Angina eritematoasa: cauze, simptome si optiuni de tratament

Diagnosticul se bazează pe examinarea clinică și poate fi confirmat prin teste de laborator. Tratamentul variază în funcție de cauză, de la măsuri de suport în cazurile virale, până la antibiotice pentru infecțiile bacteriene. Complicațiile pot fi severe, incluzând abcese periamigdaliene, febră reumatică sau glomerulonefrită post-streptococică, de aceea diagnosticul prompt și tratamentul adecvat sunt esențiale.

Înțelegerea anginei eritematoase

Angina eritematoasă, cunoscută și sub denumirea de amigdalită eritematoasă, reprezintă o inflamație a amigdalelor caracterizată prin înroșirea pronunțată a acestora. Această afecțiune este frecventă mai ales în rândul copiilor și adolescenților, dar poate afecta persoane de toate vârstele, având un impact semnificativ asupra calității vieții din cauza simptomelor dureroase și a potențialului de complicații.

Definiție și prezentare clinică: Angina eritematoasă este o inflamație acută a amigdalelor palatine, caracterizată prin înroșirea intensă a acestora. Din punct de vedere clinic, pacienții prezintă durere în gât, dificultate la înghițire (odinofagie), febră și, frecvent, ganglioni limfatici cervicali măriți. Debutul este adesea brusc, cu simptome care se intensifică rapid în primele 24-48 de ore. Pacienții pot prezenta, de asemenea, cefalee, stare generală de rău, dureri musculare și, la copii, dureri abdominale.

Aspectul amigdalelor eritematoase: La examinarea faringelui, amigdalele eritematoase apar intens înroșite, tumefiate și pot prezenta un exsudat albicios sau gălbui în cazurile de etiologie bacteriană. Gradul de inflamație variază de la o înroșire ușoară până la o congestie intensă, cu modificări ale arhitecturii normale a amigdalelor. Mucoasa faringiană înconjurătoare este adesea și ea inflamată, iar uvula poate fi edematoasă. În cazurile severe, amigdalele pot fi atât de mărite încât reduc semnificativ spațiul orofaringian.

Angina eritematoasă acută versus cronică: Angina eritematoasă acută se caracterizează prin debut brusc al simptomelor, cu durată limitată de aproximativ 7-10 zile în absența complicațiilor. Episoadele acute răspund bine la tratament și se rezolvă complet. În contrast, angina eritematoasă cronică presupune inflamație persistentă a amigdalelor timp de cel puțin trei luni, cu simptome mai puțin intense, dar persistente, precum disconfort faringian, senzație de corp străin, halena și episoade recurente de exacerbare. Forma cronică poate fi asociată cu prezența bacteriilor anaerobe în criptele amigdaliene și răspunde mai greu la tratamentul convențional.

Amigdalita versus faringita: Deși termenii sunt adesea folosiți interschimbabil, există diferențe importante între amigdalită și faringită. Amigdalita afectează specific amigdalele palatine, în timp ce faringita reprezintă inflamația mucoasei faringiene. Amigdalita eritematoasă se manifestă prin înroșirea și inflamarea amigdalelor, cu simptome concentrate în zona amigdaliană. Faringita implică inflamația difuză a faringelui, cu durere mai generalizată și mai puțin localizată. Deși ambele afecțiuni pot coexista, tratamentul și prognosticul pot diferi, amigdalita bacteriană necesitând adesea antibioterapie, în timp ce faringita virală răspunde la tratament simptomatic.

Cauzele anginei eritematoase

Angina eritematoasă apare ca rezultat al infecției amigdalelor, care sunt structuri limfatice implicate în apărarea imunitară a organismului. Diversitatea agenților patogeni și a factorilor predispozanți contribuie la complexitatea acestei afecțiuni, influențând atât manifestările clinice, cât și abordarea terapeutică.

Cauze virale: Infecțiile virale reprezintă aproximativ 70-80% din cazurile de angină eritematoasă. Principalii agenți virali implicați sunt adenovirusurile, rinovirusurile, coronavirusurile și virusurile gripale. Virusul Epstein-Barr, responsabil pentru mononucleoza infecțioasă, cauzează adesea o formă severă de amigdalită eritematoasă, cu amigdale foarte mărite și exsudat abundent. Infecțiile virale se caracterizează prin debut gradual, prezența simptomelor catarale precum rinoree, congestie nazală și tuse, și răspund bine la tratamentul simptomatic.

Cauze bacteriene: Streptococul beta-hemolitic de grup A (Streptococcus pyogenes) este principalul agent bacterian responsabil pentru angina eritematoasă, reprezentând aproximativ 15-30% din cazuri. Alte bacterii implicate includ Staphylococcus aureus, Streptococcus pneumoniae și Haemophilus influenzae. Infecțiile bacteriene se caracterizează prin debut brusc, febră înaltă, durere intensă în gât, absența tusei și prezența exudatului amigdalian. Diagnosticul și tratamentul prompt al infecțiilor streptococice sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor.

Susceptibilitatea legată de vârstă: Angina eritematoasă afectează predominant copiii cu vârste între 5 și 15 ani, aceasta fiind perioada cu incidența maximă a infecțiilor streptococice. Copiii sub 3 ani dezvoltă rar amigdalită streptococică, dar pot prezenta forme virale ale bolii. Adulții tineri rămân susceptibili, în special cei expuși la medii aglomerate precum cămine studențești sau cazărmi militare. La vârstnici, incidența scade semnificativ datorită atrofiei țesutului amigdalian și modificărilor imunitare asociate vârstei, dar când apare, boala poate avea manifestări atipice și evoluție mai severă.

Factori de mediu: Mediile aglomerate precum școlile, grădinițele sau centrele de îngrijire favorizează transmiterea agenților patogeni responsabili pentru angina eritematoasă. Sezonalitatea joacă un rol important, cu un vârf de incidență în lunile reci de iarnă și primăvară pentru infecțiile streptococice și virale respiratorii. Poluarea aerului și expunerea la iritanți precum fumul de țigară pot crește susceptibilitatea la infecții prin afectarea mucoasei respiratorii. Factorii socio-economici, inclusiv condițiile precare de locuire și accesul limitat la servicii medicale, sunt asociați cu o incidență mai mare și complicații mai frecvente.

Implicarea bacteriilor anaerobe: Bacteriile anaerobe joacă un rol important în patogeneza anginei eritematoase cronice și a complicațiilor acesteia. Specii precum Fusobacterium, Prevotella și Peptostreptococcus colonizează criptele amigdaliene, formând biofilme rezistente la tratamentul convențional. Aceste bacterii produc beta-lactamaze care pot inactiva antibioticele precum penicilina, contribuind la eșecul terapeutic în unele cazuri. Infecțiile mixte, cu bacterii aerobe și anaerobe, sunt frecvente în abcesele periamigdaliene și pot necesita antibiotice cu spectru larg sau combinații de antibiotice pentru eradicarea eficientă.

Simptomele anginei eritematoase

Angina eritematoasă se manifestă printr-un tablou clinic caracteristic, cu variații în funcție de agentul cauzal, vârsta pacientului și prezența complicațiilor. Recunoașterea promptă a simptomelor permite diagnosticul precoce și inițierea tratamentului adecvat.

Simptome comune: Durerea în gât este simptomul predominant al anginei eritematoase, adesea descrisă ca intensă și agravată la înghițire. Febra este frecventă, putând depăși 38,5°C în cazurile bacteriene. Dificultatea la înghițire (odinofagia) determină adesea refuzul alimentației, mai ales la copii. Alte simptome includ cefalee, stare generală de rău, dureri musculare și articulare. Vocea poate fi modificată, cu un timbru nazal datorită inflamației și edemului amigdalian. Ganglionii limfatici cervicali anteriori sunt frecvent măriți și dureroși la palpare, reflectând răspunsul imunitar la infecție.

Simptome specifice în funcție de cauză: Angina eritematoasă de etiologie virală se asociază adesea cu simptome catarale precum rinoree, congestie nazală, tuse și conjunctivită. Mononucleoza infecțioasă cauzată de virusul Epstein-Barr produce, pe lângă amigdalită severă, fatigabilitate marcată, splenomegalie și erupție cutanată după administrarea de amoxicilină. Angina streptococică se caracterizează prin debut brusc, febră înaltă, durere intensă în gât, absența tusei, prezența exudatului amigdalian și, uneori, erupție scarlatiniformă. Infecțiile cu adenovirus pot produce conjunctivită și febră persistentă, în timp ce infecțiile cu virus gripal se asociază cu mialgii intense și simptome sistemice proeminente.

Semne de infecție severă: Anumite manifestări clinice sugerează o formă severă de angină eritematoasă și necesită evaluare medicală urgentă. Dificultatea la respirație sau stridor indică edem sever al căilor respiratorii superioare. Trismus (dificultate la deschiderea gurii) și devierea uvulei pot sugera dezvoltarea unui abces periamigdalian. Deshidratarea secundară refuzului alimentației și febrei este frecventă la copii. Letargia, confuzia sau agitația extremă pot indica sepsis sau alte complicații sistemice. Erupțiile cutanate extensive, peteșiile sau echimoze neexplicate pot sugera complicații precum scarlatina sau purpura trombocitopenică.

Simptome la copii versus adulți: La copii, angina eritematoasă se poate manifesta atipic, cu simptome digestive proeminente precum dureri abdominale, greață și vărsături, uneori dominând tabloul clinic. Febra poate fi mai înaltă la copii, cu risc crescut de convulsii febrile la cei predispuși. Refuzul alimentației este frecvent și poate duce rapid la deshidratare. Adulții prezintă mai frecvent durere în gât ca simptom principal, cu manifestări sistemice mai puțin proeminente. La vârstnici, febra poate fi absentă sau minimă chiar în infecții severe, iar simptomele pot fi atipice, cu confuzie sau agravarea bolilor cronice preexistente.

Simptomele amigdalitei cronice: Angina eritematoasă cronică se caracterizează prin persistența simptomelor timp de cel puțin trei luni. Pacienții prezintă disconfort faringian persistent, senzație de corp străin în gât și dificultăți la înghițire. Halitoza (respirația urât mirositoare) este frecventă, datorită acumulării de resturi celulare și bacterii în criptele amigdaliene. Tonsilitele (concreții alb-gălbui) pot fi expulzate spontan sau exprimate din criptele amigdaliene. Episoadele de exacerbare acută alternează cu perioade de simptomatologie redusă. Ganglionii limfatici cervicali pot rămâne permanent măriți, dar sunt de obicei nedureroși. Impactul asupra calității vieții poate fi semnificativ, cu tulburări de somn, fatigabilitate și scăderea performanțelor școlare sau profesionale.

Diagnosticul anginei eritematoase

Diagnosticul anginei eritematoase se bazează pe evaluarea clinică atentă, completată de teste de laborator și, în cazuri selecționate, de investigații imagistice. O abordare sistematică permite diferențierea etiologiei virale de cea bacteriană și identificarea promptă a complicațiilor.

Examinarea clinică: Evaluarea pacientului cu suspiciune de angină eritematoasă începe cu o anamneză detaliată, urmărind debutul și evoluția simptomelor, prezența factorilor de risc și antecedentele de infecții similare. Examinarea orofaringelui evidențiază amigdale eritematoase, tumefiate, cu sau fără exudat. Palparea ganglionilor limfatici cervicali poate releva adenopatie regională dureroasă. Evaluarea completă include măsurarea temperaturii, verificarea semnelor de deshidratare și examinarea pentru eventuale erupții cutanate asociate. La copii, examinarea abdomenului este importantă pentru a exclude durerea abdominală referită.

Criteriile Centor pentru infecția bacteriană: Criteriile Centor reprezintă un instrument clinic validat pentru estimarea probabilității infecției streptococice în angina eritematoasă. Se acordă câte un punct pentru: prezența febrei >38°C, absența tusei, prezența exudatului amigdalian, limfadenopatie cervicală anterioară dureroasă și vârsta între 3-14 ani (sau se scade un punct pentru vârsta >45 ani). Un scor Centor de 0-1 indică o probabilitate redusă de infecție streptococică (<10%), un scor de 2-3 sugerează o probabilitate intermediară (30-35%), iar un scor de 4-5 indică o probabilitate înaltă (>50%). Criteriile ghidează decizia de testare și tratament antibiotic empiric.

Scala Brodsky pentru dimensiunea amigdalelor: Scala Brodsky evaluează gradul de hipertrofie amigdaliană și este utilă în aprecierea severității obstrucției orofaringiene. Gradul 0 corespunde amigdalelor situate în loja amigdaliană, fără obstrucție. Gradul 1 reprezintă amigdale care ocupă mai puțin de 25% din spațiul orofaringian. Gradul 2 corespunde amigdalelor care ocupă 25-50% din spațiul orofaringian. Gradul 3 reprezintă amigdale care ocupă 50-75% din spațiul orofaringian. Gradul 4 corespunde amigdalelor care ocupă peste 75% din spațiul orofaringian, aproape atingându-se pe linia mediană. Gradele 3 și 4 sunt asociate cu risc crescut de complicații obstructive și pot influența decizia terapeutică.

Teste de laborator: Testele de laborator sunt esențiale pentru confirmarea etiologiei și ghidarea tratamentului. Testul rapid de detecție a antigenului streptococic are specificitate înaltă (95-98%) dar sensibilitate variabilă (70-90%), oferind rezultate în câteva minute. Cultura faringiană rămâne standardul de aur pentru diagnosticul infecției streptococice, cu rezultate disponibile în 24-48 ore. Hemoleucograma poate evidenția leucocitoză cu neutrofilie în infecțiile bacteriene sau limfocitoză cu prezența limfocitelor atipice în mononucleoza infecțioasă. Markerii inflamatori (proteina C reactivă, viteza de sedimentare a hematiilor) sunt de obicei crescuți în infecțiile bacteriene. Testul Monospot sau serologia pentru virusul Epstein-Barr sunt indicate când se suspectează mononucleoza infecțioasă.

Diagnosticul diferențial: Diagnosticul diferențial al anginei eritematoase include multiple afecțiuni care pot mima simptomatologia acesteia. Faringita virală ne-streptococică poate fi dificil de diferențiat clinic, testele de laborator fiind adesea necesare. Mononucleoza infecțioasă prezintă amigdalită severă, limfadenopatie generalizată și splenomegalie. Difteria, deși rară în țările cu acoperire vaccinală bună, produce o pseudomembrană caracteristică pe amigdale. Herpangina și boala mână-picior-gură prezintă vezicule și ulcerații la nivelul mucoasei orofaringiene. Abcesul periamigdalian se manifestă prin trismus, voce înfundată și devierea uvulei. Epiglotita acută, o urgență medicală, produce disfagie severă, stridor și poziție caracteristică cu gâtul extins. Refluxul gastroesofagian cronic poate cauza iritație faringiană persistentă. Limfomul amigdalian se prezintă cu asimetrie amigdaliană persistentă, fără răspuns la tratamentul convențional.

Opțiuni de tratament

Managementul anginei eritematoase vizează ameliorarea simptomelor, eradicarea infecției și prevenirea complicațiilor. Abordarea terapeutică variază în funcție de etiologie, severitatea simptomelor și caracteristicile individuale ale pacientului.

Opțiuni conservatoare

Odihnă și hidratare: Repausul fizic este esențial în perioada acută a bolii, facilitând recuperarea și limitând răspândirea infecției. Hidratarea adecvată previne deshidratarea secundară febrei și aportului alimentar redus, fiind deosebit de importantă la copii. Lichidele reci sau la temperatura camerei sunt de obicei mai bine tolerate decât cele fierbinți. Alimentația moale, neagresivă pentru mucoasa faringiană, trebuie încurajată pentru menținerea aportului caloric. Evitarea alimentelor acide, condimentate sau cu textură aspră reduce disconfortul la înghițire. În cazurile severe cu deshidratare, poate fi necesară hidratarea intravenoasă în mediu spitalicesc.

Managementul durerii: Controlul durerii reprezintă un aspect esențial al tratamentului simptomatic. Analgezicele precum paracetamolul sau ibuprofenul reduc durerea și febra, îmbunătățind confortul pacientului și facilitând hidratarea orală. Dozele trebuie ajustate în funcție de vârstă și greutate, respectând intervalele recomandate între administrări. Aspirina trebuie evitată la copii și adolescenți din cauza riscului de sindrom Reye. Anestezicele topice sub formă de spray, pastile de supt sau gargară oferă o ameliorare temporară a durerii locale. Compresele reci aplicate extern la nivelul gâtului pot reduce inflamația și durerea. În cazurile severe, pot fi necesare analgezice opioide pe termen scurt, sub strictă supraveghere medicală.

Gargară și spray-uri pentru gât: Gargarismele cu apă sărată călduță (o jumătate de linguriță de sare la 240 ml de apă) de mai multe ori pe zi calmează durerea și reduc inflamația prin efect osmotic. Spray-urile faringiene cu substanțe anestezice locale precum benzocaina sau lidocaina oferă ameliorare rapidă a durerii, dar cu durată limitată. Soluțiile antiseptice pentru gargară (clorhexidină, povidon-iodat diluat) pot reduce încărcătura bacteriană de la nivelul mucoasei faringiene. Preparatele cu propolis sau miere au efecte antiinflamatoare și antibacteriene moderate. Ceaiurile din plante precum mușețel, salvie sau lemn dulce au proprietăți calmante și antiinflamatoare, fiind utile ca adjuvante în tratamentul simptomatic.

Terapia cu antibiotice

Antibiotice pe bază de penicilină: Penicilina V (fenoximetilpenicilina) rămâne antibioticul de primă linie în tratamentul anginei streptococice, datorită eficacității dovedite, spectrului îngust și costului redus. Schema terapeutică standard constă în administrarea orală timp de 10 zile, pentru eradicarea completă a streptococului și prevenirea complicațiilor. Amoxicilina reprezintă o alternativă cu absorbție mai bună și administrare mai convenabilă (de două ori pe zi), fiind preferată la copiii mici. Benzatin penicilina G administrată intramuscular într-o singură doză asigură complianța în cazurile cu aderență terapeutică incertă. Tratamentul antibiotic inițiat în primele 9 zile de la debutul simptomelor previne eficient febra reumatică, o complicație rară dar severă a infecției streptococice.

Antibiotice alternative pentru alergia la penicilină: Pentru pacienții cu alergie la penicilină, macrolidele reprezintă principala alternativă terapeutică. Eritromicina, claritromicina sau azitromicina sunt eficiente împotriva Streptococcus pyogenes, cu rate de eradicare similare peniclinei. Azitromicina prezintă avantajul unei scheme terapeutice scurte (3-5 zile) și al unei tolerabilități digestive mai bune. Cefalosporinele de generația I și II (cefadroxil, cefuroxim) pot fi utilizate la pacienții fără antecedente de reacții anafilactice la penicilină, având eficacitate excelentă împotriva streptococului. Clindamicina reprezintă o opțiune valoroasă în cazurile de eșec terapeutic sau infecții recurente, datorită activității împotriva bacteriilor producătoare de beta-lactamaze și a celor intracelulare. Lincosamidele sunt eficiente și împotriva bacteriilor anaerobe implicate în infecțiile cronice sau complicațiile supurative.

Intervenția chirurgicală

Indicații pentru amigdalectomie: Amigdalectomia este indicată în amigdalita eritematoasă recurentă, definită conform criteriilor Paradise: șapte sau mai multe episoade în ultimul an, cinci sau mai multe episoade anual în ultimii doi ani, sau trei sau mai multe episoade anual în ultimii trei ani. Hipertrofia amigdaliană obstructivă cauzând apnee în somn sau tulburări de deglutiție reprezintă o altă indicație importantă. Abcesele periamigdaliene recurente (două sau mai multe episoade) justifică de asemenea intervenția chirurgicală. Amigdalita cronică refractară la tratamentul medical, cu impact semnificativ asupra calității vieții, poate beneficia de amigdalectomie. Suspiciunea de malignitate amigdaliană necesită excizie pentru diagnostic histopatologic. Starea de purtător cronic de streptococ beta-hemolitic de grup A, rezistentă la antibioterapie, poate fi o indicație relativă, mai ales în contextul unor contacte familiale cu risc de complicații reumatice.

Procedura de amigdalectomie și recuperare: Amigdalectomia poate fi realizată prin tehnici clasice (disecție cu instrumente reci) sau moderne (radiofrecvență, coblație, laser). Procedura se efectuează sub anestezie generală și durează aproximativ 30-45 minute. Perioada postoperatorie implică durere semnificativă timp de 7-10 zile, gestionată prin analgezice și hidratare adecvată. Dieta progresivă, începând cu lichide reci și avansând treptat spre alimente moi, este recomandată în primele două săptămâni. Complicațiile imediate includ sângerarea postoperatorie (primară în primele 24 ore sau secundară între zilele 5-10) și deshidratarea. Complicațiile tardive sunt rare și includ stenoza velofaringiană, modificări de voce sau insuficiență velofaringiană tranzitorie. Recuperarea completă durează aproximativ două săptămâni, cu reluarea activităților normale după această perioadă.

Complicații

Deși majoritatea cazurilor de angină eritematoasă evoluează favorabil cu tratament adecvat, complicațiile pot apărea, variind de la probleme locale până la afecțiuni sistemice severe. Recunoașterea precoce a semnelor de alarmă permite intervenția promptă și prevenirea sechelelor pe termen lung.

Abcesul periamigdalian (flegmonul): Abcesul periamigdalian reprezintă cea mai frecventă complicație supurativă a anginei eritematoase, caracterizat prin colecția de puroi între capsula amigdaliană și mușchiul constrictor superior al faringelui. Pacienții prezintă agravarea bruscă a simptomelor, cu durere intensă unilaterală, trismus (dificultate la deschiderea gurii), voce înfundată, salivație abundentă și devierea uvulei spre partea sănătoasă. Examinarea evidențiază asimetrie faringiană, cu bombarea pilierului anterior și deplasarea amigdalei afectate medial și inferior. Diagnosticul se confirmă prin puncție aspirativă sau imagistică (CT cu contrast). Tratamentul constă în drenajul chirurgical al colecției purulente, antibioterapie cu spectru larg și analgezice potente. Netratată, această complicație poate evolua spre obstrucție respiratorie, extensie în spațiile profunde ale gâtului sau sepsis.

Hipertrofia amigdaliană și obstrucția căilor respiratorii: Inflamația cronică sau recurentă a amigdalelor poate duce la hipertrofie permanentă, cu potențial obstructiv. Amigdalele de grad 3-4 pe scala Brodsky pot cauza obstrucție parțială a căilor respiratorii superioare, manifestată prin respirație orală, sforăit și apnee obstructivă în somn. La copii, consecințele includ tulburări de somn, somnolență diurnă, deficit de atenție, întârzieri în dezvoltare și, în cazuri severe, cord pulmonar. Obstrucția poate afecta și deglutiția, ducând la alimentație dificilă, regurgitare nazală și alterarea vorbirii. În episoadele acute severe de amigdalită, edemul marcat poate precipita obstrucția completă a căilor respiratorii, o urgență medicală ce necesită intervenție imediată. Tratamentul definitiv al hipertrofiei obstructive este amigdalectomia, cu ameliorarea semnificativă a calității somnului și a dezvoltării neuropsihice la copii.

Febra reumatică: Febra reumatică acută reprezintă o complicație non-supurativă rară dar severă a infecției faringiene cu streptococ beta-hemolitic de grup A netratată sau tratată inadecvat. Apare la 2-3 săptămâni după infecția inițială, ca urmare a unui răspuns autoimun mediat de anticorpi care reacționează încrucișat cu țesuturile gazdei. Manifestările clinice includ artrită migratoare a articulațiilor mari, cardită (afectând valvele mitrale și aortice), coree Sydenham (mișcări involuntare), eritem marginat și noduli subcutanați. Criteriile Jones revizuite ghidează diagnosticul. Sechelele pe termen lung includ boala cardiacă reumatismală, cu disfuncție valvulară progresivă. Prevenția primară prin tratamentul adecvat al anginei streptococice și prevenția secundară prin administrarea pe termen lung de penicilină la pacienții cu antecedente de febră reumatică sunt esențiale pentru reducerea poverii acestei complicații.

Glomerulonefrita post-streptococică: Glomerulonefrita acută post-streptococică este o complicație imunologică ce apare la 1-2 săptămâni după o infecție faringiană cu anumite tulpini nefritogene de streptococ. Patogeneza implică depunerea de complexe imune la nivelul glomerulilor renali, ducând la inflamație și disfuncție renală. Manifestările clinice includ hematurie (urină de culoarea spălăturii de carne), proteinurie, edeme, hipertensiune arterială și, în cazuri severe, insuficiență renală acută. Diagnosticul se bazează pe contextul clinic, examenul de urină, funcția renală și titrurile crescute de anticorpi antistreptococici (ASLO, anti-DNază B). Spre deosebire de febra reumatică, antibioticele nu previn dezvoltarea glomerulonefritei odată ce infecția streptococică a fost contractată. Prognosticul este în general favorabil la copii, cu recuperare completă în majoritatea cazurilor, dar poate fi mai rezervat la adulți, cu risc de progresie spre boală renală cronică.

Sindromul Lemierre: Sindromul Lemierre este o complicație rară dar potențial letală a infecțiilor orofaringiene, caracterizată prin tromboflebită supurativă a venei jugulare interne și embolii septice multiple. Este cauzat predominant de Fusobacterium necrophorum, o bacterie anaerobă gram-negativă. După o infecție faringiană inițială, bacteria invadează țesuturile adiacente și spațiul parafaringian, ajungând la vena jugulară internă. Pacienții prezintă febră persistentă, deteriorare clinică după o ameliorare aparentă, durere și tumefiere cervicală de-a lungul mușchiului sternocleidomastoidian, și semne de sepsis. Embolii septici afectează frecvent plămânii, dar pot implica și articulațiile, ficatul, splina sau sistemul nervos central. Diagnosticul se confirmă prin imagistică (ecografie Doppler, CT sau RMN cu contrast) și hemoculturi. Tratamentul constă în antibioterapie intravenoasă prelungită cu spectru larg, acoperind anaerobi, și eventual anticoagulare. În era preantibiotică, mortalitatea depășea 90%, dar rămâne semnificativă (5-10%) chiar și cu tratament modern.

Strategii de prevenție

Prevenirea anginei eritematoase și a complicațiilor acesteia implică măsuri individuale și colective, vizând reducerea transmiterii agenților patogeni și consolidarea rezistenței organismului la infecții.

Practici de igienă: Spălarea frecventă și corectă a mâinilor cu apă și săpun timp de cel puțin 20 de secunde reprezintă cea mai eficientă metodă de prevenire a transmiterii infecțiilor respiratorii. Dezinfectanții pe bază de alcool (cu concentrație de cel puțin 60%) pot fi utilizați când spălarea nu este posibilă. Acoperirea gurii și nasului în timpul tusei sau strănutului cu un șervețel de unică folosință sau cu pliul cotului reduce răspândirea picăturilor infecțioase. Evitarea atingerii feței, în special a ochilor, nasului și gurii, cu mâinile nespălate previne autoinfectarea. Curățarea și dezinfectarea regulată a suprafețelor frecvent atinse (mânere, întrerupătoare, telefoane, tastaturi) limitează transmiterea indirectă a agenților patogeni. Utilizarea corectă a măștilor faciale în perioadele cu incidență crescută a infecțiilor respiratorii poate reduce riscul de transmitere.

Evitarea contactului cu persoanele infectate: Limitarea contactului apropiat cu persoanele care prezintă simptome de infecție respiratorie reduce semnificativ riscul de contractare a anginei eritematoase. Menținerea unei distanțe de cel puțin 1-2 metri față de persoanele bolnave diminuează expunerea la picăturile respiratorii infecțioase. Evitarea utilizării în comun a obiectelor personale precum pahare, tacâmuri, prosoape sau periuțe de dinți previne transmiterea directă a agenților patogeni. În cazul membrilor familiei infectați, măsuri precum utilizarea separată a băii, aerisirea frecventă a încăperilor și dezinfectarea riguroasă a suprafețelor pot limita răspândirea infecției. Persoanele cu angină eritematoasă trebuie să evite contactul apropiat cu alții până când nu mai sunt contagioase (de obicei 24 de ore după începerea tratamentului antibiotic eficient pentru infecțiile streptococice).

Menținerea unei stări generale bune de sănătate: Un sistem imunitar funcțional reprezintă prima linie de apărare împotriva infecțiilor respiratorii. Alimentația echilibrată, bogată în fructe, legume, proteine de calitate și grăsimi sănătoase, furnizează nutrienții esențiali pentru funcționarea optimă a sistemului imunitar. Activitatea fizică regulată, de intensitate moderată, stimulează circulația și funcția imunitară. Somnul adecvat (7-9 ore pentru adulți, mai mult pentru copii) este esențial pentru regenerarea organismului și menținerea răspunsului imunitar eficient. Gestionarea eficientă a stresului prin tehnici de relaxare, meditație sau hobby-uri reduce impactul negativ al cortizolului cronic asupra imunității. Evitarea fumatului și limitarea consumului de alcool sunt măsuri importante, deoarece acestea afectează mucoasa respiratorie și reduc capacitatea organismului de a combate infecțiile.

Situații când trebuie să stați acasă de la serviciu sau școală: Persoanele cu angină eritematoasă trebuie să evite frecventarea colectivităților până când nu mai sunt contagioase, pentru a preveni răspândirea infecției. În cazul infecțiilor streptococice, perioada de contagiozitate se reduce la aproximativ 24 de ore după începerea unui tratament antibiotic eficient. În absența tratamentului antibiotic sau în cazul infecțiilor virale, izolarea trebuie menținută până la rezoluția simptomelor acute, de obicei 5-7 zile. Febra reprezintă un indicator important al contagiozității; revenirea în colectivitate trebuie amânată până când temperatura corporală revine la normal fără utilizarea medicamentelor antipiretice timp de cel puțin 24 de ore. Copiii cu angină eritematoasă nu trebuie trimiși la școală sau grădiniță până când nu sunt autorizați de medicul curant. Adulții trebuie să informeze angajatorul despre natura infecțioasă a bolii și să respecte politicile instituționale privind revenirea la locul de muncă după o boală contagioasă.

Considerații speciale pentru angina eritematoasă cronică

Angina eritematoasă cronică reprezintă o provocare terapeutică, necesitând o abordare diferită față de formele acute. Impactul semnificativ asupra calității vieții și riscul de complicații justifică o atenție deosebită acordată acestei forme de boală.

Definiție și diagnostic: Angina eritematoasă cronică este definită ca o inflamație persistentă a amigdalelor timp de cel puțin trei luni, caracterizată prin durere în gât recurentă sau persistentă, disconfort faringian, senzație de corp străin și, frecvent, halenă. Examinarea clinică poate evidenția amigdale eritematoase cu aspect modificat, cripte dilatate conținând detritus cazeos (tonsiliți) și ganglioni limfatici cervicali persistent măriți. Diagnosticul se bazează pe antecedentele de simptome prelungite, aspectul clinic și excluderea altor cauze de faringită cronică precum refluxul gastroesofagian, sinuzita cronică cu drenaj posterior sau alergiile. Culturile din criptele amigdaliene pot evidenția floră polimicrobiană, adesea cu predominanța bacteriilor anaerobe și producătoare de beta-lactamaze. Endoscopia nazofaringiană poate fi necesară pentru evaluarea completă a căilor respiratorii superioare și excluderea altor patologii.

Terapia antibiotică pe termen lung: În cazurile selecționate de angină eritematoasă cronică, antibioterapia prelungită poate fi benefică, vizând eradicarea bacteriilor rezidente în criptele amigdaliene. Antibioticele eficiente împotriva bacteriilor producătoare de beta-lactamaze și a anaerobilor, precum amoxicilina cu acid clavulanic sau clindamicina, sunt preferate. Durata tratamentului variază între 2 și 6 săptămâni, semnificativ mai lungă decât în formele acute. Macrolidele (claritromicina, azitromicina) administrate în scheme pulsatile reprezintă o alternativă cu complianță mai bună. Monitorizarea atentă a efectelor adverse și a dezvoltării rezistenței bacteriene este esențială în timpul tratamentului prelungit. Eficacitatea terapiei se evaluează prin ameliorarea simptomelor, reducerea frecvenței exacerbărilor și îmbunătățirea calității vieții. Antibioterapia profilactică pe termen foarte lung nu este recomandată de rutină din cauza riscului de rezistență bacteriană și disbioză.

Opțiuni chirurgicale: Amigdalectomia reprezintă tratamentul definitiv al anginei eritematoase cronice refractare la terapia medicamentoasă. Tehnicile chirurgicale moderne includ disecția clasică cu instrumente reci, disecția cu radiofrecvență, coblația sau tehnici laser, fiecare cu avantaje și dezavantaje specifice. Amigdalectomia parțială (intracapsulară) poate fi o opțiune la pacienții selecționați, oferind recuperare mai rapidă și durere postoperatorie redusă, dar cu risc potențial de recurență. Tonsilotomia cu radiofrecvență, o procedură minim invazivă care reduce volumul amigdalian prin ablație termică, poate fi utilizată în cazuri selecționate. Criptoliza cu laser CO2, vizând doar criptele amigdaliene problematice, reprezintă o alternativă conservatoare pentru pacienții cu tonsiliți recurente. Decizia privind tipul de intervenție trebuie individualizată în funcție de caracteristicile pacientului, preferințele acestuia și experiența chirurgului.

Impactul asupra calității vieții: Angina eritematoasă cronică afectează semnificativ calitatea vieții pacienților prin multiple mecanisme. Durerea și disconfortul persistent la nivelul gâtului interferează cu alimentația, comunicarea și activitățile sociale. Halitoza asociată poate cauza jenă, anxietate socială și reducerea încrederii în sine. Tulburările de somn secundare obstrucției parțiale a căilor respiratorii duc la fatigabilitate diurnă, scăderea performanțelor cognitive și profesionale. Absenteismul școlar sau profesional din cauza episoadelor recurente de exacerbare generează consecințe educaționale și economice. Evaluarea impactului asupra calității vieții prin chestionare standardizate (SF-36, TQOL) poate ghida decizia terapeutică, în special indicația de amigdalectomie. Studiile post-amigdalectomie demonstrează ameliorarea semnificativă a calității vieții la majoritatea pacienților cu angină eritematoasă cronică, justificând intervenția chirurgicală în cazurile selecționate corect.