Faringo-amigdalita: cauze, simptome si optiuni de tratament

Simptomele includ durere în gât, dificultate la înghițire, febră și inflamarea ganglionilor limfatici cervicali. Deși în majoritatea cazurilor este cauzată de virusuri, faringo-amigdalita poate fi și de origine bacteriană, necesitând tratament specific. Diagnosticul corect și tratamentul adecvat sunt esențiale pentru a preveni complicațiile și a asigura o recuperare rapidă.

Înțelegerea faringo-amigdalitei

Faringo-amigdalita reprezintă o inflamație a faringelui și amigdalelor, două componente importante ale sistemului imunitar din zona gâtului. Această afecțiune poate varia în severitate și durată, în funcție de cauza subiacentă și de răspunsul individual al pacientului.

Definiție și descriere: Faringo-amigdalita este caracterizată prin inflamarea simultană a faringelui (partea posterioară a gâtului) și a amigdalelor (mase de țesut limfoid situate de o parte și de alta a gâtului). Această condiție poate fi acută, durând câteva zile până la două săptămâni, sau cronică, persistând pentru perioade mai lungi sau reapărând frecvent.

Zonele afectate: În cazul faringo-amigdalitei, inflamația se extinde la nivelul întregii zone orofaringiene. Aceasta include faringele posterior, amigdalele palatine, palatul moale și, în unele cazuri, poate afecta și nazofaringele. Ganglionii limfatici cervicali sunt adesea măriți și sensibili ca răspuns la infecție.

Tipuri de faringo-amigdalită: Există două tipuri principale de faringo-amigdalită, în funcție de agentul patogen responsabil. Faringo-amigdalita virală este cea mai frecventă formă, reprezentând aproximativ 70-80% din cazuri. Faringo-amigdalita bacteriană, deși mai puțin frecventă, necesită o atenție deosebită din cauza potențialelor complicații și a necesității tratamentului antibiotic.

Cauzele faringo-amigdalitei

Faringo-amigdalita poate fi cauzată de o varietate de agenți patogeni, fiecare cu caracteristici și implicații clinice specifice. Înțelegerea cauzelor este crucială pentru diagnosticul corect și managementul eficient al bolii.

Cauze virale: Virusurile sunt responsabile pentru majoritatea cazurilor de faringo-amigdalită. Printre cele mai comune virusuri implicate se numără rinovirusurile, adenovirusurile, virusurile gripale și paragripale. Infecțiile virale sunt de obicei autolimitate și se rezolvă în 7-10 zile fără tratament specific.

Cauze bacteriene: Deși mai puțin frecvente, infecțiile bacteriene sunt importante datorită potențialului lor de a cauza complicații. Streptococul beta-hemolitic de grup A (SBHGA) este cel mai comun agent bacterian, fiind responsabil pentru aproximativ 15-30% din cazurile de faringo-amigdalită la copii și 5-10% la adulți. Importanța sa derivă din potențialul de a cauza complicații grave, cum ar fi febra reumatică sau glomerulonefrita post-streptococică, dacă nu este tratat corespunzător. Infecțiile cu SBHGA prezintă o variație sezonieră clară, cu incidență maximă în lunile de iarnă și primăvară timpurie. Acest model este atribuit în parte condițiilor de aglomerare și contactului strâns între indivizi în spații închise în timpul sezonului rece, facilitând transmiterea bacteriei.

Cauze mai puțin frecvente: În rare cazuri, faringo-amigdalita poate fi cauzată de fungi, cum ar fi Candida albicans, sau de infecții cu micoplasme. Aceste cazuri sunt mai frecvente la persoanele cu sistem imunitar compromis sau la cei cu expunere specifică la anumiți factori de risc.

Semne și simptome

Recunoașterea semnelor și simptomelor faringo-amigdalitei este esențială pentru diagnosticul precoce și inițierea promptă a tratamentului adecvat.

Simptome comune: Principalele manifestări ale faringo-amigdalitei includ durere în gât, care poate fi severă și se agravează la înghițire, febră (de obicei peste 38°C), frisoane, cefalee și stare generală de rău. Pacienții pot prezenta, de asemenea, dificultăți la înghițire (disfagie), voce răgușită și dureri musculare. Examinarea vizuală a gâtului poate releva amigdale mărite și inflamate, adesea acoperite de exsudat albicios sau gălbui. Ganglionii limfatici cervicali sunt frecvent măriți și sensibili la palpare. În cazurile severe, pacienții pot prezenta respirație urât mirositoare și dureri care se extind către urechi. În cazurile de faringo-amigdalită streptococică, debutul simptomelor este adesea brusc și poate fi însoțit de greață și dureri abdominale, în special la copii.

Diferențierea simptomelor virale și bacteriene: Deși simptomele faringo-amigdalitei virale și bacteriene pot fi similare, există câteva diferențe subtile care pot ajuta la diferențiere. Infecțiile virale sunt adesea însoțite de simptome de răceală precum rinoree, tuse și congestie nazală. Faringo-amigdalita bacteriană, în special cea streptococică, tinde să aibă un debut mai brusc, cu febră mai mare, durere în gât mai severă și prezența exsudatului amigdalian. Absența tusei și prezența petelor roșii pe palatul moale (peteșii) sunt indicatori ai unei posibile infecții streptococice.

Progresia simptomelor: Evoluția faringo-amigdalitei variază în funcție de cauza subiacentă. În cazul infecțiilor virale, simptomele ating de obicei intensitatea maximă în primele 2-3 zile, apoi încep să se amelioreze treptat, cu o durată totală de 5-7 zile. Faringo-amigdalita bacteriană netratată poate persista mai mult, cu simptome care se agravează în primele zile și pot dura până la 2 săptămâni. Ameliorarea rapidă a simptomelor după începerea tratamentului antibiotic este caracteristică infecțiilor bacteriene.

Diagnostic

Diagnosticul precis al faringo-amigdalitei este esențial pentru managementul adecvat și prevenirea complicațiilor. Acesta se bazează pe o combinație de evaluare clinică, teste de laborator și utilizarea unor criterii de predicție specifice.

Examinarea clinică: Evaluarea pacientului cu suspiciune de faringo-amigdalită începe cu o anamneză detaliată și un examen fizic complet. Medicul va evalua severitatea simptomelor, durata lor și prezența altor semne asociate. Inspecția vizuală a gâtului și palparea ganglionilor limfatici cervicali sunt esențiale. Se observă prezența eritemului faringian, a exsudatului amigdalian și a petelor roșii pe palatul moale (peteșii). Temperatura corporală este măsurată, iar semnele de deshidratare sunt evaluate, în special la copii.

Teste diagnostice: Pentru a confirma prezența unei infecții bacteriene, în special a streptococului beta-hemolitic de grup A, se efectuează teste specifice. Testul rapid de detecție a antigenului streptococic oferă rezultate în câteva minute și are o specificitate înaltă. Cu toate acestea, sensibilitatea sa variabilă face necesară confirmarea rezultatelor negative prin cultură faringiană la copii și adolescenți. Cultura faringiană rămâne standardul de aur pentru diagnosticul infecției streptococice, oferind rezultate în 24-48 de ore și permițând testarea sensibilității la antibiotice.

Reguli de predicție clinică: Pentru a îmbunătăți acuratețea diagnosticului și a ghida decizia de testare și tratament, au fost dezvoltate diverse reguli de predicție clinică. Scorul Centor modificat (sau scorul McIsaac) este frecvent utilizat, luând în considerare factori precum vârsta pacientului, prezența febrei, a exsudatului amigdalian, a limfadenopatiei cervicale anterioare dureroase și absența tusei. Aceste scoruri ajută la stratificarea riscului de infecție streptococică și ghidează necesitatea testării și a tratamentului antibiotic.

Opțiuni de tratament

Managementul faringo-amigdalitei variază în funcție de etiologia sa, fie ea virală sau bacteriană, și de severitatea simptomelor. Obiectivele tratamentului includ ameliorarea simptomelor, prevenirea complicațiilor și, în cazul infecțiilor bacteriene, eradicarea agentului patogen.

Îngrijire suportivă

Indiferent de cauza faringo-amigdalitei, îngrijirea suportivă joacă un rol crucial în ameliorarea simptomelor și promovarea vindecării. Aceasta include asigurarea unui repaus vocal și fizic adecvat, menținerea unei hidratări optime prin consumul frecvent de lichide și utilizarea de spray-uri sau pastile pentru gât cu efect anestezic local. Umidificarea aerului poate ajuta la ameliorarea disconfortului respirator. Pentru copii, consumul de alimente moi și reci, precum înghețata sau iaurtul, poate oferi o ameliorare temporară a durerii la înghițire. Este important să se evite iritanții precum fumul de țigară și să se mențină o igienă orală bună.

Tratamentul faringo-amigdalitei virale

Tratamentul faringo-amigdalitei virale este în principal simptomatic, deoarece majoritatea cazurilor se rezolvă spontan în 5-7 zile. Acesta se concentrează pe ameliorarea disconfortului și gestionarea simptomelor. Pacienților li se recomandă odihnă, hidratare adecvată și utilizarea de analgezice și antipiretice precum paracetamolul sau ibuprofenul pentru a reduce durerea și febra. Gargara cu apă sărată caldă poate oferi o ameliorare temporară a durerii în gât. Antibioticele nu sunt eficiente împotriva infecțiilor virale și nu trebuie prescrise în aceste cazuri.

Tratamentul faringo-amigdalitei bacteriene

Terapia cu antibiotice: Tratamentul de elecție pentru faringo-amigdalita bacteriană, în special cea cauzată de streptococul beta-hemolitic de grup A, este administrarea de antibiotice. Penicilina V orală rămâne antibioticul de primă linie datorită eficacității sale dovedite, spectrului îngust de acțiune și costului redus. Pentru pacienții alergici la penicilină, alternativele includ amoxicilina, cefalosporine de primă generație sau macrolide precum eritromicina sau azitromicina. În cazuri severe sau la pacienții care nu pot tolera medicația orală, se poate administra benzilpenicilină intramuscular. Tratamentul antibiotic reduce durata și severitatea simptomelor, previne complicațiile supurative și nesupurative și limitează transmiterea infecției.

Durata tratamentului: Durata standard a tratamentului antibiotic pentru faringo-amigdalita streptococică este de 10 zile pentru majoritatea antibioticelor orale, cu excepția azitromcinei, care are o schemă de tratament de 5 zile. Această durată este necesară pentru a asigura eradicarea completă a bacteriei și pentru a preveni complicațiile, în special febra reumatică. Este crucial ca pacienții să finalizeze întregul curs de antibiotice prescris, chiar dacă simptomele se ameliorează după primele zile de tratament. Întreruperea prematură a tratamentului poate duce la recidive sau la dezvoltarea rezistenței bacteriene. Pacienții trebuie informați că sunt considerați necontagioși după 24 de ore de la începerea tratamentului antibiotic adecvat.

Complicații

Faringo-amigdalita, deși adesea o afecțiune autolimitantă, poate duce la complicații semnificative dacă nu este diagnosticată și tratată corespunzător. Aceste complicații pot varia de la probleme locale, care afectează structurile din jurul gâtului, până la afecțiuni sistemice grave care pot avea impact pe termen lung asupra sănătății pacientului.

Complicații imediate: Complicațiile acute ale faringo-amigdalitei pot include formarea de abcese periamigdaliene, care se manifestă prin durere severă unilaterală, dificultăți la deschiderea gurii și voce nazonată. Limfadenita cervicală supurativă este o altă complicație posibilă, caracterizată prin inflamarea și supurarea ganglionilor limfatici din gât. În cazuri rare, infecția se poate extinde în spațiile profunde ale gâtului, ducând la celulită sau fasceită necrozantă, care necesită intervenție chirurgicală de urgență. Otita medie și sinuzita acută sunt, de asemenea, complicații frecvente, în special la copii.

Complicații pe termen lung: Complicațiile cronice ale faringo-amigdalitei, în special cele asociate cu infecțiile streptococice netratate, pot avea consecințe grave. Febra reumatică acută, o complicație autoimună, poate afecta inima, articulațiile, pielea și sistemul nervos central, ducând potențial la leziuni cardiace permanente. Glomerulonefrita post-streptococică este o altă complicație severă, care implică inflamarea rinichilor și poate duce la insuficiență renală acută. În cazuri rare, pot apărea tulburări neuropsihiatrice autoimune pediatrice asociate cu infecții streptococice, cum ar fi sindromul PANDAS, caracterizat prin debut brusc de simptome obsesiv-compulsive sau ticuri.

Prevenție

Prevenirea faringo-amigdalitei și a complicațiilor sale implică o combinație de măsuri de igienă personală, evitarea expunerii la agenți patogeni și utilizarea adecvată a antibioticelor atunci când este necesar. Aceste strategii sunt esențiale pentru reducerea incidenței bolii și prevenirea răspândirii infecției în comunitate.

Practici de igienă personală: Menținerea unei igiene riguroase a mâinilor este crucială în prevenirea faringo-amigdalitei. Spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun timp de cel puțin 20 de secunde, în special înainte de mese și după utilizarea toaletei, reduce semnificativ riscul de transmitere a agenților patogeni. Utilizarea dezinfectanților pentru mâini pe bază de alcool poate fi o alternativă eficientă când apa și săpunul nu sunt disponibile. Este important să se evite atingerea feței, în special a gurii și nasului, cu mâinile nespălate. De asemenea, menținerea unei igiene orale adecvate prin periaj regulat și utilizarea apei de gură poate ajuta la reducerea încărcăturii bacteriene în cavitatea bucală.

Evitarea contactului strâns cu persoanele infectate: Faringo-amigdalita se transmite ușor prin contact direct cu secrețiile respiratorii ale persoanelor infectate. Pentru a preveni răspândirea bolii, este esențial să se evite contactul strâns cu indivizii care prezintă simptome de infecție respiratorie. În cazul în care contactul este inevitabil, utilizarea măștilor faciale poate oferi o barieră suplimentară împotriva transmiterii agenților patogeni. Persoanele diagnosticate cu faringo-amigdalită bacteriană trebuie să evite contactul strâns cu alții și să rămână acasă până când nu mai sunt contagioase, de obicei la 24 de ore după începerea tratamentului antibiotic. În mediile instituționale, cum ar fi școlile sau locurile de muncă, implementarea unor politici clare de excludere a persoanelor simptomatice poate ajuta la limitarea răspândirii infecției.

Utilizarea corectă a antibioticelor: Utilizarea judicioasă a antibioticelor este esențială în prevenirea complicațiilor faringo-amigdalitei bacteriene și în reducerea dezvoltării rezistenței la antibiotice. Antibioticele trebuie prescrise doar în cazurile confirmate de infecție bacteriană, în special streptococică. Pacienții trebuie să urmeze cu strictețe schema de tratament prescrisă, completând întregul curs de antibiotice chiar dacă simptomele se ameliorează. Întreruperea prematură a tratamentului poate duce la recidive și la dezvoltarea rezistenței bacteriene. Educarea pacienților cu privire la importanța complianței la tratament și la potențialele consecințe ale utilizării incorecte a antibioticelor este crucială. De asemenea, este important să se evite automedicația cu antibiotice și să se consulte întotdeauna un medic pentru diagnosticul și tratamentul adecvat al faringo-amigdalitei.

Considerații speciale

Faringo-amigdalita prezintă provocări unice în anumite grupuri de pacienți și în situații clinice specifice. Aceste considerații speciale necesită o abordare adaptată pentru diagnostic, tratament și management pe termen lung.

Faringo-amigdalita la copii: La copii, faringo-amigdalita este deosebit de frecventă și poate prezenta manifestări clinice diferite față de adulți. Diagnosticul poate fi mai dificil din cauza simptomelor nespecifice și a dificultății de a obține o anamneză detaliată de la pacienții mai mici. Copiii sunt mai predispuși la complicații, cum ar fi otita medie și sinuzita. Tratamentul trebuie adaptat în funcție de vârstă, greutate și severitatea simptomelor. Este important să se evite utilizarea aspirinei la copiii cu faringo-amigdalită virală din cauza riscului de sindrom Reye. Educarea părinților cu privire la semnele de alarmă și importanța complianței la tratament este esențială pentru managementul eficient al bolii la această grupă de vârstă.

Faringo-amigdalita recurentă: Episoadele repetate de faringo-amigdalită pot avea un impact semnificativ asupra calității vieții pacientului și pot indica probleme subiacente. Cauzele pot include expunerea frecventă la agenți patogeni, în special în medii precum școli sau grădinițe, sau o susceptibilitate crescută la infecții. În unele cazuri, faringo-amigdalita recurentă poate fi cauzată de purtători cronici de streptococ. Evaluarea acestor pacienți necesită o analiză detaliată a istoricului medical, teste de diagnostic repetate și, posibil, consultarea unui specialist ORL. Opțiunile de management pot include profilaxia antibiotică pe termen lung sau, în cazuri severe, amigdalectomia. Este important să se evalueze și să se abordeze factorii de risc, cum ar fi expunerea la fum de țigară sau alergiile, care pot contribui la recurența infecțiilor.

Faringo-amigdalita cronică: Faringo-amigdalita cronică se caracterizează prin simptome persistente sau recurente care durează mai mult de trei luni. Această condiție poate fi cauzată de infecții bacteriene persistente, inflamație cronică sau, în cazuri rare, de afecțiuni maligne. Pacienții cu faringo-amigdalită cronică pot prezenta simptome mai subtile, cum ar fi disconfort faringian persistent, tuse cronică sau senzație de corp străin în gât. Diagnosticul necesită o evaluare amănunțită, inclusiv endoscopie și, posibil, biopsie pentru a exclude alte cauze. Tratamentul poate implica antibiotice de lungă durată, terapii antiinflamatorii și, în unele cazuri, intervenție chirurgicală. Managementul acestor cazuri necesită adesea o abordare multidisciplinară, implicând specialiști ORL, alergologi și, dacă este necesar, oncologi.