De ce ma dor calcaiele: cauze, factori de risc si tratament

Factorii de risc includ excesul ponderal, încălțămintea necorespunzătoare, activitatea fizică intensă și structura piciorului. Diagnosticul corect, stabilit prin examinare fizică și, uneori, investigații imagistice, permite alegerea tratamentului adecvat, care poate include repaus, exerciții de întindere, dispozitive ortopedice sau, rareori, intervenții chirurgicale. Majoritatea cazurilor de durere de călcâi se ameliorează cu tratament conservator și modificări ale stilului de viață.

Cauze comune ale durerii de călcâi

Durerea de călcâi poate avea numeroase cauze, variind de la afecțiuni inflamatorii până la probleme structurale ale piciorului. Identificarea cauzei exacte este esențială pentru stabilirea unui tratament eficient și prevenirea complicațiilor pe termen lung.

Fasciita plantară: Această afecțiune reprezintă cea mai frecventă cauză a durerii de călcâi și apare când fascia plantară, o bandă fibroasă de țesut care leagă călcâiul de degetele piciorului, devine inflamată. Durerea este mai intensă la primii pași de dimineață sau după perioade de repaus și se localizează în partea inferioară a călcâiului. Fasciita plantară apare frecvent la persoanele care petrec mult timp în picioare, la alergători sau la cei cu probleme structurale ale piciorului precum piciorul plat sau arcul foarte înalt.

Tendinita ahileană: Această afecțiune implică inflamarea tendonului lui Ahile, care conectează mușchii gambei de osul călcâiului. Durerea se manifestă în partea posterioară a călcâiului și se intensifică în timpul activităților fizice precum alergatul sau urcatul scărilor. Tendinita ahileană apare adesea din cauza suprasolicitării, a încălțămintei neadecvate sau a modificărilor bruște în intensitatea antrenamentelor. Persoanele afectate pot simți rigiditate matinală și disconfort la palparea tendonului.

Pintenii calcaneeni: Aceste excrescențe osoase se formează pe suprafața osului călcâiului, de obicei la inserția fasciei plantare. Pintenii calcaneeni se dezvoltă treptat, ca răspuns la stresul cronic asupra călcâiului, și pot fi asimptomatici în multe cazuri. Când devin dureroși, senzația este descrisă adesea ca o presiune constantă sau o înțepătură în partea inferioară a călcâiului. Radiografiile pot confirma prezența pintenilor, deși nu toți pintenii vizibili radiologic cauzează simptome.

Bursita: Bursele sunt săculeți mici plini cu lichid care amortizează articulațiile și tendoanele. Când bursa din zona călcâiului se inflamează, apare bursita, caracterizată prin durere, sensibilitate și umflătură. Bursita retrocalcaneană afectează zona dintre tendonul lui Ahile și osul călcâiului, în timp ce bursita retroahileană apare între tendon și piele. Ambele tipuri pot fi cauzate de presiunea excesivă din încălțăminte sau de suprasolicitare, provocând disconfort semnificativ în partea posterioară a călcâiului.

Deformitatea Haglund: Cunoscută și sub denumirea de cocoașa pantofului cu toc, această afecțiune se caracterizează printr-o proeminență osoasă care se dezvoltă în partea posterioară a călcâiului. Deformitatea Haglund apare frecvent la persoanele care poartă încălțăminte rigidă, precum pantofi cu toc înalt sau patine de gheață, care exercită presiune constantă asupra călcâiului. Proeminența osoasă poate freca de încălțăminte, cauzând inflamație, durere și înroșire. Femeile sunt mai frecvent afectate decât bărbații.

Fracturi de stres: Aceste mici fisuri în os apar când mușchii obosiți nu mai pot absorbi șocul, transferând stresul direct asupra osului. Fracturile de stres ale călcâiului cauzează durere care se intensifică în timpul activității fizice și se ameliorează în repaus. Sportivii, în special alergătorii de distanță lungă, sunt predispuși la dezvoltarea fracturilor de stres. Durerea este adesea localizată și se intensifică la presiune directă. Diagnosticul necesită adesea investigații imagistice precum radiografii sau rezonanță magnetică.

Contuzii osoase: Cunoscute și sub denumirea de echimoze osoase, acestea apar când călcâiul suferă un impact direct sau repetat. Contuziile osoase ale călcâiului sunt frecvente la sportivii care sar sau aleargă pe suprafețe dure, precum și la persoanele care poartă încălțăminte cu amortizare insuficientă. Durerea este profundă, surdă și persistentă, intensificându-se la presiune. Deși mai puțin grave decât fracturile, contuziile osoase pot necesita săptămâni sau chiar luni pentru vindecare completă.

Durerea de călcâi în funcție de localizare

Localizarea precisă a durerii de călcâi oferă indicii valoroase despre cauza subiacentă și ajută la stabilirea unui diagnostic corect. Înțelegerea relației dintre localizarea durerii și afecțiunile posibile permite o abordare terapeutică mai eficientă.

Durerea sub călcâi: Durerea resimțită în partea inferioară a călcâiului este cel mai frecvent asociată cu fasciita plantară, o inflamație a fasciei plantare. Această durere este caracteristic mai intensă la primii pași de dimineață sau după perioade de repaus și se poate extinde de-a lungul arcului piciorului. Senzația este adesea descrisă ca o înțepătură ascuțită sau o arsură în centrul călcâiului. Alte cauze ale durerii sub călcâi includ pintenii calcaneeni, contuziile pernei de grăsime a călcâiului sau, mai rar, fracturi de stres ale calcaneului. Palparea directă a zonei centrale a călcâiului provoacă adesea durere intensă în cazul fasciitei plantare.

Durerea în spatele călcâiului: Durerea localizată în partea posterioară a călcâiului este frecvent asociată cu afecțiuni ale tendonului lui Ahile, precum tendinita ahileană sau ruptura parțială a tendonului. Această durere se intensifică la urcarea scărilor, la alergare sau la ridicarea pe vârfuri. Zona poate prezenta umflături, înroșire și căldură locală. Alte cauze includ bursita retrocalcaneană, deformitatea Haglund sau, la copii și adolescenți, boala Sever. Examinarea clinică poate evidenția sensibilitate la palparea tendonului și limitarea mișcărilor de flexie plantară și dorsală ale gleznei.

Durerea în partea laterală a călcâiului: Durerea resimțită pe partea exterioară sau interioară a călcâiului poate indica probleme diferite. Durerea pe partea exterioară (laterală) este adesea asociată cu tendinita peronierilor, instabilitatea gleznei sau compresia nervului sural. Durerea pe partea interioară (medială) poate sugera sindromul de tunel tarsian, tendinita tibialului posterior sau probleme ale articulației subtalare. Aceste tipuri de dureri sunt frecvent însoțite de senzații de arsură, furnicături sau amorțeală care se pot extinde spre degete sau gleznă. Modificările biomecanice ale piciorului, precum pronația excesivă sau supinația, pot contribui la dezvoltarea durerii laterale a călcâiului.

Factori de risc pentru dezvoltarea durerii de călcâi

Durerea de călcâi poate afecta persoane de toate vârstele și nivelurile de activitate, însă anumiți factori cresc semnificativ riscul de a dezvolta această problemă. Identificarea și abordarea acestor factori de risc reprezintă un aspect important al prevenției și tratamentului.

Considerații legate de vârstă și gen: Vârsta și genul influențează semnificativ riscul de a dezvolta durere de călcâi. Adulții între 40 și 60 de ani prezintă un risc crescut de fasciită plantară, în parte din cauza degenerării naturale a țesuturilor și reducerii elasticității. Femeile sunt mai predispuse la dureri de călcâi asociate cu deformitatea Haglund și bursită, în special din cauza încălțămintei cu toc înalt. La copii și adolescenți, boala Sever (apofizita calcaneană) este o cauză frecventă de durere de călcâi, apărând în special în perioada de creștere intensă, când osul călcâiului se dezvoltă mai rapid decât tendoanele și mușchii adiacenți.

Greutatea și obezitatea: Excesul ponderal exercită o presiune suplimentară asupra structurilor piciorului, în special asupra călcâiului, care suportă mare parte din greutatea corporală. Persoanele cu obezitate prezintă un risc de 2-3 ori mai mare de a dezvolta fasciită plantară și alte afecțiuni dureroase ale călcâiului. Fiecare kilogram în plus crește forțele mecanice exercitate asupra fasciei plantare și a tendonului lui Ahile, accelerând degenerarea acestor structuri. Reducerea greutății corporale reprezintă adesea un element esențial în tratamentul durerii de călcâi la persoanele cu exces ponderal.

Activitatea fizică și obiceiurile de exercițiu: Tipul, intensitatea și frecvența activității fizice influențează semnificativ riscul de durere de călcâi. Sporturile cu impact ridicat, precum alergarea, baschetul sau tenisul, cresc stresul mecanic asupra călcâiului. Intensificarea bruscă a antrenamentelor, fără o progresie graduală, reprezintă un factor de risc major pentru tendinita ahileană și fasciita plantară. Alergătorii care parcurg distanțe lungi pe suprafețe dure sunt deosebit de vulnerabili la fracturile de stres ale călcâiului. Încălzirea inadecvată înainte de exercițiu și lipsa exercițiilor de întindere contribuie, de asemenea, la creșterea riscului.

Structura piciorului (picioare plate sau cu arc înalt): Particularitățile anatomice ale piciorului influențează biomecanica mersului și distribuția presiunii. Persoanele cu picioare plate (pronație excesivă) prezintă un risc crescut de fasciită plantară din cauza întinderii excesive a fasciei plantare. În contrast, persoanele cu arcul piciorului foarte înalt (supinație) au o capacitate redusă de absorbție a șocurilor, transferând mai multă forță asupra călcâiului. Ambele extremități structurale pot duce la modificări compensatorii în mers, care suprasolicită anumite structuri ale călcâiului și predispun la durere cronică.

Încălțăminte necorespunzătoare: Pantofii joacă un rol crucial în susținerea piciorului și distribuirea presiunii. Încălțămintea cu suport insuficient pentru arc, amortizare redusă sau uzată crește semnificativ riscul de durere de călcâi. Pantofii cu toc înalt modifică distribuția greutății corporale, crescând presiunea asupra antepiciorului și modificând biomecanica tendonului lui Ahile. Încălțămintea prea strâmtă poate comprima structurile laterale ale călcâiului, în timp ce pantofii prea largi permit mișcări excesive ale piciorului. Schimbarea frecventă a tipului de încălțăminte sau trecerea bruscă la pantofi cu profil diferit reprezintă factori de risc suplimentari.

Factori ocupaționali: Anumite profesii implică un risc crescut de durere de călcâi din cauza solicitărilor specifice. Persoanele care lucrează în picioare perioade îndelungate, precum cadrele medicale, profesorii, lucrătorii din retail sau din industria alimentară, sunt predispuse la fasciită plantară. Profesiile care necesită urcarea frecventă a scărilor sau ridicarea de greutăți solicită intens tendonul lui Ahile. Suprafețele dure de lucru, precum betonul sau pardoselile industriale, reduc absorbția șocurilor și cresc stresul asupra călcâiului. Lipsa pauzelor adecvate pentru odihnă și schimbarea posturii contribuie la dezvoltarea durerii cronice de călcâi în context ocupațional.

Diagnosticul durerii de călcâi

Stabilirea unui diagnostic precis reprezintă baza unui tratament eficient pentru durerea de călcâi. Procesul de diagnostic implică evaluarea atentă a simptomelor, examinarea fizică și, în unele cazuri, investigații imagistice pentru identificarea cauzei exacte a durerii.

Examinarea fizică: Evaluarea clinică reprezintă primul și cel mai important pas în diagnosticul durerii de călcâi. Medicul va analiza istoricul medical complet, inclusiv debutul și evoluția simptomelor, factorii agravanți și amelioratori, precum și activitățile zilnice ale pacientului. Examinarea fizică include inspecția piciorului pentru identificarea deformărilor, umflăturilor sau modificărilor de culoare. Palparea zonelor dureroase ajută la localizarea precisă a leziunii și evaluarea severității. Medicul va testa, de asemenea, amplitudinea mișcărilor gleznei și piciorului, forța musculară și stabilitatea articulară. Manevre specifice, precum testul Windlass (extensia pasivă a degetului mare) pentru fasciita plantară sau testul Thompson pentru integritatea tendonului lui Ahile, oferă informații valoroase pentru diagnostic.

Teste imagistice (radiografii, RMN, ecografie): Investigațiile imagistice completează examinarea clinică și sunt indicate în cazurile de durere persistentă sau atunci când diagnosticul rămâne incert. Radiografiile simple pot evidenția pinteni calcaneeni, fracturi, modificări artrozice sau calcificări ale tendonului lui Ahile. Rezonanța magnetică nucleară (RMN) oferă imagini detaliate ale țesuturilor moi, fiind utilă pentru evaluarea fasciei plantare, a tendoanelor și a burselor. Ecografia reprezintă o metodă accesibilă și dinamică pentru vizualizarea structurilor moi, permițând evaluarea în timp real a tendonului lui Ahile și a fasciei plantare. În cazuri selecționate, scintigrafia osoasă poate fi utilizată pentru detectarea fracturilor de stres în stadii incipiente, înainte ca acestea să devină vizibile pe radiografii.

Cazuri când să consultați un medic: Deși multe cazuri de durere de călcâi se ameliorează cu măsuri simple la domiciliu, anumite situații necesită evaluare medicală promptă. Este recomandat să consultați un medic dacă durerea este severă și vă împiedică să efectuați activități zilnice normale, dacă persistă mai mult de două săptămâni în ciuda odihnei și tratamentului simptomatic, sau dacă se agravează progresiv. Semnele de alarmă care necesită atenție medicală imediată includ: durere intensă apărută brusc, imposibilitatea de a sprijini piciorul, umflătură semnificativă, înroșire și căldură locală (posibile semne de infecție), sau amorțeală și furnicături (sugerând implicare neurologică). Persoanele cu diabet zaharat sau alte afecțiuni care afectează circulația periferică trebuie să solicite evaluare medicală pentru orice durere de călcâi, întrucât riscul de complicații este semnificativ crescut.

Opțiuni de tratament pentru durerea de călcâi

Abordarea terapeutică a durerii de călcâi variază în funcție de cauza subiacentă, severitatea simptomelor și caracteristicile individuale ale pacientului. În majoritatea cazurilor, tratamentul conservator este suficient pentru ameliorarea durerii și restabilirea funcției normale a piciorului.

Repaus și modificarea activității: Reducerea temporară a activităților care agravează durerea reprezintă primul pas în tratamentul majorității afecțiunilor călcâiului. Repausul nu înseamnă imobilizare completă, ci evitarea activităților cu impact ridicat, precum alergarea sau săriturile, și limitarea perioadelor prelungite de stat în picioare. Modificarea activității implică adaptarea exercițiilor pentru a reduce stresul asupra călcâiului, de exemplu, înlocuirea alergării cu înotul sau ciclismul. Pentru persoanele active, este important să mențină un nivel de condiție fizică fără a agrava simptomele. Programele de antrenament trebuie ajustate pentru a include perioade adecvate de încălzire și recuperare, evitând intensificarea bruscă a efortului.

Gheață și medicamente pentru ameliorarea durerii: Aplicarea locală a gheții reprezintă o metodă eficientă pentru reducerea inflamației și ameliorarea durerii acute de călcâi. Compresele reci se aplică pentru 15-20 de minute, de 3-4 ori pe zi, în special după activitate fizică. Medicamentele antiinflamatorii nesteroidiene (AINS), precum ibuprofenul sau naproxenul, reduc inflamația și durerea, fiind utile în fazele acute ale fasciitei plantare sau tendinitei ahiliene. Acestea pot fi administrate oral sau aplicate local sub formă de gel sau cremă. Pentru durerea persistentă care nu răspunde la AINS, medicul poate recomanda analgezice mai puternice sau, în cazuri selecționate, infiltrații locale cu corticosteroizi.

Exerciții de întindere: Programele de stretching reprezintă o componentă esențială în tratamentul și prevenția durerii de călcâi. Exercițiile de întindere pentru fascia plantară includ extensia pasivă a degetelor piciorului și masajul arcului plantar cu o minge sau o sticlă rece. Pentru tendonul lui Ahile, sunt recomandate întinderi specifice cu genunchiul întins și flexat. Aceste exerciții trebuie efectuate de mai multe ori pe zi, în special dimineața înainte de primii pași și după perioade de repaus. Întinderile trebuie menținute 20-30 de secunde și repetate de 3-5 ori pentru fiecare sesiune. Regularitatea este esențială pentru eficiența acestor exerciții, care cresc flexibilitatea țesuturilor și reduc tensiunea asupra structurilor dureroase.

Dispozitive ortopedice și încălțăminte de susținere: Ortezele plantare și suporturile pentru arc ameliorează durerea de călcâi prin redistribuirea presiunii și corectarea anomaliilor biomecanice. Acestea pot fi achiziționate gata fabricate sau confecționate personalizat pe baza amprentei piciorului. Pernițele pentru călcâi oferă amortizare suplimentară și reduc șocul în timpul mersului. Încălțămintea adecvată, cu suport bun pentru arc și amortizare suficientă, joacă un rol crucial în tratamentul durerii de călcâi. Caracteristicile recomandate includ: toc de înălțime moderată (2-3 cm), contrafort rigid pentru stabilizarea călcâiului și flexibilitate în zona degetelor. Pentru activități sportive, pantofii trebuie aleși în funcție de tipul de picior și stilul de alergare.

Fizioterapie: Programele de fizioterapie oferă o abordare complexă a durerii de călcâi, combinând tehnici pasive și active pentru ameliorarea simptomelor și corectarea factorilor predispozanți. Terapiile pasive includ ultrasunetele, terapia cu unde de șoc, electrostimularea și masajul transversal profund, care reduc inflamația și promovează vindecarea țesuturilor. Componentele active ale fizioterapiei constau în exerciții progresive de întindere și întărire a mușchilor intrinseci ai piciorului, a flexorilor și extensorilor degetelor și a mușchilor gambei. Fizioterapeuții evaluează, de asemenea, biomecanica mersului și oferă recomandări pentru corectarea anomaliilor posturii care contribuie la suprasolicitarea călcâiului.

Injecții cu corticosteroizi: Infiltrațiile locale cu corticosteroizi reprezintă o opțiune terapeutică pentru cazurile de durere severă de călcâi care nu răspund la tratamentele conservative. Aceste injecții reduc rapid inflamația și durerea, oferind ameliorare pe termen scurt până mediu. Sunt indicate în special pentru fasciita plantară persistentă, bursită sau tendinită ahileană în faza inflamatorie. Procedura implică injectarea unui amestec de corticosteroid și anestezic local în zona afectată, sub ghidaj ecografic pentru precizie maximă. Deși eficiente, injecțiile cu corticosteroizi prezintă limitări și riscuri, inclusiv atrofia pernei de grăsime a călcâiului, slăbirea fasciei plantare sau ruptura tendonului lui Ahile în cazul injecțiilor repetate. Din acest motiv, numărul de infiltrații este limitat la 2-3 pe an.

Dispozitive de imobilizare: În cazurile severe de durere de călcâi sau pentru afecțiuni specifice precum fracturile de stres, imobilizarea temporară poate fi necesară pentru a permite vindecarea țesuturilor. Ortezele de noapte (splinturile) mențin piciorul în poziție neutră sau ușor în dorsiflexie în timpul somnului, prevenind contractura fasciei plantare și a tendonului lui Ahile. Aceste dispozitive reduc durerea caracteristică primilor pași de dimineață în fasciita plantară. Pentru cazurile mai severe, botinele de mers sau ghipsul pot fi recomandate pentru a limita mișcarea și a reduce solicitarea structurilor afectate. Perioada de imobilizare variază de la câteva săptămâni la câteva luni, în funcție de severitatea afecțiunii și rata de vindecare. După îndepărtarea dispozitivului de imobilizare, este esențială reluarea graduală a activității și implementarea unui program de recuperare pentru restabilirea forței și flexibilității.

Strategii de prevenție

Prevenirea durerii de călcâi implică o combinație de strategii care vizează reducerea stresului mecanic asupra piciorului și optimizarea biomecanicii mersului. Implementarea acestor măsuri preventive este deosebit de importantă pentru persoanele cu factori de risc sau antecedente de probleme la nivelul călcâiului.

Selectarea corespunzătoare a încălțămintei: Alegerea pantofilor potriviți reprezintă un aspect fundamental în prevenirea durerii de călcâi. Încălțămintea ideală oferă suport adecvat pentru arcul piciorului, stabilizează călcâiul și asigură amortizarea șocurilor. Este recomandat să alegeți pantofi cu toc de înălțime moderată (2-3 cm), contrafort rigid și spațiu suficient pentru degete. Pentru activități sportive, pantofii trebuie selectați în funcție de tipul de picior și activitatea specifică, fiind înlocuiți după aproximativ 500 km de utilizare sau când prezintă semne de uzură. Cumpărarea încălțămintei în a doua parte a zilei, când picioarele sunt ușor umflate, asigură o potrivire optimă. Pentru persoanele cu anomalii structurale ale piciorului, ortezele personalizate pot completa încălțămintea standard, oferind suport suplimentar.

Rutine regulate de întindere: Exercițiile de stretching efectuate cu regularitate mențin flexibilitatea structurilor piciorului și reduc riscul de durere de călcâi. O rutină completă include întinderi pentru fascia plantară, tendonul lui Ahile, mușchii gambei și mușchii intrinseci ai piciorului. Aceste exerciții trebuie efectuate zilnic, în special înainte și după activitate fizică, precum și dimineața înainte de primii pași. Întinderile trebuie executate lent, menținând poziția 20-30 de secunde, fără a forța până la durere. Utilizarea unei benzi elastice sau a unui prosop pentru asistarea întinderilor poate crește eficiența acestora. Persoanele cu profesii care implică stat prelungit în picioare beneficiază de pauze regulate pentru efectuarea exercițiilor de mobilizare și întindere a picioarelor.

Menținerea unei greutăți sănătoase: Excesul ponderal crește semnificativ presiunea asupra structurilor piciorului, în special asupra călcâiului. Fiecare kilogram în plus multiplică forțele exercitate asupra fasciei plantare și a tendonului lui Ahile în timpul mersului și alergării. Menținerea greutății în limite normale reduce acest stres mecanic și scade riscul de durere de călcâi. Abordarea optimă include o combinație de alimentație echilibrată și activitate fizică regulată. Exercițiile cu impact redus, precum înotul, ciclismul sau antrenamentele în apă, permit menținerea condiției fizice fără a suprasolicita călcâiele. Pentru persoanele cu obezitate, chiar și o reducere moderată a greutății (5-10% din greutatea corporală) poate aduce beneficii semnificative pentru sănătatea picioarelor.

Creșterea graduală a intensității exercițiilor: Progresia treptată a volumului și intensității antrenamentelor reprezintă un principiu esențial în prevenirea leziunilor de suprasolicitare, inclusiv a durerii de călcâi. Regula generală recomandă creșterea cu maximum 10% săptămânal a distanței, duratei sau intensității exercițiilor. Această abordare permite adaptarea progresivă a țesuturilor la solicitări crescute. Programele de antrenament trebuie să includă perioade adecvate de încălzire, răcire și recuperare între sesiunile intense. Alternarea zilelor cu antrenamente de intensitate ridicată cu zile de recuperare activă sau exerciții cu impact redus reduce riscul de suprasolicitare. Pentru începători sau după o perioadă de inactivitate, este esențială implementarea unui program gradual care să permită condiționarea treptată a structurilor piciorului.

Evitarea suprafețelor dure pentru alergare: Suprafața pe care alergați sau stați în picioare influențează semnificativ cantitatea de șoc absorbită de călcâi. Betonul, asfaltul și alte suprafețe dure transferă mai multă forță asupra piciorului, crescând riscul de durere de călcâi. Este recomandat să alegeți trasee pe suprafețe mai moi, precum pistele sintetice, potecile de pământ sau iarba, care oferă amortizare naturală. Alternarea suprafețelor de alergare previne solicitarea repetitivă a acelorași structuri. Pentru persoanele care lucrează pe suprafețe dure, utilizarea covoarelor anti-oboseală sau a tălpilor cu gel poate reduce impactul asupra călcâielor. Încălțămintea cu amortizare bună devine deosebit de importantă când alergarea pe suprafețe dure nu poate fi evitată.

Considerații speciale

Anumite grupuri de persoane prezintă particularități în ceea ce privește durerea de călcâi, necesitând abordări diagnostice și terapeutice adaptate. Înțelegerea acestor considerații speciale permite o gestionare optimă a afecțiunilor călcâiului în populații specifice.

Durerea de călcâi la copii (Boala Sever): Boala Sever, sau apofizita calcaneană, reprezintă cea mai frecventă cauză de durere de călcâi la copii și adolescenți cu vârste între 8 și 14 ani. Această afecțiune apare când placa de creștere a călcâiului devine inflamată din cauza tracțiunii exercitate de tendonul lui Ahile și fascia plantară în perioada de creștere rapidă. Băieții sunt afectați mai frecvent decât fetele, în special cei implicați în sporturi cu alergare și sărituri. Durerea se localizează tipic în partea posterioară și inferioară a călcâiului, se agravează în timpul activității fizice și se ameliorează în repaus. Diagnosticul este clinic, investigațiile imagistice fiind rareori necesare. Tratamentul include repaus relativ, aplicații locale de gheață, exerciții de întindere pentru tendonul lui Ahile, suporturi pentru călcâi și, temporar, reducerea activităților sportive. Prognosticul este excelent, simptomele remițându-se complet odată cu închiderea plăcii de creștere.

Durerea de călcâi la sportivi: Sportivii prezintă un risc crescut de durere de călcâi din cauza solicitărilor intense și repetitive. Fasciita plantară și tendinita ahileană sunt frecvente la alergători, baschetbaliști și săritori, în timp ce fracturile de stres apar mai des la sportivii de anduranță. Factorii predispozanți includ erorile de antrenament (creșterea prea rapidă a intensității sau volumului), încălțăminte neadecvată, suprafețe dure de antrenament și dezechilibre musculare. Abordarea terapeutică pentru sportivi trebuie să echilibreze necesitatea recuperării cu dorința de a reveni rapid la activitate. Tratamentul include repaus activ (înlocuirea temporară a sportului problematic cu activități alternative care mențin condiția fizică fără a solicita călcâiul), terapii fizice avansate (unde de șoc, terapie laser, injecții cu plasmă îmbogățită cu trombocite) și programe specifice de recuperare. Prevenția recidivelor implică analiza biomecanicii specifice sportului, corectarea tehnicii și implementarea unui program de întărire și flexibilizare a structurilor piciorului.

Durerea de călcâi asociată afecțiunilor sistemice: Anumite boli sistemice pot cauza sau agrava durerea de călcâi, necesitând o abordare diagnostică și terapeutică complexă. Artrita reumatoidă, spondilita anchilozantă și artrita psoriazică pot afecta tendoanele și articulațiile piciorului, provocând durere și rigiditate la nivelul călcâiului. Guta determină depuneri de cristale de acid uric care pot afecta articulațiile și țesuturile moi din jurul călcâiului. Diabetul zaharat predispune la neuropatie periferică (cu durere neuropată) și probleme vasculare care afectează vindecarea țesuturilor. Bolile inflamatorii intestinale și psoriazisul sunt asociate cu un risc crescut de entezită (inflamația inserțiilor tendinoase). În aceste cazuri, tratamentul durerii de călcâi implică atât măsuri locale, cât și controlul bolii de bază prin terapii sistemice. Colaborarea interdisciplinară între ortoped, reumatolog, endocrinolog și alți specialiști este esențială pentru gestionarea optimă a acestor cazuri complexe.