Serviciile de oftalmologie sunt esentiale pentru diagnosticarea si tratarea afectiunilor oculare, oferind atat consultatii de rutina, cat si interventii chirurgicale complexe. Specialistii oftalmologi efectueaza examinari amanuntite ale ochilor pentru a identifica probleme precum cataracta, glaucomul, viciile de refractie sau degenerescenta maculara.
Top clinici din apropiere pentru Oftalmologie în Bacau
Conform specialistilor, controlul oftalmologic in Bacau trebuie sa fie efectuat cu regularitate, mai ales de cei care petrec mult timp in fata ecranelor. Exista studii care au demonstrat ca numarul persoanelor care poarta ochelari este in crestere, din cauza faptului ca sunt mai predispusi la dezvoltarea unor afectiuni ca miopia sau hipermetropia. Pentru ca problemele de vedere sa fie tinute sub control, conteaza foarte mult ca medicul oftalmolog sa ii prescrie pacientului lentile care sa se potriveasca necesitatilor sale, astfel incat sa vada cat mai bine atat la distanta, cat si la apropiere. Este recomandat ca la fiecare vizita, pacientul sa aiba asupra sa reteta primita de la controlul anterior, astfel incat medicul sa vada concret cat de mult sau putin au crescut dioptriile, dar si in ce stadiu se afla pacientul.
Daca esti in cautarea unui doctor oftalmolog de incredere din Bacau si nu stii catre care clinica sau centru medical sa iti indrepti atentia, te incurajam sa citesti in continuare, pentru a descoperi institutiile medicale pe care ti le pregatim.
Clinici din Bacau specializate in oftalmologie (prezentate in detaliu, in ordine aleatorie)
Daca te-ai hotarat sa mergi la o clinica de oftalmologie din Bacau pentru a cere parerea unui specialist cu privire la o problema de sanatate pe care o experimentezi, atunci ai ajuns in locul potrivit, pentru ca iti asiguram in randurile de mai jos cinci cabinete specializate spre care iti poti indrepta atentia. Iata care sunt acestea, dar si de ce ar trebui sa apelezi la ajutorul lor:
1. Opticlass
Opticlass este un cabinet oftalmologic din Bacau care se adreseaza atat adultilor, cat si copiilor, pentru efectuarea unei consultatii de specialitate. Echipa este formata din medici bine pregatiti in domeniu, printre care se numara si dr. Gabriela Zavorodnic si dr. Paul Ginju. Doar cei doi isi desfasoara activitatea la centrul de oftalmologie din Bacau. O consultatie medicala este compusa din mai multe investigatii, cum ar fi: prescriere corectie optica, prescriere lentile de contact, examen pol anterior, examen de fund de ochi, masurarea presiunii intraoculare, ecografie oculara (doar in cadrul cabinetului din Bacau), perimetrie computerizata, pahimetrie, tomografie oculara (doar in cabinetul din Bacau). Toate acestea pot fi decontate partial de catre CAS, multumita parteneriatului dintre clinica si agentia de asigurari de sanatate. Investigatiile sunt efectuate prin intermediul unei aparaturi de ultima generatie, pentru o acuratete ridicata.
Pretul pentru o consultatie oftalmologica este de 200 lei, insa pacientii asigurati pot beneficia de aceasta decontata partial daca se prezinta la cabinet cu biletul de trimitere de la medicul de familie.
Parerile pacientilor care au frecventat aceasta unitate medical sunt favorabile, multumita serviciilor si investigatiilor calitative puse la dispozitie. Echipa de medici este de incredere, profesionista, experimentata si empatica, avand acces la aparaturi de ultima generatie, pentru efectuarea unor investigatii la standarde superioare. Preturile sunt accesibile, programarile sunt respectate, iar personalul da dovada de amabilitate si seriozitate.
Daca varianta de mai sus nu te multumeste pe deplin, iti poti indrepta atentia catre Laser Optica, o clinica de oftalmologie din Bacau, in cadrul careia ai ocazia de a solicita parerea unui profesor doctor renumit. Echipa de specialisti este formata, asadar, din: prof. dr. Danut Costin, specialist in neurooftalmologie, dr. Andreea Moraru, dr. Mihaela Mates si dr. Oana Maxim, medici specialisti in oftalmologie. O examinare oftalmologica are in componenta urmatoarele servicii: autorefractometrie computerizata, examen biomicroscopic, examinare fund de ochi, tonometrie non contact, exercitii ortoptice. Pacientii au si posibilitatea de a-si achizitiona ochelari, in urma investigatiilor realizate de medicul specialist. Echipamentele si aparaturile care sunt folosite pentru realizarea acestor examinari sunt de ultima generatie, pentru obtinerea unor rezultate precise si a unui diagnostic corect.
Tariful aplicat pentru o consultatie de oftalmologie este de 200 lei.
Pacientii care au luat in considerare serviciile oferite de Laser Optica au fost multumiti, multi dintre acestia spunand ca vor reveni. Echipa de medici este profesionista, prompta, implicata si bine pregatita, avand la dispozitie o aparatura de inalta performanta, prin care se realizeaza examinari ireprosabile. Diagnosticul stabilit de medic este unul corect, iar tratamentul este adaptat pentru fiecare pacient in parte.
3. Oculux
Oculux este o alta clinica de oftalmologie din Bacau spre care iti poti indrepta atentia pentru efectuarea unei consultatii de specialitate la un medic oftalmolog de incredere. Aceasta a fost infiintata in anul 1991 si, inca de la inceput, principala sa misiune a fost de a le oferi pacientilor oportunitatea de a se bucura de o vedere clara si sanatoasa. Aparaturile de calitate si investigatiile amanuntite realizate de doctori cu experienta au scopul de a duce la stabilirea unui diagnostic corect. Specialistii gasesc solutii pentru urgente oftalmologice, efectueaza control profilactic, actualizeaza prescriptia de ochelari si monitorizeaza afectiunile oculare cronice atat la adulti, cat si la copii. O consultatie completa cuprinde urmatoarele investigatii: biomicroscopie, autorefractometrie, tensiune intraoculara, prescriptie ochelari de vedere.
Pretul stabilit pentru o consultatie la adulti este de 180 lei, iar pentru copii, aceasta costa 200 lei.
Cabinetul oftalmologic din Bacau a primit numeroase aprecieri din partea pacientilor, care s-au declarat a fi multumiti de prestatia medicala. Medicii sunt profesionisti si acorda atentie investigatiilor efectuate, iar aparaturile sunt de ultima generatie, asigurand un act medical ireprosabil. Amabilitatea, profesionalismul si seriozitatea sunt la ele acasa.
4. Clinica Gauss
Clinica Gauss este localizata in Bacau si se adreseaza tuturor pacientilor care se confrunta cu probleme de vedere prin servicii oftalmologice de calitate si personalizate in functie de patologiile de care sufera. Institutia medicala a fost infiintata in anul 2007 de medicii Cristian Postolache si Oana Chelaru, pentru a oferi tuturor persoanelor cu tulburari de vedere un loc in care sa se trateze. Se efectueaza o serie generoasa de interventii chirurgicale, care au ca scop vindecarea tulburarilor, printre care se numara si: operatii de cataracta, de corectare a miopiei, a hipermetropiei, a astigmatismului, operatii ale pleoapelor, de retina, glaucom si de ameliorare a astigmatismului. Echipa de medici este formata din: dr. Oana Chelaru, dr. Cristian Postolache, dr. Silvia Salavastru, dr. Igor Astefculese, dr. Tania Astefculese, dr. Victor Aurculesei, dr. Alina Nagherneac, dr. Victoria Damian si dr. Eliza Iancu.
Costul pentru o consultatie de oftalmologie este de 150 lei.
Implicarea, profesionalismul si seriozitatea de care medicii dau dovada sunt aspecte profund apreciate de pacienti. Buna pregatire in domeniu a acestora si faptul ca au la dispozitie aparaturi si echipamente de ultima generatie sunt principalii factori care duc la desfasurarea unui act medical corect si ireprosabil. Din pacate, din cauza numarului mult prea ridicat de solicitari, gestionarea programarilor este deficitara.
5. Asioptic
Asioptic este un cabinet oftalmologic din Bacau care o are in centru pe dr. Adriana Ivanciu, specializata in neurochirurgie si oftalmologie. Aceasta a participat la numeroase concursuri si congrese internationale, dintre care merita amintite urmatoarele: Frankfurt Retina Meeting, Congresul Societatii Europene de Oftalmologie (Viena), Congresul Mondial de Oftalmologie (Hong Kong), Congresele Societatii Romane de Oftalmologie, Congresul Mondial de Oftalmologie (Abu Dhabi), Congresul Mondial de Oftalmologie (Tokio), Congresul Societatii Europene de Oftalmologie (Atena), Al 34-lea Congres al ESCRS (Copenhaga). Este membra a societatilor oftalmologice nationale si internationale si si-a dobandit experienta profesionala in cadrul Spitalului Judetean din Bacau, clinicii oftalmologice dr. Grigoras si AsioftaMed. Printre serviciile pe care le pune la dispozitia pacientilor sunt amintite si: prescrierea lentile de contact, acuitate vizuala, examen de pol anterior, verificarea tensiunii intraoculare, examen fund de ochi, gonioscopie, keratometrie, camp vizual computerizat etc.
Pretul pentru o consultatie oftalmologica fara bilet de trimitere pentru persoana asigurata national este de 130 lei, iar pentru persoanele care nu sunt asigurate in sistemul national, pretul este de 160 lei. Bineinteles, pacientul poate opta si pentru o consultatie gratuita, daca se prezinta la cabinet cu un bilet de trimitere de la medicul de familie.
Buna pregatire, implicarea, pasiunea pentru oftalmologie si experienta din domeniu dobandita de-a lungul timpului sunt principalii factori care ii determina pe pacienti sa apeleze la serviciile dr. Adriana Ivanciu. Aparatura folosita in cadrul investigatiilor medicale este de ultima generatie, iar rezultatele obtinute sunt de o acuratete ridicata.
Concluzie
Vrei sa pui capat tulburarilor de vedere si sa mergi la un cabinet oftalmologic in Bacau pentru a obtine un diagnostic corect, dar si un tratament pe masura? Atunci te incurajam sa iei in considerare optiunile prezentate mai sus si sa te adresezi in cel mai scurt timp medicului specialist, pentru a afla care este problema de care suferi, dar si care sunt solutiile pentru care poti opta.
Ti s-a parut folositor acest articol?
Da
Nu
Informațiile furnizate în acest articol au caracter informativ și educativ, și nu ar trebui interpretate ca sfaturi medicale personalizate. Este important de înțeles că, deși suntem profesioniști în domeniul medical, perspectivele pe care le oferim se bazează pe cercetări generale și studii. Acestea nu sunt adaptate nevoilor individuale. Prin urmare, este esențial să consultați direct un medic care vă poate oferi sfaturi medicale personalizate, relevante pentru situația dvs. specifică.