizual-vestibulară. Exercițiile pot include mișcări oculare, rotații ale capului, exerciții de echilibru și activități de stabilizare a privirii. Scopul este de a facilita compensarea centrală a sistemului nervos și de a reduce sensibilitatea la mișcările provocatoare. Terapia de reabilitare vestibulară poate fi deosebit de benefică pentru pacienții vârstnici sau cei cu frică de cădere, ajutând la îmbunătățirea încrederii și a calității vieții. Programul este de obicei administrat de fizioterapeuți specializați și poate dura câteva săptămâni până la câteva luni, în funcție de severitatea simptomelor și de răspunsul individual al pacientului.

Medicație pentru ameliorarea simptomelor

Antihistaminice (de exemplu, meclizină): Antihistaminicele, în special meclizina, sunt frecvent utilizate pentru ameliorarea simptomelor asociate vertijului paroxistic pozițional benign. Aceste medicamente acționează prin suprimarea funcției vestibulare și reducerea senzației de vertij și greață. Meclizina, un antihistaminic de primă generație, este deosebit de eficientă datorită efectelor sale anticolinergice și sedative ușoare. Ea poate fi administrată oral, de obicei în doze de 25-50 mg de până la trei ori pe zi. Deși poate oferi o ameliorare rapidă a simptomelor, utilizarea pe termen lung nu este recomandată, deoarece poate interfera cu procesul natural de compensare vestibulară. Efectele secundare pot include somnolență, uscăciunea gurii și vedere încețoșată. Este important de menționat că antihistaminicele sunt mai eficiente în tratarea simptomelor acute și nu adresează cauza subiacentă a vertijului paroxistic pozițional benign.

Benzodiazepine (de exemplu, diazepam): Benzodiazepinele, cum ar fi diazepamul, sunt uneori prescrise pentru managementul pe termen scurt al simptomelor severe de vertij în vertijul paroxistic pozițional benign. Aceste medicamente acționează ca depresoare ale sistemului nervos central, reducând anxietatea asociată vertijului și suprimând activitatea vestibulară. Diazepamul poate fi administrat în doze mici (2-5 mg) de până la trei ori pe zi. Efectul său anxiolitic poate fi deosebit de benefic pentru pacienții care dezvoltă frică de mișcare sau anxietate anticipatorie legată de episoadele de vertij. Cu toate acestea, utilizarea benzodiazepinelor trebuie să fie limitată și atent monitorizată din cauza riscului de dependență și a efectelor secundare precum somnolența și coordonarea redusă. În plus, aceste medicamente pot întârzia recuperarea naturală prin interferarea cu procesele de compensare vestibulară. Utilizarea lor este, prin urmare, rezervată de obicei pentru cazurile severe și pentru perioade scurte de timp.

Intervenția chirurgicală (cazuri rare)

În situațiile extrem de rare în care vertijul paroxistic pozițional benign este sever și refractar la tratamentele conservative, intervenția chirurgicală poate fi luată în considerare. Procedura cea mai frecvent utilizată este ocluzia canalului semicircular posterior, cunoscută și sub numele de „plugging” (astupare). Această tehnică implică deschiderea osului temporal și obliterarea canalului semicircular afectat cu țesut conjunctiv sau un alt material de astupare. Scopul este de a preveni mișcarea endolimfei și a otoconiilor în canalul afectat, eliminând astfel stimulul care provoacă vertijul. Deși eficientă în ameliorarea simptomelor, această procedură comportă riscuri semnificative, inclusiv pierderea auzului și deteriorarea funcției vestibulare. Prin urmare, intervenția chirurgicală este rezervată doar pentru cazurile cele mai severe și persistente, unde calitatea vieții pacientului este semnificativ afectată și toate celelalte opțiuni terapeutice au eșuat.