Entorsa de glezna: cauze, simptome si optiuni de tratament

Diagnosticul se bazează pe examinarea fizică și, în unele cazuri, pe imagistică medicală. Tratamentul depinde de gravitatea leziunii și poate include repaus, aplicarea de gheață, compresie și elevarea membrului afectat, urmate de exerciții de recuperare și, în cazuri severe, intervenție chirurgicală. Recuperarea completă poate dura de la câteva săptămâni la câteva luni, în funcție de severitatea entorsei.

Tipuri și grade de entorse ale gleznei

Entorsele gleznei sunt clasificate în funcție de mecanismul de producere și de severitatea leziunii ligamentare. Înțelegerea acestor tipuri și grade ajută la stabilirea unui plan de tratament adecvat și la estimarea timpului de recuperare.

Entorse prin inversiune: Acest tip de entorsă se produce când piciorul se răsucește spre interior, afectând ligamentele de pe partea exterioară a gleznei. Reprezintă aproximativ 90% din toate entorsele de gleznă. Ligamentele implicate sunt de obicei ligamentul talofibular anterior și ligamentul calcaneofibular. Simptomele includ durere și umflătură pe partea exterioară a gleznei, precum și dificultăți în susținerea greutății corpului.

Entorse prin eversiune: Entorsele prin eversiune apar când piciorul se răsucește spre exterior, afectând ligamentul deltoid de pe partea interioară a gleznei. Acest tip de entorsă este mai puțin frecvent, dar poate fi mai grav, deoarece ligamentul deltoid este mai puternic și necesită o forță mai mare pentru a fi lezat. Simptomele includ durere intensă și umflătură pe partea interioară a gleznei, precum și instabilitate marcată a articulației.

Entorse înalte ale gleznei: Cunoscute și sub numele de entorse sindesmotice, acestea afectează ligamentele care unesc tibia și fibula la nivelul articulației gleznei. Sunt mai puțin comune, dar pot fi mai grave și necesită o perioadă mai lungă de recuperare. Simptomele includ durere în partea superioară a gleznei, dificultăți în urcarea scărilor și în efectuarea mișcărilor de rotație a piciorului.

Entorse de gradul 1: Reprezintă forma cea mai ușoară de entorsă, caracterizată prin întinderea ligamentelor fără rupturi semnificative. Simptomele includ durere ușoară, umflătură minimă și rigiditate a gleznei. Pacienții pot merge cu un grad minim de disconfort. Timpul de recuperare este de obicei între 1 și 3 săptămâni, cu tratament conservator.

Entorse de gradul 2: Implică o rupere parțială a fibrelor ligamentare, rezultând în durere moderată spre severă, umflătură semnificativă și dificultăți în susținerea greutății corpului. Articulația poate prezenta un grad ușor de instabilitate. Recuperarea durează de obicei între 3 și 6 săptămâni și poate necesita imobilizare temporară și fizioterapie.

Entorse de gradul 3: Reprezintă forma cea mai severă, caracterizată prin ruptura completă a unuia sau mai multor ligamente. Simptomele includ durere intensă, umflătură masivă, echimoze extinse și instabilitate marcată a articulației. Pacienții nu pot susține greutatea pe piciorul afectat. Recuperarea poate dura mai multe luni și poate necesita imobilizare prelungită, fizioterapie intensivă și, în unele cazuri, intervenție chirurgicală.

Cauze și factori de risc

Entorsa gleznei poate apărea în diverse circumstanțe, fiind influențată de o serie de factori care cresc susceptibilitatea la această leziune. Înțelegerea acestor cauze și factori de risc este esențială pentru prevenirea și managementul eficient al entorselor.

Răsucirea sau rotirea bruscă a gleznei: Aceasta este una dintre cele mai frecvente cauze ale entorsei de gleznă. Poate apărea în timpul activităților sportive, mai ales în sporturile care implică schimbări rapide de direcție, precum baschetul, fotbalul sau tenisul. De asemenea, poate surveni în situații cotidiene, cum ar fi coborârea scărilor sau mersul pe suprafețe neregulate. Mecanismul tipic implică o mișcare de inversiune, în care piciorul se răsucește spre interior, întinzând sau rupând ligamentele externe ale gleznei.

Aterizarea incorectă după o săritură: Această cauză este frecvent întâlnită în sporturile care implică sărituri, precum voleiul, baschetul sau gimnastica. Când un atlet aterizează cu piciorul într-o poziție nefirească, forțele exercitate asupra gleznei pot depăși capacitatea ligamentelor de a susține articulația, ducând la entorsă. Factori precum oboseala musculară sau lipsa de concentrare pot contribui la o tehnică de aterizare defectuoasă, crescând riscul de leziuni.

Mersul sau alergatul pe suprafețe neuniforme: Suprafețele neregulate, cum ar fi terenurile accidentate, trotuarele deteriorate sau zonele cu pietriș, prezintă un risc crescut pentru entorse de gleznă. Aceste suprafețe pot provoca pierderea echilibrului sau pot forța glezna să se miște în unghiuri neobișnuite. Riscul este amplificat atunci când o persoană aleargă sau merge rapid pe astfel de suprafețe, având mai puțin timp pentru a-și ajusta poziția piciorului.

Leziuni anterioare ale gleznei: Persoanele care au suferit anterior entorse ale gleznei sunt predispuse la recidive. Acest lucru se datorează faptului că leziunile anterioare pot slăbi ligamentele și pot afecta propriocepția (capacitatea de a simți poziția și mișcarea articulației). Ligamentele slăbite oferă mai puțin suport articulației, iar deficitul proprioceptiv poate duce la o coordonare redusă și un control mai slab al mișcărilor gleznei. Este esențial ca reabilitarea după o entorsă să fie completă pentru a reduce riscul de leziuni viitoare.

Condiție fizică precară: Persoanele cu o condiție fizică slabă sunt mai predispuse la entorse ale gleznei. Musculatura slabă și flexibilitatea redusă a gleznelor și picioarelor cresc riscul de leziuni. Lipsa antrenamentului adecvat poate duce la oboseală rapidă în timpul activităților fizice, afectând coordonarea și stabilitatea gleznei. Îmbunătățirea forței musculare, a flexibilității și a echilibrului prin exerciții regulate poate reduce semnificativ riscul de entorse și poate îmbunătăți performanța generală a gleznei în activitățile zilnice și sportive.

Încălțăminte neadecvată: Purtarea de încălțăminte nepotrivită reprezintă un factor de risc important pentru entorsele de gleznă. Pantofii care nu oferă suport suficient, sunt prea largi sau prea strâmți pot compromite stabilitatea gleznei. Încălțămintea cu talpă înaltă sau instabilă crește riscul de răsucire a gleznei. Este esențială alegerea de pantofi adecvați pentru fiecare activitate, cu suport lateral bun și o talpă care să ofere aderență corespunzătoare. Pantofii sportivi trebuie să fie specifici tipului de sport practicat pentru a asigura protecția optimă a gleznei.

Simptomele unei entorse de gleznă

Entorsa de gleznă se manifestă printr-o serie de simptome caracteristice, a căror intensitate variază în funcție de severitatea leziunii. Recunoașterea acestor semne este crucială pentru diagnosticarea promptă și inițierea tratamentului adecvat.

Durere și sensibilitate: Durerea este simptomul predominant al unei entorse de gleznă, variind de la o senzație ușoară de disconfort până la o durere intensă, invalidantă. Aceasta apare de obicei imediat după producerea leziunii și se intensifică la palpare sau la încercarea de a pune greutate pe piciorul afectat. Zona dureroasă este localizată tipic în jurul gleznei, în special pe partea exterioară, unde ligamentele sunt cel mai frecvent afectate. Sensibilitatea la atingere poate persista mai multe zile sau săptămâni, în funcție de severitatea entorsei.

Umflătură și vânătăi: Umflătura (edemul) este un semn vizibil al entorsei de gleznă, apărând rapid după producerea leziunii. Aceasta este cauzată de acumularea de lichid în țesuturile din jurul articulației ca răspuns la traumatism. Umflătura poate varia de la ușoară până la severă, afectând întreaga zonă a gleznei și a piciorului. Vânătăile (echimozele) apar de obicei la câteva ore după leziune, ca urmare a ruperii vaselor de sânge mici din zona afectată. Culoarea vânătăilor poate evolua de la roșu-violet la galben-verzui pe măsură ce se vindecă.

Limitarea amplitudinii de mișcare: Entorsa de gleznă poate restricționa semnificativ capacitatea de mișcare a articulației. Pacienții pot experimenta dificultăți în efectuarea mișcărilor normale ale gleznei, cum ar fi flexia, extensia sau rotația. Această limitare este cauzată de durere, umflătură și de posibila deteriorare a ligamentelor. Severitatea restricției de mișcare este adesea proporțională cu gravitatea entorsei. În cazurile ușoare, limitarea poate fi minimă, în timp ce în entorsele severe, mișcarea gleznei poate fi aproape imposibilă fără a provoca durere intensă.

Instabilitate la nivelul gleznei: Instabilitatea este un simptom comun al entorselor de gleznă, în special în cazurile moderate sau severe. Pacienții pot raporta o senzație de nesiguranță sau de „cedare” a gleznei atunci când încearcă să meargă sau să stea în picioare. Această instabilitate este cauzată de întinderea sau ruperea ligamentelor care în mod normal stabilizează articulația. În entorsele ușoare, instabilitatea poate fi subtilă și temporară, în timp ce în cazurile severe, glezna poate părea complet instabilă, făcând dificilă sau imposibilă susținerea greutății corpului.

Senzație de pocnitură în momentul accidentării: Unii pacienți raportează că au auzit sau simțit o „pocnitură” sau un „plesnit” în momentul producerii entorsei. Această senzație este asociată adesea cu entorsele moderate sau severe și poate indica o ruptură parțială sau completă a ligamentelor. Nu toți pacienții experimentează acest simptom, iar absența lui nu exclude posibilitatea unei entorse grave. Senzația de pocnitură poate fi însoțită de o durere bruscă și intensă, urmată imediat de celelalte simptome caracteristice entorsei de gleznă.

Diagnosticul

Diagnosticarea corectă a unei entorse de gleznă este esențială pentru stabilirea unui plan de tratament adecvat și pentru prevenirea complicațiilor pe termen lung. Procesul de diagnostic implică o evaluare complexă, care combină examinarea fizică, anamneza și, în unele cazuri, investigații imagistice.

Examinarea fizică: Examinarea fizică este fundamentală în diagnosticarea unei entorse de gleznă. Medicul va evalua vizual glezna pentru a observa gradul de umflătură, vânătăi și deformări evidente. Palparea zonei afectate ajută la identificarea punctelor de sensibilitate maximă și la evaluarea stabilității articulare. Se vor testa amplitudinea de mișcare a gleznei și capacitatea pacientului de a suporta greutatea pe piciorul afectat. Testele specifice, cum ar fi testul sertarului anterior sau testul de înclinare, pot fi efectuate pentru a evalua integritatea ligamentelor și stabilitatea articulației.

Evaluarea antecedentelor medicale: Anamneza detaliată joacă un rol crucial în diagnosticarea entorsei de gleznă. Medicul va întreba despre circumstanțele în care s-a produs leziunea, simptomele imediate și evoluția lor în timp. Informații despre leziuni anterioare ale gleznei, nivelul de activitate fizică și ocupația pacientului sunt, de asemenea, relevante. Istoricul medical complet poate ajuta la identificarea factorilor de risc și la excluderea altor afecțiuni care ar putea mima simptomele unei entorse. Această evaluare ghidează deciziile ulterioare privind necesitatea investigațiilor suplimentare și alegerea planului de tratament.

Teste imagistice: Investigațiile imagistice nu sunt întotdeauna necesare pentru diagnosticarea unei entorse de gleznă, dar pot fi indicate în anumite situații. Radiografiile sunt adesea efectuate pentru a exclude posibilitatea unei fracturi, în special când durerea este severă sau când pacientul nu poate susține greutatea pe piciorul afectat. Imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) poate fi recomandată în cazurile de entorse severe sau atunci când simptomele persistă în ciuda tratamentului conservator. RMN-ul oferă imagini detaliate ale țesuturilor moi, permițând evaluarea precisă a leziunilor ligamentare, tendinoase și cartilaginoase.

Radiografii de stres: Radiografiile de stres reprezintă o tehnică specializată utilizată pentru evaluarea stabilității gleznei în cazurile de entorse severe sau cronice. Această procedură implică aplicarea unei forțe controlate asupra gleznei în timpul realizării radiografiei, pentru a evidenția orice instabilitate anormală a articulației. Radiografiile de stres pot ajuta la identificarea rupturii complete a ligamentelor și la evaluarea gradului de laxitate articulară. Această investigație este utilă în special pentru planificarea tratamentului în cazurile complicate sau atunci când se ia în considerare intervenția chirurgicală. Cu toate acestea, radiografiile de stres sunt efectuate selectiv, deoarece pot fi dureroase și necesită o tehnică specializată.

Regulile Ottawa pentru gleznă: Regulile Ottawa pentru gleznă reprezintă un set de criterii clinice utilizate pentru a determina necesitatea radiografiilor în cazul leziunilor acute ale gleznei și piciorului. Aceste reguli au fost dezvoltate pentru a reduce numărul de radiografii inutile, economisind astfel timp și resurse. Criteriile includ sensibilitatea la palpare în anumite zone specifice ale gleznei și piciorului, precum și incapacitatea pacientului de a face patru pași imediat după accident. Aplicarea corectă a acestor reguli poate identifica eficient pacienții cu risc scăzut de fractură, evitând expunerea inutilă la radiații și reducând costurile asociate investigațiilor imagistice.

Opțiuni de tratament

Tratamentul entorsei de gleznă variază în funcție de severitatea leziunii și poate include o combinație de metode conservative și intervenții medicale. Scopul principal este reducerea durerii și inflamației, promovarea vindecării și restabilirea funcției normale a gleznei.

Metoda RICE (Repaus, Gheață, Compresie, Elevație): Această abordare reprezintă primul pas în tratamentul majorității entorselor de gleznă. Repausul implică evitarea activităților care pot agrava leziunea. Aplicarea de gheață reduce inflamația și durerea prin constricția vaselor de sânge. Compresia, realizată cu ajutorul unui bandaj elastic, ajută la limitarea umflăturii. Elevația gleznei deasupra nivelului inimii facilitează drenajul limfatic și reduce edemul. Această metodă este cea mai eficientă în primele 24-48 de ore după producerea leziunii și poate accelera semnificativ procesul de vindecare.

Gestionarea durerii și medicamentele antiinflamatoare: Controlul durerii este esențial în tratamentul entorsei de gleznă. Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene, cum ar fi ibuprofenul sau naproxenul, sunt frecvent recomandate pentru a reduce durerea și inflamația. Acestea pot fi administrate oral sau aplicate topic sub formă de geluri sau creme. În cazuri mai severe, medicul poate prescrie analgezice mai puternice. Este important ca aceste medicamente să fie utilizate conform recomandărilor medicale, ținând cont de potențialele efecte secundare și interacțiuni medicamentoase.

Fizioterapie și reabilitare: Fizioterapia joacă un rol crucial în recuperarea după o entorsă de gleznă. Programul de reabilitare începe de obicei după ce durerea și inflamația inițială s-au redus. Acesta include exerciții pentru îmbunătățirea amplitudinii de mișcare, întărirea musculaturii și restabilirea echilibrului și propriocepției. Tehnicile de mobilizare articulară și masajul pot fi utilizate pentru a reduce rigiditatea și a îmbunătăți circulația. Fizioterapia personalizată accelerează recuperarea și reduce riscul de complicații pe termen lung, cum ar fi instabilitatea cronică a gleznei.

Ortezare și suport: Utilizarea ortezelor și a dispozitivelor de suport este adesea recomandată în tratamentul entorselor de gleznă. Acestea pot varia de la simple bandaje elastice până la orteze rigide sau semi-rigide. Ortezele oferă stabilitate articulației, limitând mișcările care ar putea agrava leziunea, în timp ce permit un anumit grad de mobilitate. Ele sunt deosebit de utile în faza inițială a recuperării și pot fi folosite și preventiv în timpul activităților sportive. Alegerea tipului de orteză depinde de severitatea entorsei și de stadiul recuperării.

Intervenție chirurgicală pentru cazurile severe: Chirurgia este rareori necesară pentru entorsele de gleznă, fiind rezervată cazurilor severe sau celor care nu răspund la tratamentul conservator. Intervenția chirurgicală poate fi luată în considerare în situații de instabilitate cronică a gleznei, rupturi complete ale ligamentelor sau când există leziuni asociate ale cartilajului sau oaselor. Procedurile pot include repararea sau reconstrucția ligamentelor, precum și artroscopia pentru evaluarea și tratarea leziunilor intraarticulare. Recuperarea postoperatorie implică un program intensiv de fizioterapie și poate dura câteva luni până la revenirea completă la activitățile normale.

Timpul de recuperare și vindecare

Recuperarea după o entorsă de gleznă este un proces gradual, a cărui durată variază în funcție de severitatea leziunii și de eficacitatea tratamentului. Înțelegerea etapelor de vindecare și a factorilor care influențează recuperarea este esențială pentru o reabilitare optimă.

Perioada de recuperare pentru diferite grade de entorse: Durata recuperării variază semnificativ în funcție de gradul entorsei. Pentru entorsele de gradul I (ușoare), recuperarea completă poate dura între 1 și 3 săptămâni. Pacienții pot reveni la activitățile normale relativ repede, deși este recomandată prudența. Entorsele de gradul II (moderate) necesită de obicei între 3 și 6 săptămâni pentru o vindecare completă. În acest caz, revenirea la activitățile fizice intense trebuie să fie graduală. Pentru entorsele de gradul III (severe), perioada de recuperare poate fi de 6 până la 12 săptămâni sau chiar mai mult. Aceste cazuri necesită adesea imobilizare inițială și un program intensiv de reabilitare.

Factori care influențează recuperarea: Numeroși factori pot afecta viteza și calitatea recuperării după o entorsă de gleznă. Vârsta pacientului joacă un rol important, tinerii având tendința de a se vindeca mai rapid. Starea generală de sănătate, inclusiv prezența unor afecțiuni cronice precum diabetul, poate influența procesul de vindecare. Respectarea strictă a planului de tratament, inclusiv repausul adecvat și efectuarea exercițiilor de reabilitare, este crucială. Nutriția adecvată și evitarea fumatului pot accelera vindecarea țesuturilor. De asemenea, istoricul de entorse anterioare și gradul de instabilitate preexistentă a gleznei pot influența durata și succesul recuperării.

Revenirea treptată la activități: Reluarea activităților normale după o entorsă de gleznă trebuie să fie graduală și atent monitorizată. Procesul începe de obicei cu exerciții simple de mobilitate și întărire, progresând către activități mai solicitante pe măsură ce forța și stabilitatea gleznei se îmbunătățesc. Inițial, se recomandă activități cu impact redus, cum ar fi înotul sau ciclismul. Treptat, pacientul poate trece la mers, alergare ușoară și, în cele din urmă, la activități sportive specifice. Este esențial să se evite revenirea prematură la activități intense, deoarece acest lucru poate duce la reapariția leziunii sau la complicații pe termen lung.

Exerciții de reabilitare: Exercițiile de reabilitare sunt fundamentale pentru recuperarea completă după o entorsă de gleznă. Acestea sunt concepute pentru a îmbunătăți forța, flexibilitatea, echilibrul și propriocepția. Programul de exerciții începe de obicei cu mișcări simple de flexie și extensie a gleznei, progresând către exerciții mai complexe. Întărirea musculaturii gleznei și a piciorului se realizează prin exerciții cu rezistență progresivă. Exercițiile de echilibru, cum ar fi statul într-un picior sau utilizarea plăcilor de echilibru, sunt esențiale pentru restabilirea propriocepției. Pe măsură ce recuperarea avansează, se introduc exerciții funcționale specifice activităților zilnice sau sportive ale pacientului. Este crucial ca aceste exerciții să fie efectuate corect și consecvent, sub îndrumarea unui specialist în fizioterapie.

Strategii de prevenție

Prevenirea entorselor de gleznă implică o abordare multidimensională, concentrându-se pe întărirea și protejarea articulației. Aceste strategii sunt esențiale atât pentru persoanele care nu au suferit niciodată o entorsă, cât și pentru cele care doresc să evite recidivele.

Încălzire și întindere adecvată: Încălzirea și întinderea corespunzătoare înainte de activitatea fizică sunt cruciale pentru prevenirea entorselor de gleznă. Acest proces pregătește mușchii și ligamentele pentru efort, crescând flexibilitatea și reducând riscul de leziuni. Exercițiile de încălzire trebuie să includă mișcări specifice gleznei, cum ar fi rotații circulare și flexii-extensii. Întinderile trebuie să vizeze mușchii gambei și tendoanele din jurul gleznei. Este important ca aceste exerciții să fie efectuate lent și controlat, fără a forța articulația dincolo de limitele sale naturale de mișcare.

Exerciții de întărire pentru glezne: Întărirea mușchilor și ligamentelor din jurul gleznei este esențială pentru prevenirea entorselor. Exercițiile specifice pot include ridicări pe vârfuri, flexii dorsale și plantare cu rezistență, precum și mișcări laterale cu benzi elastice. Un program eficient de întărire trebuie să se concentreze pe toți mușchii care controlează glezna, inclusiv peronieri, tibiali și flexori/extensori ai degetelor. Aceste exerciții nu doar cresc forța, ci îmbunătățesc și stabilitatea articulară, reducând astfel riscul de entorse. Este recomandată efectuarea acestor exerciții de 2-3 ori pe săptămână, crescând gradual intensitatea și complexitatea.

Purtarea încălțămintei adecvate: Alegerea încălțămintei potrivite este crucială în prevenirea entorselor de gleznă. Pantofii trebuie să ofere un suport adecvat pentru arcada piciorului și să aibă o talpă stabilă care să absoarbă șocurile. Pentru activități sportive, este esențială utilizarea încălțămintei specifice sportului practicat. Pantofii trebuie să se potrivească perfect, oferind stabilitate în zona călcâiului și flexibilitate în zona degetelor. Este important să se evite pantofii cu talpă înaltă sau instabilă, care pot crește riscul de răsucire a gleznei. Înlocuirea regulată a încălțămintei sportive uzate este, de asemenea, o măsură preventivă importantă.

Utilizarea suportului pentru gleznă în timpul activităților cu risc ridicat: În cazul activităților cu risc crescut de entorsă, cum ar fi sporturile de contact sau cele care implică sărituri și schimbări rapide de direcție, utilizarea unui suport pentru gleznă poate oferi o protecție suplimentară. Aceste suporturi pot fi sub formă de bandaje elastice, orteze sau glezniere speciale. Ele ajută la limitarea mișcărilor extreme ale gleznei, reducând astfel riscul de leziuni. Este important ca suportul să fie ales corect și aplicat adecvat pentru a nu restricționa circulația sau mișcările normale ale gleznei. Utilizarea acestor suporturi trebuie să fie complementară exercițiilor de întărire și nu un substitut pentru acestea.

Îmbunătățirea echilibrului și propriocepției: Dezvoltarea unui bun simț al echilibrului și îmbunătățirea propriocepției sunt esențiale în prevenirea entorselor de gleznă. Propriocepția se referă la capacitatea corpului de a-și simți poziția în spațiu și este crucială pentru stabilitatea articulară. Exercițiile de echilibru pot include statul într-un picior, utilizarea plăcilor de echilibru sau efectuarea de mișcări pe suprafețe instabile. Aceste exerciții ajută la îmbunătățirea coordonării neuromusculare, permițând o reacție mai rapidă și mai eficientă a mușchilor în situații potențial periculoase. Practicarea regulată a acestor exerciții poate reduce semnificativ riscul de entorse, în special la persoanele cu antecedente de leziuni la nivelul gleznei.

Complicațiile entorselor de gleznă netratate

Entorsele de gleznă netratate sau tratate necorespunzător pot duce la o serie de complicații pe termen lung, afectând semnificativ calitatea vieții și mobilitatea persoanei afectate. Aceste complicații subliniază importanța unui tratament prompt și adecvat.

Instabilitate cronică a gleznei: Instabilitatea cronică a gleznei este o complicație frecventă a entorselor netratate sau tratate inadecvat. Această condiție se caracterizează prin senzația persistentă de instabilitate și „cedare” a gleznei în timpul activităților zilnice sau sportive. Cauzele principale includ slăbiciunea ligamentelor, deficite proprioceptive și dezechilibre musculare. Pacienții cu instabilitate cronică raportează adesea senzația că glezna „cedează” sau „se întoarce”, chiar și în timpul unor activități simple precum mersul pe suprafețe plane. Această condiție nu doar că limitează performanța fizică, dar crește și riscul de entorse repetate, creând un ciclu vicios de instabilitate și leziuni.

Entorse recurente ale gleznei: Entorsele recurente reprezintă o consecință frecventă a entorselor inițiale netratate corespunzător. Odată ce ligamentele au fost slăbite sau deteriorate, și nu s-au vindecat complet, glezna devine mai susceptibilă la leziuni ulterioare. Fiecare nouă entorsă poate agrava daunele existente, ducând la o instabilitate și mai mare a articulației. Acest ciclu de leziuni repetate poate duce la deteriorarea progresivă a structurilor articulare, inclusiv cartilaj și os. Entorsele recurente nu doar că provoacă durere și disconfort, dar pot limita semnificativ participarea la activități fizice și sportive, afectând calitatea vieții pacientului.

Dezvoltarea artrozei de gleznă: Artrita post-traumatică a gleznei este o complicație pe termen lung a entorselor repetate sau severe netratate. Leziunile repetate ale cartilajului articular, cauzate de instabilitatea cronică și entorsele recurente, pot duce la degenerarea progresivă a suprafețelor articulare. Acest proces poate rezulta în dezvoltarea artrozei, caracterizată prin durere cronică, rigiditate și limitarea mișcării gleznei. Simptomele se agravează de obicei cu timpul și pot duce la o reducere semnificativă a mobilității și a calității vieții. În cazuri avansate, artroza de gleznă poate necesita intervenții chirurgicale complexe, inclusiv fuziunea articulară sau înlocuirea totală a gleznei.

Durere persistentă și umflătură: Durerea cronică și umflătura persistentă sunt complicații comune ale entorselor de gleznă netratate. Aceste simptome pot persista luni sau chiar ani după leziunea inițială, afectând semnificativ funcționalitatea zilnică. Durerea poate fi cauzată de inflamația cronică, formarea de țesut cicatricial sau modificări degenerative ale articulației. Umflătura persistentă poate fi rezultatul drenajului limfatic compromis sau al inflamației cronice. Aceste simptome pot limita capacitatea de a efectua activități fizice, pot afecta mersul normal și pot duce la modificări compensatorii ale posturii și mersului, care la rândul lor pot cauza probleme în alte articulații ale membrelor inferioare sau în zona lombară.