Fractura de femur: tipuri, cauze, simptome si optiuni de tratament

Cauzele principale includ accidentele rutiere, căderile de la înălțime și traumatismele puternice. Simptomele caracteristice sunt durerea intensă, imposibilitatea de a pune greutate pe piciorul afectat și deformarea vizibilă a membrului. Diagnosticul se bazează pe examinarea clinică și investigații imagistice, iar tratamentul implică de obicei intervenția chirurgicală, urmată de o perioadă îndelungată de recuperare și fizioterapie.

Tipuri de fracturi de femur

Fracturile de femur se clasifică în funcție de localizarea și caracteristicile liniei de fractură. Înțelegerea tipului de fractură este esențială pentru stabilirea celui mai adecvat plan de tratament și pentru estimarea prognosticului pacientului.

Fractura transversală: Acest tip de fractură se caracterizează printr-o linie de ruptură dreaptă, perpendiculară pe axa longitudinală a femurului. Fractura transversală apare de obicei ca urmare a unui impact direct și puternic asupra osului. Linia de fractură netă face ca acest tip să fie relativ stabil după reducere și fixare, facilitând procesul de vindecare.

Fractura oblică: În cazul fracturii oblice, linia de ruptură traversează osul într-un unghi față de axa sa longitudinală. Acest tip de fractură rezultă adesea din forțe de forfecare aplicate asupra femurului. Datorită orientării sale înclinate, fractura oblică poate fi mai instabilă decât cea transversală, necesitând o atenție specială în timpul fixării chirurgicale pentru a preveni alunecarea fragmentelor osoase.

Fractura în spirală: Fractura în spirală se caracterizează printr-o linie de ruptură care se înfășoară în jurul osului, asemănător cu modelul unei spirale. Acest tip de fractură apare de obicei ca urmare a unei forțe de torsiune aplicată asupra femurului, cum ar fi în cazul unei răsuciri bruște a piciorului în timp ce restul corpului rămâne fix. Fracturile în spirale pot fi deosebit de instabile și pot necesita tehnici complexe de fixare pentru a asigura o aliniere corectă a fragmentelor osoase.

Fractura cominutivă: În cazul fracturii cominutive, osul se sparge în trei sau mai multe fragmente. Acest tip de fractură este rezultatul unor traumatisme de mare energie și reprezintă adesea o provocare semnificativă pentru tratament. Complexitatea fracturii cominutive crește riscul de complicații, cum ar fi întârzierea consolidării osoase sau neconsolidarea, și poate necesita proceduri chirurgicale elaborate, inclusiv utilizarea de grefe osoase sau dispozitive de fixare speciale.

Fractura deschisă (compusă): Fractura deschisă, cunoscută și sub denumirea de fractură compusă, se produce atunci când fragmentele osoase perforează pielea, creând o comunicare între mediul extern și focarul de fractură. Acest tip de fractură prezintă un risc semnificativ de infecție și necesită intervenție chirurgicală de urgență pentru curățarea plăgii și stabilizarea osului. Tratamentul implică adesea administrarea de antibiotice cu spectru larg și poate necesita multiple intervenții chirurgicale pentru a asigura vindecarea optimă a țesuturilor moi și a osului.

Cauze și factori de risc

Fracturile de femur pot apărea în diverse circumstanțe și sunt influențate de o serie de factori care cresc susceptibilitatea la acest tip de leziune. Înțelegerea cauzelor și a factorilor de risc este esențială pentru prevenirea și managementul eficient al acestor fracturi.

Traumatisme de mare energie: Accidentele rutiere, în special coliziunile auto și accidentele de motocicletă, reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze ale fracturilor de femur. Impactul puternic generat în timpul acestor accidente poate depăși rezistența naturală a femurului, ducând la fracturi severe. De asemenea, căderile de la înălțime, cum ar fi cele întâlnite în accidentele de muncă sau în sporturile extreme, pot genera forțe suficient de mari pentru a fractura femurul.

Traumatisme de mică energie la oasele slăbite: În cazul persoanelor cu oase fragilizate, chiar și un traumatism minor poate duce la fractura femurului. Această situație este frecvent întâlnită la vârstnici sau la persoanele cu afecțiuni care afectează densitatea osoasă, cum ar fi osteoporoza. O simplă cădere de la propria înălțime poate fi suficientă pentru a cauza o fractură de femur la acești indivizi vulnerabili. Fragilitatea osoasă crește dramatic riscul de fractură, chiar și în absența unui traumatism semnificativ.

Fracturi de stres: Acestea apar ca urmare a unor solicitări repetitive și prelungite asupra osului, fără un traumatism acut. Sportivii de performanță, în special alergătorii de cursă lungă sau militarii supuși unor antrenamente intensive, sunt predispuși la acest tip de fractură. Microfracturile se acumulează în timp, depășind capacitatea osului de a se remodela și repara, ducând în cele din urmă la o fractură completă. Identificarea precoce a semnelor de fractură de stres poate preveni progresia către o fractură completă.

Factori legați de vârstă: Odată cu înaintarea în vârstă, riscul de fractură de femur crește semnificativ. Acest lucru se datorează mai multor factori, inclusiv scăderii densității osoase, reducerii masei musculare și deteriorării echilibrului și coordonării. Vârstnicii sunt mai predispuși la căderi, iar oasele lor mai fragile sunt mai susceptibile la fracturi. Menopauza la femei accelerează pierderea de masă osoasă, crescând și mai mult riscul de fractură.

Afecțiuni medicale subiacente: Diverse boli pot crește riscul de fractură de femur. Osteoporoza este principala afecțiune care slăbește structura osoasă, făcând-o mai susceptibilă la fracturi. Alte condiții medicale care pot contribui la fragilitatea osoasă includ hiperparatiroidismul, boala Paget, osteomalacia și anumite tipuri de cancer care afectează oasele. Bolile autoimune, cum ar fi artrita reumatoidă, pot de asemenea să afecteze negativ densitatea osoasă. În plus, utilizarea pe termen lung a anumitor medicamente, cum ar fi corticosteroizii, poate duce la slăbirea oaselor și creșterea riscului de fractură.

Semne și simptome

Fractura de femur se manifestă prin simptome acute și intense, care apar imediat după traumatism. Acestea includ durere severă, imposibilitatea de a pune greutate pe piciorul afectat, deformare vizibilă a coapsei și umflare rapidă a zonei lezate.

Durere severă: Durerea asociată cu o fractură de femur este extrem de intensă și apare imediat după traumatism. Aceasta este localizată în coapsă și se poate extinde către șold sau genunchi, în funcție de locul exact al fracturii. Intensitatea durerii este adesea copleșitoare, făcând dificilă orice mișcare a piciorului afectat. Chiar și cele mai mici încercări de a mișca membrul pot provoca o agravare semnificativă a durerii. Această senzație de durere acută persistă și poate fi exacerbată de presiune sau atingere în zona afectată.

Incapacitatea de a suporta greutatea: Persoanele cu fractură de femur nu pot pune greutate pe piciorul afectat. Orice încercare de a sta în picioare sau de a merge provoacă dureri insuportabile și poate agrava leziunea. Pacientul va evita instinctiv să își folosească piciorul afectat și va încerca să își mențină echilibrul folosind doar piciorul sănătos. Această incapacitate de a suporta greutatea este un semn distinctiv al fracturii de femur și persistă până când fractura este tratată și începe să se vindece.

Deformare vizibilă: Deformarea vizibilă a coapsei este un semn caracteristic al fracturii de femur. Aceasta poate apărea sub forma unei proeminențe anormale, a unei curburi neobișnuite a coapsei sau a unei modificări evidente a conturului normal al piciorului. În cazul fracturilor deplasate, piciorul afectat poate părea mai scurt decât celălalt și poate fi rotat într-o poziție nefirească. Deformarea este cauzată de deplasarea fragmentelor osoase și poate varia în severitate în funcție de tipul și localizarea fracturii.

Umflare și vânătăi: Umflarea și apariția vânătăilor sunt reacții rapide ale organismului la trauma suferită. Umflarea apare ca urmare a acumulării de lichid și sânge în țesuturile din jurul fracturii. Aceasta poate fi semnificativă și se dezvoltă rapid după traumatism, putând cuprinde întreaga coapsă. Vânătăile (echimozele) apar din cauza ruperii vaselor de sânge mici din jurul zonei fracturate. Acestea pot fi extinse și pot varia în culoare de la roșu-violet la albastru-negru, extinzându-se treptat pe măsură ce sângele se difuzează în țesuturile înconjurătoare.

Potențiala scurtare a piciorului: În unele cazuri de fractură de femur, în special în fracturile deplasate sau cominutive, poate apărea o scurtare aparentă a piciorului afectat. Acest fenomen se datorează deplasării fragmentelor osoase, care pot aluneca unul peste altul, reducând astfel lungimea efectivă a osului. Scurtarea piciorului poate fi observată vizual și poate fi confirmată prin măsurători comparative cu piciorul sănătos. Această modificare a lungimii piciorului poate afecta semnificativ biomecanica mersului și necesită o atenție specială în timpul tratamentului pentru a restabili lungimea și alinierea corecte ale membrului.

Diagnostic

Diagnosticul fracturii de femur implică o evaluare complexă, combinând examenul clinic atent cu investigații imagistice avansate. Aceste metode permit medicilor să determine cu precizie localizarea, tipul și severitatea fracturii, informații esențiale pentru planificarea tratamentului adecvat.

Examinarea fizică: Examinarea fizică reprezintă primul pas crucial în diagnosticarea unei fracturi de femur. Medicul va evalua atent zona afectată, observând semnele vizibile cum ar fi umflarea, deformarea sau vânătăile. Palparea blândă a coapsei poate releva zone de sensibilitate extremă și posibile crepitații osoase. Se verifică pulsul și sensibilitatea la nivelul piciorului pentru a evalua circulația și funcția nervoasă. Medicul va examina și articulațiile adiacente (șold și genunchi) pentru a identifica eventuale leziuni asociate. Această examinare oferă informații valoroase despre severitatea fracturii și ghidează deciziile pentru investigațiile ulterioare.

Radiografii: Radiografiile reprezintă metoda standard de diagnostic imagistic pentru fracturile de femur. Acestea oferă imagini clare ale structurii osoase, permițând vizualizarea liniei de fractură, a deplasării fragmentelor osoase și a eventualelor fragmente libere. Se realizează de obicei două proiecții perpendiculare (antero-posterioară și laterală) pentru a obține o imagine completă a leziunii. Radiografiile pot evidenția și alte aspecte importante, cum ar fi prezența aerului în țesuturile moi (semn de fractură deschisă) sau leziuni asociate ale articulațiilor adiacente. Aceste imagini sunt esențiale pentru clasificarea fracturii și planificarea inițială a tratamentului.

Tomografie computerizată: Tomografia computerizată (CT) oferă imagini tridimensionale detaliate ale fracturii de femur, fiind deosebit de utilă în cazurile complexe. Această tehnică permite vizualizarea clară a fragmentelor osoase, a extensiei fracturii în articulații și a leziunilor țesuturilor moi adiacente. CT-ul este esențial în planificarea preoperatorie, oferind chirurgului informații precise despre anatomia fracturii. De asemenea, poate evidenția fracturi subtile sau incomplete care nu sunt vizibile pe radiografiile standard. În cazul fracturilor cominutive sau intraarticulare, CT-ul ajută la determinarea celei mai bune strategii de reducere și fixare a fracturii.

Imagistica prin rezonanță magnetică: Imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) este utilizată selectiv în diagnosticul fracturilor de femur, în special în cazuri specifice. Această tehnică oferă imagini detaliate ale țesuturilor moi, fiind utilă pentru evaluarea leziunilor ligamentare, cartilaginoase sau musculare asociate fracturii. RMN-ul poate detecta edemul osos și fracturile de stres incipiente, care nu sunt vizibile pe radiografii sau CT. Este deosebit de valoroasă în evaluarea complicațiilor post-traumatice, cum ar fi necroza avasculară a capului femural sau leziunile de cartilaj articular. În cazurile de suspiciune de tumori osoase sau infecții asociate, IRM-ul oferă informații cruciale pentru diagnosticul diferențial și planificarea tratamentului.

Opțiuni de tratament

Tratamentul fracturii de femur necesită o abordare complexă și individualizată, adaptată tipului specific de fractură, stării generale a pacientului și altor factori relevanți. Obiectivele principale sunt stabilizarea osului, promovarea vindecării și restabilirea funcției membrului afectat.

Tratament conservator

Tratament nechirurgical: Tratamentul nechirurgical al fracturii de femur este rar utilizat la adulți, fiind rezervat pentru cazuri foarte specifice. Această abordare poate fi luată în considerare pentru fracturi nedeplasate sau incomplete la pacienți cu risc chirurgical extrem de ridicat. Metoda implică imobilizarea strictă a membrului afectat, de obicei prin aplicarea unui aparat gipsat sau a unei orteze speciale care se extinde de la șold până la gleznă. Pacientul trebuie să evite complet punerea greutății pe piciorul afectat pentru o perioadă îndelungată, de obicei 6-8 săptămâni sau mai mult. Monitorizarea atentă prin radiografii repetate este esențială pentru a urmări alinierea osoasă și progresul vindecării. Deși evită riscurile asociate intervenției chirurgicale, această metodă prezintă dezavantaje semnificative, inclusiv riscul de deplasare secundară a fracturii, atrofie musculară și rigiditate articulară.

Managementul durerii: Controlul durerii este un aspect crucial în tratamentul fracturii de femur. Medicii utilizează o abordare multimodală, combinând analgezice orale, injectabile și tehnici de anestezie regională. Opioizii sunt adesea necesari în faza acută, dar se urmărește reducerea treptată a dozelor pentru a preveni dependența. Analgezicele non-opioide, precum paracetamolul și antiinflamatoarele nesteroidiene, sunt folosite complementar. Blocurile nervoase regionale, cum ar fi blocul femural, pot oferi o ameliorare semnificativă a durerii, reducând necesarul de opioizi și facilitând mobilizarea precoce.

Tratament chirurgical

Fixare intramedulară cu tijă: Această tehnică implică introducerea unei tije metalice în canalul medular al femurului. Tija este inserată printr-o incizie mică la nivelul șoldului sau genunchiului și este fixată cu șuruburi la ambele capete ale osului fracturat. Această metodă oferă o stabilitate excelentă, permițând o mobilizare precoce a pacientului. Fixarea intramedulară este preferată pentru majoritatea fracturilor diafizare ale femurului, deoarece distribuie uniform forțele de-a lungul osului, reducând riscul de eșec al fixării. Recuperarea este de obicei mai rapidă comparativ cu alte tehnici chirurgicale.

Plăci și șuruburi: Această metodă implică fixarea fragmentelor osoase utilizând plăci metalice și șuruburi aplicate pe suprafața externă a osului. Este preferată în special pentru fracturile proximale sau distale ale femurului, unde fixarea intramedulară poate fi dificilă. Chirurgul face o incizie mai mare pentru a expune zona fracturii, aliniază fragmentele osoase și le fixează cu placa și șuruburile. Această tehnică oferă o stabilitate bună și este utilă în fracturile complexe sau în cele care se extind în articulații. Dezavantajul principal este necesitatea unei incizii mai mari, care poate crește riscul de complicații ale plăgii.

Fixare externă: Fixarea externă implică utilizarea de tije sau fire metalice inserate în os și conectate la un cadru extern. Această tehnică este folosită în principal pentru fracturile deschise sau în situații de urgență când alte metode nu sunt imediat disponibile. Fixatorul extern stabilizează fractura fără a necesita o intervenție chirurgicală extinsă în zona lezată, reducând astfel riscul de infecție în fracturile deschise. Este o soluție temporară în multe cazuri, până când starea pacientului permite o fixare internă definitivă. Dezavantajele includ disconfortul pacientului și necesitatea îngrijirii atente a locurilor de inserție a tijelor pentru prevenirea infecțiilor.

Recuperare și reabilitare

Recuperarea după o fractură de femur este un proces complex și îndelungat, care necesită o abordare multidisciplinară. Obiectivele principale sunt restabilirea mobilității, forței musculare și funcționalității membrului afectat, precum și prevenirea complicațiilor asociate imobilizării prelungite.

Îngrijirea postoperatorie imediată: În perioada imediat următoare intervenției chirurgicale, accentul se pune pe managementul durerii, prevenirea complicațiilor și începerea mobilizării precoce. Pacientul primește analgezice pentru controlul durerii și anticoagulante pentru prevenirea trombozei venoase profunde. Monitorizarea atentă a semnelor vitale, a plăgii chirurgicale și a circulației la nivelul membrului operat este esențială. Mobilizarea pasivă a articulațiilor adiacente începe de obicei în primele zile postoperator pentru a preveni rigiditatea articulară și a stimula circulația sanguină.

Fizioterapie: Programul de fizioterapie joacă un rol crucial în recuperarea după o fractură de femur. Acesta începe încă din spital și continuă pe o perioadă îndelungată după externare. Inițial, se concentrează pe exerciții de mobilizare pasivă și activă asistată pentru a menține flexibilitatea articulară și a preveni atrofia musculară. Pe măsură ce vindecarea progresează, se introduc exerciții de întărire musculară și de îmbunătățire a echilibrului. Tehnicile de mers sunt reeducate treptat, începând cu utilizarea dispozitivelor de asistență precum cârjele sau cadrul de mers și progresând către mersul independent.

Programul activităților cu suportarea greutății: Reluarea activităților care implică suportarea greutății pe piciorul afectat urmează un program strict, stabilit de echipa medicală. În primele săptămâni post-operatorii, pacientului i se permite doar atingerea ușoară a solului cu piciorul operat, fără a pune greutate. Treptat, se introduce suportarea parțială a greutății, de obicei la 6-8 săptămâni postoperator, în funcție de tipul fracturii și de metoda de fixare utilizată. Suportarea completă a greutății este permisă de obicei după 12-16 săptămâni, când radiografiile confirmă o vindecare osoasă suficientă. Acest program este personalizat pentru fiecare pacient și poate fi ajustat în funcție de progresul vindecării.

Prognosticul pe termen lung: Prognosticul pe termen lung după o fractură de femur variază în funcție de mai mulți factori, inclusiv vârsta pacientului, severitatea fracturii, metoda de tratament și aderența la programul de recuperare. Majoritatea pacienților pot reveni la un nivel funcțional apropiat de cel anterior fracturii, deși acest proces poate dura între 6 luni și un an. Pacienții tineri și activi au, în general, rezultate mai bune. La vârstnici, recuperarea poate fi mai lentă și pot persista unele limitări funcționale. Complicații pe termen lung pot include rigiditate articulară, slăbiciune musculară persistentă sau dezvoltarea artrozei post-traumatice. Monitorizarea regulată și continuarea exercițiilor de întreținere sunt esențiale pentru menținerea rezultatelor pe termen lung.

Potențiale complicații

Fracturile de femur, deși tratabile cu succes în majoritatea cazurilor, pot fi asociate cu o serie de complicații potențiale. Acestea pot apărea atât ca urmare directă a leziunii, cât și ca efecte secundare ale tratamentului sau imobilizării prelungite.

Infecția: Infecția reprezintă o complicație gravă a fracturilor de femur, în special în cazul fracturilor deschise sau după intervenții chirurgicale. Riscul este mai mare în primele săptămâni post-operatorii. Simptomele includ febră, durere crescută, roșeață și secreții la nivelul plăgii. Infecțiile superficiale ale plăgii pot fi tratate cu antibiotice, dar infecțiile profunde pot necesita intervenții chirurgicale repetate pentru debridare și, în cazuri severe, îndepărtarea implanturilor. Prevenirea implică tehnici chirurgicale sterile, administrarea profilactică de antibiotice și îngrijirea atentă a plăgii. Pacienții cu sistem imunitar compromis sau diabet zaharat prezintă un risc crescut și necesită o monitorizare mai atentă.

Cheaguri de sânge: Formarea cheagurilor de sânge, în special tromboza venoasă profundă (TVP) și embolia pulmonară, reprezintă o complicație potențial fatală asociată fracturilor de femur. Imobilizarea prelungită și trauma tisulară cresc semnificativ riscul de formare a cheagurilor. Simptomele TVP includ umflarea, durerea și roșeața la nivelul gambei, în timp ce embolia pulmonară poate cauza dispnee bruscă și dureri toracice. Prevenirea implică mobilizarea precoce, utilizarea ciorapilor compresivi și administrarea de anticoagulante. Pacienții sunt monitorizați îndeaproape pentru semne de TVP și sunt instruiți să raporteze imediat orice simptom sugestiv. În cazul suspiciunii de embolie pulmonară, sunt necesare investigații imagistice urgente și tratament anticoagulant intensiv.

Consolidare defectuoasă sau lipsa consolidării: Consolidarea defectuoasă și lipsa consolidării sunt complicații serioase ale fracturilor de femur. Consolidarea defectuoasă apare când osul se vindecă într-o poziție incorectă, ducând la deformări și posibile probleme funcționale. Lipsa consolidării se referă la situația în care fractura nu se vindecă în perioada de timp așteptată. Factorii de risc includ infecțiile, fumatul, diabetul și fixarea inadecvată a fracturii. Simptomele includ durere persistentă, instabilitate și limitarea mobilității. Diagnosticul se bazează pe examinări clinice și imagistice. Tratamentul poate necesita intervenții chirurgicale complexe, inclusiv refixarea osoasă, grefarea osoasă sau utilizarea de stimulatori de creștere osoasă.

Sindromul de compartiment: Sindromul de compartiment este o complicație gravă care poate apărea în urma fracturilor de femur. Acesta se produce când presiunea în interiorul unui compartiment muscular crește la un nivel care compromite circulația sanguină și funcția nervoasă. Simptomele includ durere severă, disproporționată față de leziunea aparentă, parestezii, paloare și diminuarea pulsului distal. Diagnosticul precoce este crucial, bazându-se pe evaluarea clinică și măsurarea presiunii intracompartimentale. Tratamentul de urgență implică fasciotomia, o procedură chirurgicală în care se deschide fascia musculară pentru a elibera presiunea. Întârzierea tratamentului poate duce la necroză musculară, contracturi și chiar amputație.

Sindromul emboliei grăsoase: Sindromul emboliei grăsoase este o complicație potențial fatală asociată fracturilor de femur, în special celor care implică oase lungi. Acesta apare când globule de grăsime din măduva osoasă intră în circulația sanguină, putând cauza obstrucții în vasele mici ale plămânilor, creierului și altor organe. Simptomele tipice includ insuficiență respiratorie, confuzie, erupții cutanate peteșiale și febră, apărând de obicei în primele 24-72 de ore după traumatism. Diagnosticul se bazează pe criterii clinice și investigații imagistice. Tratamentul este în principal suportiv, incluzând oxigenoterapie, ventilație mecanică dacă este necesar și măsuri de stabilizare hemodinamică.

Strategii de prevenire

Prevenirea fracturilor de femur implică o abordare multifacetorială, concentrată pe reducerea riscurilor în activitățile cu potențial ridicat de accidentare, menținerea sănătății osoase și implementarea măsurilor de siguranță, în special pentru persoanele vârstnice predispuse la căderi.

Măsuri de siguranță în activitățile cu risc ridicat: Activitățile cu risc ridicat, precum sporturile de contact sau cele care implică viteze mari, necesită măsuri de siguranță specifice pentru prevenirea fracturilor de femur. Utilizarea echipamentului de protecție adecvat este esențială: căști, protecții pentru coapse și genunchi în sporturile de contact, centuri de siguranță în vehicule. Antrenamentul corespunzător și respectarea regulilor de siguranță în practicarea sporturilor sunt cruciale. În mediul profesional, implementarea și respectarea strictă a protocoalelor de siguranță în muncă, în special în industriile cu risc ridicat de accidente, pot reduce semnificativ incidența fracturilor severe.

Menținerea sănătății osoase: Menținerea unei bune sănătăți osoase este fundamentală în prevenirea fracturilor de femur. O dietă echilibrată, bogată în calciu și vitamina D, este esențială pentru formarea și menținerea densității osoase. Consumul adecvat de proteine contribuie la menținerea masei musculare, importantă pentru susținerea oaselor. Exercițiile fizice regulate, în special cele cu impact și de rezistență, stimulează formarea osoasă. Evitarea fumatului și limitarea consumului de alcool sunt de asemenea importante, deoarece acestea pot afecta negativ sănătatea osoasă. Pentru persoanele cu risc crescut de osteoporoză, screeningul periodic și, dacă este necesar, tratamentul medicamentos pot preveni fragilizarea osoasă.

Prevenirea căderilor la vârstnici: Prevenirea căderilor la persoanele în vârstă este crucială în reducerea riscului de fracturi de femur. Aceasta implică o abordare multidimensională. Evaluarea și modificarea mediului casnic sunt esențiale: îndepărtarea obstacolelor, instalarea de bare de sprijin în baie și pe scări, asigurarea unei iluminări adecvate. Programele de exerciții fizice adaptate vârstei, concentrându-se pe îmbunătățirea echilibrului, coordonării și forței musculare, pot reduce semnificativ riscul de cădere. Revizuirea regulată a medicației este importantă pentru a identifica și ajusta medicamentele care pot afecta echilibrul sau vigilența. Utilizarea dispozitivelor de asistență la mers, precum bastoane sau cadre, poate oferi stabilitate suplimentară. Controalele oftalmologice regulate și corectarea problemelor de vedere contribuie, de asemenea, la prevenirea căderilor.