Sialadenita: tipuri, simptome, cauze, complicatii si tratament

Cauzele principale includ infecțiile bacteriene sau virale, prezența calculilor salivari și afecțiunile autoimune. Simptomele caracteristice cuprind durere locală, umflarea glandei afectate și posibila prezență a febrei. Diagnosticul precoce și tratamentul adecvat sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor severe, precum formarea abceselor sau răspândirea infecției în țesuturile profunde ale gâtului.

Simptome și manifestări clinice

Manifestările clinice ale sialadenitei variază în funcție de cauza și severitatea infecției, putând include atât simptome locale, cât și sistemice. Pacienții pot prezenta durere intensă, tumefiere și sensibilitate la nivelul glandei afectate, precum și dificultăți la masticație și deglutiție.

Tumefiere și mărirea în volum a glandelor salivare: Tumefacția glandei salivare afectate reprezintă unul dintre primele semne observabile ale sialadenitei. Această mărire în volum poate fi unilaterală sau bilaterală, în funcție de cauza subiacentă. Glanda afectată devine vizibil mărită, dură la palpare și poate prezenta modificări ale texturii și consistenței. Pacienții observă adesea o asimetrie facială evidentă, în special când sunt afectate glandele parotide.

Durere și sensibilitate (în special în timpul mesei): Durerea asociată sialadenitei se intensifică în special în timpul masticației sau când pacientul consumă alimente acide sau condimentate. Această sensibilitate crescută se datorează presiunii exercitate asupra glandei inflamate în timpul procesului de producere și secreție a salivei. Intensitatea durerii poate varia de la un disconfort ușor până la durere severă care interferează cu alimentația normală.

Roșeață și modificări de culoare ale pielii supraiacente: Pielea care acoperă glanda salivară afectată poate deveni roșie, caldă și inflamată. Această modificare de culoare indică prezența procesului inflamator acut și poate fi însoțită de edem local. În cazurile severe, zona poate prezenta aspectul caracteristic al celulitei, cu margini difuze și sensibilitate crescută la atingere.

Xerostomie (gură uscată): Reducerea fluxului salivar reprezintă o manifestare frecventă a sialadenitei. Pacienții experimentează senzația de uscăciune bucală, dificultăți la vorbire și la deglutiție. Această reducere a salivației poate afecta semnificativ calitatea vieții și poate predispune la dezvoltarea cariilor dentare sau a infecțiilor orale secundare.

Febră și frisoane: Prezența febrei și a frisoanelor indică de obicei o infecție bacteriană activă. Temperatura corporală crescută poate fi însoțită de alte simptome sistemice precum fatigabilitate, stare generală alterată și lipsa poftei de mâncare. Aceste manifestări necesită evaluare medicală promptă pentru inițierea tratamentului antibiotic adecvat.

Prezența puroiului sau gust neplăcut în gură: În cazurile de sialadenită bacteriană, pacienții pot observa secreții purulente la nivelul orificiului de deschidere al canalului salivar în cavitatea bucală. Aceste secreții sunt adesea însoțite de un gust neplăcut și pot indica prezența unei infecții severe care necesită tratament urgent.

Simptome severe (dificultăți de respirație sau înghițire): În cazurile avansate, tumefacția marcată poate comprima structurile anatomice adiacente, ducând la dificultăți de respirație sau înghițire. Aceste simptome reprezintă urgențe medicale și necesită intervenție imediată pentru prevenirea complicațiilor potențial fatale.

Cauze și factori de risc

Sialadenita poate fi cauzată de diverși factori patogenici și poate fi influențată de multiple condiții predispozante. Înțelegerea acestor cauze este esențială pentru stabilirea unui tratament eficient și prevenirea recurențelor.

Infecții bacteriene: Stafilococul auriu reprezintă principalul agent patogen responsabil de sialadenita bacteriană acută. Bacteria pătrunde în glandele salivare prin canalele excretoare sau prin diseminare hematogenă. Infecția bacteriană determină inflamație locală, formarea de puroi și poate duce la dezvoltarea abceselor în absența tratamentului adecvat.

Infecții virale: Virusurile pot cauza inflamația glandelor salivare, cel mai cunoscut exemplu fiind virusul urlian. Alte virusuri precum HIV pot determina mărirea cronică a glandelor parotide. Infecțiile virale produc de obicei o inflamație mai puțin severă comparativ cu cele bacteriene, dar pot persista pentru perioade mai lungi.

Calculi salivari și obstrucția canalelor: Formarea calculilor în canalele salivare reprezintă o cauză frecventă de sialadenită. Acești calculi blochează fluxul normal al salivei, creând condiții favorabile pentru dezvoltarea infecțiilor bacteriene secundare. Obstrucția poate fi completă sau parțială și afectează cel mai frecvent glandele submandibulare.

Afecțiuni autoimune: Sindromul Sjögren reprezintă principala cauză autoimună de sialadenită cronică. În această afecțiune, sistemul imunitar atacă țesutul glandular, ducând la inflamație cronică și disfuncție secretorie. Pacienții prezintă xerostomie persistentă și sunt predispuși la infecții recurente.

Medicamente care induc xerostomia: Numeroase medicamente pot reduce fluxul salivar, predispunând la dezvoltarea sialadenitei. Diureticele, antihistaminicele și beta-blocantele sunt exemple comune de medicamente care pot avea acest efect secundar. Reducerea fluxului salivar favorizează staza și colonizarea bacteriană.

Deshidratare, malnutriție și igienă orală deficitară: Deshidratarea reduce producția de salivă și modifică compoziția acesteia, creând condiții favorabile pentru dezvoltarea infecțiilor. Malnutriția afectează funcția imună și repararea tisulară, iar igiena orală deficitară permite multiplicarea bacteriilor patogene în cavitatea bucală.

Tipuri și clasificare

Sialadenita prezintă mai multe forme clinice distincte, fiecare cu caracteristici specifice și abordări terapeutice diferite. Manifestările și evoluția bolii variază în funcție de mecanismul patogenic implicat și de factorii declanșatori.

Sialadenita acută: Forma acută a sialadenitei se caracterizează prin debut brusc, cu durere intensă și tumefiere rapidă a glandei salivare afectate. Pacienții prezintă febră, frisoane și stare generală alterată. Glanda devine dureroasă la palpare, iar pielea supraiacentă este roșie și caldă. Secreția salivară este redusă, iar la presiunea glandei poate apărea secreție purulentă la nivelul orificiului ductal.

Sialadenita cronică: Această formă se dezvoltă treptat, cu episoade recurente de inflamație și durere. Pacienții experimentează perioade alternante de ameliorare și exacerbare a simptomelor. Glanda afectată devine progresiv fibrozată, cu funcție secretorie diminuată. Obstrucția cronică a canalelor salivare, prezența calculilor sau infecțiile repetate contribuie la perpetuarea procesului inflamator.

Sialadenita autoimună: Această formă apare în contextul unor boli autoimune sistemice, precum sindromul Sjögren. Procesul inflamator este mediat de sistemul imunitar care atacă țesutul glandular. Pacienții prezintă xerostomie persistentă, tumefiere bilaterală a glandelor și simptome sistemice asociate bolii de bază. Evoluția este cronică, cu deteriorare progresivă a funcției glandulare.

Sialadenoza (Mărirea non-inflamatorie a glandelor): Reprezintă o afecțiune non-inflamatorie caracterizată prin mărirea difuză, nedureroasă a glandelor salivare. Această condiție apare frecvent în contextul unor boli metabolice, endocrine sau nutriționale. Glandele sunt mărite simetric, cu consistență moale și fără semne de inflamație locală. Funcția secretorie poate fi afectată, dar modificările sunt potențial reversibile cu tratamentul afecțiunii de bază.

Diagnostic

Diagnosticul sialadenitei necesită o evaluare complexă, care combină examenul clinic atent cu investigații paraclinice specifice. Identificarea precisă a cauzei și a tipului de sialadenită este esențială pentru stabilirea strategiei terapeutice optime.

Evaluare clinică și examen fizic: Examinarea clinică începe cu anamneza detaliată pentru identificarea factorilor declanșatori și a simptomelor asociate. Medicul evaluează aspectul, dimensiunea și consistența glandei afectate prin palpare atentă. Se urmărește prezența secrețiilor anormale la nivelul orificiilor ductale și se verifică starea generală a cavității orale. Examinarea include și evaluarea ganglionilor limfatici regionali pentru identificarea eventualelor adenopatii.

Cultura și sensibilitatea secrețiilor ductale: Analiza microbiologică a secrețiilor obținute din canalele salivare oferă informații esențiale despre agentul patogen implicat și sensibilitatea acestuia la antibiotice. Prelevarea se realizează prin masarea ușoară a glandei și recoltarea secrețiilor de la nivelul orificiului ductal. Rezultatele ghidează selecția antibioticului potrivit pentru tratamentul infecției.

Analize de sânge și markeri autoimuni: Testele de laborator includ hemoleucograma completă pentru evaluarea răspunsului inflamator și identificarea prezenței infecției. Markerii autoimuni sunt determinați pentru diagnosticul afecțiunilor autoimune asociate. Aceste analize pot evidenția creșterea numărului de leucocite, prezența anticorpilor specifici și modificări ale markerilor inflamatori sistemici.

Investigații imagistice: Ecografia, tomografia computerizată și rezonanța magnetică oferă informații detaliate despre structura și dimensiunile glandelor salivare. Aceste investigații pot identifica prezența calculilor, abceselor sau modificărilor structurale cronice. Ecografia reprezintă metoda de primă intenție, fiind neinvazivă și accesibilă, în timp ce tomografia și rezonanța sunt rezervate cazurilor complexe sau atunci când se suspectează complicații.

Biopsia sau puncția aspirativă: Această procedură este indicată când există suspiciunea unei formațiuni tumorale sau pentru confirmarea diagnosticului în cazurile de sialadenită cronică. Puncția aspirativă cu ac fin permite prelevarea de material pentru examinare citologică, în timp ce biopsia furnizează informații despre modificările histologice ale țesutului glandular. Procedura trebuie efectuată cu precauție pentru a evita lezarea structurilor anatomice importante.

Complicații

Sialadenita netratată sau managementul inadecvat al bolii poate conduce la diverse complicații locale și sistemice. Recunoașterea precoce a semnelor de alarmă și intervenția promptă sunt esențiale pentru prevenirea consecințelor severe.

Formarea abceselor: Colecțiile purulente se dezvoltă când infecția nu este controlată adecvat prin tratament antibiotic. Abcesul se manifestă prin durere severă, tumefiere fluctuentă și agravarea stării generale. Drenajul chirurgical devine necesar pentru evacuarea puroiului și prevenirea extinderii infecției în țesuturile adiacente. Întârzierea tratamentului poate duce la complicații severe locale și sistemice.

Răspândirea infecției: Procesul infecțios se poate extinde în țesuturile moi ale gâtului, provocând celulită, angină Ludwig sau sepsis. Celulita cervicală se caracterizează prin inflamație difuză și edem al țesuturilor moi, în timp ce angina Ludwig reprezintă o infecție severă a planșeului bucal care poate compromite căile respiratorii. Sepsisul apare când infecția pătrunde în circulația sistemică, necesitând tratament urgent în secția de terapie intensivă.

Afectarea sănătății orale: Disfuncția glandelor salivare cauzată de sialadenită duce la reducerea secreției de salivă, crescând riscul de carii dentare și infecții orale. Saliva joacă un rol crucial în menținerea echilibrului microbian și protecția dinților. Xerostomia cronică afectează capacitatea de masticație, deglutiție și vorbire, deteriorând semnificativ calitatea vieții pacientului.

Recurență și cronicizare: Episoadele repetate de sialadenită pot duce la deteriorarea progresivă a funcției glandulare. Țesutul glandular este înlocuit treptat cu țesut fibros, reducând permanent capacitatea de secreție salivară. Pacienții cu forme cronice necesită monitorizare regulată și management pe termen lung pentru prevenirea exacerbărilor și menținerea funcției glandulare reziduale.

Complicații postoperatorii: Intervențiile chirurgicale pentru sialadenită pot fi urmate de diverse complicații specifice. Paralizia temporară a nervului facial poate apărea după parotidectomie, manifestându-se prin asimetrie facială și dificultăți în expresia mimică. Formarea de fistule salivare, infecții postoperatorii și cicatrici cheloide reprezintă alte posibile complicații. Recuperarea completă necesită monitorizare atentă și poate dura între trei și șase luni.

Tratament și management

Abordarea terapeutică a sialadenitei necesită o strategie complexă, adaptată formei clinice și severității bolii. Tratamentul combină măsuri conservative cu terapie medicamentoasă și, în cazurile severe, intervenție chirurgicală.

Măsuri conservative: Hidratarea adecvată reprezintă elementul fundamental în managementul sialadenitei, stimulând producția și fluxul salivar. Aplicarea compreselor calde de trei până la patru ori pe zi reduce inflamația și ameliorează durerea locală. Masajul blând al glandei, efectuat în direcția canalului excretor, facilitează drenajul secrețiilor și previne staza salivară. Aceste măsuri simple dar eficiente trebuie aplicate constant pentru rezultate optime.

Antibioticoterapie: Tratamentul antibiotic empiric începe cu medicamente active împotriva Staphylococcus aureus, precum dicloxacilina sau cefalosporinele de primă generație. După obținerea rezultatelor culturii bacteriene și antibiogramei, schema terapeutică poate fi ajustată. În cazurile severe sau la pacienții spitalizați, antibioticele se administrează intravenos pentru o eficiență maximă. Durata tratamentului variază între 7 și 14 zile, în funcție de răspunsul clinic.

Medicație analgezică și antiinflamatoare: Controlul durerii și reducerea inflamației se realizează prin administrarea de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene precum ibuprofenul sau naproxenul. În cazurile severe, pot fi necesare analgezice mai puternice pentru ameliorarea disconfortului. Medicația antiinflamatoare reduce edemul local și îmbunătățește fluxul salivar, contribuind la recuperarea mai rapidă a pacientului.

Drenajul abceselor și îndepărtarea calculilor: Abcesele glandulare necesită drenaj chirurgical prompt pentru prevenirea complicațiilor. Calculii salivari pot fi îndepărtați prin tehnici minim invazive precum sialendoscopia sau litotripsia, în funcție de dimensiunea și localizarea acestora. Procedurile se efectuează sub anestezie locală sau generală, iar recuperarea necesită continuarea măsurilor conservative și antibioticoterapiei.

Excizia glandulară: Îndepărtarea chirurgicală a glandei salivare afectate devine necesară în cazurile refractare la tratament conservator sau în sialadenita cronică recurentă. Intervenția necesită experiență chirurgicală pentru evitarea lezării structurilor anatomice importante, în special a nervului facial în cazul parotidectomiei. Recuperarea postoperatorie include monitorizarea complicațiilor și exerciții de reabilitare facială când este necesar.

Prevenție și educație

Prevenirea sialadenitei și a recurențelor acesteia implică adoptarea unor măsuri specifice de igienă orală și modificări ale stilului de viață. Educația pacientului privind factorii de risc și semnele de alarmă este esențială pentru managementul pe termen lung al afecțiunii.

Igiena orală: Menținerea unei igiene orale riguroase previne dezvoltarea infecțiilor și reduce riscul de sialadenită. Periajul dentar trebuie efectuat de cel puțin două ori pe zi, folosind o tehnică corectă și paste de dinți cu fluor. Utilizarea aței dentare și a apei de gură antiseptice completează rutina de igienă orală, eliminând bacteriile care ar putea pătrunde în canalele salivare.

Hidratarea adecvată: Consumul regulat de lichide menține un flux salivar optim și previne formarea calculilor salivari. Aportul zilnic recomandat este de minimum doi litri de apă, ajustat în funcție de activitatea fizică și condițiile climatice. Evitarea băuturilor care provoacă deshidratare, precum cafeaua și alcoolul, contribuie la menținerea unei hidratări corespunzătoare.

Controale stomatologice regulate: Vizitele periodice la medicul stomatolog permit detectarea precoce a problemelor care ar putea predispune la sialadenită. Examinările regulate, efectuate la intervale de șase luni, includ evaluarea sănătății orale generale și identificarea potențialelor surse de infecție. Tratamentul prompt al cariilor și al bolilor parodontale reduce riscul de complicații.

Evitarea tutunului și alcoolului: Consumul de tutun și alcool afectează negativ funcția glandelor salivare și crește riscul de infecții. Fumatul reduce fluxul salivar și alterează compoziția salivei, în timp ce alcoolul provoacă deshidratare și iritație locală. Renunțarea la aceste substanțe îmbunătățește sănătatea orală și reduce riscul de sialadenită.

Controlul afecțiunilor medicale preexistente: Gestionarea adecvată a bolilor cronice precum diabetul zaharat sau sindromul Sjögren este esențială pentru prevenirea sialadenitei. Monitorizarea regulată a acestor afecțiuni și respectarea tratamentului prescris reduc riscul de complicații. Comunicarea eficientă cu medicul curant permite ajustarea planului terapeutic în funcție de evoluția bolii și apariția eventualelor efecte adverse.