Artroza genunchi: simptome, factori de risc, diagnostic si tratament

Pacienții experimentează dificultăți în activitățile zilnice precum mersul, urcatul scărilor sau ridicarea din poziția șezând. Simptomele se agravează de obicei în timpul activității fizice și se ameliorează în repaus. Tratamentul include o combinație de măsuri conservative și, în cazurile avansate, intervenții chirurgicale.

Tipuri de artroză a genunchiului

Artroza genunchiului poate afecta diferite zone ale articulației și poate avea diverse cauze declanșatoare. Înțelegerea tipului specific de artroză este esențială pentru stabilirea celui mai potrivit plan de tratament și pentru gestionarea eficientă a simptomelor.

Artroza primară (legată de vârstă)

Această formă de artroză apare ca rezultat al procesului natural de îmbătrânire și uzură a articulației. Cartilajul articular se subțiază treptat, își pierde elasticitatea și capacitatea de regenerare. Modificările degenerative apar simetric, afectând adesea ambii genunchi. Factorii genetici și metabolici joacă un rol important în dezvoltarea acestei forme de artroză.

Artroza secundară (post-traumatică)

Această formă de artroză se dezvoltă ca urmare a unui traumatism sau a unei leziuni anterioare la nivelul genunchiului. Accidentele, rupturile de menisc, leziunile ligamentare sau fracturile pot modifica biomecanica articulației și pot accelera procesul degenerativ. Modificările apar de obicei unilateral și pot afecta persoane de orice vârstă.

Artroza tibiofemurală

Gonartroza în varus: Această formă de artroză afectează predominant compartimentul medial al genunchiului, determinând o deformare în „O” a membrelor inferioare. Uzura cartilajului este mai pronunțată pe partea internă a articulației, ducând la modificarea axului mecanic al genunchiului și la distribuția inegală a forțelor de presiune.

Gonartroza în valgus: În această formă, deteriorarea cartilajului apare preponderent în compartimentul lateral al genunchiului, rezultând într-o deformare în „X” a membrelor inferioare. Presiunea excesivă pe partea externă a articulației accelerează procesul degenerativ și accentuează deformarea.

Artroza patelofemurală

Uzura cartilajului retropatelar: Această formă implică deteriorarea cartilajului de pe suprafața posterioară a rotulei și din șanțul femural. Modificările degenerative afectează mecanismul de alunecare a rotulei și pot determina crepitații dureroase în timpul mișcărilor de flexie-extensie ale genunchiului.

Impactul asupra mișcării articulare: Deteriorarea cartilajului în articulația patelofemurală poate limita semnificativ activitățile care necesită îndoirea genunchiului, precum urcatul și coborâtul scărilor sau ridicarea din poziția șezând. Durerea este mai intensă în timpul activităților care implică presiune crescută pe rotulă.

Simptomele artrozei genunchiului

Manifestările clinice ale artrozei genunchiului variază în funcție de stadiul bolii și zona afectată. Recunoașterea precoce a simptomelor permite inițierea promptă a tratamentului și prevenirea progresiei rapide a bolii.

Tipare ale durerii

Durerea în artroza genunchiului are caracteristici specifice. Apare inițial la efort și se ameliorează în repaus. Pe măsură ce boala progresează, durerea devine persistentă și poate să apară chiar și noaptea. Intensitatea variază în funcție de activitate și poate fi influențată de schimbările meteorologice.

Limitări ale mișcării

Mobilitatea articulației este progresiv afectată. Pacienții experimentează dificultăți în efectuarea mișcărilor complete de flexie și extensie. Rigiditatea este mai pronunțată dimineața sau după perioade prelungite de inactivitate. Limitarea mobilității poate afecta semnificativ activitățile zilnice.

Rigiditatea articulară

Această manifestare este caracteristică artrozei genunchiului și se caracterizează prin senzația de înțepenire și disconfort la inițierea mișcării. Rigiditatea matinală durează de obicei mai puțin de 30 de minute și se ameliorează treptat pe parcursul zilei prin mișcare.

Simptome progresive

Manifestări în stadiul incipient: În fazele inițiale ale artrozei genunchiului, pacienții prezintă dureri ușoare și intermitente, în special după activitate fizică prelungită sau la urcatul scărilor. Disconfortul este mai pronunțat dimineața și se ameliorează după mișcare. Rigiditatea articulară durează mai puțin de 30 de minute și poate apărea ocazional un ușor edem al genunchiului.

Semne în stadiul avansat: Durerea devine constantă și intensă, persistând chiar și în repaus sau noaptea. Rigiditatea articulară se accentuează semnificativ, iar mobilitatea genunchiului scade progresiv. Apar deformări vizibile ale articulației, crepitații dureroase la mișcare și instabilitate în mers. Edemul articular devine frecvent, iar răspunsul la medicația antiinflamatoare scade.

Impactul asupra activităților zilnice: Artroza avansată afectează semnificativ calitatea vieții pacienților. Activitățile simple precum mersul, ridicarea din poziția șezând sau urcatul scărilor devin dificile și dureroase. Pacienții adoptă poziții compensatorii care pot afecta și alte articulații. Capacitatea de muncă scade, iar participarea la activități sociale și recreative este limitată.

Factori de risc

Dezvoltarea artrozei genunchiului este influențată de numeroși factori care interacționează și se potențează reciproc. Identificarea și înțelegerea acestor factori permite implementarea măsurilor preventive și adaptarea stilului de viață pentru reducerea riscului de apariție sau progresie a bolii.

Vârsta: Procesul natural de îmbătrânire determină modificări structurale și biochimice ale cartilajului articular. După vârsta de 50 de ani, capacitatea de regenerare a țesuturilor scade semnificativ, iar cartilajul devine mai rigid și mai predispus la deteriorare. Modificările hormonale și metabolice asociate vârstei contribuie la accelerarea procesului degenerativ articular.

Genul: Femeile prezintă un risc mai mare de a dezvolta artroză a genunchiului, în special după menopauză. Modificările hormonale, diferențele anatomice ale articulației și densitatea osoasă mai scăzută contribuie la această predispoziție. Prevalența artrozei genunchiului este de aproximativ două ori mai mare la femei comparativ cu bărbații de aceeași vârstă.

Obezitatea: Excesul ponderal exercită o presiune mecanică crescută asupra articulațiilor genunchiului. Fiecare kilogram în plus multiplică forțele care acționează asupra cartilajului articular în timpul mersului și activităților zilnice. Țesutul adipos secretă substanțe proinflamatorii care pot accelera degradarea cartilajului și intensifica procesul inflamator local.

Leziuni articulare anterioare: Traumatismele anterioare ale genunchiului, precum rupturile de menisc, leziunile ligamentare sau fracturile, modifică biomecanica articulară și accelerează procesul degenerativ. Intervențiile chirurgicale, în special meniscectomia, pot altera distribuția presiunilor în articulație și cresc riscul dezvoltării artrozei precoce.

Stresul ocupațional: Activitățile profesionale care implică poziții prelungite în genunchi, ridicarea frecventă a greutăților sau mișcări repetitive de flexie-extensie a genunchiului cresc riscul dezvoltării artrozei. Expunerea cronică la vibrații și microtraumatismele repetate contribuie la degradarea accelerată a cartilajului articular.

Deviații ale axului membrelor inferioare: Modificările de aliniere ale membrelor inferioare, precum genunchii vari sau valgi, determină distribuția inegală a presiunilor în articulație. Compartimentul supraîncărcat suferă un proces accelerat de degradare a cartilajului. Severitatea deviației axiale se corelează direct cu viteza de progresie a artrozei.

Instabilitatea articulară: Laxitatea ligamentară și instabilitatea cronică a genunchiului perturbă biomecanica normală a articulației. Mișcările anormale și microtraumatismele repetate duc la uzura prematură a cartilajului. Instabilitatea poate fi congenitală sau dobândită în urma traumatismelor și contribuie semnificativ la progresia artrozei.

Diagnosticarea artrozei genunchiului

Diagnosticarea precisă a artrozei genunchiului implică o combinație de evaluare clinică, teste imagistice și, în unele cazuri, analize de laborator. Acest proces complex permite medicilor să determine severitatea afecțiunii, să excludă alte patologii și să elaboreze un plan de tratament personalizat.

Examinarea fizică: Evaluarea clinică începe cu o anamneză detaliată a simptomelor pacientului și a istoricului medical. Medicul va examina genunchiul, observând prezența umflăturilor, deformărilor sau modificărilor de culoare ale pielii. Palparea articulației poate evidenția zone dureroase sau crepitații. Se evaluează amplitudinea mișcărilor, stabilitatea articulară și forța musculară.

Teste imagistice: Radiografiile reprezintă prima linie de investigație imagistică în diagnosticarea artrozei genunchiului. Acestea pot evidenția îngustarea spațiului articular, formarea de osteofite (excrescențe osoase) și modificări ale densității osoase. Rezonanța magnetică nucleară (RMN) oferă imagini detaliate ale țesuturilor moi, inclusiv cartilaj, ligamente și menisc, fiind utilă în detectarea leziunilor precoce sau a complicațiilor. Tomografia computerizată poate fi folosită pentru evaluarea structurii osoase, în special în planificarea intervențiilor chirurgicale. Ecografia, deși mai puțin utilizată, poate fi utilă în evaluarea efuziunilor articulare sau a inflamației țesuturilor moi.

Analiza lichidului sinovial: În anumite cazuri, analiza lichidului sinovial poate oferi informații suplimentare valoroase pentru diagnosticul diferențial al artrozei genunchiului. Această procedură, numită artrocenteză, implică extragerea unei mici cantități de lichid din articulație pentru examinare. Lichidul sinovial este analizat pentru a determina vâscozitatea, culoarea și prezența celulelor inflamatorii sau a cristalelor.

Opțiuni de tratament conservator

Abordarea terapeutică nechirurgicală a artrozei genunchiului include multiple strategii care vizează reducerea durerii, îmbunătățirea funcției articulare și încetinirea progresiei bolii. Aceste metode pot fi combinate și adaptate în funcție de severitatea simptomelor și nevoile specifice ale pacientului.

Fizioterapie

Programul de fizioterapie trebuie personalizat pentru fiecare pacient și include exerciții de întărire musculară, în special pentru mușchii cvadriceps și ischiogambieri. Tehnicile de mobilizare articulară, stretching și exercițiile de propriocepție contribuie la îmbunătățirea stabilității și flexibilității genunchiului. Terapia fizică poate include și aplicații locale de căldură sau frig, precum și tehnici de electroterapie pentru reducerea durerii și inflamației.

Controlul greutății

Managementul greutății corporale reprezintă un aspect crucial în tratamentul artrozei genunchiului. Reducerea masei corporale diminuează semnificativ presiunea exercitată asupra articulației afectate. Pentru fiecare kilogram pierdut, presiunea asupra genunchiului scade cu aproximativ patru kilograme în timpul mersului. Scăderea în greutate trebuie realizată prin combinarea unei diete echilibrate cu exerciții fizice adaptate.

Modificări ale activității

Adaptarea activităților zilnice este esențială pentru prevenirea suprasolicitării articulației. Activitățile cu impact ridicat trebuie înlocuite cu cele cu impact redus, precum înotul sau mersul pe bicicletă. Utilizarea dispozitivelor de sprijin, precum bastonul sau cadrul de mers, poate reduce semnificativ stresul asupra genunchiului afectat și îmbunătăți stabilitatea în timpul deplasării.

Injecții intraarticulare

Acid hialuronic: Această substanță naturală, prezentă în mod normal în lichidul sinovial, acționează ca un lubrifiant și amortizor pentru articulație. Injecțiile cu acid hialuronic pot ameliora durerea și îmbunătăți mobilitatea articulară pentru o perioadă de până la șase luni. Efectul terapeutic se instalează gradual și poate necesita mai multe administrări pentru rezultate optime.

Plasmă îmbogățită cu trombocite: Această terapie utilizează factori de creștere din sângele propriu al pacientului pentru stimularea proceselor naturale de regenerare și reducerea inflamației. Procedura implică recoltarea sângelui, centrifugarea pentru concentrarea trombocitelor și injectarea produsului final în articulația afectată. Efectele benefice pot dura între șase și douăsprezece luni.

Corticosteroizi: Injecțiile cu corticosteroizi oferă o ameliorare rapidă a durerii și inflamației în cazurile de exacerbare acută. Efectul acestor injecții este temporar, durând între câteva săptămâni și câteva luni. Frecvența administrării trebuie limitată la trei sau patru injecții pe an pentru a evita efectele adverse asupra cartilajului articular.

Intervenții chirurgicale

Tratamentul chirurgical devine necesar când metodele conservative nu mai oferă rezultate satisfăcătoare și calitatea vieții pacientului este semnificativ afectată. Alegerea tipului de intervenție depinde de severitatea artrozei, vârsta pacientului și nivelul de activitate dorit.

Artroscopie

Această procedură minim invazivă permite vizualizarea directă a articulației și efectuarea unor intervenții precum debridarea cartilajului deteriorat, îndepărtarea corpilor liberi intraarticulari sau regularizarea meniscului. Artroscopia poate oferi ameliorare temporară a simptomelor, dar beneficiile sunt limitate în cazul artrozei avansate.

Osteotomie

Această intervenție chirurgicală constă în secționarea și realinierea osului pentru redistribuirea presiunii în articulație. Procedura este indicată în special la pacienții tineri cu artroză unicompartimentală și deformări axiale ale membrului inferior. Osteotomia poate întârzia necesitatea protezării totale cu până la zece ani.

Opțiuni de protezare a genunchiului

Protezare parțială de genunchi: Această procedură implică înlocuirea doar a compartimentului articular afectat, păstrând structurile sănătoase ale genunchiului. Recuperarea este mai rapidă comparativ cu protezarea totală, iar rezultatul funcțional poate fi superior datorită conservării ligamentelor și biomecanicii naturale a articulației.

Protezare totală de genunchi: Această intervenție presupune înlocuirea completă a suprafețelor articulare deteriorate cu componente protetice. Procedura oferă rezultate excelente în ameliorarea durerii și restabilirea funcției articulare. Proteza modernă are o durată de viață de 15-20 ani, iar pacientul poate reveni la majoritatea activităților zilnice după recuperare.