Vertijul paroxistic pozitional benign (VPPB): cauze si tratament

Simptomele caracteristice includ vertij intens la mișcările capului, dezechilibru și greață, acestea durând de obicei mai puțin de un minut. Deși este o afecțiune benignă, vertijul pozițional paroxistic benign poate avea un impact semnificativ asupra calității vieții, în special la persoanele vârstnice. Tratamentul constă în principal din manevre de repoziționare specifice, care ajută la deplasarea cristalelor înapoi în poziția lor normală.

Simptome principale și factori declanșatori ai vertijului pozițional paroxistic benign

Manifestările clinice ale vertijului pozițional paroxistic benign sunt distinctive și apar în mod caracteristic la schimbarea poziției capului. Acestea pot varia ca intensitate de la forme ușoare până la episoade severe care limitează semnificativ activitățile zilnice ale pacientului.

Vertij (senzație de rotire): Senzația de rotire reprezintă simptomul cardinal al vertijului pozițional paroxistic benign, manifestându-se brusc la mișcările capului. Pacienții descriu o senzație intensă că ei sau mediul înconjurător se învârt, care durează de obicei între 20 și 40 de secunde. Această senzație este mai pronunțată dimineața și poate fi însoțită de dezechilibru și instabilitate după ce episodul acut se încheie.

Amețeală și stare de confuzie: Pacienții experimentează frecvent o senzație de amețeală și dezorientare care poate persista și după ce vertijul acut se oprește. Această stare poate dura câteva minute până la câteva ore după un episod și poate fi însoțită de o senzație de plutire sau de cap încețoșat. Simptomele sunt mai intense la trezire sau la schimbările bruște ale poziției capului.

Pierderea echilibrului și instabilitate: Instabilitatea posturală reprezintă o consecință frecventă a vertijului pozițional paroxistic benign. Pacienții pot prezenta dificultăți în menținerea echilibrului, mai ales în timpul sau imediat după un episod de vertij. Riscul de cădere este crescut, în special la persoanele vârstnice, necesitând măsuri de precauție și supraveghere atentă.

Greață și vărsături: Episoadele de vertij sunt frecvent însoțite de greață intensă și uneori vărsături. Aceste simptome vegetative apar ca răspuns la dezechilibrul sever și pot persista pentru scurt timp după ce vertijul se oprește. Intensitatea lor variază de la forme ușoare până la severe care necesită medicație antiemetică.

Nistagmus (mișcări oculare anormale): În timpul episoadelor acute de vertij, pacienții prezintă mișcări involuntare ale ochilor, cunoscute sub numele de nistagmus. Aceste mișcări oculare rapide și ritmice sunt caracteristice pentru vertijul pozițional paroxistic benign și ajută la stabilirea diagnosticului. Nistagmusul apare după o scurtă latență și are o durată limitată.

Factori declanșatori comuni: Episoadele de vertij sunt provocate de mișcări specifice ale capului precum ridicarea sau coborârea acestuia, întoarcerea în pat sau trecerea din poziția culcat în poziția șezând. Activitățile zilnice precum pieptănatul, privitul în sus pentru a lua ceva de pe un raft înalt sau extensia gâtului la dentist pot declanșa simptomele. Identificarea și evitarea temporară a acestor poziții poate ajuta la managementul simptomelor.

Cauze și factori de risc ai vertijului pozițional paroxistic benign

Vertijul pozițional paroxistic benign poate apărea din multiple cauze, atât primare cât și secundare. Înțelegerea factorilor de risc și a mecanismelor patogenice stă la baza unui management eficient al acestei afecțiuni.

Degenerarea urechii interne legată de vârstă: Procesul natural de îmbătrânire poate duce la deteriorarea structurilor din urechea internă, inclusiv a membranei otolitice. Această degenerare progresivă facilitează desprinderea cristalelor de calciu și migrarea lor în canalele semicirculare. Persoanele peste 60 de ani prezintă un risc semnificativ mai mare de a dezvolta această afecțiune.

Traumatisme și leziuni craniene: Loviturile la cap reprezintă o cauză frecventă de vertij pozițional paroxistic benign, în special la persoanele tinere. Impactul poate determina desprinderea cristalelor din poziția lor normală și migrarea acestora în canalele semicirculare. Acest tip de vertij poate apărea imediat după traumatism sau la câteva zile după incident.

Infecții ale urechii interne: Labirintita și neuronita vestibulară pot provoca vertij pozițional paroxistic benign ca o complicație secundară. Procesul inflamator din urechea internă poate afecta structurile vestibulare și poate duce la deplasarea otoconiilor. Simptomele pot persista și după rezolvarea infecției primare.

Boala Ménière și migrenele: Aceste afecțiuni neurologice pot coexista cu sau predispune la dezvoltarea vertijului pozițional paroxistic benign. Hidropsul endolimfatic caracteristic bolii Ménière poate afecta structurile vestibulare și poate facilita desprinderea cristalelor. Migrenele pot sensibiliza sistemul vestibular și pot crește susceptibilitatea la vertij.

Repaus la pat prelungit și poziții de somn: Imobilizarea prelungită la pat și menținerea aceleiași poziții pentru perioade lungi pot favoriza acumularea și deplasarea cristalelor de calciu în canalele semicirculare. Acest lucru este relevant în special pentru pacienții care necesită repaus la pat după intervenții chirurgicale sau boli prelungite.

Osteoporoza și deficitul de vitamina D: Metabolismul osos alterat și nivelurile scăzute de vitamina D pot influența formarea și stabilitatea cristalelor de calciu din urechea internă. Persoanele cu osteoporoză prezintă un risc crescut de a dezvolta vertij pozițional paroxistic benign, subliniind importanța menținerii unei sănătăți osoase optime.

Cum se dezvoltă vertijul pozițional paroxistic benign în urechea internă

Dezvoltarea vertijului pozițional paroxistic benign implică un proces complex în urechea internă, unde cristalele de calciu deplasate perturbă funcționarea normală a sistemului vestibular. Acest mecanism specific determină apariția simptomelor caracteristice la schimbarea poziției capului.

Rolul otoconiilor (cristalelor de calciu): Otoconiile sunt cristale microscopice de carbonat de calciu localizate în mod normal în utriculă, o parte a urechii interne. Aceste structuri au un rol esențial în menținerea echilibrului, ajutând la detectarea mișcărilor liniare și a poziției capului în raport cu gravitația. În condiții normale, otoconiile rămân fixate pe membrana otolitică, transmițând informații precise despre mișcările capului către creier prin intermediul celulelor senzoriale specializate.

Implicarea canalelor semicirculare și a utriculei: Sistemul vestibular conține trei canale semicirculare orientate în planuri diferite, fiecare fiind responsabil pentru detectarea rotațiilor capului în direcții specifice. Utricula, situată la baza acestor canale, conține în mod normal otoconiile. Când acestea se desprind și migrează în canalele semicirculare, interferează cu fluxul normal al endolimfei, lichidul care umple aceste canale. Această perturbare determină stimularea inadecvată a receptorilor vestibulari.

Mecanismele canalolitiazei și cupulolitiazei: Vertijul pozițional paroxistic benign poate apărea prin două mecanisme distincte. În canalolitiază, cristalele plutesc liber în endolimfa canalelor semicirculare, provocând vertij la mișcarea capului prin deplasarea lor și stimularea anormală a receptorilor. În cupulolitiază, cristalele aderă direct la cupula unui canal semicircular, făcând-o anormal de sensibilă la gravitație și provocând vertij persistent la anumite poziții ale capului.

Diagnosticul vertijului pozițional paroxistic benign

Diagnosticul precis al vertijului pozițional paroxistic benign necesită o evaluare clinică atentă și teste specifice pentru identificarea și localizarea canalului semicircular afectat. Acuratețea diagnosticului determină eficiența tratamentului ulterior.

Istoricul medical și descrierea simptomelor: Evaluarea clinică începe cu o anamneză detaliată care evidențiază caracterul specific al vertijului, momentul apariției și factorii declanșatori. Medicul va întreba despre durata episoadelor, circumstanțele în care apar simptomele și prezența altor manifestări asociate precum greața sau dezechilibrul. Informațiile despre traumatisme craniene anterioare, infecții ale urechii sau alte afecțiuni medicale sunt esențiale pentru stabilirea cauzei vertijului.

Manevra Dix-Hallpike: Această manevră diagnostică reprezintă standardul de aur pentru confirmarea vertijului pozițional paroxistic benign, în special pentru canalul posterior. Pacientul este așezat pe masa de consultație, cu capul rotit la 45 de grade lateral, apoi este culcat rapid pe spate cu capul atârnând ușor peste marginea mesei. Apariția vertijului și a nistagmusului caracteristic după o scurtă latență confirmă diagnosticul și identifică partea afectată.

Testul de rotire laterală a capului: Acest test diagnostic este utilizat specific pentru evaluarea canalului semicircular lateral. Pacientul este poziționat în decubit dorsal, cu capul flexat la 30 de grade, apoi capul este rotit rapid spre dreapta și stânga. Prezența nistagmusului specific și a vertijului în timpul acestei manevre indică afectarea canalului lateral, permițând diferențierea între forma geotropă și ageotropă a afecțiunii.

Observarea nistagmusului: Nistagmusul specific vertijului pozițional paroxistic benign prezintă caracteristici distinctive care ajută la identificarea canalului afectat. Mișcările oculare involuntare apar după o scurtă latență, durează mai puțin de un minut și prezintă o direcție specifică în funcție de canalul implicat. Observarea atentă a acestor caracteristici permite localizarea precisă a patologiei și ghidează alegerea tratamentului adecvat.

Teste suplimentare când sunt necesare: În cazurile atipice sau când diagnosticul rămâne incert, medicul poate recomanda teste suplimentare precum electronistagmografia, videonistagmografia sau rezonanța magnetică. Aceste investigații ajută la excluderea altor cauze de vertij și oferă informații detaliate despre funcționarea sistemului vestibular. Testele imagistice sunt importante în special când simptomele sunt persistente sau asociate cu alte manifestări neurologice.

Tratamentul și managementul vertijului pozițional paroxistic benign

Abordarea terapeutică a vertijului pozițional paroxistic benign se concentrează pe repoziționarea cristalelor de calciu deplasate și gestionarea simptomelor acute. Succesul tratamentului depinde de identificarea corectă a canalului afectat și aplicarea tehnicilor specifice de repoziționare.

Manevre de repoziționare a canalitelor: Manevrele terapeutice precum procedura Epley, manevra de rostogolire și exercițiile Brandt-Daroff reprezintă principalele metode de tratament. Acestea implică o serie de mișcări specifice ale capului și corpului, proiectate pentru a deplasa cristalele înapoi în utriculă. Procedura Epley este deosebit de eficientă pentru canalul posterior, în timp ce manevra de rostogolire este preferată pentru canalul lateral. Exercițiile trebuie efectuate cu precizie și repetate conform recomandărilor medicului.

Utilizarea pe termen scurt a medicamentelor pentru greață: Medicamentele antiemetice și cele pentru răul de mișcare pot fi prescrise temporar pentru ameliorarea simptomelor asociate precum greața și vărsăturile. Aceste medicamente nu tratează cauza vertijului, dar pot îmbunătăți confortul pacientului în timpul episoadelor acute și pot facilita efectuarea manevrelor de repoziționare. Utilizarea lor trebuie limitată la perioada inițială a tratamentului pentru a evita dependența și efectele secundare.

Opțiuni chirurgicale pentru cazurile refractare: Intervenția chirurgicală poate fi luată în considerare în cazurile severe care nu răspund la tratamentul conservator. Procedura de ocluzie a canalului semicircular posterior sau neurectomia singulară reprezintă opțiuni pentru pacienții cu simptome persistente și invalidante. Aceste intervenții sunt rezervate cazurilor refractare la tratamentul conservator, având în vedere riscurile asociate și caracterul invaziv.

Sfaturi de siguranță pentru prevenirea căderilor: Prevenirea accidentelor și căderilor este esențială în managementul pacienților cu vertij pozițional paroxistic benign. Mediul domestic trebuie adaptat prin eliminarea obstacolelor, asigurarea unei iluminări adecvate și instalarea unor suporturi de sprijin în zonele critice. Pacienții trebuie sfătuiți să evite mișcările bruște ale capului și să se ridice lent din poziția culcat.

Reabilitare vestibulară pentru simptomele persistente: Programele de reabilitare vestibulară sunt benefice pentru pacienții cu simptome reziduale sau recurente. Acestea includ exerciții personalizate care vizează îmbunătățirea echilibrului, coordonării și stabilității posturii. Terapia vestibulară ajută la compensarea disfuncției vestibulare și la readaptarea sistemului nervos central la modificările din sistemul de echilibru.

Prognostic, recurențe și complicații ale vertijului pozițional paroxistic benign

Vertijul pozițional paroxistic benign prezintă un prognostic favorabil în majoritatea cazurilor, cu posibilitate de rezoluție spontană. Cu toate acestea, recurențele sunt frecvente și pot apărea complicații care afectează semnificativ calitatea vieții pacienților.

Durata tipică și rezoluția spontană: Episoadele acute de vertij durează de obicei între 20 și 40 de secunde, iar afecțiunea se poate rezolva spontan în decurs de câteva săptămâni până la câteva luni. Perioada activă a simptomelor variază considerabil între pacienți, dar în general, fără tratament, simptomele se ameliorează în aproximativ 15 zile. Tratamentul prin manevre de repoziționare poate scurta semnificativ durata simptomelor și poate preveni complicațiile pe termen lung.

Rate de recurență și factori de risc: Aproximativ 50% dintre pacienți experimentează recurențe ale vertijului pozițional paroxistic benign în primul an după episodul inițial. Rata cea mai mare de recurență se înregistrează în primele șase luni după tratament. Factorii care cresc riscul de recurență includ vârsta înaintată, osteoporoza, traumatismele craniene anterioare și prezența unor afecțiuni vestibulare asociate precum boala Ménière sau migrena vestibulară.

Riscul de căderi și accidentări: Instabilitatea posturală asociată vertijului pozițional paroxistic benign crește semnificativ riscul de căderi, în special la persoanele vârstnice. Căderile pot avea consecințe grave precum fracturi, traumatisme craniene sau alte leziuni care necesită îngrijiri medicale de urgență. Riscul este mai mare în timpul episoadelor acute de vertij și în perioada imediat următoare, când dezechilibrul persistent poate afecta stabilitatea în mers.

Impactul asupra calității vieții: Vertijul pozițional paroxistic benign poate avea un impact semnificativ asupra vieții cotidiene a pacienților, limitând activitățile zilnice și afectând capacitatea de muncă. Anxietatea legată de posibilitatea apariției unui nou episod poate duce la evitarea anumitor mișcări sau activități. Impactul psihologic include teama de cădere, izolare socială și simptome depresive. Calitatea somnului poate fi afectată din cauza poziționării restrictive necesare pentru evitarea simptomelor.

Când trebuie solicitat ajutorul medical

Consultarea medicului este esențială în cazul simptomelor severe sau atipice care pot indica prezența unor afecțiuni mai grave. Evaluarea promptă permite diferențierea între vertijul pozițional paroxistic benign și alte cauze potențial periculoase de vertij.

Amețeală persistentă fără legătură cu mișcarea: Prezența unei amețeli continue, care nu este influențată de schimbările de poziție și persistă mai mult de câteva ore, poate indica o afecțiune neurologică sau vasculară care necesită evaluare medicală urgentă. Acest tip de amețeală diferă de vertijul pozițional caracteristic și poate fi un semn de accident vascular cerebral, scleroză multiplă sau alte afecțiuni neurologice grave.

Pierderea auzului sau dureri severe de cap: Asocierea vertijului cu pierderea bruscă a auzului sau cu cefalee intensă necesită evaluare medicală imediată. Aceste simptome pot indica prezența unei afecțiuni mai grave precum neurinomul acustic, boala Ménière sau alte patologii ale urechii interne. Durerea de cap severă, în special dacă este diferită de cele experimentate anterior, poate semnala o urgență neurologică.

Leșin, amorțeală sau slăbiciune: Episoadele de pierdere a conștienței sau senzațiile de amorțeală și slăbiciune, în special când afectează o parte a corpului, pot indica probleme neurologice sau cardiovasculare serioase. Aceste simptome necesită evaluare medicală urgentă pentru excluderea unor afecțiuni precum accidentul vascular cerebral sau alte boli neurologice grave care pot pune viața în pericol.

Tulburări de vorbire sau modificări ale vederii: Apariția dificultăților în vorbire sau a modificărilor vizuale în asociere cu vertijul necesită evaluare medicală imediată. Aceste simptome pot indica prezența unor afecțiuni neurologice grave precum accidentul vascular cerebral sau alte patologii ale sistemului nervos central. Modificările vizuale pot include vedere dublă, încețoșată sau pierderea temporară a vederii.