Artroza acromioclaviculara: cauze, simptome si optiuni de tratament

Diagnosticul se bazează pe examinarea clinică, imagistică și, uneori, pe injecții diagnostice. Tratamentul variază de la măsuri conservative, precum modificarea activităților și fizioterapia, până la intervenții chirurgicale în cazurile severe. Înțelegerea cauzelor, simptomelor și opțiunilor de tratament este esențială pentru gestionarea eficientă a acestei afecțiuni și îmbunătățirea funcției umărului afectat.

Înțelegerea artrozei acromioclaviculare

Artroza acromioclaviculară reprezintă o problemă frecventă de sănătate care afectează articulația dintre claviculă și acromion. Această afecțiune poate avea un impact semnificativ asupra mobilității și funcționalității umărului, influențând calitatea vieții pacienților.

Definiție și descriere: Artroza acromioclaviculară este o afecțiune degenerativă care implică deteriorarea progresivă a cartilajului articular din articulația acromioclaviculară. Această articulație, situată în partea superioară a umărului, unește clavicula cu acromionul, o proeminență osoasă a scapulei. Pe măsură ce cartilajul se uzează, oasele încep să se frece unul de celălalt, ducând la inflamație, durere și limitarea mișcărilor umărului.

Anatomia articulației acromioclaviculare: Articulația acromioclaviculară este o articulație sinovială plană, formată din extremitatea laterală a claviculei și marginea medială a acromionului. Între cele două suprafețe osoase se află un disc fibrocartilaginos care ajută la absorbția șocurilor și facilitează mișcările fine ale articulației. Stabilitatea articulației este asigurată de ligamentele acromioclaviculare și coracoclaviculare. Înțelegerea acestei anatomii complexe este crucială pentru diagnosticarea și tratarea corectă a artrozei acromioclaviculare.

Tipuri de artroză acromioclaviculară: Artroza acromioclaviculară poate fi clasificată în funcție de etiologie și severitate. Tipurile principale includ artroza primară, care apare ca urmare a uzurii naturale odată cu înaintarea în vârstă, și artroza secundară, care se dezvoltă în urma unor traumatisme sau afecțiuni preexistente. În funcție de severitate, artroza poate fi clasificată în stadii incipiente, moderate sau avansate, fiecare stadiu necesitând o abordare terapeutică specifică.

Prevalența și demografia: Artroza acromioclaviculară afectează un procent semnificativ din populația adultă, incidența crescând odată cu vârsta. Această afecțiune este mai frecventă la bărbați decât la femei, posibil datorită participării mai active la sporturi de contact și activități fizice intense. Studiile arată că modificări degenerative ale articulației acromioclaviculare pot fi observate radiologic la peste 50% din persoanele cu vârsta peste 60 de ani, deși nu toate cazurile sunt simptomatice.

Cauze și factori de risc

Artroza acromioclaviculară este rezultatul interacțiunii complexe între factori intrinseci și extrinseci. Înțelegerea acestor cauze și factori de risc este esențială pentru prevenirea și gestionarea eficientă a afecțiunii.

Degenerarea legată de vârstă: Procesul natural de îmbătrânire joacă un rol crucial în dezvoltarea artrozei acromioclaviculare. Odată cu înaintarea în vârstă, cartilajul articular își pierde treptat elasticitatea și capacitatea de regenerare. Acest lucru duce la subțierea și deteriorarea progresivă a cartilajului, expunând suprafețele osoase subiacente. Modificările biochimice asociate vârstei, precum scăderea producției de proteoglicani și colagen, contribuie la accelerarea acestui proces degenerativ.

Activități repetitive deasupra capului: Persoanele care efectuează frecvent mișcări repetitive cu brațele deasupra capului sunt expuse unui risc crescut de a dezvolta artroză acromioclaviculară. Aceste activități includ practicarea anumitor sporturi precum înotul, tenisul sau aruncările, precum și ocupații care necesită ridicarea frecventă a brațelor, cum ar fi zugrăvitul sau montarea instalațiilor electrice. Mișcările repetitive exercită o presiune constantă asupra articulației acromioclaviculare, accelerând uzura cartilajului și provocând microtraumatisme care, în timp, pot duce la dezvoltarea artrozei.

Leziuni anterioare: Traumatismele anterioare ale umărului, în special cele care implică articulația acromioclaviculară, reprezintă un factor de risc major pentru dezvoltarea ulterioară a artrozei. Luxațiile sau fracturile în această regiune pot perturba alinierea normală a articulației și pot duce la instabilitate cronică. Chiar și după vindecarea inițială, aceste leziuni pot lăsa articulația predispusă la uzură accelerată și dezvoltarea artrozei. Separațiile acromioclaviculare, chiar și cele de grad inferior, pot crește semnificativ riscul de artroză în anii următori.

Pericole ocupaționale: Anumite ocupații prezintă un risc crescut pentru dezvoltarea artrozei acromioclaviculare. Muncitorii din construcții, mecanicii auto, coaforii și alții care folosesc frecvent brațele în poziții ridicate sau efectuează mișcări repetitive ale umărului sunt expuși unui risc mai mare. Vibrațiile constante, ridicarea greutăților și pozițiile neergonomice de lucru contribuie la stresul mecanic asupra articulației acromioclaviculare. Implementarea măsurilor ergonomice la locul de muncă și rotația sarcinilor pot ajuta la reducerea acestui risc ocupațional.

Riscuri legate de sport: Participarea la anumite sporturi crește semnificativ riscul de dezvoltare a artrozei acromioclaviculare. Sporturile de contact, precum fotbalul american, rugby-ul sau hocheiul, prezintă un risc ridicat datorită impacturilor directe asupra umărului. De asemenea, sporturile care implică mișcări repetitive ale brațelor deasupra capului, cum ar fi voleiul, baschetul sau gimnastica, pot accelera uzura articulației. Halterofilia și culturismul, prin încărcarea excesivă a articulației, pot contribui la dezvoltarea precoce a artrozei acromioclaviculare. Implementarea tehnicilor corecte de antrenament și utilizarea echipamentului de protecție adecvat sunt esențiale pentru reducerea acestor riscuri asociate activităților sportive.

Simptome și prezentare clinică

Artroza acromioclaviculară se manifestă printr-o serie de simptome caracteristice care afectează funcționalitatea umărului și calitatea vieții pacientului. Aceste simptome pot varia în intensitate și pot evolua în timp, influențând capacitatea de a efectua activități cotidiene și profesionale.

Caracteristicile durerii: Durerea este simptomul principal al artrozei acromioclaviculare și se localizează de obicei în partea superioară a umărului, în zona articulației acromioclaviculare. Aceasta poate fi descrisă ca o senzație de arsură, presiune sau disconfort profund. Intensitatea durerii variază de la ușoară la severă și tinde să se agraveze în timpul mișcărilor brațului, în special când acesta este ridicat deasupra capului sau adus în fața corpului. Durerea poate fi mai pronunțată noaptea, perturbând somnul pacientului, și se poate accentua în condiții de vreme rece sau umedă.

Limitarea amplitudinii de mișcare: Pacienții cu artroză acromioclaviculară experimentează adesea o reducere a mobilității umărului afectat. Această limitare se manifestă în special în mișcările de abducție (ridicarea brațului lateral) și de flexie anterioară (ridicarea brațului în față). Rotația internă și externă a umărului pot fi, de asemenea, afectate. Rigiditatea articulară este frecvent raportată, în special dimineața sau după perioade de inactivitate. Pe măsură ce afecțiunea progresează, pacienții pot dezvolta strategii compensatorii de mișcare pentru a evita durerea, ceea ce poate duce la modificări ale posturii și la tensiuni musculare secundare.

Umflarea și sensibilitatea articulației: Inflamația asociată artrozei acromioclaviculare poate duce la umflarea vizibilă a articulației afectate. Această umflătură este de obicei localizată în partea superioară a umărului și poate fi însoțită de o senzație de căldură locală. Articulația devine sensibilă la palpare, iar pacienții pot raporta disconfort chiar și la atingeri ușoare sau la presiune în zona respectivă. În unele cazuri, se poate observa o proeminență osoasă la nivelul articulației, cauzată de formarea osteofitelor sau de deplasarea ușoară a claviculei.

Limitări funcționale: Artroza acromioclaviculară poate afecta semnificativ capacitatea pacientului de a efectua activități zilnice și profesionale. Acțiuni precum îmbrăcarea, spălarea părului sau ridicarea obiectelor de pe rafturi înalte devin dificile și dureroase. Sportivii pot experimenta o scădere a performanței, în special în activități care implică mișcări repetitive ale brațelor deasupra capului, cum ar fi înotul, tenisul sau aruncările. În cazuri avansate, pacienții pot evita complet anumite mișcări sau activități pentru a preveni durerea, ceea ce poate duce la atrofie musculară și la o deteriorare suplimentară a funcției umărului.

Simptome asociate: Pe lângă simptomele specifice articulației acromioclaviculare, pacienții pot prezenta o serie de manifestări secundare. Acestea pot include dureri de gât sau de cap, cauzate de tensiunea musculară compensatorie, oboseală cronică datorită perturbării somnului de către durere și chiar simptome de depresie sau anxietate legate de limitările funcționale și impactul asupra calității vieții. Unii pacienți pot raporta senzații de crepitații sau pocnituri în articulație în timpul mișcării, care sunt cauzate de neregularitățile suprafețelor articulare deteriorate.

Diagnostic

Diagnosticul artrozei acromioclaviculare implică o abordare complexă, combinând evaluarea clinică atentă cu investigații imagistice și, în unele cazuri, proceduri diagnostice specifice. Acuratețea diagnosticului este esențială pentru elaborarea unui plan de tratament eficient și personalizat.

Examinarea fizică: Evaluarea clinică începe cu o anamneză detaliată, urmată de o examinare fizică minuțioasă a umărului afectat. Medicul va palpa zona articulației acromioclaviculare pentru a identifica sensibilitatea, umflătura sau deformările. Se vor efectua teste specifice de provocare a durerii, cum ar fi testul de adducție încrucișată, în care brațul este adus în fața pieptului. Amplitudinea de mișcare a umărului este evaluată, notându-se limitările și punctele de apariție a durerii. Medicul va examina și musculatura din jurul umărului pentru a identifica eventuale atrofii sau compensări posturale.

Studii imagistice: Radiografia este de obicei prima investigație imagistică utilizată în diagnosticul artrozei acromioclaviculare. Aceasta poate evidenția îngustarea spațiului articular, formarea de osteofite și modificări degenerative ale suprafețelor articulare. În cazuri mai complexe sau pentru o evaluare mai detaliată, se poate recurge la tomografia computerizată sau rezonanța magnetică. Aceste investigații oferă imagini tridimensionale ale articulației și pot evidenția leziuni ale țesuturilor moi, precum și modificări subtile ale osului și cartilajului, care nu sunt vizibile pe radiografiile standard. Ecografia poate fi utilă pentru evaluarea inflamației și a eventualelor leziuni ale țesuturilor moi adiacente.

Injecții diagnostice: Injecțiile intraarticulare cu anestezic local pot fi utilizate atât în scop diagnostic, cât și terapeutic. Ameliorarea semnificativă a durerii după o astfel de injecție confirmă că articulația acromioclaviculară este sursa principală a simptomelor. Această procedură poate ajuta la diferențierea artrozei acromioclaviculare de alte cauze de durere la nivelul umărului, cum ar fi patologia coafei rotatorilor sau capsulita adezivă. Injecțiile sunt efectuate sub ghidaj ecografic sau fluoroscopic pentru a asigura precizia plasării anestezicului în articulație.

Diagnostic diferențial: Stabilirea unui diagnostic corect al artrozei acromioclaviculare implică excluderea altor afecțiuni care pot prezenta simptome similare. Printre acestea se numără sindromul de impingement subacromial, tendinopatia coafei rotatorilor, capsulita adezivă (umărul înghețat) și artrita reumatoidă. Medicul va lua în considerare și posibilitatea unor afecțiuni neurologice, cum ar fi radiculopatia cervicală, care pot mima simptomele artrozei acromioclaviculare. În unele cazuri, pot fi necesare investigații suplimentare, cum ar fi electromiografia sau studii de conducere nervoasă, pentru a exclude cauzele neurologice ale durerii de umăr.

Opțiuni de tratament conservator

Tratamentul conservator reprezintă prima linie de abordare în managementul artrozei acromioclaviculare, vizând ameliorarea simptomelor, îmbunătățirea funcției articulare și încetinirea progresiei bolii. Aceste metode non-invazive sunt adesea eficiente în controlul simptomelor și pot preveni sau întârzia necesitatea intervenției chirurgicale.

Modificarea activității: Ajustarea activităților zilnice este un aspect crucial în managementul artrozei acromioclaviculare. Pacienții sunt sfătuiți să evite mișcările care exacerbează durerea, în special cele care implică ridicarea brațului deasupra capului sau aducerea lui în fața corpului. Se recomandă adaptarea tehnicilor de lucru și utilizarea unor instrumente ergonomice pentru a reduce stresul asupra articulației. Activitățile sportive intense pot fi temporar întrerupte sau modificate. Implementarea unor pauze regulate în timpul activităților repetitive și învățarea unor tehnici corecte de ridicare și manipulare a obiectelor pot contribui semnificativ la reducerea simptomelor și la prevenirea agravării afecțiunii.

Managementul durerii: Controlul durerii este esențial în tratamentul artrozei acromioclaviculare. Aplicarea locală de gheață sau comprese reci reduce inflamația și ameliorează durerea acută. Căldura poate fi benefică pentru relaxarea musculaturii și îmbunătățirea flexibilității articulare, în special înainte de exerciții. Utilizarea unor dispozitive de suport, cum ar fi bandajele elastice sau ortezele pentru umăr, poate oferi stabilitate și reduce stresul asupra articulației. Terapiile alternative, precum acupunctura sau masajul terapeutic, pot fi considerate ca metode complementare de management al durerii, deși eficacitatea lor variază de la pacient la pacient.

Fizioterapie: Fizioterapia joacă un rol crucial în tratamentul conservator al artrozei acromioclaviculare. Programele personalizate de exerciții vizează îmbunătățirea mobilității articulare, întărirea musculaturii stabilizatoare a umărului și corectarea dezechilibrelor musculare. Exercițiile de stretching blând și mobilizările articulare ajută la menținerea flexibilității și reducerea rigidității. Tehnicile de terapie manuală, cum ar fi mobilizarea țesuturilor moi și manipulările articulare, pot ameliora durerea și îmbunătăți funcția. Fizioterapeutul poate instrui pacientul în tehnici corecte de postură și mișcare pentru a reduce stresul asupra articulației acromioclaviculare în activitățile zilnice.

Injecții cu corticosteroizi: Injecțiile intraarticulare cu corticosteroizi reprezintă o opțiune terapeutică eficientă pentru ameliorarea durerii și inflamației în artroza acromioclaviculară. Aceste injecții conțin un corticosteroid, cum ar fi triamcinolonul sau metilprednisolonul, combinat adesea cu un anestezic local. Efectul antiinflamator puternic poate oferi o ameliorare semnificativă a simptomelor, permițând pacienților să participe mai eficient la programele de fizioterapie. Injecțiile sunt efectuate sub ghidaj ecografic sau fluoroscopic pentru a asigura precizia plasării medicamentului. Deși eficiente, numărul de injecții este limitat (de obicei 2-3 pe an) pentru a evita efectele secundare ale utilizării pe termen lung a corticosteroizilor.

Medicație orală: Medicamentele administrate pe cale orală sunt frecvent utilizate în managementul artrozei acromioclaviculare pentru controlul durerii și reducerea inflamației. Antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS), cum ar fi ibuprofenul sau naproxenul, sunt prima linie de tratament, oferind atât efecte analgezice, cât și antiinflamatorii. Pentru pacienții care nu tolerează AINS sau au contraindicații, paracetamolul poate fi o alternativă eficientă pentru controlul durerii. În cazuri mai severe, medicul poate prescrie analgezice mai puternice, cum ar fi tramadolul, pentru perioade scurte. Suplimentele nutritive, precum glucozamina și condroitina, sunt uneori recomandate, deși dovezile privind eficacitatea lor în artroza acromioclaviculară sunt limitate.

Intervenții chirurgicale

Intervenția chirurgicală pentru artroza acromioclaviculară este rezervată cazurilor în care tratamentul conservator nu oferă ameliorare suficientă. Obiectivele principale ale chirurgiei sunt reducerea durerii, îmbunătățirea funcției umărului și prevenirea progresiei bolii. Tehnicile chirurgicale au evoluat semnificativ, oferind opțiuni minim invazive cu recuperare mai rapidă.

Indicații pentru intervenția chirurgicală: Decizia de a recurge la intervenția chirurgicală în artroza acromioclaviculară se bazează pe mai mulți factori. Principalele indicații includ durerea persistentă și severă care nu răspunde la tratamentul conservator timp de cel puțin 6 luni, limitarea semnificativă a funcției umărului care afectează activitățile zilnice și profesionale, și prezența modificărilor structurale avansate evidențiate prin imagistică. Vârsta pacientului, nivelul de activitate și așteptările post-operatorii sunt, de asemenea, luate în considerare. Intervenția chirurgicală poate fi recomandată mai devreme la sportivii de performanță sau la persoanele cu cerințe funcționale ridicate pentru umăr.

Excizia distală a claviculei (Procedura Mumford): Procedura Mumford, sau excizia distală a claviculei, este o intervenție chirurgicală frecvent utilizată în tratamentul artrozei acromioclaviculare avansate. Această tehnică implică îndepărtarea a aproximativ 8-10 mm din capătul distal al claviculei, eliminând astfel suprafața articulară afectată și creând un spațiu care previne contactul dureros între claviculă și acromion. Procedura poate fi efectuată atât prin tehnici deschise, cât și artroscopice. Avantajele includ ameliorarea semnificativă a durerii și îmbunătățirea mobilității umărului. Recuperarea post-operatorie implică de obicei o perioadă de imobilizare urmată de fizioterapie intensivă pentru restabilirea funcției complete a umărului.

Tehnici artroscopice vs. deschise: În tratamentul chirurgical al artrozei acromioclaviculare, atât tehnicile artroscopice, cât și cele deschise prezintă avantaje și dezavantaje specifice. Artroscopia oferă beneficiul unor incizii mai mici, reducerea traumei țesuturilor moi, vizualizare îmbunătățită a structurilor intraarticulare și o recuperare post-operatorie mai rapidă. Această tehnică este preferată în special pentru pacienții cu leziuni concomitente ale coafei rotatorilor. Pe de altă parte, tehnica deschisă poate fi mai potrivită în cazurile de artroză severă sau când este necesară o reconstrucție ligamentară extinsă. Alegerea între cele două tehnici depinde de experiența chirurgului, severitatea afecțiunii și preferințele pacientului.

Complicații și riscuri potențiale: Ca orice intervenție chirurgicală, tratamentul artrozei acromioclaviculare comportă anumite riscuri și potențiale complicații. Acestea includ infecția post-operatorie, sângerarea excesivă, formarea de cheloide sau cicatrici hipertrofice, lezarea nervilor sau vaselor de sânge din zonă și rigiditatea articulară. În cazul exciziei distale a claviculei, există riscul de instabilitate a articulației acromioclaviculare dacă se îndepărtează prea mult os. Complicațiile specifice artroscopiei pot include leziuni ale cartilajului articular sau ale coafei rotatorilor. Rareori, pot apărea complicații mai severe precum tromboza venoasă profundă sau embolismul pulmonar. Pacienții trebuie informați în detaliu despre aceste riscuri înainte de a opta pentru intervenția chirurgicală.

Reabilitare post-chirurgicală: Reabilitarea post-operatorie joacă un rol crucial în succesul intervenției chirurgicale pentru artroza acromioclaviculară. Programul de recuperare începe imediat după operație și este adaptat în funcție de procedura efectuată și de caracteristicile individuale ale pacientului. În primele săptămâni, accentul se pune pe controlul durerii, reducerea inflamației și protejarea structurilor reparate. Mobilizarea pasivă și activă asistată a umărului începe treptat, urmată de exerciții de întărire musculară și de îmbunătățire a amplitudinii de mișcare. Fizioterapia intensivă continuă timp de mai multe luni, cu obiectivul de a restabili funcția completă a umărului și de a permite pacientului să revină la activitățile normale. Aderența strictă la programul de reabilitare este esențială pentru maximizarea rezultatelor chirurgicale și prevenirea complicațiilor pe termen lung.

Managementul pe termen lung și prognostic

Artroza acromioclaviculară necesită o abordare comprehensivă pe termen lung pentru menținerea funcției umărului și prevenirea agravării simptomelor. Strategiile de management includ modificări ale stilului de viață, monitorizare continuă și adaptarea tratamentului în funcție de evoluția bolii.

Ajustări ale stilului de viață: Adaptarea stilului de viață este esențială pentru managementul pe termen lung al artrozei acromioclaviculare. Pacienții sunt încurajați să-și modifice activitățile zilnice pentru a reduce stresul asupra articulației afectate. Acest lucru poate include schimbarea tehnicilor de lucru, utilizarea unor instrumente ergonomice și evitarea mișcărilor repetitive sau a ridicării greutăților mari deasupra capului. Menținerea unei greutăți corporale sănătoase reduce sarcina asupra articulației. Exercițiile regulate de întărire a musculaturii umărului și a centurii scapulare, precum și exercițiile de flexibilitate, sunt încorporate în rutina zilnică. Pacienții sunt sfătuiți să practice activități cu impact redus asupra umărului, cum ar fi înotul sau mersul pe jos, pentru a-și menține condiția fizică generală fără a suprasolicita articulația afectată.

Monitorizare continuă: Supravegherea medicală regulată este crucială în managementul pe termen lung al artrozei acromioclaviculare. Consultațiile periodice permit evaluarea progresiei bolii, eficacității tratamentului curent și necesității de ajustare a planului terapeutic. Medicul va efectua examinări fizice pentru a evalua mobilitatea umărului, forța musculară și prezența durerii. Investigațiile imagistice, cum ar fi radiografiile sau rezonanța magnetică, pot fi repetate la intervale stabilite pentru a monitoriza modificările structurale ale articulației. Pacienții sunt încurajați să țină un jurnal al simptomelor și activităților pentru a identifica factorii declanșatori și a evalua răspunsul la tratament. Această abordare proactivă permite intervenția promptă în cazul agravării simptomelor și ajustarea strategiilor de management pentru a optimiza calitatea vieții pacientului pe termen lung.

Prognosticul după tratament: Prognosticul artrozei acromioclaviculare după tratament variază în funcție de severitatea inițială a afecțiunii și de metoda de tratament aleasă. În cazul tratamentului conservator, mulți pacienți experimentează o ameliorare semnificativă a simptomelor și o îmbunătățire a funcției umărului. Pentru pacienții care au beneficiat de intervenție chirurgicală, rezultatele sunt în general favorabile, cu o rată ridicată de satisfacție și revenire la activitățile normale. Totuși, recuperarea completă poate dura câteva luni și necesită aderență strictă la programul de reabilitare. Factorii care influențează prognosticul includ vârsta pacientului, nivelul de activitate, prezența altor afecțiuni concomitente și gradul de deteriorare articulară preexistentă. Menținerea unui stil de viață activ și sănătos, precum și continuarea exercițiilor de întărire și mobilizare, sunt esențiale pentru menținerea rezultatelor pe termen lung.

Strategii de prevenție: Prevenirea artrozei acromioclaviculare se concentrează pe reducerea factorilor de risc și protejarea articulației de stres excesiv. Menținerea unei posturi corecte și a unei ergonomii adecvate la locul de muncă și în activitățile zilnice este crucială. Exercițiile regulate pentru întărirea musculaturii umărului și a centurii scapulare ajută la stabilizarea articulației și la reducerea presiunii asupra acesteia. Pentru persoanele implicate în activități sportive sau ocupaționale cu risc crescut, utilizarea echipamentului de protecție adecvat și învățarea tehnicilor corecte de mișcare sunt esențiale. Evitarea suprasolicitării repetitive a umărului și alternarea activităților care implică mișcări deasupra capului pot preveni uzura prematură a articulației. În plus, menținerea unei greutăți corporale sănătoase și adoptarea unei diete bogate în nutrienți care susțin sănătatea articulară pot contribui la prevenirea sau întârzierea apariției artrozei acromioclaviculare.