Deget rupt: tipuri, cauze, simptome si optiuni de tratament

Diagnosticul se stabilește prin examinare clinică și radiografii. Tratamentul variază în funcție de severitatea fracturii, de la imobilizare cu atelă până la intervenție chirurgicală în cazurile complexe. Recuperarea durează de obicei 4-6 săptămâni, dar poate necesita fizioterapie pentru restabilirea completă a funcției. Complicațiile pot include rigiditate articulară, deformări sau artroză post-traumatică, subliniind importanța unui tratament prompt și adecvat.

Tipuri de fracturi ale degetelor

Fracturile degetelor se clasifică în funcție de localizare, severitate și caracteristicile liniei de fractură. Cunoașterea acestor tipuri ajută la stabilirea celui mai potrivit plan de tratament și la anticiparea potențialelor complicații.

Fracturi stabile: Aceste fracturi prezintă o aliniere bună a fragmentelor osoase și un risc scăzut de deplasare ulterioară. Fragmentele fracturate rămân în poziție anatomică corectă, permițând o vindecare optimă. Tratamentul constă de obicei în imobilizare cu atelă sau bandaj pentru 3-4 săptămâni. Prognosticul este favorabil, cu o recuperare completă a funcției în majoritatea cazurilor.

Fracturi instabile: În aceste cazuri, fragmentele osoase au tendința de a se deplasa, compromițând alinierea anatomică. Cauzele instabilității includ forțele musculare, ligamentele întinse sau complexitatea liniei de fractură. Tratamentul necesită adesea reducere (realiniere) și fixare, fie prin metode închise (manipulare externă și imobilizare rigidă), fie prin intervenție chirurgicală cu fixare internă (broșe, plăci sau șuruburi). Recuperarea poate fi mai îndelungată, cu un risc crescut de complicații precum rigiditate articulară sau consolidare vicioasă.

Fracturi deschise: Aceste fracturi implică o leziune a pielii și a țesuturilor moi, expunând osul fracturat la mediul extern. Reprezintă o urgență medicală datorită riscului crescut de infecție. Tratamentul implică curățarea chirurgicală a plăgii, administrarea de antibiotice și stabilizarea fracturii. Vindecarea poate fi mai lentă, iar riscul de complicații este mai mare, inclusiv infecții, întârzierea consolidării sau probleme de cicatrizare a țesuturilor moi.

Fracturi închise: Sunt fracturi în care pielea rămâne intactă, fără comunicare între focarul de fractură și mediul extern. Deși riscul de infecție este mai scăzut comparativ cu fracturile deschise, acestea pot varia în severitate de la simple fisuri până la fracturi cominutive complexe. Tratamentul depinde de stabilitatea fracturii și poate include imobilizare cu atelă, reducere închisă sau, în cazuri severe, intervenție chirurgicală. Prognosticul este de obicei bun, cu o rată ridicată de vindecare și recuperare funcțională.

Cauze și afecțiuni medicale

Fracturile degetelor apar în urma unor evenimente traumatice sau a unor condiții care slăbesc structura osoasă. Înțelegerea acestor factori ajută la prevenirea leziunilor și la identificarea persoanelor cu risc crescut.

Cauze și factori de risc

Cauze comune: Loviturile directe reprezintă cea mai frecventă cauză a fracturilor de deget. Acestea pot rezulta din impactul cu obiecte dure, cum ar fi mingi în timpul activităților sportive, sau din accidente casnice precum prinderea degetului în uși. Căderile, în special cele cu mâna întinsă pentru a amortiza impactul, pot duce la fracturi ale degetelor sau ale metacarpienelor. În mediul profesional, utilizarea necorespunzătoare a uneltelor sau accidentele cu utilaje pot cauza leziuni severe ale degetelor.

Leziuni legate de sport: Activitățile sportive prezintă un risc semnificativ pentru fracturile de deget. Sporturile de contact, precum fotbalul, rugby-ul sau boxul, expun degetele la lovituri directe și forțe de torsiune. În baschet și volei, impactul repetat cu mingea poate duce la fracturi de stres sau acute. Sporturile de iarnă, cum ar fi schiul sau snowboarding-ul, prezintă riscuri legate de căderi și coliziuni. Echipamentul de protecție adecvat și tehnicile corecte de joc pot reduce semnificativ incidența acestor leziuni.

Accidente și căderi: Căderile accidentale reprezintă o cauză frecventă de fracturi ale degetelor, în special la persoanele în vârstă sau cu probleme de echilibru. Reflexul natural de a întinde mâinile pentru a amortiza impactul expune degetele la forțe considerabile. Accidentele rutiere, chiar și la viteze mici, pot duce la fracturi ale degetelor atunci când mâinile sunt prinse de volan sau lovesc alte suprafețe dure din interiorul vehiculului. Prevenția implică măsuri de siguranță în mediul domestic și public, precum și îmbunătățirea echilibrului și forței musculare prin exerciții specifice.

Pericole ocupaționale: Anumite profesii prezintă un risc crescut de fracturi ale degetelor. Lucrătorii din construcții, mecanicii și operatorii de utilaje sunt expuși la pericole precum căderea obiectelor grele sau prinderea degetelor în mecanisme. În industria de prelucrare a lemnului sau metalului, utilizarea uneltelor electrice poate duce la accidente severe. Măsurile de siguranță la locul de muncă, inclusiv utilizarea echipamentului de protecție și instruirea adecvată, sunt esențiale pentru reducerea acestor riscuri. Angajatorii trebuie să implementeze protocoale stricte de siguranță și să asigure echipamente de protecție personală adecvate.

Afecțiuni medicale

Osteoporoza: Această afecțiune caracterizată prin scăderea densității osoase crește semnificativ riscul de fracturi, inclusiv la nivelul degetelor. Osteoporoza afectează structura internă a osului, făcându-l mai fragil și predispus la fracturi chiar și în urma unor traumatisme minore. Factorii de risc includ vârsta înaintată, sexul feminin (în special după menopauză), deficitul de calciu și vitamina D, fumatul și sedentarismul. Prevenția și managementul osteoporozei implică o dietă bogată în calciu și vitamina D, exerciții fizice regulate cu impact și rezistență, și, în cazuri severe, tratament medicamentos specific. Pentru persoanele diagnosticate cu osteoporoză, este esențială adoptarea unor măsuri de precauție suplimentare pentru a preveni căderile și impacturile care ar putea duce la fracturi ale degetelor sau ale altor oase.

Deficiența de calciu: Aportul insuficient de calciu sau absorbția deficitară a acestuia pot duce la fragilizarea osoasă, crescând riscul de fracturi, inclusiv la nivelul degetelor. Calciul este esențial pentru formarea și menținerea structurii osoase. Deficiența poate fi cauzată de diete sărace în calciu, afecțiuni ale tractului digestiv care afectează absorbția sau de un dezechilibru hormonal. Suplimentarea cu calciu și vitamina D, împreună cu o dietă echilibrată și exerciții fizice regulate, pot ajuta la prevenirea fracturilor cauzate de deficiența de calciu.

Simptome și semne

Fracturile degetelor se manifestă prin diverse simptome și semne caracteristice, care variază în intensitate în funcție de severitatea leziunii. Recunoașterea promptă a acestor indicatori este crucială pentru diagnosticul și tratamentul adecvat.

Durere și sensibilitate: Durerea intensă este adesea primul și cel mai proeminent simptom al unei fracturi de deget. Aceasta apare imediat după traumatism și poate varia de la o senzație acută, pulsatilă, până la o durere surdă, constantă. Intensitatea durerii poate fluctua în funcție de mișcare sau atingere. Zona afectată devine extrem de sensibilă la palpare, chiar și la presiuni ușoare. Durerea poate iradia către alte părți ale mâinii sau brațului și se poate accentua la încercarea de a mișca degetul sau de a-l folosi pentru a apuca obiecte.

Umflătură și vânătăi: Umflătura (edemul) apare rapid după producerea fracturii, ca răspuns al organismului la leziunea tisulară. Aceasta poate fi localizată în jurul zonei fracturate sau se poate extinde la întregul deget și chiar la mână. Vânătăile (echimoze) se dezvoltă în orele următoare traumatismului, ca urmare a ruperii vaselor de sânge mici din țesuturile afectate. Culoarea vânătăilor poate varia de la roșu-violet în primele ore, la albastru-negru, și apoi la galben-verzui pe măsură ce se vindecă. Severitatea umflăturii și a vânătăilor poate oferi indicii despre gravitatea fracturii.

Deformare sau aliniere incorectă: Deformarea vizibilă a degetului este un semn clar al unei fracturi, în special în cazurile severe sau cu deplasare. Degetul poate părea îndoit într-un unghi nenatural, scurtat sau răsucit. În unele cazuri, se poate observa o proeminență anormală sub piele, cauzată de fragmentele osoase deplasate. Alinierea incorectă poate fi subtilă în fracturile stabile sau fără deplasare, dar devine evidentă la compararea cu degetul corespondent de la cealaltă mână. Orice modificare a conturului normal al degetului trebuie considerată suspectă pentru o posibilă fractură.

Limitarea amplitudinii de mișcare: Fracturile degetelor duc frecvent la o reducere semnificativă a mobilității. Pacienții pot întâmpina dificultăți în îndoirea sau întinderea degetului afectat, iar încercările de mișcare sunt de obicei însoțite de durere intensă. Rigiditatea se instalează rapid, pe măsură ce umflătura și inflamația progresează. În unele cazuri, pacientul poate fi complet incapabil să miște degetul fracturat. Chiar și în fracturile minore, amplitudinea de mișcare este adesea limitată de durere și teamă de agravare a leziunii. Această limitare a mișcării poate persista și după vindecarea inițială, necesitând fizioterapie pentru recuperarea completă a funcției.

Amorțeală sau furnicături: Senzațiile de amorțeală sau furnicături în degetul fracturat pot indica o complicație potențial gravă: compresia sau lezarea nervilor din zona afectată. Aceste simptome apar de obicei din cauza umflăturii semnificative care comprimă structurile nervoase adiacente sau, în cazuri mai severe, din cauza lezării directe a nervilor de către fragmentele osoase deplasate. Persistența acestor senzații anormale necesită evaluare medicală promptă pentru a preveni leziuni nervoase permanente. În unele cazuri, amorțeala poate fi însoțită de schimbări de culoare ale degetului, indicând probleme de circulație care necesită atenție medicală imediată.

Diagnostic

Diagnosticul precis al unei fracturi de deget este esențial pentru stabilirea unui plan de tratament adecvat și pentru prevenirea complicațiilor pe termen lung. Procesul de diagnostic combină evaluarea clinică atentă cu investigații imagistice specifice.

Examinarea fizică: Medicul începe cu o evaluare detaliată a mâinii afectate, concentrându-se pe degetul suspect de fractură. Examinarea include inspecția vizuală pentru a identifica deformări, umflături sau vânătăi. Palparea atentă a degetului permite localizarea punctelor de sensibilitate maximă și evaluarea stabilității osoase. Medicul va testa și amplitudinea de mișcare a degetului, notând orice limitare sau durere la mișcare. De asemenea, se verifică circulația sanguină și funcția nervoasă prin teste de sensibilitate și evaluarea culorii și temperaturii degetului. Comparația cu degetul corespondent de la cealaltă mână oferă informații valoroase despre gradul de afectare.

Imagistica prin radiografie: Radiografia reprezintă metoda standard de diagnostic pentru confirmarea și evaluarea fracturilor de deget. Aceasta oferă imagini clare ale structurii osoase, permițând identificarea precisă a localizării, tipului și severității fracturii. De obicei, se efectuează mai multe proiecții (anteroposterioară, laterală și oblică) pentru a obține o vizualizare completă a leziunii. Radiografiile pot evidenția deplasări ale fragmentelor osoase, fracturi cominutive (cu multiple fragmente) sau implicarea articulațiilor. De asemenea, acestea sunt esențiale pentru planificarea tratamentului, oferind informații despre necesitatea reducerii (realinierii) fracturii sau a intervenției chirurgicale.

Teste imagistice suplimentare: În cazuri complexe sau atunci când radiografiile standard nu oferă informații suficiente, pot fi necesare investigații imagistice avansate. Tomografia computerizată (CT) oferă imagini tridimensionale detaliate ale structurii osoase, fiind utilă în special pentru evaluarea fracturilor articulare sau cominutive. Rezonanța magnetică (RMN) poate fi indicată când există suspiciunea unor leziuni asociate ale țesuturilor moi, cum ar fi rupturi de ligamente sau tendoane. Ecografia, deși mai puțin frecvent utilizată, poate fi utilă în evaluarea leziunilor țesuturilor moi și pentru ghidarea procedurilor intervenționale. Aceste teste suplimentare ajută la planificarea precisă a tratamentului și la anticiparea potențialelor complicații.

Opțiuni de tratament

Tratamentul fracturilor de deget vizează restabilirea funcției și anatomiei normale, minimizând durerea și prevenind complicațiile. Abordarea terapeutică variază în funcție de tipul și severitatea fracturii, precum și de caracteristicile individuale ale pacientului.

Tratamente non-chirurgicale

Tratament conservator: Această abordare non-chirurgicală este adecvată pentru multe fracturi stabile și fără deplasare. Imobilizarea reprezintă elementul central al tratamentului conservator, realizată prin aplicarea unei atele sau a unui bandaj special. Scopul este de a menține degetul în poziție anatomică corectă pe parcursul procesului de vindecare. Imobilizarea poate implica doar degetul afectat sau poate include și degetele adiacente pentru stabilitate suplimentară. Durata imobilizării variază de obicei între 3 și 6 săptămâni, în funcție de localizarea și severitatea fracturii. Terapia cu gheață și elevarea mâinii sunt recomandate pentru reducerea edemului și a durerii. Analgezicele orale pot fi prescrise pentru managementul disconfortului. După perioada de imobilizare, fizioterapia joacă un rol crucial în restabilirea mobilității și forței degetului.

Managementul durerii: Controlul durerii este esențial în tratamentul fracturilor de deget. Analgezicele orale, precum paracetamolul sau ibuprofenul, sunt frecvent prescrise pentru ameliorarea disconfortului. În cazuri severe, medicul poate recomanda analgezice mai puternice pentru o perioadă scurtă. Aplicarea locală de gheață în primele 48 de ore ajută la reducerea inflamației și a durerii. Elevarea mâinii deasupra nivelului inimii diminuează edemul și ameliorează durerea. Tehnicile de relaxare și distragere a atenției pot completa tratamentul medicamentos, îmbunătățind confortul pacientului pe parcursul procesului de vindecare.

Atelarea și imobilizarea: Imobilizarea degetului fracturat este crucială pentru vindecarea corectă a osului. Atelele sunt concepute pentru a menține degetul într-o poziție anatomică optimă, prevenind mișcările care ar putea perturba alinierea fragmentelor osoase. Tipul de atelă variază în funcție de localizarea și severitatea fracturii, putând implica doar degetul afectat sau extinzându-se la degetele adiacente pentru stabilitate suplimentară. Durata imobilizării este de obicei între 3 și 6 săptămâni, fiind ajustată în funcție de evoluția clinică și radiologică. Este esențial ca pacientul să respecte cu strictețe instrucțiunile medicului privind purtarea atelei pentru a evita complicațiile și a asigura o vindecare optimă.

Intervenții chirurgicale

Broșe și fire: Această tehnică chirurgicală este utilizată pentru stabilizarea fracturilor instabile sau deplasate. Broșele metalice subțiri sunt introduse percutanat prin piele pentru a fixa fragmentele osoase în poziție anatomică corectă. Această metodă permite o fixare stabilă, menținând alinierea osului pe parcursul vindecării. Broșele sunt de obicei îndepărtate după 3-6 săptămâni, când radiografiile confirmă formarea calusului osos. Avantajele includ o intervenție minim invazivă și o recuperare mai rapidă comparativ cu tehnicile care implică incizii mai mari.

Plăci și șuruburi: Această metodă de fixare internă este rezervată fracturilor complexe sau cominutive care necesită o stabilizare mai rigidă. Plăcile metalice sunt atașate de os folosind șuruburi mici, asigurând o fixare solidă a fragmentelor. Această tehnică permite o aliniere precisă și o stabilitate excelentă, fiind deosebit de utilă în fracturile articulare sau cu multiple fragmente. Deși necesită o intervenție chirurgicală mai extinsă, oferă avantajul unei mobilizări precoce și a unei recuperări funcționale mai rapide. Plăcile și șuruburile pot fi îndepărtate ulterior sau pot rămâne în loc permanent, în funcție de evoluția clinică și preferințele pacientului.

Recuperare și reabilitare

Procesul de recuperare după o fractură de deget este esențial pentru restabilirea funcției complete a mâinii. Acesta implică o abordare graduală și personalizată, combinând vindecarea naturală cu intervenții terapeutice specifice pentru a optimiza rezultatul final.

Cronologia vindecării: Vindecarea unei fracturi de deget parcurge mai multe etape distincte. În primele 1-2 săptămâni, se formează un cheag sanguin în jurul fracturii, inițiind procesul de reparare. Între săptămânile 2 și 6, se dezvoltă calusul moale, care oferă o stabilitate inițială. Începând cu săptămâna 6 până la 12, calusul se osifică treptat, consolidând fractura. Remodelarea osoasă continuă timp de câteva luni sau chiar ani, îmbunătățind progresiv rezistența și funcția degetului. Această cronologie poate varia în funcție de severitatea fracturii, vârsta pacientului și prezența altor afecțiuni medicale. Monitorizarea atentă prin examinări clinice și radiografii periodice ghidează ajustarea planului de tratament și reabilitare.

Fizioterapie: Fizioterapia joacă un rol crucial în recuperarea funcțională după o fractură de deget. Programul de fizioterapie începe de obicei după îndepărtarea imobilizării și este adaptat nevoilor specifice ale fiecărui pacient. Obiectivele principale includ reducerea edemului rezidual, creșterea amplitudinii de mișcare și îmbunătățirea forței musculare. Tehnicile utilizate pot include masajul terapeutic pentru reducerea cicatricilor și a aderențelor, exerciții de mobilizare pasivă și activă, precum și terapia cu ultrasunete sau cu căldură pentru ameliorarea durerii și creșterea flexibilității țesuturilor. Fizioterapeuții pot recomanda și utilizarea de atele dinamice sau orteze pentru a susține recuperarea progresivă a funcției degetului.

Exerciții pentru amplitudinea de mișcare: Aceste exerciții sunt esențiale pentru restabilirea mobilității complete a degetului după o perioadă de imobilizare. Ele includ mișcări de flexie și extensie a tuturor articulațiilor degetului, precum și exerciții de abducție și adducție. Inițial, exercițiile sunt efectuate pasiv, cu ajutorul terapeutului sau al mâinii sănătoase, progresând treptat către mișcări active și apoi rezistive. Frecvența și intensitatea exercițiilor sunt ajustate în funcție de toleranța la durere și progresia vindecării. Este crucial ca pacientul să efectueze aceste exerciții regulat, conform recomandărilor, pentru a preveni rigiditatea articulară și a optimiza recuperarea funcțională.

Revenirea treptată la activități: Reintegrarea în activitățile zilnice și profesionale trebuie abordată gradual pentru a preveni complicațiile și a asigura o recuperare completă. În primele săptămâni după îndepărtarea imobilizării, activitățile sunt limitate la sarcini ușoare care nu solicită excesiv degetul afectat. Pe măsură ce forța și mobilitatea se îmbunătățesc, pacientul poate începe să reintroducă activități mai complexe. Utilizarea unor instrumente adaptate sau modificate poate facilita acest proces. Revenirea la activități sportive sau la muncă fizică intensă necesită aprobarea medicului și este de obicei permisă doar după ce radiografiile confirmă vindecarea completă a osului și când forța și mobilitatea degetului sunt apropiate de normal. Este esențial ca pacientul să asculte semnalele corpului și să evite suprasolicitarea pentru a preveni reapariția durerii sau a inflamației.

Potențiale complicații

Fracturile de deget, deși frecvent considerate leziuni minore, pot duce la complicații semnificative care afectează funcția mâinii pe termen lung. Recunoașterea și gestionarea promptă a acestor complicații sunt esențiale pentru optimizarea rezultatului tratamentului.

Rigiditatea articulară: Aceasta reprezintă una dintre cele mai frecvente complicații ale fracturilor de deget, în special după perioade prelungite de imobilizare. Rigiditatea se manifestă prin reducerea amplitudinii de mișcare și dificultăți în efectuarea activităților fine ale mâinii. Cauzele includ formarea de aderențe în țesuturile moi periarticulare, contractura capsulei articulare și atrofia musculară. Prevenția implică mobilizare precoce și controlată, când este posibil, și un program riguros de fizioterapie. Tratamentul rigidității stabilite poate necesita tehnici de mobilizare intensivă, utilizarea de atele dinamice sau, în cazuri severe, intervenție chirurgicală pentru liza aderențelor și capsulotomie.

Consolidare vicioasă: Consolidarea vicioasă apare când fragmentele osoase se vindecă într-o poziție necorespunzătoare, ducând la deformări ale degetului și limitări funcționale. Aceasta poate rezulta din reducerea inadecvată a fracturii, pierderea reducerii în timpul tratamentului sau nerespectarea recomandărilor de imobilizare. Consecințele includ alterarea biomecanicii degetului, afectarea prehensiunii și apariția artrozei precoce. Diagnosticul se bazează pe examinarea clinică și radiografii. Tratamentul depinde de severitatea deformării și de impactul funcțional, variind de la fizioterapie intensivă pentru deformări minore până la osteotomie corectivă pentru cazurile severe. Prevenția implică reducerea anatomică precisă a fracturii și monitorizarea atentă a poziției fragmentelor pe parcursul vindecării.

Infecția: Infecția reprezintă o complicație gravă a fracturilor de deget, în special în cazul fracturilor deschise sau al intervențiilor chirurgicale. Semnele de infecție includ roșeață, căldură locală, durere intensificată, secreții purulente și febră. Factorii de risc cuprind igiena precară, imunitatea scăzută și diabetul zaharat. Tratamentul prompt cu antibiotice este esențial pentru prevenirea complicațiilor severe, cum ar fi osteomielita. În cazuri avansate, poate fi necesară drenarea chirurgicală și debridarea țesuturilor infectate. Prevenția implică îngrijirea atentă a plăgilor, respectarea strictă a protocoalelor de sterilitate în timpul intervențiilor și administrarea profilactică de antibiotice în situațiile cu risc crescut.

Durerea cronică: Durerea persistentă după vindecarea unei fracturi de deget poate avea un impact semnificativ asupra calității vieții pacientului. Cauzele includ consolidarea vicioasă, artrita post-traumatică, sindromul de durere regională complexă sau leziuni nervoase asociate. Evaluarea durerii cronice necesită o abordare multidisciplinară, incluzând examinări imagistice și teste de conducere nervoasă. Tratamentul poate implica analgezice, fizioterapie specializată, tehnici de neuromodulare sau, în cazuri severe, intervenții chirurgicale de reconstrucție. Managementul psihologic este adesea crucial, deoarece durerea cronică poate duce la anxietate și depresie, afectând recuperarea globală a pacientului.

Strategii de prevenire

Prevenirea fracturilor de deget implică o combinație de măsuri de siguranță, practici de lucru adecvate și menținerea sănătății osoase. Aceste strategii sunt esențiale pentru reducerea riscului de leziuni și promovarea unei funcții optime a mâinii pe termen lung.

Măsuri de siguranță în sport: Prevenirea fracturilor de deget în activitățile sportive necesită o abordare multilaterală. Utilizarea echipamentului de protecție adecvat, cum ar fi mănușile speciale în sporturi de contact sau benzi de susținere pentru degete, este esențială. Tehnicile corecte de joc și antrenament trebuie învățate și practicate constant pentru a minimiza riscul de accidentări. Încălzirea adecvată înainte de activitate și răcirea după efort sunt cruciale pentru menținerea flexibilității și reducerea riscului de leziuni. În sporturile de echipă, implementarea și respectarea regulilor de joc care limitează contactul excesiv pot preveni multe fracturi accidentale.

Practici de siguranță la locul de muncă: În mediile profesionale cu risc crescut de leziuni ale mâinilor, implementarea unor protocoale stricte de siguranță este vitală. Utilizarea echipamentelor de protecție personală, cum ar fi mănușile de siguranță adaptate specificului muncii, trebuie să fie obligatorie. Instruirea regulată a angajaților privind utilizarea corectă a uneltelor și echipamentelor, precum și recunoașterea și raportarea promptă a situațiilor potențial periculoase, sunt esențiale. Designul ergonomic al stațiilor de lucru și utilizarea de dispozitive de siguranță pe mașini și unelte pot reduce semnificativ riscul de accidentare. Pauzele regulate și rotația sarcinilor în cazul activităților repetitive ajută la prevenirea oboselii, care poate duce la erori și accidente.

Menținerea sănătății osoase: O bună sănătate osoasă este fundamentală în prevenirea fracturilor, inclusiv la nivelul degetelor. O dietă echilibrată, bogată în calciu și vitamina D, este esențială pentru menținerea densității osoase. Sursele alimentare de calciu includ produsele lactate, legumele cu frunze verzi și peștele, în timp ce vitamina D poate fi obținută prin expunere moderată la soare și din alimente fortificate. Exercițiile fizice regulate, în special cele cu impact și de rezistență, stimulează formarea osoasă și îmbunătățesc forța musculară, oferind o protecție suplimentară împotriva fracturilor. Evitarea fumatului și limitarea consumului de alcool sunt, de asemenea, importante pentru sănătatea osoasă. Pentru persoanele cu risc crescut, cum ar fi cele cu osteoporoză, pot fi recomandate suplimente de calciu și vitamina D sau tratamente medicamentoase specifice.