Artrita genunchiului: tipuri, factori de risc si optiuni de tratament

Simptomele includ durere, umflare, rigiditate și reducerea amplitudinii de mișcare. Factorii de risc cuprind vârsta înaintată, obezitatea, traumatismele anterioare și predispoziția genetică. Deși nu există un tratament curativ, abordările terapeutice precum exercițiile fizice, medicația și, în cazuri severe, intervenția chirurgicală, pot ameliora simptomele și îmbunătăți funcționalitatea articulației.

Tipuri de artrită a genunchiului

Artrita genunchiului se manifestă sub diverse forme, fiecare cu caracteristici și mecanisme de dezvoltare distincte. Înțelegerea acestor tipuri este esențială pentru diagnosticul corect și alegerea tratamentului adecvat.

Osteoartrita: Aceasta reprezintă cea mai frecventă formă de artrită a genunchiului. Osteoartrita apare ca urmare a uzurii progresive a cartilajului articular, care acoperă suprafețele osoase din articulație. Pe măsură ce cartilajul se subțiază și se deteriorează, oasele încep să se frece unul de celălalt, provocând durere, inflamație și formarea de excrescențe osoase numite osteofite. Această afecțiune se dezvoltă de obicei lent, pe parcursul mai multor ani, și tinde să se agraveze în timp. Factorii de risc includ vârsta înaintată, obezitatea și traumatismele anterioare ale genunchiului.

Artrita reumatoidă: Această formă de artrită este o boală autoimună în care sistemul imunitar atacă în mod eronat țesuturile sănătoase ale articulației. În cazul artritei reumatoide a genunchiului, membrana sinovială care căptușește articulația se inflamează, producând lichid în exces și substanțe care deteriorează cartilajul și osul. Spre deosebire de osteoartrită, artrita reumatoidă tinde să afecteze ambii genunchi în mod simetric și poate debuta la o vârstă mai tânără. Simptomele includ durere, umflare, rigiditate matinală prelungită și, în cazuri severe, deformări ale articulației.

Artrita post-traumatică: Acest tip de artrită se dezvoltă ca urmare a unei leziuni sau a unui traumatism la nivelul genunchiului. Leziunile care pot duce la apariția artritei post-traumatice includ fracturile care afectează suprafața articulară, rupturile de ligamente sau de menisc și luxațiile. Traumatismul inițial poate deteriora cartilajul direct sau poate modifica mecanica articulației, ducând la o uzură accelerată în timp. Simptomele pot apărea imediat după traumatism sau se pot dezvolta treptat, pe parcursul mai multor ani. Artrita post-traumatică poate afecta persoane de orice vârstă și este frecvent întâlnită la sportivi sau la persoanele care au suferit accidente.

Simptomele artritei genunchiului

Artrita genunchiului se manifestă printr-o serie de simptome care pot varia în intensitate și frecvență de la o persoană la alta. Recunoașterea acestor semne este crucială pentru diagnosticarea precoce și inițierea promptă a tratamentului.

Durere și rigiditate: Durerea este simptomul principal al artritei genunchiului și poate varia de la o senzație ușoară de disconfort până la o durere intensă, debilitantă. Aceasta poate fi localizată în întreaga articulație sau poate fi mai pronunțată în anumite zone ale genunchiului. Rigiditatea se manifestă adesea dimineața sau după perioade lungi de inactivitate și poate dura de la câteva minute până la câteva ore. Pe măsură ce boala progresează, durerea și rigiditatea pot deveni mai persistente, afectând semnificativ mobilitatea și calitatea vieții pacientului.

Umflare și inflamație: Umflarea genunchiului este un semn vizibil al artritei și poate fi cauzată de acumularea de lichid în articulație (efuziune) sau de îngroșarea țesuturilor din jurul acesteia. Inflamația poate duce la senzația de căldură locală și la roșeață a pielii din zona afectată. În cazul artritei reumatoide, umflarea tinde să fie mai pronunțată și poate fi însoțită de febră și stare generală de rău. Umflarea persistentă poate contribui la rigiditatea articulară și la limitarea mișcărilor.

Reducerea amplitudinii de mișcare: Pe măsură ce artrita progresează, pacienții pot experimenta o diminuare a capacității de a îndoi sau de a întinde complet genunchiul. Această limitare a mișcării poate fi cauzată de durere, umflare, modificări structurale ale articulației sau de formarea de țesut cicatricial. Reducerea amplitudinii de mișcare poate afecta semnificativ activitățile zilnice, cum ar fi urcatul scărilor, ridicarea din poziția șezut sau intrarea și ieșirea din mașină. În cazuri severe, poate duce la dificultăți în mers și la necesitatea utilizării unor dispozitive de asistență.

Crepitații (sunete de cracment sau frecare): Mulți pacienți cu artrită a genunchiului raportează sunete sau senzații de cracment, frecare sau pocnituri în timpul mișcării articulației. Aceste fenomene, cunoscute sub numele de crepitații, sunt cauzate de suprafețele articulare neregulate care se freacă una de alta din cauza deteriorării cartilajului. Crepitațiile pot fi auzite sau simțite și, deși nu sunt întotdeauna dureroase, pot fi însoțite de disconfort sau de o senzație de instabilitate a genunchiului.

Slăbiciune și instabilitate: Artrita genunchiului poate duce la slăbirea mușchilor din jurul articulației, în special a cvadricepsului (mușchiul din partea anterioară a coapsei). Această slăbiciune musculară, combinată cu durerea și rigiditatea, poate provoca o senzație de instabilitate a genunchiului. Pacienții pot simți că genunchiul cedează sau că nu le oferă suficient suport în timpul mersului sau al altor activități. Instabilitatea articulară crește riscul de căderi și poate limita semnificativ mobilitatea și independența persoanei afectate.

Factori de risc pentru artrita genunchiului

Dezvoltarea artritei genunchiului este influențată de o serie de factori de risc, unii modificabili, alții nu. Înțelegerea acestor factori poate ajuta la prevenirea sau întârzierea apariției bolii.

Vârsta: Înaintarea în vârstă reprezintă unul dintre cei mai semnificativi factori de risc pentru dezvoltarea artritei genunchiului, în special a osteoartritei. Odată cu trecerea anilor, cartilajul articular își pierde treptat elasticitatea și capacitatea de regenerare, devenind mai susceptibil la uzură și deteriorare. De asemenea, procesele naturale de îmbătrânire pot afecta producția de lichid sinovial, care are rol lubrifiant și nutritiv pentru articulație. Deși artrita genunchiului poate apărea la orice vârstă, incidența crește semnificativ după 50 de ani. Este important de menționat că, deși vârsta este un factor de risc major, artrita nu este o consecință inevitabilă a îmbătrânirii, iar multe persoane în vârstă mențin o funcție articulară bună prin adoptarea unui stil de viață sănătos și activ.

Obezitatea: Excesul de greutate reprezintă un factor de risc semnificativ pentru dezvoltarea artritei genunchiului. Greutatea corporală crescută exercită o presiune suplimentară asupra articulațiilor portante, în special asupra genunchilor. Această presiune constantă accelerează uzura cartilajului articular și poate duce la apariția precoce a osteoartritei. Studiile arată că fiecare kilogram în plus crește riscul de artrită a genunchiului cu aproximativ 5%. Reducerea greutății corporale poate ameliora simptomele și încetini progresia bolii la persoanele afectate.

Leziunile articulare anterioare: Traumatismele la nivelul genunchiului, cum ar fi rupturile de ligamente, fracturile sau leziunile meniscale, cresc semnificativ riscul de dezvoltare a artritei în timp. Aceste leziuni pot modifica biomecanica articulației, ducând la o distribuție inegală a forțelor și la uzura accelerată a cartilajului. Chiar și după vindecarea aparentă, modificările structurale și funcționale pot persista, predispunând articulația la degenerare prematură. Reabilitarea adecvată și prevenirea leziunilor secundare sunt esențiale pentru reducerea acestui risc.

Genetica: Predispoziția genetică joacă un rol important în dezvoltarea anumitor forme de artrită a genunchiului. Studiile pe gemeni și familii au evidențiat o componentă ereditară semnificativă, în special pentru osteoartrită. Anumite variante genetice pot influența structura și metabolismul cartilajului, făcând articulațiile mai susceptibile la deteriorare. De asemenea, genele implicate în răspunsul imun pot contribui la dezvoltarea artritei reumatoide. Înțelegerea factorilor genetici poate ajuta la identificarea persoanelor cu risc crescut și la implementarea strategiilor preventive personalizate.

Factori ocupaționali: Anumite ocupații și activități profesionale pot crește riscul de artrită a genunchiului. Munca care implică îngenuncheri frecvente, ridicarea de greutăți mari sau mișcări repetitive ale genunchiului poate supune articulația la un stres mecanic excesiv. Profesii precum construcțiile, agricultura sau sportul de performanță sunt asociate cu un risc mai mare de dezvoltare a artritei. Implementarea măsurilor ergonomice la locul de muncă, utilizarea echipamentelor de protecție și alternarea sarcinilor pot ajuta la reducerea acestui risc ocupațional.

Genul (risc mai mare la femei): Studiile epidemiologice au arătat că femeile au un risc mai mare de a dezvolta artrită a genunchiului, în special după menopauză. Acest fenomen este atribuit parțial modificărilor hormonale, în special scăderii nivelului de estrogen, care joacă un rol în menținerea sănătății cartilajului. De asemenea, diferențele anatomice, cum ar fi unghiul femuro-tibial mai mare la femei, pot contribui la o distribuție inegală a forțelor în articulație. Factorii genetici și stilul de viață pot, de asemenea, influența această predispoziție de gen.

Diagnosticul artritei genunchiului

Diagnosticul artritei genunchiului implică o evaluare complexă, care combină examinarea clinică cu investigații paraclinice. Medicul va analiza istoricul medical, simptomele și va efectua teste specifice pentru a determina tipul și severitatea artritei.

Examinarea fizică: Evaluarea clinică a genunchiului afectat este esențială în diagnosticul artritei. Medicul va observa aspectul general al articulației, prezența umflăturilor sau deformărilor și va evalua amplitudinea mișcărilor. Palparea genunchiului poate evidenția zonele dureroase sau prezența de lichid în exces. Se vor testa stabilitatea articulară și forța musculară. Crepitațiile (sunete de cracment) în timpul mișcării pot indica deteriorarea cartilajului. Examinarea va include și evaluarea mersului pacientului pentru a observa eventuale șchiopătări sau modificări ale posturii.

Teste imagistice: Investigațiile imagistice sunt cruciale pentru confirmarea diagnosticului și evaluarea severității artritei genunchiului. Radiografia simplă este adesea primul pas, permițând vizualizarea îngustării spațiului articular, formării de osteofite (pinteni osoși) și modificărilor structurale ale osului. Imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) oferă o imagine detaliată a țesuturilor moi, inclusiv cartilaj, ligamente și menisc, fiind utilă în detectarea leziunilor precoce. Tomografia computerizată poate fi folosită pentru evaluarea detaliată a structurii osoase. Ecografia poate evidenția inflamația sinovială și acumularea de lichid.

Analize de sânge (pentru artrita reumatoidă): Testele de sânge sunt esențiale în diagnosticul diferențial al artritei genunchiului, în special pentru identificarea artritei reumatoide. Factorul reumatoid (FR) și anticorpii anti-peptide citrulinate (anti-CCP) sunt markeri specifici pentru artrita reumatoidă. Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) și proteina C reactivă (PCR) pot indica prezența și severitatea inflamației sistemice. Alte teste pot include hemoleucograma completă, evaluarea funcției hepatice și renale pentru a exclude alte cauze de artrită sau pentru a ghida alegerea tratamentului.

Analiza lichidului sinovial: Aspirația și analiza lichidului sinovial din articulația genunchiului pot oferi informații valoroase pentru diagnostic. Aspectul, vâscozitatea și compoziția celulară a lichidului pot ajuta la diferențierea între diverse tipuri de artrită. În osteoartrită, lichidul este de obicei clar și vâscos, în timp ce în artrita reumatoidă sau infecțioasă, acesta poate fi tulbure și mai puțin vâscos. Analiza microscopică poate evidenția prezența cristalelor (în gută sau pseudogută) sau a celulelor inflamatorii. Culturile microbiologice sunt esențiale pentru excluderea artritei septice.

Opțiuni de tratament non-chirurgical

Abordarea terapeutică a artritei genunchiului începe adesea cu metode non-invazive, care vizează ameliorarea simptomelor, îmbunătățirea funcției articulare și încetinirea progresiei bolii. Aceste opțiuni sunt individualizate în funcție de severitatea afecțiunii și nevoile pacientului.

Modificări ale stilului de viață: Schimbările în stilul de viață joacă un rol crucial în managementul artritei genunchiului. Controlul greutății corporale este esențial, deoarece fiecare kilogram pierdut reduce semnificativ presiunea asupra articulației. Adoptarea unei diete antiinflamatorii, bogată în fructe, legume și acizi grași omega-3, poate ajuta la reducerea inflamației. Activitatea fizică regulată, dar cu impact redus, cum ar fi înotul sau ciclismul, ajută la menținerea mobilității articulare și întărirea musculaturii de susținere. Evitarea activităților care suprasolicită genunchiul și utilizarea de încălțăminte adecvată sunt, de asemenea, importante.

Fizioterapie: Fizioterapia este o componentă esențială în tratamentul artritei genunchiului, oferind beneficii atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Programele personalizate de exerciții vizează îmbunătățirea flexibilității, întărirea musculaturii din jurul genunchiului (în special a cvadricepsului) și îmbunătățirea echilibrului. Tehnicile de mobilizare articulară pot ajuta la reducerea rigidității. Terapiile cu căldură sau frig, electrostimularea nervoasă transcutanată (TENS) și ultrasunetele pot fi utilizate pentru ameliorarea durerii și a inflamației. Fizioterapeuții pot oferi și sfaturi privind modificările ergonomice și utilizarea dispozitivelor de asistență pentru a reduce stresul asupra articulației.

Medicație: Tratamentul medicamentos al artritei genunchiului include o gamă variată de opțiuni, adaptate în funcție de tipul și severitatea afecțiunii. Analgezicele simple, precum paracetamolul, sunt adesea prima linie de tratament pentru durerea ușoară până la moderată. Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene, cum ar fi ibuprofenul sau naproxenul, sunt eficiente în reducerea durerii și inflamației, dar trebuie utilizate cu precauție din cauza potențialelor efecte secundare gastrice și cardiovasculare. În cazuri mai severe, medicii pot prescrie opioide slabe sau inhibitori selectivi de COX-2. Pentru artrita reumatoidă, medicamentele antireumatice modificatoare de boală sunt esențiale în controlul progresiei bolii și prevenirea deteriorării articulare.

Injecții: Injecțiile intraarticulare reprezintă o opțiune terapeutică importantă în managementul artritei genunchiului, oferind ameliorare localizată a simptomelor. Corticosteroizii injectabili, precum prednisonul sau metilprednisolonul, sunt utilizați pentru reducerea rapidă a inflamației și durerii acute. Efectul acestora poate dura de la câteva săptămâni până la câteva luni. Injecțiile cu acid hialuronic, cunoscute și sub numele de vâscosuplementare, ajută la lubrifierea articulației și pot oferi ameliorare pe termen mai lung. Terapia cu plasmă îmbogățită cu trombocite (PRP) este o opțiune mai nouă, care utilizează factori de creștere din sângele pacientului pentru a stimula procesele de vindecare și regenerare tisulară.

Dispozitive de asistență: Utilizarea dispozitivelor de asistență joacă un rol crucial în managementul artritei genunchiului, îmbunătățind mobilitatea și reducând stresul asupra articulației afectate. Bastonul sau cârja, utilizate în mâna opusă genunchiului afectat, pot reduce sarcina cu până la 50% pe articulația dureroasă. Cadrele de mers oferă stabilitate suplimentară pentru pacienții cu artrită severă sau instabilitate. Ortezele de genunchi pot oferi suport și aliniere îmbunătățită, reducând durerea și riscul de cădere. Dispozitivele de asistență pentru activitățile zilnice, cum ar fi scaunele de toaletă înălțate sau barele de sprijin, pot crește independența și siguranța pacienților. Alegerea și ajustarea corectă a acestor dispozitive trebuie făcută sub îndrumarea unui specialist în terapie ocupațională sau fizioterapie.

Opțiuni de tratament chirurgical

Intervențiile chirurgicale pentru artrita genunchiului sunt luate în considerare atunci când tratamentele conservative nu mai oferă ameliorare suficientă. Acestea variază de la proceduri minim invazive până la înlocuirea completă a articulației, fiecare având indicații specifice bazate pe severitatea afecțiunii și nevoile individuale ale pacientului.

Artroscopia: Această procedură minim invazivă implică introducerea unui artroscop (o cameră miniaturală) în articulația genunchiului prin incizii mici. Artroscopia permite vizualizarea directă a structurilor interne ale genunchiului și efectuarea de intervenții terapeutice. În artrita genunchiului, artroscopia poate fi utilizată pentru debridarea țesuturilor deteriorate, îndepărtarea corpilor liberi intraarticulari sau tratarea leziunilor meniscale asociate. Deși beneficiile în osteoartrita avansată sunt limitate, artroscopia poate oferi ameliorare temporară a simptomelor și poate fi utilă în diagnosticul și tratamentul leziunilor concomitente.

Osteotomia: Această intervenție chirurgicală implică tăierea și remodelarea osului pentru a redistribui greutatea corporală de la zona articulară deteriorată către o zonă mai sănătoasă. Osteotomia tibială înaltă este cea mai frecventă formă utilizată în artrita genunchiului, fiind indicată în special la pacienții mai tineri cu artrită unicompartimentală. Procedura poate întârzia necesitatea unei protezări totale de genunchi cu 10-15 ani. Recuperarea post-operatorie implică o perioadă de descărcare parțială și fizioterapie intensivă. Rezultatele pe termen lung depind de selecția atentă a pacienților și de tehnica chirurgicală precisă.

Artroplastia parțială de genunchi: Cunoscută și sub numele de unicompartimentală, această procedură implică înlocuirea doar a porțiunii afectate a articulației genunchiului. Este indicată în cazurile în care artrita este limitată la un singur compartiment (medial, lateral sau patelar). Avantajele includ o intervenție mai puțin invazivă, recuperare mai rapidă și conservarea unei cantități mai mari de os și țesut natural. Pacienții raportează adesea o senzație mai naturală a genunchiului comparativ cu protezarea totală. Criteriile de selecție stricte și experiența chirurgului sunt esențiale pentru succesul pe termen lung al acestei proceduri.

Artroplastia totală de genunchi: Această intervenție reprezintă standardul de aur pentru tratamentul artritei severe a genunchiului, oferind ameliorarea durerii și îmbunătățirea semnificativă a funcției articulare. Procedura implică înlocuirea completă a suprafețelor articulare ale femurului, tibiei și, adesea, a patelei cu componente protetice. Materialele moderne și tehnicile chirurgicale avansate au îmbunătățit semnificativ durabilitatea și funcționalitatea protezelor. Recuperarea post-operatorie este crucială și implică mobilizare precoce și fizioterapie intensivă. Deși durata de viață a unei proteze poate depăși 15-20 de ani, pacienții sunt sfătuiți să evite activitățile cu impact ridicat pentru a prelungi longevitatea implantului.

Gestionarea durerii în artrita genunchiului

Managementul eficient al durerii este esențial în tratamentul artritei genunchiului, vizând îmbunătățirea calității vieții și menținerea mobilității. Abordarea este adesea multimodală, combinând terapii farmacologice cu metode non-farmacologice pentru a obține cel mai bun control al simptomelor.

Terapia cu căldură și frig: Aplicarea alternativă de căldură și frig reprezintă o metodă simplă, dar eficientă în gestionarea durerii artritice. Căldura, aplicată prin comprese calde sau băi calde, ajută la relaxarea mușchilor, îmbunătățirea circulației sanguine și reducerea rigidității articulare. Este deosebit de utilă înainte de activitate fizică sau dimineața pentru a reduce rigiditatea matinală. Terapia cu frig, prin utilizarea pungilor cu gheață sau a compreselor reci, este eficientă în reducerea inflamației acute și a durerii, fiind recomandată după activitate fizică sau în episoadele de exacerbare. Ambele metode trebuie aplicate cu precauție, evitând contactul direct cu pielea și limitând durata aplicării la 15-20 de minute pentru a preveni leziunile tisulare.

Tratamente topice: Medicamentele topice oferă o opțiune de tratament local, cu risc redus de efecte secundare sistemice. Gelurile și cremele antiinflamatoare nesteroidiene, precum diclofenacul sau ibuprofenul topic, sunt eficiente în reducerea durerii și inflamației locale. Acestea penetrează pielea pentru a ajunge la țesuturile profunde ale articulației. Cremele cu capsaicină, derivată din ardei iute, pot reduce durerea prin desensibilizarea nervilor locali. Unele preparate topice conțin mentol sau camfor, care oferă un efect de răcire și ameliorare temporară a durerii. Aplicarea regulată a acestor produse, conform instrucțiunilor, poate oferi ameliorare semnificativă, în special pentru durerea ușoară până la moderată.

Acupunctura: Această tehnică tradițională chineză implică inserarea de ace fine în puncte specifice ale corpului pentru a stimula vindecarea și a reduce durerea. În contextul artritei genunchiului, acupunctura poate ajuta la ameliorarea durerii prin stimularea eliberării de endorfine, substanțe naturale ale corpului cu efect analgezic. De asemenea, poate îmbunătăți circulația sanguină locală și reduce inflamația. Studiile clinice au arătat beneficii moderate în reducerea durerii și îmbunătățirea funcției la pacienții cu artrită a genunchiului. Este important ca acupunctura să fie efectuată de practicieni calificați și certificați, utilizând tehnici sterile pentru a asigura siguranța pacientului.

Suplimente alimentare: Diverse suplimente nutritive au fost studiate pentru potențialul lor în managementul artritei genunchiului. Glucozamina și condroitina sunt cele mai cunoscute, fiind componente naturale ale cartilajului articular. Unele studii sugerează că acestea pot ajuta la reducerea durerii și încetinirea progresiei bolii, deși rezultatele sunt mixte. Omega-3 acizii grași, găsiți în uleiul de pește, au proprietăți antiinflamatoare și pot ajuta la reducerea durerii articulare. Curcumina, compusul activ din turmeric, a arătat efecte promițătoare în reducerea inflamației. Vitamina D și calciul sunt importante pentru sănătatea osoasă generală. Este crucial ca utilizarea oricărui supliment să fie discutată cu un medic, deoarece acestea pot interacționa cu alte medicamente sau pot avea contraindicații în anumite condiții medicale.

Prevenirea progresiei artritei genunchiului

Prevenirea progresiei artritei genunchiului implică o abordare holistică, concentrată pe menținerea sănătății articulare și reducerea factorilor de risc. Strategiile preventive vizează încetinirea deteriorării cartilajului și menținerea funcției articulare optime pe termen lung.

Menținerea unei greutăți sănătoase: Controlul greutății corporale joacă un rol crucial în prevenirea progresiei artritei genunchiului. Excesul de greutate exercită o presiune suplimentară asupra articulațiilor portante, accelerând uzura cartilajului. Studiile arată că fiecare kilogram pierdut poate reduce sarcina asupra genunchiului cu aproximativ 4 kilograme în timpul mersului. O dietă echilibrată, bogată în nutrienți antiinflamatori, combinată cu activitate fizică regulată, poate ajuta la menținerea unei greutăți optime. Reducerea greutății nu doar că ameliorează simptomele existente, dar poate încetini semnificativ progresia bolii, îmbunătățind mobilitatea și calitatea vieții pacienților cu artrită a genunchiului.

Exerciții regulate: Activitatea fizică regulată este esențială în prevenirea progresiei artritei genunchiului, contribuind la întărirea musculaturii din jurul articulației și îmbunătățirea flexibilității. Exercițiile cu impact redus, precum înotul, ciclismul sau mersul pe jos, sunt ideale deoarece oferă beneficiile mișcării fără a suprasolicita articulația. Programele de exerciții trebuie să includă atât antrenamente de forță pentru întărirea mușchilor cvadricepși și ischiogambieri, cât și exerciții de flexibilitate pentru menținerea mobilității articulare. Este important ca intensitatea și tipul exercițiilor să fie adaptate individual, în funcție de severitatea artritei și de starea generală de sănătate a pacientului. Consultarea unui fizioterapeut poate ajuta la dezvoltarea unui program de exerciții personalizat și sigur.

Îngrijirea adecvată a articulațiilor: Îngrijirea corespunzătoare a articulațiilor este fundamentală în prevenirea progresiei artritei genunchiului. Aceasta implică utilizarea tehnicilor corecte de mișcare și poziționare pentru a reduce stresul asupra articulației. Pacienții trebuie să învețe să-și protejeze genunchii în timpul activităților zilnice, evitând mișcările bruște sau pozițiile care pot cauza disconfort. Utilizarea dispozitivelor de asistență, cum ar fi bastoanele sau ortezele de genunchi, poate oferi suport suplimentar și poate reduce sarcina asupra articulației afectate. Aplicarea de comprese calde sau reci, în funcție de necesități, poate ajuta la gestionarea durerii și inflamației. De asemenea, menținerea unei posturi corecte și utilizarea de încălțăminte adecvată cu suport bun pentru arcada plantară pot contribui semnificativ la reducerea stresului asupra genunchilor.

Evitarea stresului repetitiv: Reducerea expunerii la activități care implică stres repetitiv asupra genunchilor este esențială în prevenirea progresiei artritei. Activitățile care necesită îngenuncheri frecvente, ridicări de greutăți sau mișcări repetitive ale genunchiului pot accelera uzura cartilajului articular. Este important să se identifice și să se modifice aceste activități în viața de zi cu zi și la locul de muncă. Utilizarea de echipamente ergonomice, alternarea sarcinilor pentru a evita suprasolicitarea continuă a genunchilor și implementarea de pauze regulate în timpul activităților solicitante pot ajuta la reducerea stresului cumulativ asupra articulației. În cazul activităților sportive, este recomandată alternarea între diferite tipuri de exerciții pentru a distribui uniform solicitarea asupra articulațiilor și a evita suprasolicitarea unei singure zone.