Faringo-amigdalita acuta: cauze, simptome si tratament

Diagnosticul corect și tratamentul prompt sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor și ameliorarea rapidă a simptomelor. Durata tipică a bolii variază între 3 și 7 zile, însă poate fi mai lungă în cazul infecțiilor bacteriene netratate. Simptomele includ durere la înghițire, febră, ganglioni limfatici măriți și, în unele cazuri, depozite albicioase la nivelul amigdalelor.

Cauzele faringo-amigdalitei acute

Faringo-amigdalita acută poate fi provocată de diverși agenți patogeni, fiecare necesitând o abordare terapeutică specifică pentru un tratament eficient. Identificarea corectă a cauzei stă la baza unui management adecvat al bolii.

Cauze virale frecvente: Virusurile reprezintă cauza principală a faringo-amigdalitei acute, fiind responsabile pentru aproximativ 70% din cazuri. Printre virusurile implicate se numără rinovirusurile, adenovirusurile, coronavirusurile și virusul gripal. Infecțiile virale se caracterizează prin debut treptat, prezența frecventă a simptomelor de răceală precum rinoreea și tusea, și o evoluție autolimitată care durează între 3 și 5 zile.

Infecții bacteriene: Streptococul beta-hemolitic de grup A reprezintă cea mai frecventă cauză bacteriană, fiind responsabil pentru aproximativ 20-30% din cazurile de faringo-amigdalită acută. Infecția bacteriană se manifestă prin debut brusc, febră înaltă, durere severă în gât și prezența exudatului albicios la nivelul amigdalelor. Alte bacterii implicate includ Staphylococcus aureus și Streptococcus pneumoniae.

Factori de risc legați de vârstă: Copiii cu vârste cuprinse între 5 și 15 ani prezintă cel mai mare risc de a dezvolta faringo-amigdalită acută, în special forma bacteriană. La această grupă de vârstă, sistemul imunitar este încă în dezvoltare și expunerea frecventă la agenți patogeni în colectivități crește riscul de infecție. Adulții și copiii sub 3 ani dezvoltă mai rar forme bacteriene ale bolii.

Factori de mediu: Expunerea la fum de țigară, poluare atmosferică și variații bruște de temperatură poate crește susceptibilitatea la faringo-amigdalită acută. Sezonul rece și umiditatea crescută favorizează transmiterea agenților patogeni. Contactul apropiat cu persoane infectate în spații închise și aglomerate reprezintă un factor de risc semnificativ pentru contractarea bolii.

Semne și simptome

Faringo-amigdalita acută se manifestă printr-un complex de simptome care variază în intensitate și durată, în funcție de agentul cauzal și starea generală a pacientului. Recunoașterea acestor manifestări permite inițierea promptă a tratamentului adecvat.

Simptome principale: Durerea în gât reprezintă simptomul dominant, fiind însoțită de dificultăți la înghițire și senzație de arsură la nivelul faringelui. Amigdalele sunt vizibil mărite, roșii și pot prezenta depozite albicioase sau purulente. Febra este frecventă, putând atinge valori ridicate în cazul infecțiilor bacteriene.

Simptome secundare: Pacienții pot prezenta cefalee, oboseală marcată, dureri musculare și articulare. Apetitul este diminuat, iar respirația poate avea un miros neplăcut. Vocea devine răgușită, iar unii pacienți acuză dureri la nivelul urechilor, cauzate de iritarea terminațiilor nervoase comune.

Simptome la copiii mici: La copiii de vârstă mică, manifestările pot include iritabilitate, refuzul alimentației, salivație abundentă și vărsături. Febra poate fi mai pronunțată decât la adulți, iar copiii pot prezenta dureri abdominale asociate. Părinții pot observa modificări ale vocii și respirație pe gură.

Durată și evoluție: Simptomele debutează brusc în cazul infecțiilor bacteriene și mai gradual în cele virale. Durata tipică este de 3-7 zile pentru infecțiile virale și poate depăși 7 zile în cazul celor bacteriene netratate. Ameliorarea simptomelor începe de obicei după 48-72 de ore de la inițierea tratamentului adecvat.

Semne de alarmă: Prezența unor simptome severe precum dificultăți respiratorii, disfagie severă, tumefiere marcată a gâtului sau febră persistentă necesită evaluare medicală urgentă. Apariția petelor purpurice pe piele sau a semnelor de deshidratare reprezintă alte indicații pentru prezentarea imediată la medic.

Metode de diagnostic

Diagnosticul faringo-amigdalitei acute necesită o evaluare complexă care combină examenul clinic cu investigații de laborator specifice. Identificarea precisă a agentului patogen este esențială pentru stabilirea unui tratament adecvat și prevenirea complicațiilor.

Examenul fizic

Medicul efectuează o inspecție detaliată a cavității bucale și a faringelui, observând aspectul și culoarea amigdalelor, prezența exudatului și gradul de inflamație. Palparea regiunii cervicale permite evaluarea ganglionilor limfatici și identificarea eventualelor adenopatii. Temperatura corporală este măsurată, iar medicul verifică prezența altor semne clinice relevante precum respirația urât mirositoare sau modificările vocii.

Teste de laborator

Testarea rapidă pentru streptococul beta-hemolitic de grup A reprezintă o metodă eficientă de diagnostic, oferind rezultate în aproximativ 15 minute. În cazul unui rezultat negativ dar cu suspiciune clinică ridicată, se recomandă efectuarea unei culturi faringiene, care rămâne standardul de aur în diagnosticul infecțiilor streptococice. Hemoleucograma completă poate evidenția prezența unei infecții bacteriene sau virale.

Criterii de diagnostic

Diferențierea între faringo-amigdalita virală și cea bacteriană se bazează pe un set specific de criterii clinice și paraclinice. Prezența febrei peste 38 de grade Celsius, exsudatul amigdalian, adenopatia cervicală dureroasă și absența tusei sugerează o etiologie bacteriană. Apariția rinoreei și a tusei orientează diagnosticul spre o cauză virală.

Scorul Centor modificat

Evaluarea febrei: Prezența febrei peste 38 de grade Celsius reprezintă un criteriu important în evaluarea severității infecției și în orientarea diagnosticului spre o etiologie bacteriană. Temperatura corporală trebuie monitorizată regulat, iar persistența febrei peste 72 de ore poate indica necesitatea reevaluării diagnosticului sau ajustării tratamentului. Febra înaltă, în special la copii, necesită o atenție deosebită și poate justifica inițierea precoce a terapiei antibiotice.

Absența tusei: Lipsa tusei constituie un indicator important pentru diferențierea între faringoamigdalita bacteriană și cea virală. În infecțiile streptococice, tusea este rareori prezentă, în timp ce în infecțiile virale aceasta reprezintă un simptom frecvent. Absența tusei, corelată cu alte criterii clinice, crește probabilitatea unei infecții bacteriene și poate influența decizia terapeutică.

Ganglioni limfatici măriți: Prezența adenopatiei cervicale anterioare dureroase reprezintă un semn caracteristic al infecției streptococice. Ganglionii limfatici sunt palpabili, sensibili la atingere și pot avea dimensiuni crescute. Localizarea și caracteristicile adenopatiei oferă informații valoroase pentru diagnostic și monitorizarea evoluției bolii.

Exsudat amigdalian: Prezența depozitelor albicioase sau purulente la nivelul amigdalelor sugerează o infecție bacteriană. Exsudatul poate fi punctiform sau confluent, bilateral sau unilateral. Aspectul și extensia exudatului amigdalian contribuie la evaluarea severității infecției și la orientarea diagnosticului etiologic.

Abordări terapeutice

Tratamentul faringo-amigdalitei acute trebuie adaptat în funcție de cauza infecției, severitatea simptomelor și caracteristicile individuale ale pacientului. O abordare terapeutică corectă combină măsurile generale de susținere cu tratamentul specific etiologic.

Opțiuni conservatoare

Îngrijire suportivă: Repausul la pat și evitarea efortului fizic sunt esențiale în primele zile ale bolii. Crearea unui mediu optim de recuperare include menținerea unei temperaturi constante în cameră și umidificarea aerului. Gargarismele cu soluție salină călduță pot ajuta la ameliorarea disconfortului local și la îndepărtarea secrețiilor.

Controlul durerii: Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene sau paracetamolul sunt eficiente în reducerea durerii și a febrei. Administrarea acestora trebuie făcută la intervale regulate pentru un control optim al simptomelor. Anestezicele locale sub formă de pastile sau spray-uri pot oferi o ameliorare temporară a durerii la înghițire.

Necesarul de hidratare: Menținerea unei hidratări adecvate este fundamentală în recuperarea pacienților cu faringo-amigdalită acută. Consumul regulat de lichide călduțe ajută la calmarea durerii și previne deshidratarea. Băuturile reci pot fi benefice pentru unii pacienți, în timp ce alimentele moi și nepicante sunt mai ușor de înghițit și nu irită mucoasa inflamată.

Tratamentul cu antibiotice

Opțiuni de penicilină: Penicilina V administrată oral reprezintă tratamentul de primă alegere pentru infecțiile streptococice, fiind administrată timp de 10 zile. Doza standard pentru adulți este de 500 mg de două ori pe zi, iar pentru copii se calculează în funcție de greutatea corporală. În cazurile în care complianța la tratamentul oral poate fi problematică, se poate opta pentru o doză unică de penicilină benzatinică intramusculară.

Antibiotice alternative: Pentru pacienții alergici la penicilină, macrolidele precum eritromicina sau claritromicina reprezintă alternative eficiente. Cefalosporinele de primă generație pot fi utilizate la pacienții cu alergie non-severă la penicilină. Azitromicina prezintă avantajul unei scheme de tratament mai scurte, de 5 zile, ceea ce poate îmbunătăți aderența la tratament.

Durata tratamentului: Terapia cu antibiotice trebuie menținută timp de 10 zile pentru penicilină și majoritatea cefalosporinelor, chiar dacă simptomele se ameliorează după primele zile. Pentru azitromicină, durata standard este de 5 zile. Întreruperea prematură a tratamentului poate duce la recăderi și complicații.

Considerații chirurgicale

Indicații pentru amigdalectomie: Îndepărtarea chirurgicală a amigdalelor este recomandată în cazul infecțiilor recurente frecvente, definite ca șapte sau mai multe episoade într-un an, cinci episoade pe an timp de doi ani consecutivi, sau trei episoade pe an timp de trei ani consecutivi. Alte indicații includ abcesele periamigdaliene recurente, apneea obstructivă în somn cauzată de hipertrofia amigdaliană sau suspiciunea de malignitate.

Proceduri chirurgicale: Amigdalectomia poate fi realizată prin diverse tehnici, incluzând disecția clasică la rece, electrocauterizarea, radiofrecvența sau tehnica coblației. Alegerea metodei depinde de experiența chirurgului, vârsta pacientului și particularitățile cazului. Perioada postoperatorie necesită monitorizare atentă pentru posibile complicații precum sângerarea sau deshidratarea.

Complicații

Faringo-amigdalita acută poate evolua cu diverse complicații, atât locale cât și sistemice, mai ales în cazul infecțiilor streptococice netratate sau tratate inadecvat. Recunoașterea și managementul prompt al acestora sunt esențiale pentru prevenirea sechelelor pe termen lung.

Complicații locale: Abcesul periamigdalian reprezintă cea mai frecventă complicație locală, manifestându-se prin durere severă unilaterală, dificultate la deschiderea gurii și deplasarea luetei. Celulita cervicală și limfadenita supurativă pot apărea în cazurile severe. Aceste complicații necesită intervenție chirurgicală de urgență și antibioterapie parenterală.

Complicații sistemice: Febra reumatică și glomerulonefrita post-streptococică sunt complicații grave care pot apărea la câteva săptămâni după o infecție streptococică netratată. Scarlatina, caracterizată prin erupție cutanată specifică și descuamare, poate complica infecția streptococică. Sindromul PANDAS reprezintă o complicație neurologică rară la copii.

Efecte pe termen lung: Infecțiile recurente pot duce la formarea de bride și aderențe periamigdaliene, care pot complica episoadele ulterioare. Amigdalita cronică poate afecta calitatea vieții prin episoade frecvente de durere și disconfort, absențe școlare sau de la locul de muncă și impact psihosocial semnificativ.

Strategii de prevenție: Igiena riguroasă a mâinilor și evitarea contactului apropiat cu persoanele infectate reprezintă măsuri esențiale de prevenție. Menținerea unui sistem imunitar sănătos prin alimentație echilibrată, odihnă suficientă și activitate fizică regulată poate reduce susceptibilitatea la infecții. Tratamentul prompt și complet al episoadelor acute previne complicațiile și recurențele.