Severitatea entorsei variază de la ușoară la gravă, în funcție de gradul de afectare a ligamentelor. Tratamentul poate include repaus, aplicarea de gheață, compresie, elevarea piciorului, fizioterapie și, în cazurile severe, intervenție chirurgicală. Recuperarea completă necesită timp și îngrijire adecvată pentru a preveni complicațiile și a restabili funcția normală a genunchiului.
Tipuri de entorse la genunchi
Entorsele la genunchi sunt clasificate în funcție de ligamentul afectat și de gradul de severitate a leziunii. Principalele tipuri de entorse implică ligamentele încrucișate și colaterale ale genunchiului, fiecare având un rol specific în stabilizarea articulației.
Entorsa ligamentului încrucișat anterior: Ligamentul încrucișat anterior este situat în interiorul articulației genunchiului și previne alunecarea anterioară a tibiei în raport cu femurul. Această entorsă apare frecvent în timpul activităților sportive care implică opriri bruște, schimbări rapide de direcție sau aterizări incorecte. Persoanele afectate pot auzi un pocnet în momentul producerii leziunii și pot simți o instabilitate imediată a genunchiului. Durerea este adesea intensă, iar umflătura se dezvoltă rapid.
Entorsa ligamentului încrucișat posterior: Ligamentul încrucișat posterior este complementar celui anterior și împiedică alunecarea posterioară a tibiei. Leziunile acestui ligament sunt mai puțin frecvente și apar de obicei în urma unui impact direct asupra părții anterioare a genunchiului flexat, cum ar fi în accidentele auto sau căzăturile pe genunchi. Simptomele includ durere în partea posterioară a genunchiului, umflătură moderată și o senzație de instabilitate, în special la coborârea scărilor.
Entorsa ligamentului colateral medial: Ligamentul colateral medial se află pe partea interioară a genunchiului și oferă stabilitate laterală. Entorsele acestui ligament sunt cauzate adesea de o forță aplicată pe partea exterioară a genunchiului, împingând genunchiul spre interior. Sporturile de contact și schiul sunt activități frecvent asociate cu acest tip de leziune. Pacienții prezintă durere pe partea interioară a genunchiului, umflătură și dificultăți la mers.
Entorsa ligamentului colateral lateral: Ligamentul colateral lateral, situat pe partea exterioară a genunchiului, este mai rar afectat datorită protecției oferite de celălalt picior. Leziunile apar când o forță puternică este aplicată pe partea interioară a genunchiului, împingându-l spre exterior. Simptomele sunt similare cu cele ale entorsei ligamentului colateral medial, dar localizate pe partea exterioară a genunchiului.
Gradarea entorselor de genunchi: Entorsele sunt clasificate în trei grade de severitate. Gradul I reprezintă o întindere ușoară a ligamentului, cu durere minimă și fără instabilitate semnificativă. Gradul II implică o rupere parțială a fibrelor ligamentare, cauzând durere moderată și o oarecare instabilitate. Gradul III este cel mai sever, cu ruptura completă a ligamentului, durere intensă și instabilitate marcată a genunchiului.
Cauzele entorselor la genunchi
Entorsele la genunchi pot fi provocate de o varietate de factori și situații, majoritatea implicând mișcări bruște sau forțe aplicate asupra articulației genunchiului. Înțelegerea acestor cauze este esențială pentru prevenirea și gestionarea eficientă a acestor leziuni.
Leziuni legate de sport: Activitățile sportive reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze ale entorselor de genunchi. Sporturile care implică schimbări rapide de direcție, opriri bruște sau sărituri, cum ar fi fotbalul, baschetul, tenisul sau schiul, prezintă un risc crescut. În aceste situații, ligamentele pot fi supuse unor forțe care depășesc capacitatea lor de rezistență, ducând la întinderi sau rupturi. De exemplu, o aterizare incorectă după o săritură poate forța genunchiul într-o poziție nefirească, provocând o entorsă a ligamentului încrucișat anterior.
Căderi și accidente: Căderile accidentale, în special pe suprafețe neregulate sau alunecoase, pot cauza entorse la genunchi. Când o persoană cade, genunchiul poate fi răsucit sau forțat într-o poziție nefirească, ducând la lezarea ligamentelor. De asemenea, accidentele auto sau alte tipuri de coliziuni pot provoca entorse severe, în special atunci când genunchiul este lovit direct sau când corpul este proiectat brusc într-o direcție, în timp ce piciorul rămâne fix.
Mișcări bruște de răsucire: Răsucirea bruscă a corpului superior în timp ce piciorul rămâne fix pe sol poate supune ligamentele genunchiului la forțe de torsiune excesive. Această situație apare frecvent în activități cotidiene, cum ar fi schimbarea rapidă a direcției în timp ce alergăm sau ne jucăm cu copiii, precum și în activități sportive. Ligamentele încrucișate sunt deosebit de vulnerabile la acest tip de mișcare, putând suferi întinderi sau rupturi.
Lovituri directe asupra genunchiului: Impactul direct asupra genunchiului, cum ar fi o lovitură laterală în timpul unui meci de fotbal sau o coliziune într-un accident auto, poate provoca entorse severe. Aceste lovituri pot forța genunchiul să se miște într-o direcție nefirească, depășind limitele normale de mișcare ale articulației și ducând la lezarea ligamentelor. Ligamentele colaterale sunt adesea afectate în astfel de situații, în funcție de direcția impactului.
Supraextinderea genunchiului: Extinderea excesivă a genunchiului, dincolo de limitele sale normale de mișcare, poate duce la entorse. Această situație poate apărea în timpul activităților sportive, cum ar fi gimnastica sau dansul, unde sunt necesare mișcări extreme ale articulațiilor. De asemenea, poate rezulta din accidente sau căderi în care piciorul este blocat, iar corpul continuă să se miște înainte, forțând genunchiul să se extindă dincolo de capacitatea sa normală.
Simptomele entorsei la genunchi
Entorsa la genunchi se manifestă prin diverse simptome care variază în funcție de severitatea leziunii și de ligamentul afectat. Aceste simptome pot apărea imediat după traumatism sau se pot dezvolta treptat în orele următoare. Recunoașterea promptă a acestor semne este crucială pentru un diagnostic și un tratament adecvat.
Durere și sensibilitate: Durerea este unul dintre primele și cele mai proeminente simptome ale unei entorse la genunchi. Intensitatea durerii variază de la o senzație ușoară de disconfort până la o durere severă, în funcție de gradul leziunii ligamentare. Zona afectată devine sensibilă la atingere, iar pacienții pot localiza durerea în punctul specific al leziunii. În cazul entorselor ușoare, durerea poate fi difuză în jurul genunchiului, în timp ce în cazurile severe, durerea este mai intensă și bine localizată.
Umflătură și vânătăi: Umflătura este un semn comun al entorsei la genunchi, care apare de obicei în primele ore după traumatism. Aceasta este cauzată de acumularea de lichid în țesuturile din jurul articulației ca răspuns la leziune. În cazurile severe, umflătura poate fi semnificativă și poate limita mișcarea genunchiului. Vânătăile pot apărea la câteva ore sau zile după incident, ca urmare a ruperii vaselor de sânge mici din zona afectată. Culoarea și extinderea vânătăilor pot oferi indicii despre severitatea leziunii.
Instabilitate sau cedare: Senzația de instabilitate a genunchiului este un simptom frecvent întâlnit în cazul entorselor, în special când sunt afectate ligamentele cruciate. Pacienții pot descrie o senzație de „slăbiciune” sau „nesiguranță” atunci când încearcă să își sprijine greutatea pe piciorul afectat. În cazurile severe, genunchiul poate ceda brusc în timpul mersului sau la schimbări de direcție, ceea ce poate duce la căderi. Această instabilitate este cauzată de incapacitatea ligamentelor afectate de a oferi suportul necesar articulației.
Limitarea amplitudinii de mișcare: Entorsa la genunchi poate restricționa semnificativ capacitatea de mișcare a articulației. Pacienții pot întâmpina dificultăți în îndoirea sau întinderea completă a genunchiului. Această limitare este cauzată de durere, umflătură și de posibila blocare mecanică datorată leziunii ligamentare. În cazurile ușoare, limitarea poate fi subtilă, în timp ce în entorsele severe, mișcarea genunchiului poate fi sever compromisă, afectând capacitatea de a merge normal sau de a urca scări.
Sunet de pocnitură în momentul accidentării: În multe cazuri de entorse la genunchi, în special cele care implică ruptura ligamentului încrucișat anterior, pacienții raportează auzirea unui sunet distinct de „pocnitură” sau „plesnire” în momentul producerii leziunii. Acest sunet este cauzat de ruperea fibrelor ligamentare și poate fi însoțit de o senzație imediată de instabilitate a genunchiului. Prezența acestui simptom sugerează adesea o leziune mai severă și necesită o evaluare medicală promptă pentru a determina extinderea daunelor și a stabili planul de tratament adecvat.
Dificultăți la mers sau la susținerea greutății: Entorsa la genunchi poate afecta semnificativ capacitatea de a merge normal sau de a susține greutatea corporală pe piciorul afectat. Pacienții pot prezenta un mers șchiopătat sau pot fi incapabili să pună presiune pe genunchiul lezat fără a simți durere intensă. În cazurile severe, poate fi necesară utilizarea cârjelor sau a altor dispozitive de asistență pentru a evita agravarea leziunii. Dificultatea la mers poate varia de la o ușoară ezitare până la imposibilitatea completă de a folosi piciorul afectat, în funcție de severitatea entorsei și de ligamentele implicate.
Diagnosticarea entorsei la genunchi
Diagnosticarea corectă a unei entorse la genunchi este esențială pentru stabilirea unui plan de tratament adecvat și pentru prevenirea complicațiilor pe termen lung. Procesul de diagnostic implică o combinație de evaluare clinică și, în unele cazuri, investigații imagistice. Acesta are ca scop determinarea severității leziunii și identificarea structurilor specifice afectate.
Examinarea fizică: Examinarea fizică este primul și cel mai important pas în diagnosticarea unei entorse la genunchi. Medicul va evalua vizual genunchiul pentru a observa umflătura, vânătăile sau deformările evidente. Palparea zonei afectate ajută la identificarea punctelor de sensibilitate și a posibilelor leziuni ale țesuturilor moi. Medicul va compara genunchiul afectat cu cel sănătos pentru a evalua diferențele de stabilitate și mobilitate. Testele specifice, cum ar fi testul sertarului anterior sau posterior și testul de stres în valgus sau varus, sunt efectuate pentru a evalua integritatea ligamentelor individuale și gradul de instabilitate a articulației.
Teste imagistice: Investigațiile imagistice joacă un rol crucial în confirmarea diagnosticului și în evaluarea extinderii leziunilor în cazul entorselor de genunchi. Radiografia este adesea primul test imagistic efectuat pentru a exclude fracturile osoase sau alte leziuni scheletice. Imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) oferă imagini detaliate ale țesuturilor moi, inclusiv ligamente, tendoane și cartilaje, fiind extrem de utilă în identificarea rupturilor ligamentare și a leziunilor asociate. Ecografia poate fi folosită pentru evaluarea dinamică a ligamentelor și pentru detectarea acumulărilor de lichid în articulație. În cazuri complexe, tomografia computerizată (CT) poate oferi informații suplimentare despre structura osoasă și alinierea articulației.
Teste de stabilitate ligamentară: Testele de stabilitate ligamentară sunt esențiale pentru evaluarea integrității și funcționalității ligamentelor genunchiului. Aceste teste implică manevre specifice efectuate de medic pentru a evalua gradul de laxitate sau instabilitate a articulației. Testul Lachman este utilizat pentru evaluarea ligamentului încrucișat anterior, în timp ce testul sertarului posterior evaluează ligamentul încrucișat posterior. Testele de stres în valgus și varus sunt folosite pentru a evalua ligamentele colaterale medial și lateral. Aceste teste pot fi efectuate manual sau cu ajutorul unor dispozitive speciale care măsoară cantitativ gradul de deplasare a tibiei în raport cu femurul, oferind informații precise despre severitatea leziunii ligamentare.
Opțiuni de tratament pentru entorsa la genunchi
Tratamentul entorsei la genunchi variază în funcție de severitatea leziunii și de structurile specifice afectate. Obiectivele principale ale tratamentului sunt reducerea durerii și a inflamației, promovarea vindecării țesuturilor și restabilirea funcției normale a genunchiului. Abordarea terapeutică poate include o combinație de metode conservative și, în cazuri severe, intervenții chirurgicale.
Tratamente non-chirurgicale
Metoda RICE (Repaus, Gheață, Compresie, Elevație): Această abordare este fundamentală în managementul inițial al entorsei la genunchi și este eficientă în special pentru leziunile ușoare până la moderate. Repausul implică evitarea activităților care pot agrava leziunea, permițând țesuturilor să se vindece. Aplicarea de gheață pe zona afectată ajută la reducerea inflamației și a durerii prin constricția vaselor de sânge și diminuarea fluxului sanguin local. Compresia, realizată prin bandajarea genunchiului, ajută la limitarea umflăturii și oferă suport articulației. Elevarea piciorului deasupra nivelului inimii facilitează drenajul limfatic și reduce acumularea de lichid în zona lezată. Această metodă trebuie aplicată în primele 24-48 de ore după producerea leziunii și poate fi continuată în zilele următoare pentru a maximiza efectul terapeutic și a accelera procesul de vindecare.
Medicamente pentru durere și inflamație: În tratamentul entorsei la genunchi, medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene joacă un rol crucial în gestionarea durerii și reducerea inflamației. Acestea includ ibuprofen, naproxen sau diclofenac, care pot fi administrate oral sau aplicate topic sub formă de geluri sau creme. Pentru dureri mai severe, medicul poate prescrie analgezice mai puternice, cum ar fi tramadolul. În cazuri selectate, injecțiile cu corticosteroizi pot fi utilizate pentru a reduce rapid inflamația și durerea, în special în entorsele moderate sau severe. Este esențial ca administrarea acestor medicamente să se facă sub stricta supraveghere medicală pentru a evita potențialele efecte secundare.
Fizioterapie și reabilitare: Fizioterapia este esențială în recuperarea după o entorsă la genunchi, având ca scop restabilirea mobilității, forței și funcției normale a articulației. Programul de reabilitare începe de obicei cu exerciții ușoare de mobilizare și stretching, progresând treptat către exerciții de întărire musculară și de îmbunătățire a echilibrului. Tehnicile de fizioterapie pot include ultrasunetele, electrostimularea și terapia manuală pentru a reduce durerea și a promova vindecarea țesuturilor. Kinetoterapeuții personalizează programul în funcție de severitatea leziunii și de progresul pacientului, asigurând o recuperare optimă și prevenind complicațiile pe termen lung.
Ortezare și suport: Utilizarea ortezelor și a dispozitivelor de suport joacă un rol important în tratamentul și recuperarea după o entorsă la genunchi. Ortezele oferă stabilitate articulației, limitează mișcările care ar putea agrava leziunea și ajută la reducerea durerii și a umflăturii. Există diverse tipuri de orteze, de la cele simple, elastice, până la cele mai complexe, cu suport lateral rigid. Alegerea ortezei depinde de severitatea entorsei și de faza de recuperare. În faza inițială, o orteză mai restrictivă poate fi necesară, în timp ce pe măsură ce recuperarea progresează, se poate trece la o orteză mai flexibilă care permite o mobilitate crescută, menținând în același timp un nivel adecvat de suport.
Intervenții chirurgicale
Reconstrucția ligamentară: Această procedură chirurgicală este recomandată în cazul rupturilor complete ale ligamentelor, în special pentru ligamentul încrucișat anterior. Tehnica implică înlocuirea ligamentului rupt cu o grefă, care poate fi prelevată din tendonul rotulian, tendonul cvadricepsului sau tendonul ischiogambier al pacientului (autogrefă) sau poate proveni de la un donator (alogrefă). Chirurgul creează tuneluri osoase în femur și tibie, prin care trece grefa, fixând-o apoi cu șuruburi sau alte dispozitive de fixare. Reconstrucția ligamentară vizează restabilirea stabilității genunchiului și prevenirea deteriorării ulterioare a articulației.
Chirurgia artroscopică: Această tehnică minim invazivă utilizează o cameră miniaturală (artroscop) și instrumente speciale introduse prin incizii mici pentru a vizualiza și trata leziunile din interiorul articulației genunchiului. Chirurgia artroscopică este utilă în diagnosticarea precisă a leziunilor și în tratarea diverselor afecțiuni asociate entorsei, cum ar fi rupturile de menisc sau leziunile cartilajului. Procedura permite chirurgului să efectueze reparații, să îndepărteze țesutul deteriorat sau să realizeze debridări cu un impact minim asupra țesuturilor înconjurătoare. Recuperarea după o intervenție artroscopică este de obicei mai rapidă comparativ cu chirurgia deschisă tradițională.
Recuperare și reabilitare
Procesul de recuperare și reabilitare după o entorsă la genunchi este crucial pentru restabilirea funcției complete a articulației și prevenirea recidivelor. Acest proces implică o abordare graduală și personalizată, adaptată severității leziunii și nevoilor individuale ale pacientului.
Cronologia pentru diferite grade de entorse: Durata recuperării variază semnificativ în funcție de severitatea entorsei. Pentru entorsele de gradul I (ușoare), recuperarea poate dura între 1 și 3 săptămâni, cu accent pe repaus, aplicarea de gheață și exerciții ușoare de mobilizare. Entorsele de gradul II (moderate) necesită de obicei 3 până la 6 săptămâni de recuperare, implicând fizioterapie și o progresie graduală a activităților. În cazul entorselor de gradul III (severe), procesul de recuperare poate dura între 3 și 6 luni sau chiar mai mult, mai ales dacă este necesară intervenția chirurgicală. În această situație, reabilitarea este complexă și implică o perioadă inițială de imobilizare, urmată de fizioterapie intensivă și revenire treptată la activitățile normale.
Revenirea graduală la activități: Reluarea activităților după o entorsă la genunchi trebuie să fie un proces gradual și atent monitorizat. Inițial, pacientul este încurajat să efectueze activități cu impact redus, cum ar fi mersul în apă sau utilizarea unei biciclete staționare. Pe măsură ce forța și stabilitatea genunchiului se îmbunătățesc, se introduc treptat activități mai solicitante. Revenirea la sport sau la activități fizice intense se face numai după ce pacientul a demonstrat o recuperare completă a forței, flexibilității și coordonării. Acest proces poate dura de la câteva săptămâni la câteva luni, în funcție de severitatea inițială a leziunii și de nivelul de activitate dorit.
Exerciții de întărire: Exercițiile de întărire musculară sunt esențiale în procesul de recuperare după o entorsă la genunchi. Acestea vizează în principal musculatura cvadricepsului, a ischiogambierilor și a mușchilor gambei, care joacă un rol crucial în stabilizarea genunchiului. Programul începe cu exerciții izometrice (contracții statice) și progresează către exerciții cu rezistență crescută. Exemple includ ridicări de picior întins, genuflexiuni parțiale și exerciții cu benzi elastice. Pe măsură ce forța crește, se pot introduce exerciții mai complexe, cum ar fi presa pentru picioare sau genuflexiuni cu greutăți. Aceste exerciții ajută la restabilirea forței și a controlului muscular, esențiale pentru prevenirea recidivelor.
Exerciții pentru amplitudinea de mișcare: Recuperarea amplitudinii complete de mișcare a genunchiului este un obiectiv crucial în reabilitarea după o entorsă. Exercițiile încep cu mișcări pasive ușoare, cum ar fi flexia și extensia genunchiului cu ajutorul terapeutului sau utilizând dispozitive speciale. Pe măsură ce durerea și inflamația se reduc, se introduc exerciții active, în care pacientul execută singur mișcările. Acestea pot include îndoirea și întinderea genunchiului în poziție șezândă sau culcată, rotații ușoare ale articulației și exerciții de alunecare a călcâiului. Progresiv, se adaugă exerciții mai complexe, cum ar fi genuflexiunile parțiale sau urcarea și coborârea treptelor, pentru a îmbunătăți mobilitatea funcțională a genunchiului în activitățile zilnice.
Antrenament de echilibru și propriocepție: Antrenamentul de echilibru și propriocepție este crucial în recuperarea după o entorsă la genunchi, ajutând la restabilirea stabilității articulare și a conștientizării poziției corpului. Aceste exerciții încep cu sarcini simple, cum ar fi menținerea echilibrului pe un picior pe o suprafață stabilă, și progresează către provocări mai mari, precum utilizarea plăcilor de echilibru sau a mingilor de stabilitate. Se introduc treptat exerciții dinamice, cum ar fi mersul pe o linie dreaptă sau sărituri controlate. Antrenamentul proprioceptiv poate include și exerciții cu ochii închiși pentru a îmbunătăți sensibilitatea articulară. Aceste tehnici sunt esențiale pentru prevenirea recidivelor și pentru îmbunătățirea coordonării generale, pregătind pacientul pentru revenirea în siguranță la activitățile sportive sau cotidiene solicitante.
Prevenirea entorselor la genunchi
Prevenirea entorselor la genunchi implică o combinație de strategii care vizează întărirea musculaturii, îmbunătățirea flexibilității și adoptarea unor tehnici corecte în activitățile fizice. Aceste măsuri preventive sunt esențiale pentru reducerea riscului de leziuni și menținerea sănătății articulației genunchiului pe termen lung.
Încălzire și stretching adecvat: O încălzire adecvată înainte de activitatea fizică este crucială pentru prevenirea entorselor la genunchi. Acest proces pregătește mușchii și ligamentele pentru efort, crescând fluxul sanguin și flexibilitatea țesuturilor. Încălzirea trebuie să includă exerciții cardiovasculare ușoare, cum ar fi jogging-ul ușor sau mersul rapid, urmate de stretching specific pentru mușchii picioarelor și ai genunchilor. Stretching-ul trebuie efectuat blând, fără mișcări bruște, menținând fiecare poziție timp de 15-30 de secunde. Aceste practici reduc riscul de întinderi musculare și ligamentare, îmbunătățind în același timp performanța și reducând rigiditatea post-exercițiu.
Exerciții de întărire pentru stabilitatea genunchiului: Întărirea musculaturii care susține genunchiul este esențială pentru prevenirea entorselor. Exercițiile trebuie să se concentreze pe întărirea cvadricepsului, a ischiogambierilor și a mușchilor gambei. Genuflexiunile, fandările și ridicările de picioare sunt exemple eficiente de exerciții care pot fi efectuate acasă sau la sală. Este important ca aceste exerciții să fie executate cu o tehnică corectă pentru a maximiza beneficiile și a evita suprasolicitarea. Progresiv, se pot adăuga exerciții mai complexe, cum ar fi săriturile controlate sau exercițiile pliometrice, care îmbunătățesc forța și coordonarea. Un program de antrenament echilibrat va contribui la dezvoltarea stabilității dinamice a genunchiului, reducând astfel riscul de entorse.
Tehnica corectă în sport: Adoptarea unei tehnici corecte în activitățile sportive este fundamentală pentru prevenirea entorselor la genunchi. Aceasta implică învățarea și practicarea mișcărilor specifice sportului într-un mod care minimizează stresul asupra articulațiilor. De exemplu, în sporturi care implică sărituri, aterizarea trebuie efectuată cu genunchii ușor îndoiți pentru a absorbi șocul. În sporturile de contact, tehnicile corecte de schimbare a direcției și de oprire bruscă sunt esențiale. Antrenamentul sub supravegherea unor profesioniști calificați poate ajuta la corectarea mișcărilor incorecte și la dezvoltarea unor obiceiuri motrice sănătoase. De asemenea, este important să se acorde atenție semnelor de oboseală, deoarece tehnica tinde să se deterioreze când sportivul este obosit, crescând riscul de accidentare.
Utilizarea echipamentului de protecție: Echipamentul de protecție joacă un rol crucial în prevenirea entorselor la genunchi, în special în sporturile de contact sau cu risc ridicat. Ortezele pentru genunchi sunt deosebit de utile, oferind suport suplimentar ligamentelor și limitând mișcările extreme ale articulației. Acestea sunt disponibile în diverse tipuri, de la benzi elastice simple până la orteze rigide cu suport lateral. Alegerea corectă a încălțămintei este la fel de importantă, asigurând o amortizare adecvată și un suport corespunzător pentru picioare și glezne. În sporturi precum fotbalul sau rugby-ul, utilizarea crampoanelor adecvate pentru suprafața de joc poate preveni alunecările și răsucirile bruște. Este esențial ca echipamentul să fie bine ajustat și întreținut pentru a-și menține eficacitatea în timp.
Menținerea unei greutăți sănătoase: Menținerea unei greutăți corporale optime este un aspect adesea subestimat, dar crucial în prevenirea entorselor la genunchi. Excesul de greutate pune o presiune suplimentară asupra articulațiilor, în special asupra genunchilor, crescând riscul de leziuni și accelerând uzura cartilajului. O dietă echilibrată, bogată în nutrienți esențiali pentru sănătatea articulațiilor, combinată cu exerciții regulate, ajută la menținerea unei greutăți sănătoase. Reducerea greutății, dacă este necesară, trebuie făcută gradual și sub supraveghere medicală. Activitățile cu impact redus, cum ar fi înotul sau ciclismul, sunt excelente pentru gestionarea greutății fără a pune o presiune excesivă pe genunchi. Menținerea unei greutăți sănătoase nu doar reduce riscul de entorse, dar îmbunătățește și mobilitatea generală și calitatea vieții.