Fractura incheieturii de la mana: tipuri, cauze, semne si tratament

Cele mai frecvente fracturi implică radiusul distal. Simptomele includ durere intensă, umflătură, sensibilitate și dificultăți în mișcarea mâinii. Diagnosticul se bazează pe examinarea clinică și investigații imagistice, iar tratamentul variază în funcție de severitatea și tipul fracturii, putând include imobilizare cu atelă sau ghips, reducere închisă sau intervenție chirurgicală. Recuperarea necesită adesea fizioterapie și poate dura câteva luni până la redobândirea completă a funcției mâinii.

Tipuri de fracturi ale încheieturii mâinii

Fracturile încheieturii mâinii pot varia semnificativ în funcție de localizare, severitate și mecanismul de producere. Înțelegerea diferitelor tipuri de fracturi este esențială pentru stabilirea unui plan de tratament adecvat și pentru anticiparea procesului de recuperare.

Fractura de radius distal: Această fractură afectează extremitatea distală a radiusului, osul antebrațului situat pe partea degetului mare. Reprezintă cel mai frecvent tip de fractură a încheieturii mâinii. Fractura de radius distal poate fi intra-articulară (afectează suprafața articulară) sau extra-articulară (nu implică articulația). Severitatea variază de la fisuri fine până la fracturi cominutive complexe.

Fractura Colles: Numită după chirurgul irlandez Abraham Colles, această fractură este caracterizată prin deplasarea posterioară a fragmentului distal al radiusului. Apare de obicei în urma unei căderi pe mâna întinsă, cu încheietura în extensie. Fractura Colles este frecventă la persoanele în vârstă cu osteoporoză și poate fi asociată cu o fractură a procesului stiloid ulnar.

Fractura Smith: Cunoscută și ca fractura Colles inversată, fractura Smith implică o deplasare anterioară a fragmentului distal al radiusului. Acest tip de fractură rezultă adesea dintr-o cădere pe dosul mâinii sau dintr-un impact direct asupra părții posterioare a încheieturii. Fractura Smith este mai puțin frecventă decât fractura Colles, dar poate fi mai instabilă și poate necesita intervenție chirurgicală mai frecvent.

Fractura intra-articulară: Acest tip de fractură se extinde în interiorul articulației încheieturii mâinii, afectând suprafețele articulare. Fracturile intra-articulare sunt considerate mai grave deoarece pot duce la dezvoltarea artrozei posttraumatice dacă nu sunt tratate corespunzător. Necesită o aliniere anatomică precisă pentru a preveni complicațiile pe termen lung și pentru a menține mobilitatea articulației.

Fractura extra-articulară: Fracturile extra-articulare nu implică suprafața articulară a încheieturii mâinii. Deși pot fi mai puțin complexe decât fracturile intra-articulare, acestea pot totuși afecta semnificativ funcția mâinii dacă nu sunt tratate adecvat. Tratamentul poate varia de la imobilizare cu atelă sau ghips până la intervenție chirurgicală, în funcție de gradul de deplasare și stabilitatea fracturii.

Fractura deschisă: O fractură deschisă, sau compusă, apare atunci când fragmentul osos rupe pielea, creând o rană deschisă. Acest tip de fractură reprezintă o urgență medicală datorită riscului crescut de infecție. Tratamentul implică curățarea chirurgicală a plăgii, administrarea de antibiotice și stabilizarea fracturii, de obicei prin intervenție chirurgicală.

Fractura cominutivă: În cazul unei fracturi cominutive, osul se sparge în trei sau mai multe fragmente. Aceste fracturi sunt adesea rezultatul unui traumatism de mare energie și pot fi dificil de tratat. Reconstrucția chirurgicală este frecvent necesară pentru a restabili anatomia încheieturii și pentru a asigura o funcție optimă a mâinii.

Cauze și factori de risc

Fracturile încheieturii mâinii pot fi cauzate de diverse evenimente traumatice și sunt influențate de factori care cresc susceptibilitatea oaselor la leziuni. Înțelegerea cauzelor și a factorilor de risc este esențială pentru prevenire și pentru gestionarea adecvată a acestor leziuni.

Căderi pe mâna întinsă: Cea mai frecventă cauză a fracturilor încheieturii mâinii este reprezentată de căderile pe mâna întinsă. Atunci când o persoană cade, reflexul natural este de a întinde mâinile pentru a se proteja. Acest mecanism de protecție poate duce la o forță excesivă aplicată asupra oaselor încheieturii, provocând fracturi. Căderile pot avea loc în diverse situații, cum ar fi alunecări pe suprafețe umede, accidente în timpul activităților zilnice sau în urma unor dezechilibre.

Leziuni sportive: Activitățile sportive, în special cele care implică un risc crescut de căderi sau impact direct asupra mâinilor, pot duce la fracturi ale încheieturii. Sporturile precum skateboardingul, snowboardingul, patinajul sau gimnastica prezintă un risc mai mare. De asemenea, sporturile de contact, cum ar fi boxul sau artele marțiale, pot cauza fracturi prin lovituri directe asupra încheieturii.

Accidente rutiere: Coliziunile auto pot provoca fracturi ale încheieturii mâinii în mai multe moduri. În timpul impactului, pasagerii pot fi aruncați înainte, ducând la o coliziune a mâinilor cu bordul sau volanul. De asemenea, în cazul motocicliștilor sau bicicliștilor, căderile în urma accidentelor pot duce la fracturi ale încheieturii atunci când încearcă să se protejeze în timpul impactului cu solul.

Osteoporoza: Osteoporoza reprezintă un factor de risc semnificativ pentru fracturile încheieturii mâinii, în special la persoanele în vârstă. Această afecțiune se caracterizează prin scăderea densității osoase și deteriorarea microarhitecturii țesutului osos, făcând oasele mai fragile și predispuse la fracturi. În cazul osteoporozei, chiar și un traumatism minor, cum ar fi o cădere de la înălțimea propriului corp, poate duce la o fractură a încheieturii mâinii. Prevenția și tratamentul osteoporozei sunt esențiale pentru reducerea riscului de fracturi, incluzând măsuri precum suplimentarea cu calciu și vitamina D, exerciții fizice regulate și, în unele cazuri, terapie medicamentoasă specifică.

Factori legați de vârstă: Odată cu înaintarea în vârstă, riscul de fracturi ale încheieturii mâinii crește semnificativ. Acest lucru se datorează mai multor factori, precum scăderea densității osoase, reducerea forței musculare și a echilibrului, precum și creșterea riscului de căderi. De asemenea, modificările hormonale asociate vârstei, în special la femei după menopauză, contribuie la slăbirea oaselor. Reflexele mai lente și capacitatea redusă de a amortiza căderile cresc vulnerabilitatea persoanelor vârstnice la acest tip de leziuni. Strategiile de prevenție specifice vârstei, cum ar fi programele de exerciții pentru îmbunătățirea echilibrului și forței, sunt cruciale pentru reducerea riscului de fracturi.

Semne și simptome

Fracturile încheieturii mâinii se manifestă prin diverse semne și simptome care apar imediat după traumatism. Recunoașterea acestor indicii este crucială pentru diagnosticarea promptă și inițierea tratamentului adecvat, contribuind la o recuperare optimă și prevenirea complicațiilor pe termen lung.

Durere și sensibilitate: Durerea intensă reprezintă simptomul predominant al unei fracturi a încheieturii mâinii. Aceasta apare imediat după traumatism și este localizată în zona încheieturii, putând iradia către degete sau antebraț. Intensitatea durerii variază în funcție de severitatea fracturii, dar de obicei este suficient de puternică pentru a limita semnificativ mișcările mâinii și încheieturii. Sensibilitatea la atingere este, de asemenea, prezentă, pacienții raportând durere acută la palparea zonei afectate. Aceste simptome persistă și se pot agrava la încercarea de a mișca încheietura sau de a ridica obiecte.

Umflătură și vânătăi: Umflătura apare rapid după producerea fracturii, fiind cauzată de acumularea de lichid și sânge în țesuturile din jurul osului fracturat. Aceasta poate fi localizată în zona încheieturii sau se poate extinde către degete și antebraț. Vânătăile (echimozele) apar de obicei în decurs de câteva ore după traumatism, ca rezultat al ruperii vaselor de sânge mici din zona afectată. Culoarea vânătăilor poate varia de la roșu-violet în primele zile, la galben-verzui pe măsură ce se vindecă. Severitatea umflăturii și a vânătăilor poate oferi indicii despre gravitatea fracturii.

Deformare vizibilă: În cazul fracturilor severe sau deplasate, poate apărea o deformare vizibilă a încheieturii mâinii. Aceasta se poate manifesta prin modificarea conturului normal al încheieturii, apariția unor proeminențe osoase anormale sau o poziție neobișnuită a mâinii în raport cu antebrațul. Deformarea poate fi subtilă în unele cazuri, necesitând o examinare atentă, sau evidentă în cazul fracturilor cu deplasare semnificativă. Prezența unei deformări vizibile indică adesea necesitatea unei intervenții medicale urgente pentru realinierea oaselor fracturate.

Mobilitate limitată: Fractura încheieturii mâinii duce la o limitare semnificativă a mobilității. Pacienții experimentează dificultăți în efectuarea mișcărilor normale ale încheieturii, cum ar fi flexia, extensia, abducția sau adducția. Încercările de a mișca încheietura sau degetele pot provoca durere intensă, determinând pacientul să evite orice mișcare. În unele cazuri, poate exista o blocare completă a mișcării din cauza deplasării fragmentelor osoase sau a edemului sever. Gradul de limitare a mobilității poate varia în funcție de severitatea și localizarea exactă a fracturii.

Amorțeală sau furnicături: În unele cazuri de fractură a încheieturii mâinii, pacienții pot experimenta senzații de amorțeală sau furnicături în mână și degete. Aceste simptome apar de obicei ca rezultat al compresiei sau iritației nervilor din zona încheieturii, cauzate de edem, hematom sau deplasarea fragmentelor osoase. Nervul median, care trece prin tunelul carpian, este deosebit de vulnerabil în cazul fracturilor de radius distal. Persistența sau agravarea acestor simptome poate indica o complicație neurologică și necesită evaluare medicală urgentă pentru a preveni leziuni nervoase permanente.

Diagnostic

Diagnosticarea precisă a unei fracturi a încheieturii mâinii este esențială pentru stabilirea unui plan de tratament adecvat și pentru asigurarea unei recuperări optime. Procesul de diagnostic implică o combinație de examinare clinică și investigații imagistice, fiecare având un rol specific în evaluarea naturii și severității leziunii.

Examinare fizică: Examinarea fizică reprezintă primul pas crucial în diagnosticarea unei fracturi a încheieturii mâinii. Medicul va evalua vizual zona afectată, căutând semne de umflătură, vânătăi sau deformare. Palparea atentă a încheieturii și a oaselor adiacente permite identificarea punctelor de sensibilitate maximă și a posibilelor deplasări osoase. Medicul va testa, de asemenea, amplitudinea mișcărilor încheieturii și funcția neurologică a mâinii, verificând sensibilitatea, circulația și mișcarea degetelor. Această examinare oferă informații valoroase despre localizarea și severitatea posibilei fracturi, ghidând necesitatea și tipul investigațiilor imagistice ulterioare.

Radiografii: Radiografiile reprezintă metoda imagistică standard pentru diagnosticarea fracturilor încheieturii mâinii. Acestea oferă imagini clare ale structurii osoase, permițând identificarea liniilor de fractură, a deplasărilor fragmentelor osoase și a eventualelor leziuni articulare. În mod tipic, se efectuează radiografii din multiple unghiuri (frontal, lateral și uneori oblic) pentru a obține o imagine completă a leziunii. Radiografiile ajută la clasificarea tipului de fractură, ceea ce este esențial pentru planificarea tratamentului. De asemenea, acestea pot evidenția prezența unor corpuri străine sau a fracturilor asociate ale oaselor carpiene, care ar putea fi trecute cu vederea la examinarea clinică.

Tomografie computerizată: Tomografia computerizată (CT) oferă imagini detaliate tridimensionale ale structurilor osoase ale încheieturii mâinii. Această tehnică este deosebit de utilă în cazul fracturilor complexe sau intra-articulare, unde radiografiile standard pot fi insuficiente pentru a evalua complet extinderea leziunii. CT-ul permite vizualizarea precisă a fragmentelor osoase, a gradului de deplasare și a implicării suprafețelor articulare. Aceste informații sunt cruciale pentru planificarea intervențiilor chirurgicale, în special în cazurile care necesită reducere deschisă și fixare internă. De asemenea, CT-ul poate evidenția leziuni subtile ale oaselor carpiene care ar putea fi trecute cu vederea la radiografiile standard.

Imagistică prin rezonanță magnetică: Imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) este o tehnică avansată care oferă imagini detaliate ale țesuturilor moi din jurul încheieturii mâinii. Deși nu este de obicei necesară pentru diagnosticarea fracturilor simple, IRM-ul este extrem de valoros în evaluarea leziunilor asociate ale ligamentelor, tendoanelor și cartilajului articular. Această investigație este deosebit de utilă în cazurile în care se suspectează leziuni complexe ale țesuturilor moi sau când simptomele persistă în ciuda tratamentului inițial. IRM-ul poate detecta, de asemenea, edemul osos și microfracturile care nu sunt vizibile pe radiografiile standard, oferind o imagine completă a extinderii leziunii și ghidând deciziile terapeutice.

Opțiuni de tratament

Tratamentul fracturilor încheieturii mâinii variază în funcție de tipul și severitatea leziunii, vârsta pacientului și starea generală de sănătate. Abordarea terapeutică poate include metode conservative, cum ar fi imobilizarea și terapia fizică, sau intervenții chirurgicale în cazurile mai complexe. Scopul principal este restabilirea funcției și prevenirea complicațiilor pe termen lung.

Tratamente non-chirurgicale

Imobilizare și aplicare de ghips: Imobilizarea cu atelă sau ghips reprezintă adesea primul pas în tratamentul fracturilor încheieturii mâinii, în special pentru cele nedeplasate sau stabile. Această metodă menține oasele în poziția corectă pe parcursul procesului de vindecare. Inițial, se poate aplica o atelă pentru a permite umflăturii să se reducă, urmată de un ghips complet după câteva zile. Durata imobilizării variază de obicei între 4 și 8 săptămâni, în funcție de severitatea fracturii și de rata de vindecare individuală. Este esențială monitorizarea atentă pentru a preveni complicațiile precum sindromul de compartiment sau deplasarea secundară a fragmentelor osoase.

Managementul durerii: Controlul eficient al durerii este crucial în tratamentul fracturilor încheieturii mâinii, facilitând recuperarea și îmbunătățind calitatea vieții pacientului. Strategiile de management al durerii includ administrarea de analgezice, de la medicamente antiinflamatoare nesteroidiene până la opioide în cazuri severe. Aplicarea locală de gheață în primele zile poate ajuta la reducerea inflamației și a durerii. Poziționarea mâinii deasupra nivelului inimii și exercițiile ușoare ale degetelor, atunci când sunt permise, pot contribui la reducerea edemului și a disconfortului. Ajustarea dozelor de medicamente se face în funcție de intensitatea durerii și de evoluția vindecării.

Reducere închisă: Reducerea închisă este o procedură prin care fragmentele osoase sunt realiniate fără a efectua o incizie chirurgicală. Această tehnică este utilizată frecvent în cazul fracturilor deplasate, dar care pot fi corectate manual. Procedura se realizează de obicei sub anestezie locală sau regională. Medicul manipulează încheietura pentru a repoziționa fragmentele osoase, ghidându-se după imagini radiologice în timp real. După reducere, se aplică o imobilizare rigidă pentru a menține poziția corectă a oaselor. Succesul reducerii închise depinde de stabilitatea fracturii și de capacitatea de a menține alinierea corectă pe parcursul vindecării.

Terapie fizică: Terapia fizică joacă un rol esențial în recuperarea după o fractură a încheieturii mâinii, începând de obicei după îndepărtarea imobilizării. Obiectivele principale includ restabilirea mobilității, creșterea forței musculare și îmbunătățirea funcționalității mâinii. Programul de recuperare este personalizat în funcție de tipul fracturii și de progresul individual al pacientului. Exercițiile pot include mișcări pasive și active ale încheieturii, stretching, exerciții de întărire musculară și activități funcționale. Terapia manuală și tehnicile de mobilizare a țesuturilor moi pot fi utilizate pentru a reduce rigiditatea și a îmbunătăți circulația. Este crucial ca pacienții să urmeze cu strictețe programul de exerciții recomandat pentru a optimiza rezultatele recuperării.

Tratamente chirurgicale

Reducere deschisă: Această procedură implică o intervenție chirurgicală pentru a expune direct fragmentele osoase fracturate. Este indicată în cazul fracturilor complexe, instabile sau deplasate semnificativ, care nu pot fi tratate prin metode conservative. Chirurgul face o incizie pentru a vizualiza zona fracturii, îndepărtează eventualele fragmente osoase mici sau țesut interpus și realiniază cu precizie oasele. Această tehnică permite o corectare anatomică precisă, esențială pentru restabilirea funcției normale a încheieturii mâinii. După reducere, fragmentele sunt fixate temporar în poziție corectă în vederea fixării interne sau externe.

Fixare internă: Această tehnică chirurgicală implică utilizarea de dispozitive metalice pentru a stabiliza fragmentele osoase în poziția corectă. Plăcile și șuruburile sunt cele mai frecvent utilizate în fracturile încheieturii mâinii. Placa este fixată pe suprafața osului cu șuruburi, oferind o stabilitate excelentă și permițând o mobilizare precoce. În unele cazuri, se pot folosi doar șuruburi sau broșe Kirschner. Fixarea internă este preferată în fracturile intra-articulare complexe sau în cele cu deplasare semnificativă. Această metodă permite o reconstrucție anatomică precisă, esențială pentru prevenirea artrozei post-traumatice și pentru recuperarea funcției optime a încheieturii.

Fixare externă: Această metodă implică utilizarea unui dispozitiv extern pentru a stabiliza fragmentele osoase. Constă în plasarea de broșe sau șuruburi în os, care sunt conectate la o structură rigidă externă. Fixarea externă este utilă în fracturile deschise, în cele cu leziuni extensive ale țesuturilor moi sau ca măsură temporară în fracturile complexe. Avantajele includ minimizarea traumei suplimentare a țesuturilor moi și posibilitatea ajustării poziției fragmentelor osoase post-operator. Dezavantajele pot include disconfortul pacientului, riscul de infecție la nivelul broșelor și necesitatea unei îngrijiri atente a dispozitivului. Fixatorul extern este de obicei îndepărtat după 6-8 săptămâni, când fractura prezintă semne de consolidare.

Recuperare și reabilitare

Procesul de recuperare și reabilitare după o fractură a încheieturii mâinii este esențial pentru restabilirea funcției și prevenirea complicațiilor pe termen lung. Acesta implică o abordare graduală, adaptată nevoilor individuale ale pacientului, și poate dura de la câteva săptămâni la mai multe luni, în funcție de severitatea leziunii și de metoda de tratament aleasă.

Revenirea treptată la activități: Reluarea activităților zilnice după o fractură a încheieturii mâinii trebuie să fie graduală și atent monitorizată. Inițial, pacienții sunt încurajați să efectueze mișcări ușoare ale degetelor pentru a preveni rigiditatea. Pe măsură ce vindecarea progresează, se introduc exerciții de mobilitate și întărire a încheieturii. Activitățile cotidiene sunt reluate treptat, începând cu sarcini ușoare și progresând către cele mai solicitante. Este crucial să se respecte limitele de mișcare și greutate recomandate de medic pentru a evita complicațiile. Revenirea la activități sportive sau la munca fizică intensă necesită adesea o perioadă mai lungă de recuperare și poate necesita aprobarea specifică a medicului.

Rezultate pe termen lung: Majoritatea pacienților cu fracturi ale încheieturii mâinii experimentează o recuperare bună, cu restabilirea semnificativă a funcției. Totuși, rezultatele pe termen lung pot varia în funcție de severitatea inițială a fracturii, calitatea tratamentului și aderența la programul de recuperare. Unii pacienți pot prezenta o ușoară limitare a mobilității sau forței încheieturii comparativ cu starea pre-leziune. În cazurile tratate adecvat, riscul de artroză post-traumatică este redus, deși nu eliminat complet. Factorii care influențează rezultatele pe termen lung includ vârsta pacientului, prezența osteoporozei, complexitatea fracturii și calitatea reducerii anatomice obținute. Monitorizarea periodică și continuarea exercițiilor de întreținere pot contribui la optimizarea rezultatelor funcționale pe termen lung.

Potențiale complicații: Deși majoritatea fracturilor încheieturii mâinii se vindecă fără probleme, pot apărea diverse complicații. Acestea includ: sindromul de tunel carpian, cauzat de compresia nervului median; rigiditatea articulară, în special dacă mobilizarea este întârziată; consolidarea întârziată sau absența consolidării, mai frecvente la pacienții vârstnici sau cu afecțiuni metabolice; artroză post-traumatică, în special în fracturile intra-articulare; și, rar, sindromul de durere regională complexă. Infecțiile pot complica fracturile deschise sau intervențiile chirurgicale. Deplasarea secundară a fragmentelor osoase poate necesita reintervenție. Monitorizarea atentă, aderența la tratament și reabilitarea adecvată sunt esențiale pentru minimizarea riscului acestor complicații și pentru asigurarea unui rezultat funcțional optim.

Strategii de prevenție

Prevenirea fracturilor încheieturii mâinii implică o abordare multifațetată, concentrată pe întărirea oaselor, reducerea riscului de căderi și protejarea încheieturilor în timpul activităților sportive. Aceste strategii sunt esențiale pentru menținerea sănătății și funcționalității încheieturilor mâinii pe termen lung.

Întărirea oaselor: Menținerea unei densități osoase optime este crucială pentru prevenirea fracturilor încheieturii mâinii. Acest obiectiv poate fi atins printr-o combinație de măsuri dietetice și de stil de viață. O alimentație bogată în calciu și vitamina D este esențială pentru sănătatea osoasă. Sursele excelente de calciu includ produsele lactate, legumele cu frunze verzi și peștele cu oase comestibile. Expunerea moderată la soare și consumul de alimente fortificate sau suplimente pot asigura necesarul de vitamina D. Exercițiile fizice cu impact și cele de rezistență stimulează formarea osoasă. Activități precum mersul, alergarea ușoară sau ridicarea de greutăți moderate sunt benefice pentru întărirea oaselor încheieturii mâinii și a întregului schelet.

Tehnici de prevenire a căderilor: Reducerea riscului de căderi este esențială în prevenirea fracturilor încheieturii mâinii, în special la persoanele în vârstă. Aceste tehnici includ modificări ale mediului de locuit și îmbunătățirea echilibrului și a forței musculare. În casă, este important să se elimine obstacolele, să se fixeze covorașele antiderapante, să se instaleze mânere de sprijin în baie și să se asigure o iluminare adecvată. Exercițiile de echilibru, precum tai chi sau yoga, pot îmbunătăți stabilitatea și coordonarea. Programele de antrenament pentru forță musculară ajută la menținerea mobilității și a independenței. Verificarea regulată a vederii și ajustarea medicației care poate afecta echilibrul sunt, de asemenea, măsuri importante în prevenirea căderilor.

Echipament de protecție pentru sport: Utilizarea echipamentului de protecție adecvat în timpul activităților sportive poate reduce semnificativ riscul de fracturi ale încheieturii mâinii. Pentru sporturile cu risc ridicat, cum ar fi patinajul, skateboardingul sau snowboardingul, sunt esențiale protecțiile pentru încheieturi. Acestea sunt concepute pentru a absorbi șocul în cazul unei căderi și pentru a preveni hiperextensia încheieturii. În sporturile de contact, mănușile sau bandajele de protecție pot oferi un suport suplimentar. Este important ca echipamentul să fie potrivit corect și să fie purtat consecvent în timpul activităților sportive. Educația privind tehnicile corecte de cădere și aterizare în sporturile respective poate, de asemenea, contribui la prevenirea leziunilor încheieturii mâinii.