Clavicula deplasata: tipuri, cauze, simptome si optiuni de tratament

Diagnosticul se bazează pe examinarea fizică și radiografii. Majoritatea fracturilor de claviculă se vindecă fără intervenție chirurgicală, necesitând imobilizare, analgezice și fizioterapie. Recuperarea durează în general 6-12 săptămâni la adulți și 3-6 săptămâni la copii. Complicațiile sunt rare, dar pot include vindecarea întârziată sau incorectă a osului. Prevenția implică utilizarea echipamentului de protecție în timpul activităților sportive și evitarea căderilor.

Tipuri de fracturi de claviculă

Fracturile de claviculă se clasifică în funcție de localizarea lor anatomică pe lungimea osului. Această clasificare ajută medicii să determine severitatea leziunii și să aleagă cel mai potrivit plan de tratament.

Fracturi ale treimii medii: Aceste fracturi reprezintă aproximativ 80% din toate fracturile de claviculă. Ele apar în porțiunea centrală a osului, între atașamentele musculare. Fracturile treimii medii sunt predispuse la deplasare din cauza forțelor opuse exercitate de mușchii atașați la capetele osoase. Aceste fracturi pot fi simple sau cominutive (cu mai multe fragmente) și pot prezenta grade variate de deplasare.

Fracturi ale treimii laterale: Aceste fracturi reprezintă aproximativ 15% din fracturile de claviculă. Ele apar în porțiunea externă a osului, aproape de articulația acromioclaviculară. Fracturile treimii laterale pot fi clasificate în funcție de relația lor cu ligamentele coracoclaviculare, care joacă un rol crucial în stabilitatea umărului. Unele fracturi ale treimii laterale pot necesita intervenție chirurgicală, în special dacă ligamentele coracoclaviculare sunt rupte.

Fracturi ale treimii mediale: Aceste fracturi sunt cele mai puțin frecvente, reprezentând doar 5% din fracturile de claviculă. Ele apar în porțiunea internă a osului, aproape de articulația sternoclaviculară. Fracturile treimii mediale necesită o evaluare atentă, deoarece pot fi asociate cu leziuni ale structurilor vitale din apropiere, cum ar fi vasele de sânge mari sau plămânii. Aceste fracturi sunt adesea stabile datorită ligamentelor puternice din această regiune.

Cauze ale fracturilor de claviculă

Fracturile de claviculă pot fi cauzate de diverse tipuri de traumatisme. Înțelegerea mecanismelor de producere a acestor fracturi ajută la prevenirea lor și la evaluarea corectă a pacienților cu suspiciune de fractură de claviculă.

Căderi pe umăr: Acest mecanism este una dintre cele mai frecvente cauze ale fracturilor de claviculă. Când o persoană cade direct pe umăr, forța impactului se transmite prin acromion către claviculă, provocând fractura. Acest tip de cădere este comun în activități sportive precum ciclismul, schiul sau patinajul.

Lovituri directe asupra umărului: Impactul direct asupra umărului, cum ar fi cel suferit într-o coliziune sportivă sau într-un accident rutier, poate cauza o fractură de claviculă. Forța loviturii depășește rezistența osului, ducând la ruperea acestuia. Acest mecanism este frecvent întâlnit în sporturi de contact precum fotbalul american sau hocheiul.

Căderi pe brațul întins: Când o persoană cade și încearcă să se sprijine cu brațul întins, forța impactului se transmite de la mână prin braț și umăr către claviculă. Această forță indirectă poate fi suficientă pentru a provoca o fractură, în special în porțiunea medie a claviculei. Acest tip de cădere este comun în activități zilnice sau în sporturi precum patinajul sau skateboarding-ul.

Leziuni legate de sport: Activitățile sportive reprezintă o cauză frecventă a fracturilor de claviculă, în special la tineri și adulți activi. Sporturile cu risc ridicat includ ciclismul, fotbalul, hocheiul și sporturile de iarnă. Mecanismele de producere a fracturilor în sport pot fi variate, incluzând căderi, coliziuni cu alți jucători sau lovituri directe cu echipamente sportive.

Accidente rutiere: Coliziunile auto pot cauza fracturi de claviculă prin diverse mecanisme. Impactul direct cu volanul, centura de siguranță sau airbag-ul poate provoca o fractură. De asemenea, forțele de decelerare bruscă pot duce la fracturi indirecte ale claviculei. Aceste fracturi pot fi mai severe și adesea asociate cu alte leziuni.

Fracturi de claviculă legate de naștere: Fracturile de claviculă pot apărea la nou-născuți în timpul nașterii, în special în cazul nașterilor dificile sau cu făt mare. Acestea se produc de obicei când umărul copilului se blochează în spatele simfizei pubiene a mamei în timpul expulziei. Deși pot părea alarmante, majoritatea acestor fracturi se vindecă rapid și fără complicații, necesitând doar monitorizare atentă și manipulare blândă a nou-născutului.

Semne și simptome

Fracturile de claviculă prezintă o serie de manifestări clinice caracteristice care ajută la identificarea rapidă a leziunii. Aceste semne și simptome variază în intensitate în funcție de severitatea fracturii și de timpul scurs de la producerea traumatismului.

Durere și sensibilitate: Durerea este simptomul predominant în cazul unei fracturi de claviculă. Aceasta se manifestă intens la nivelul zonei afectate și se accentuează la orice încercare de mișcare a brațului sau umărului. Sensibilitatea locală este extrem de pronunțată, pacientul resimțind durere chiar și la o atingere ușoară a regiunii claviculare. Intensitatea durerii poate varia de la moderată la severă, în funcție de gradul de deplasare a fragmentelor osoase și de prezența eventualelor leziuni ale țesuturilor moi adiacente.

Umflătură și vânătăi: În urma fracturii, zona claviculară prezintă o umflătură vizibilă, cauzată de acumularea de lichid și sânge în țesuturile din jurul osului fracturat. Această umflătură poate apărea rapid după traumatism și tinde să se accentueze în primele ore. Vânătăile (echimozele) se dezvoltă de obicei în decurs de câteva ore până la o zi după producerea fracturii, ca rezultat al sângerării interne. Acestea pot fi extinse, acoperind o zonă largă a umărului și a părții superioare a toracelui, și pot prezenta culori variabile, de la roșu-violet la galben-verzui, pe măsură ce evoluează în timp.

Deformare vizibilă: În cazul fracturilor deplasate ale claviculei, poate apărea o deformare evidentă a conturului umărului. Aceasta se manifestă de obicei prin prezența unei proeminențe anormale sau a unei asimetrii vizibile în comparație cu umărul neafectat. Deformarea poate fi accentuată atunci când pacientul încearcă să ridice brațul sau să efectueze mișcări ale umărului. În unele cazuri, capetele osoase fracturate pot fi palpabile sub piele, creând o senzație de neregularitate la atingere. Această deformare este un semn important care sugerează necesitatea unei evaluări medicale urgente.

Limitarea mișcărilor umărului: Fractura de claviculă determină o limitare semnificativă a mobilității umărului și brațului afectat. Pacienții prezintă dificultăți în efectuarea mișcărilor obișnuite, cum ar fi ridicarea brațului deasupra capului sau rotirea umărului. Această limitare este cauzată în principal de durerea intensă resimțită la încercarea de mișcare, dar și de întreruperea continuității osoase care afectează biomecanica normală a umărului. Pacienții adoptă adesea o poziție de protecție, ținând brațul afectat lipit de corp și susținut de cealaltă mână pentru a minimiza durerea și disconfortul.

Senzație de scrâșnet în timpul mișcării: O caracteristică distinctivă a fracturilor de claviculă este senzația de scrâșnet sau crepitație pe care pacienții o pot percepe în timpul mișcării umărului sau la palparea zonei fracturate. Această senzație este cauzată de frecarea fragmentelor osoase unul de celălalt. Crepitația poate fi auzită sau simțită de către pacient și este adesea descrisă ca un sunet sau o senzație de „nisip” sau „pietricele” care se mișcă sub piele. Prezența acestui simptom este un indicator puternic al unei fracturi și necesită evaluare medicală imediată pentru a preveni complicațiile și a asigura o vindecare corectă.

Diagnostic

Diagnosticul precis al unei fracturi de claviculă necesită o abordare complexă, combinând examinarea clinică atentă cu investigații imagistice adecvate. Această etapă este crucială pentru determinarea severității fracturii și planificarea tratamentului optim.

Examinare fizică: Evaluarea clinică reprezintă primul pas esențial în diagnosticarea unei fracturi de claviculă. Medicul efectuează o inspecție vizuală atentă a zonei afectate, căutând semne de deformare, umflătură sau vânătăi. Palparea blândă a claviculei permite identificarea punctelor de sensibilitate maximă și a eventualelor neregularități osoase. Se evaluează amplitudinea mișcărilor umărului și brațului, notând limitările și durerea asociată. Examinarea include și verificarea integrității neurovasculare a membrului superior, pentru a exclude eventuale complicații. Medicul compară întotdeauna umărul afectat cu cel sănătos pentru a evidenția asimetriile și a evalua gradul de afectare funcțională.

Radiografii: Radiografiile reprezintă metoda imagistică standard pentru confirmarea și evaluarea fracturilor de claviculă. Se realizează de obicei două incidențe: antero-posterioară și cu 45 de grade înclinație cefalică. Acestea oferă informații cruciale despre localizarea exactă a fracturii, gradul de deplasare a fragmentelor osoase și prezența eventualelor cominuții (fragmente multiple). Radiografiile permit clasificarea fracturii și ghidează decizia terapeutică, indicând dacă este necesară o abordare conservatoare sau chirurgicală. În plus, acestea servesc ca referință pentru monitorizarea procesului de vindecare în timpul urmăririi ulterioare. Interpretarea corectă a radiografiilor de către un specialist este esențială pentru stabilirea unui plan de tratament adecvat.

Tomografie computerizată pentru cazuri complexe: În situațiile în care fracturile de claviculă sunt complexe sau când radiografiile standard nu oferă suficiente informații, se poate recurge la tomografia computerizată. Această tehnică imagistică avansată furnizează imagini tridimensionale detaliate ale claviculei și structurilor înconjurătoare. Tomografia computerizată este deosebit de utilă în evaluarea fracturilor cominutive, a celor cu extensie articulară sau în cazurile în care se suspectează leziuni asociate ale țesuturilor moi. Imaginile obținute permit o planificare chirurgicală precisă, dacă aceasta este necesară, oferind chirurgului o înțelegere clară a anatomiei fracturii înainte de intervenție. De asemenea, tomografia computerizată poate evidenția complicații subtile, cum ar fi leziunile vasculare sau neurologice asociate, care ar putea fi trecute cu vederea la examinarea radiografică standard.

Opțiuni de tratament

Tratamentul fracturilor de claviculă variază în funcție de severitatea leziunii, localizarea fracturii și caracteristicile individuale ale pacientului. Obiectivele principale sunt reducerea durerii, promovarea vindecării osoase corecte și restabilirea funcției normale a umărului.

Tratament nechirurgical

Majoritatea fracturilor de claviculă pot fi tratate conservator, fără intervenție chirurgicală. Această abordare implică imobilizarea umărului și brațului afectat pentru a permite osului să se vindece în poziția corectă. Se utilizează de obicei o eșarfă sau un bandaj special în formă de opt pentru a susține brațul și a limita mișcările umărului. Durata imobilizării variază între 4 și 8 săptămâni, în funcție de severitatea fracturii și de viteza de vindecare individuală. În această perioadă, pacienții sunt încurajați să efectueze exerciții ușoare ale mâinii și cotului pentru a preveni rigiditatea articulară. Monitorizarea regulată prin radiografii este esențială pentru a evalua progresul vindecării și pentru a se asigura că fragmentele osoase rămân în poziția corectă.

Managementul durerii

Controlul eficient al durerii este un aspect crucial în tratamentul fracturilor de claviculă. În faza acută, imediat după producerea fracturii, se recomandă aplicarea de gheață pe zona afectată pentru a reduce inflamația și durerea. Aceasta trebuie aplicată intermitent, în sesiuni de 15-20 de minute, de mai multe ori pe zi. Medicamentele analgezice, cum ar fi paracetamolul sau antiinflamatoarele nesteroidiene, sunt prescrise pentru a ameliora durerea și disconfortul. În cazurile de durere severă, mai ales în primele zile după fractură, medicul poate recomanda analgezice mai puternice, cum ar fi opioidele, pentru o perioadă scurtă de timp. Este important ca pacienții să urmeze cu strictețe indicațiile medicului privind dozajul și durata administrării medicamentelor pentru a evita efectele secundare și dependența.

Terapia cu gheață

Aplicarea locală a gheții reprezintă o metodă eficientă de reducere a durerii și inflamației în cazul fracturilor de claviculă. Această terapie trebuie începută cât mai curând posibil după producerea leziunii și continuată în primele zile post-traumatism. Gheața se aplică pe zona afectată timp de 15-20 de minute, la intervale de 2-3 ore. Pentru a preveni leziunile cutanate, gheața nu trebuie aplicată direct pe piele, ci învelită într-un prosop subțire. Terapia cu gheață ajută la diminuarea edemului, reduce spasmul muscular și oferă o ameliorare semnificativă a disconfortului, facilitând astfel procesul de recuperare.

Tratament chirurgical

Reducerea deschisă și fixarea internă: Această procedură chirurgicală este indicată în cazul fracturilor de claviculă severe sau deplasate semnificativ. Chirurgul efectuează o incizie pentru a expune fragmentele osoase, le realiniază în poziția anatomică corectă și le fixează folosind dispozitive metalice. Această tehnică permite o reducere precisă a fracturii și o stabilizare imediată, facilitând o vindecare mai rapidă și reducând riscul de complicații pe termen lung. Recuperarea post-operatorie implică imobilizare și fizioterapie graduală pentru a restabili funcția completă a umărului.

Fixarea cu placă și șuruburi: Această tehnică chirurgicală implică utilizarea unei plăci metalice și a mai multor șuruburi pentru a stabiliza fragmentele osoase ale claviculei fracturate. Placa este fixată de-a lungul suprafeței superioare a claviculei, oferind o stabilitate excelentă și permițând o aliniere anatomică precisă. Această metodă este deosebit de eficientă pentru fracturile cominutive sau cele cu deplasare semnificativă. Avantajele includ o mobilizare precoce și o reducere a riscului de pseudartroză. Totuși, pacienții pot simți placa sub piele, iar în unele cazuri poate fi necesară îndepărtarea ei ulterior.

Fixarea intramedulară: Această tehnică implică introducerea unui dispozitiv metalic lung și subțire (tijă sau cui) în interiorul canalului medular al claviculei. Procedura este mai puțin invazivă decât fixarea cu placă și șuruburi, necesitând incizii mai mici. Fixarea intramedulară oferă o stabilitate bună, permițând o vindecare rapidă și o recuperare funcțională precoce. Este deosebit de utilă în fracturile simple, longitudinale ale claviculei. Avantajele includ un disconfort postoperator redus și un rezultat cosmetic superior. Totuși, această tehnică poate fi mai dificil de aplicat în fracturile complexe sau cominutive.

Recuperare și reabilitare

Procesul de recuperare după o fractură de claviculă este esențial pentru restabilirea funcției complete a umărului și brațului. Acesta implică o abordare graduală și personalizată, combinând perioadele de vindecare osoasă cu exerciții specifice de reabilitare.

Intervale de vindecare: Durata vindecării unei fracturi de claviculă variază în funcție de severitatea leziunii și de caracteristicile individuale ale pacientului. În general, la adulți, procesul de consolidare osoasă durează între 6 și 12 săptămâni. La copii și adolescenți, vindecarea poate fi mai rapidă, în medie între 3 și 6 săptămâni. În primele săptămâni, formarea calusului osos inițial oferă o stabilitate preliminară. Consolidarea completă, cu remodelarea osoasă, poate continua timp de câteva luni. Monitorizarea radiologică periodică este esențială pentru a evalua progresul vindecării și pentru a ajusta planul de tratament în consecință.

Fizioterapie și exerciții: Programul de reabilitare începe de obicei la scurt timp după producerea fracturii, chiar și în perioada de imobilizare. Exercițiile inițiale se concentrează pe menținerea mobilității articulațiilor adiacente, cum ar fi cotul și încheietura mâinii, pentru a preveni rigiditatea. Pe măsură ce vindecarea progresează, se introduc exerciții de mobilitate pasivă și activă asistată pentru umăr, urmate de exerciții de întărire musculară. Fizioterapia joacă un rol crucial în restabilirea amplitudinii complete de mișcare, îmbunătățirea forței musculare și corectarea eventualelor dezechilibre biomecanice. Programul de exerciții trebuie adaptat individual și progresat gradual sub supravegherea unui specialist în reabilitare.

Revenirea la activități și sport: Reluarea activităților zilnice și a practicării sporturilor după o fractură de claviculă trebuie abordată cu precauție și în mod gradual. În general, activitățile ușoare pot fi reluate după 6-8 săptămâni, în funcție de progresul vindecării și de nivelul de confort al pacientului. Activitățile care implică ridicarea brațului deasupra capului sau eforturi intense ale umărului trebuie amânate până la vindecarea completă și restabilirea forței musculare, de obicei după 3-4 luni. Pentru sportivii de performanță, revenirea la antrenamente și competiții poate necesita 4-6 luni sau chiar mai mult, în funcție de sportul practicat și de nivelul de solicitare a umărului. Decizia de reluare a activităților sportive trebuie luată în colaborare cu medicul ortoped și fizioterapeutul, bazându-se pe evaluări clinice și imagistice.

Potențiale complicații

Deși majoritatea fracturilor de claviculă se vindecă fără probleme, există riscul apariției unor complicații care pot afecta recuperarea și funcționalitatea pe termen lung a umărului.

Pseudartroza: Această complicație apare atunci când fragmentele osoase nu se sudează corespunzător, rezultând o articulație falsă la nivelul fracturii. Pseudartroza poate fi cauzată de factori precum deplasarea excesivă a fragmentelor, vascularizarea insuficientă sau mobilizarea prematură. Simptomele includ durere persistentă, mobilitate anormală la nivelul fracturii și limitarea funcției umărului. Diagnosticul se confirmă prin examinări radiologice. Tratamentul pseudartrozei implică adesea intervenție chirurgicală, cu fixare internă și, eventual, grefă osoasă pentru a stimula vindecarea. Recuperarea după tratamentul pseudartrozei poate fi mai îndelungată și mai complexă decât în cazul unei fracturi vindecate normal.

Consolidarea vicioasă: Aceasta se referă la vindecarea fracturii într-o poziție anatomică incorectă, rezultând o deformare a claviculei. Consolidarea vicioasă poate apărea în cazul fracturilor netratate sau tratate inadecvat, în special în cele cu deplasare semnificativă inițială. Consecințele pot include scurtarea claviculei, asimetrie vizibilă a umerilor și, în cazuri severe, compromiterea funcției umărului. Simptomele pot varia de la disconfort estetic la durere cronică și limitarea mișcărilor umărului. În cazurile ușoare, tratamentul poate fi conservator, cu fizioterapie adaptată. Pentru deformările severe sau simptomatice, poate fi necesară o intervenție chirurgicală de corecție, care implică osteotomia (tăierea osului) și realinierea claviculei.

Rigiditatea umărului: Imobilizarea prelungită sau complicațiile post-traumatice pot duce la dezvoltarea rigidității articulare a umărului. Această condiție se caracterizează prin limitarea semnificativă a amplitudinii de mișcare a umărului în toate planurile. Rigiditatea poate fi cauzată de aderențe capsulare, contracturi musculare sau modificări ale țesuturilor moi periarticulare. Simptomele includ durere la mișcare și incapacitatea de a efectua activități cotidiene care implică ridicarea brațului. Tratamentul rigidității umărului necesită o abordare multidisciplinară, combinând fizioterapia intensivă cu tehnici de mobilizare articulară, exerciții de stretching și, în unele cazuri, injecții intraarticulare cu corticosteroizi. În cazurile severe sau refractare la tratamentul conservator, poate fi luată în considerare artroscopia umărului pentru liza aderențelor și mobilizarea articulară sub anestezie.

Iritația cauzată de materialele de osteosinteză (post-chirurgical): După intervenția chirurgicală pentru fixarea fracturilor de claviculă, unii pacienți pot experimenta disconfort sau iritație cauzată de plăcile, șuruburile sau tijele utilizate. Această complicație se manifestă prin durere localizată, sensibilitate la atingere sau senzație de proeminență sub piele în zona operată. Iritația poate fi exacerbată de mișcările umărului sau de presiunea exercitată de centuri sau rucsacuri. În majoritatea cazurilor, simptomele se ameliorează în timp, pe măsură ce țesuturile se adaptează. Totuși, în situații persistente sau severe, poate fi necesară îndepărtarea materialelor de osteosinteză printr-o intervenție chirurgicală secundară, de obicei la 6-12 luni după vindecarea completă a fracturii.

Prevenție

Prevenirea fracturilor de claviculă implică o combinație de măsuri de siguranță și strategii de reducere a riscurilor, în special în activitățile sportive și în viața de zi cu zi. Aceste măsuri pot reduce semnificativ incidența și severitatea leziunilor claviculare.

Echipament de protecție în sport: Utilizarea corectă a echipamentului de protecție este esențială în prevenirea fracturilor de claviculă în timpul activităților sportive. Pentru sporturile de contact, cum ar fi fotbalul american sau hocheiul, sunt recomandate umărare și protecții toracice special concepute. În ciclism, căștile de protecție și vestele cu protecție pentru umeri pot reduce riscul de leziuni în caz de cădere. Pentru sporturile de iarnă, precum schiul sau snowboarding-ul, protecțiile pentru umeri integrate în jachete oferă o barieră suplimentară. Este crucial ca echipamentul să fie adecvat dimensiunilor sportivului și să fie purtat corect pentru a asigura protecția optimă.

Strategii de prevenire a căderilor: Implementarea unor măsuri de siguranță pentru prevenirea căderilor poate reduce semnificativ riscul de fracturi de claviculă, în special la persoanele vârstnice sau în medii cu risc crescut. Acestea includ asigurarea unei iluminări adecvate în spații interioare și exterioare, eliminarea obstacolelor și a pericolelor de împiedicare din căile de acces, instalarea de bare de susținere în baie și pe scări. Pentru persoanele cu risc crescut de cădere, se recomandă utilizarea dispozitivelor de asistență la mers, cum ar fi bastoanele sau cadrele de mers. Programele de exerciții pentru îmbunătățirea echilibrului și a forței musculare, precum și evaluările regulate ale vederii și medicației, pot contribui la reducerea riscului de căderi și, implicit, a fracturilor de claviculă.