Luxatie glezna: ingrijire de urgenta, tratament si complicatii

Recuperarea completă poate dura între 6 și 12 săptămâni, în funcție de severitatea leziunii și de prezența complicațiilor asociate. Tratamentul corect și recuperarea adecvată sunt esențiale pentru redobândirea mobilității și prevenirea problemelor cronice.

Tipurile de luxație a gleznei

Luxația gleznei poate apărea în mai multe forme, fiecare tip având caracteristici și abordări terapeutice specifice. Direcția deplasării oaselor și gradul de afectare a țesuturilor determină clasificarea și severitatea luxației.

Luxația ligamentară pură: Această formă de luxație implică doar afectarea ligamentelor, fără prezența fracturilor osoase. Ligamentele gleznei sunt rupte sau întinse sever, permițând deplasarea anormală a oaselor. Deși mai puțin frecventă, această formă necesită atenție medicală imediată pentru prevenirea instabilității cronice a gleznei.

Luxația cu fractură: Reprezintă forma cea mai frecventă de luxație a gleznei, în care deplasarea oaselor este însoțită de una sau mai multe fracturi. Această formă complexă necesită adesea intervenție chirurgicală pentru stabilizarea fracturilor și refacerea anatomiei normale a gleznei.

Luxația posteromedială: În acest tip de luxație, talusul se deplasează posterior și medial față de tibie. Această formă apare frecvent în urma unui traumatism cu rotație internă și flexie plantară forțată a piciorului. Ligamentele laterale sunt cele mai afectate în acest tip de luxație.

Luxația anterioară: Această formă implică deplasarea talusului în față față de tibie. Apare mai rar și este cauzată de obicei de un traumatism cu hiperextensie. Poate afecta sever structurile vasculare și nervoase din regiunea anterioară a gleznei.

Luxația laterală: În acest caz, talusul se deplasează lateral față de poziția sa normală. Este frecvent asociată cu fracturi ale maleolei laterale și poate cauza leziuni importante ale ligamentelor mediale ale gleznei.

Luxația superioară: Reprezintă o formă rară și severă, în care talusul este forțat superior între tibie și fibulă. Această formă necesită aproape întotdeauna intervenție chirurgicală pentru restabilirea anatomiei normale a articulației.

Îngrijirea de urgență și tratamentul inițial

Abordarea imediată și corectă a luxației de gleznă este crucială pentru rezultatul final al tratamentului. Primele măsuri luate pot influența semnificativ procesul de recuperare și prevenirea complicațiilor.

Evaluarea inițială: Examinarea clinică include verificarea stării neurovasculare a piciorului, evaluarea aspectului și poziției gleznei, precum și identificarea eventualelor leziuni asociate. Medicul va evalua pulsul, sensibilitatea și temperatura extremității afectate.

Managementul durerii: Controlul durerii reprezintă o prioritate în faza inițială. Medicamentele antiinflamatoare și analgezice sunt administrate pentru reducerea disconfortului și a inflamației. În cazurile severe, poate fi necesară sedarea pentru realizarea reducerii luxației.

Tehnici de reducere: Procedura de reducere a luxației trebuie efectuată cât mai curând posibil pentru a preveni complicațiile. Aceasta implică manevre specifice pentru readucerea oaselor în poziția lor anatomică normală, realizate sub anestezie sau sedare.

Îngrijirea post-reducere: După reducerea luxației, glezna este imobilizată pentru a menține poziția corectă a oaselor. Se aplică gheață și se recomandă menținerea membrului afectat în poziție elevată pentru reducerea edemului și a durerii.

Metode de imobilizare: Imobilizarea gleznei după luxație reprezintă o etapă critică în procesul de vindecare. Aceasta poate fi realizată prin aplicarea unui aparat gipsat circular sau a unei atele posterioare, în funcție de severitatea leziunii și de prezența edemului. În cazurile în care există umflături semnificative, se poate opta inițial pentru o atelă posterioară, urmând ca după reducerea edemului să se aplice un aparat gipsat circular pentru o stabilizare mai bună.

Opțiuni de tratament

Tratamentul luxației de gleznă necesită o abordare individualizată, bazată pe severitatea leziunii, starea generală a pacientului și prezența complicațiilor asociate. Strategia terapeutică poate include atât măsuri conservative, cât și intervenții chirurgicale.

Tratament conservator

Abordarea conservatoare este recomandată în cazurile de luxație simplă, fără fracturi asociate sau cu deplasări minime. Aceasta include repaus la pat cu membrul afectat în poziție elevată, aplicarea de comprese reci pentru reducerea edemului și a durerii, precum și imobilizarea gleznei într-o poziție anatomică corectă pentru perioada necesară vindecării ligamentelor.

Medicație pentru durere

Controlul durerii reprezintă o componentă esențială în managementul luxației de gleznă. Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene sunt utilizate pentru reducerea durerii și a inflamației, în timp ce analgezicele opioide pot fi necesare în cazurile severe. Dozele și durata tratamentului sunt ajustate în funcție de intensitatea durerii și de răspunsul individual al pacientului.

Terapie fizică

Recuperarea funcțională prin fizioterapie începe după perioada inițială de imobilizare, când durerea și edemul s-au redus semnificativ. Programul de recuperare include exerciții specifice pentru îmbunătățirea mobilității articulare, întărirea musculaturii și restabilirea echilibrului. Tehnicile de fizioterapie sunt adaptate progresiv, în funcție de evoluția pacientului și de toleranța la efort.

Intervenții chirurgicale

Fixare internă: Această procedură chirurgicală este necesară în cazurile de luxație asociată cu fracturi. Tehnica implică utilizarea de plăci metalice, șuruburi sau tije pentru stabilizarea fragmentelor osoase în poziția lor anatomică corectă. Fixarea internă permite vindecarea optimă a osului și reduce riscul de artroză post-traumatică.

Repararea ligamentelor: Reconstrucția ligamentară este esențială în cazurile de instabilitate severă sau când ligamentele sunt complet rupte. Procedura implică suturarea ligamentelor rupte sau utilizarea de grefe pentru înlocuirea țesutului ligamentar deteriorat. Tehnica chirurgicală este adaptată în funcție de tipul și localizarea leziunii ligamentare.

Fixare externă: Această metodă este utilizată în cazurile complexe de luxație-fractură sau când țesuturile moi sunt sever afectate. Sistemul de fixare externă constă în tije metalice fixate în os și conectate la un cadru extern, permițând stabilizarea temporară a gleznei până la vindecarea țesuturilor moi și planificarea tratamentului definitiv.

Procesul de recuperare

Recuperarea după o luxație de gleznă este un proces complex care necesită răbdare și dedicare din partea pacientului. Obiectivul principal este restabilirea funcției normale a gleznei și prevenirea complicațiilor pe termen lung.

Progresia încărcării: Reluarea treptată a sprijinului pe membrul afectat trebuie realizată cu prudență, respectând protocoalele specifice de recuperare. În primele săptămâni după traumatism, pacientul utilizează cârje sau un cadru pentru deplasare, evitând încărcarea gleznei afectate. Trecerea la încărcarea parțială și apoi totală se face gradual, sub supravegherea atentă a medicului specialist.

Exerciții pentru amplitudine de mișcare: Programul de exerciții pentru îmbunătățirea mobilității gleznei începe după perioada de imobilizare și include mișcări active și pasive ale articulației. Exercițiile sunt efectuate inițial fără încărcare, progresând treptat în intensitate și complexitate pe măsură ce durerea și edemul se reduc. Acestea sunt esențiale pentru prevenirea rigidității articulare și restabilirea funcționalității normale.

Program de întărire: Recuperarea forței musculare reprezintă o componentă critică în reabilitarea gleznei luxate. Exercițiile de întărire vizează atât musculatura intrinsecă a piciorului, cât și grupele musculare ale gambei. Programul începe cu exerciții izometrice simple și progresează către exerciții mai complexe cu rezistență, adaptate în funcție de toleranța pacientului și de stadiul recuperării.

Reluarea activităților: Revenirea la activitățile zilnice după o luxație de gleznă urmează un protocol strict, adaptat individual. În primele 6-8 săptămâni, activitățile sunt limitate la exercițiile de recuperare prescrise. Activitățile ușoare pot fi reluate după 2-3 luni, în timp ce sporturile de impact și activitățile solicitante necesită 4-6 luni de recuperare. Revenirea la activitatea sportivă de performanță este permisă doar după ce glezna și-a recăpătat forța, mobilitatea și stabilitatea completă.

Complicații potențiale

Luxația gleznei poate genera diverse complicații pe termen scurt și lung, care pot afecta semnificativ calitatea vieții pacientului. Identificarea și tratarea promptă a acestor complicații sunt esențiale pentru prevenirea sechelelor permanente.

Leziuni tegumentare: Presiunea exercitată de oasele deplasate asupra pielii în momentul luxației poate cauza deteriorarea tegumentului. Edemul sever și imobilizarea prelungită pot duce la apariția unor zone de necroză sau ulcerații. Îngrijirea atentă a pielii și monitorizarea zonelor de presiune sunt esențiale pentru prevenirea acestor complicații.

Rigiditatea articulară: Imobilizarea prelungită după o luxație poate determina apariția rigidității articulare. Țesutul conjunctiv din jurul articulației se îngroașă și își pierde elasticitatea, limitând mișcările gleznei. Mobilizarea precoce și exercițiile de recuperare sunt esențiale pentru prevenirea acestei complicații care poate afecta permanent funcționalitatea gleznei.

Artrita post-traumatică: Deteriorarea cartilajului articular în momentul luxației poate accelera dezvoltarea artritei. Această complicație se manifestă prin durere cronică, rigiditate matinală și limitarea progresivă a mobilității gleznei. Modificările degenerative ale articulației pot continua să evolueze chiar și după vindecarea inițială a luxației.

Instabilitatea cronică: Vindecarea incompletă sau inadecvată a ligamentelor poate duce la instabilitate cronică a gleznei. Pacienții pot experimenta senzații frecvente de nesiguranță în mers, episoade repetate de cedare a gleznei și dificultăți în menținerea echilibrului. Această complicație poate necesita intervenție chirurgicală pentru restabilirea stabilității articulare.

Probleme neurovasculare: Luxația poate compromite vascularizația și inervația zonei afectate. Compresia sau lezarea nervilor și vaselor de sânge poate cauza tulburări de sensibilitate, modificări de temperatură și culoare ale piciorului, precum și dureri neuropate. Identificarea și tratarea promptă a acestor complicații sunt cruciale pentru prevenirea deficitelor permanente.