Luxatia umarului: tipuri, simptome si optiuni de tratament

Diagnosticul se stabilește prin examen clinic și radiologic, iar tratamentul implică reducerea luxației, urmată de imobilizare și recuperare. Deși majoritatea pacienților își revin complet, există riscul de instabilitate și luxații recurente, mai ales la persoanele tinere și active. Tratamentul prompt și corect, urmat de un program adecvat de recuperare, este esențial pentru restabilirea funcției normale a umărului și prevenirea complicațiilor pe termen lung.

Tipuri de luxații ale umărului

Luxațiile umărului pot fi clasificate în funcție de direcția în care capul humeral se deplasează în raport cu cavitatea glenoidă. Înțelegerea tipului specific de luxație este crucială pentru managementul corect și prevenirea complicațiilor.

Luxația anterioară: Aceasta este cea mai frecventă formă de luxație a umărului, reprezentând aproximativ 95% din cazuri. În acest tip de luxație, capul humeral se deplasează în față și în jos față de cavitatea glenoidă. De obicei, apare atunci când brațul este poziționat în abducție și rotație externă, cum ar fi în timpul unei căzături cu brațul întins. Pacienții prezintă o deformare vizibilă a umărului, cu o proeminență în partea anterioară și o depresiune posterioară.

Luxația posterioară: Acest tip de luxație este mai puțin frecvent, reprezentând doar 2-4% din cazurile de luxație a umărului. În această situație, capul humeral se deplasează în spate față de cavitatea glenoidă. Luxațiile posterioare pot fi cauzate de convulsii, electrocutare sau traumatisme directe asupra părții anterioare a umărului. Diagnosticul poate fi dificil, deoarece deformarea este mai subtilă decât în cazul luxațiilor anterioare. Pacienții prezintă adesea o limitare severă a rotației externe a brațului.

Luxația inferioară: Cunoscută și sub numele de luxatio erecta, această formă de luxație este cea mai rară, reprezentând mai puțin de 1% din cazuri. Apare atunci când brațul este forțat în hiperextensie deasupra capului. În acest caz, capul humeral se deplasează în jos față de cavitatea glenoidă. Pacienții prezintă o poziție caracteristică, cu brațul blocat în poziție ridicată. Acest tip de luxație are cel mai mare risc de leziuni asociate ale nervilor și vaselor de sânge.

Semne și simptome

Luxația umărului se manifestă prin diverse semne și simptome care pot varia în intensitate, dar care sunt de obicei suficient de severe pentru a necesita îngrijiri medicale imediate.

Durere și disconfort: Durerea intensă este simptomul predominant al luxației umărului. Aceasta apare brusc în momentul traumatismului și poate fi copleșitoare. Intensitatea durerii poate varia de la moderată la severă, în funcție de gradul de deplasare a articulației și de leziunile asociate ale țesuturilor moi. Durerea este exacerbată de orice încercare de mișcare a brațului și poate iradia către gât sau în jos pe braț.

Limitarea amplitudinii de mișcare: Pacienții cu luxație de umăr experimentează o limitare semnificativă a mișcărilor brațului. Încercarea de a ridica brațul, de a-l roti sau de a-l mișca în orice direcție provoacă durere intensă și este practic imposibilă. Această limitare este cauzată atât de poziția anormală a capului humeral în afara cavității glenoide, cât și de spasmul muscular protector care apare ca răspuns la traumatism.

Deformare vizibilă: În multe cazuri de luxație a umărului, în special în cele anterioare, se poate observa o deformare vizibilă a conturului normal al umărului. Acromionul poate părea mai proeminent, iar sub acesta se poate observa o depresiune unde ar trebui să fie capul humeral. În luxațiile anterioare, se poate palpa o proeminență anormală în partea anterioară a umărului sau în axilă, reprezentând capul humeral deplasat.

Umflare și vânătăi: Umflarea rapidă a regiunii umărului este comună în cazul luxațiilor. Aceasta este cauzată de acumularea de lichid și sânge în țesuturile moi din jurul articulației afectate. Vânătăile pot apărea în orele sau zilele următoare traumatismului, ca urmare a rupturii vaselor de sânge mici din jurul articulației. Extinderea și severitatea vânătăilor pot varia în funcție de gravitatea leziunii.

Amorțeală sau furnicături: În unele cazuri de luxație a umărului, pacienții pot experimenta amorțeală, furnicături sau slăbiciune în braț, antebraț sau mână. Aceste simptome pot indica o posibilă afectare a nervilor din regiunea umărului, în special a nervului axilar. Compresia sau întinderea temporară a nervilor din plexul brahial poate provoca aceste senzații anormale. Este important ca aceste simptome să fie evaluate prompt, deoarece pot indica o complicație neurologică care necesită atenție medicală imediată.

Primul ajutor

În cazul unei suspiciuni de luxație a umărului, acordarea primului ajutor corect este crucială pentru a minimiza durerea, a preveni leziunile suplimentare și a facilita tratamentul medical ulterior.

Tehnici de imobilizare: Imobilizarea imediată a umărului afectat este esențială pentru a reduce durerea și a preveni agravarea leziunii. Brațul trebuie menținut în poziția în care provoacă cel mai puțin disconfort, de obicei aproape de corp. Se poate utiliza o eșarfă improvizată din materiale disponibile, cum ar fi un tricou sau o bucată de pânză, pentru a susține greutatea brațului și a limita mișcările. Este important să nu se încerce repoziționarea umărului, deoarece aceasta poate provoca leziuni suplimentare și trebuie efectuată doar de către personal medical specializat. Aplicarea de gheață sau comprese reci pe zona afectată poate ajuta la reducerea inflamației și a durerii. Gheața trebuie aplicată pentru perioade de 15-20 de minute, cu pauze între aplicări, pentru a preveni leziunile cutanate cauzate de frig.

Managementul durerii: Controlul durerii este esențial în cazul luxației de umăr. Medicii pot prescrie analgezice orale, cum ar fi paracetamolul sau antiinflamatoarele nesteroidiene, pentru ameliorarea disconfortului. În cazuri severe, pot fi necesare analgezice mai puternice, administrate intravenos. Aplicarea locală de gheață la intervale regulate ajută la reducerea inflamației și a durerii. Imobilizarea umărului cu ajutorul unei eșarfe sau a unui bandaj special contribuie, de asemenea, la diminuarea durerii prin limitarea mișcărilor articulației afectate.

Solicitarea asistenței medicale: În cazul suspiciunii unei luxații de umăr, este imperativ să se solicite imediat asistență medicală de specialitate. Pacientul trebuie transportat la cea mai apropiată unitate de urgență, menținând umărul imobilizat. Este important să nu se încerce repoziționarea umărului acasă, deoarece acest lucru poate provoca leziuni suplimentare. La sosirea la spital, personalul medical va evalua rapid situația, va efectua investigațiile necesare și va iniția tratamentul adecvat pentru reducerea luxației și prevenirea complicațiilor.

Diagnosticul medical

Diagnosticul corect al luxației de umăr implică o evaluare clinică atentă și investigații imagistice. Medicii utilizează o combinație de tehnici pentru a confirma prezența luxației, a evalua severitatea acesteia și a identifica eventualele leziuni asociate ale țesuturilor moi sau osoase.

Examinarea fizică: Evaluarea clinică începe cu o anamneză detaliată, urmată de o examinare atentă a umărului afectat. Medicul va observa conturul anormal al umărului și va palpa zona pentru a identifica poziția capului humeral. Se evaluează amplitudinea mișcărilor, care este sever limitată în cazul luxațiilor. Testarea funcției neurovasculare este crucială pentru a detecta eventuale complicații. Medicul va verifica pulsul radial și sensibilitatea în zona inervată de nervul axilar. Examinarea comparativă cu umărul contralateral ajută la evidențierea anomaliilor.

Studii imagistice: Radiografia este investigația imagistică de primă linie în diagnosticul luxației de umăr. Se efectuează de obicei proiecții antero-posterioare și laterale pentru a confirma diagnosticul și a evalua poziția capului humeral în raport cu cavitatea glenoidă. Radiografiile pot evidenția și eventuale fracturi asociate, cum ar fi fractura de tubercul mare sau leziunile Hill-Sachs. În cazuri complexe sau atunci când se suspectează leziuni ale țesuturilor moi, se poate recomanda efectuarea unei tomografii computerizate sau a unei imagistici prin rezonanță magnetică pentru o evaluare mai detaliată a structurilor articulare și periarticulare.

Opțiuni de tratament

Tratamentul luxației de umăr are ca obiective principale reducerea luxației, ameliorarea durerii, prevenirea complicațiilor și restabilirea funcției normale a umărului. Abordarea terapeutică variază în funcție de tipul și severitatea luxației, precum și de caracteristicile individuale ale pacientului.

Tratamente non-chirurgicale

Tehnici de reducere închisă: Reducerea închisă reprezintă prima linie de tratament pentru majoritatea luxațiilor de umăr. Aceasta implică manipularea externă a umărului pentru a repoziționa capul humeral în cavitatea glenoidă, fără intervenție chirurgicală. Există mai multe tehnici de reducere, cum ar fi metoda Kocher, metoda Stimson sau tehnica de rotație externă. Alegerea metodei depinde de preferința medicului și de particularitățile cazului. Procedura se efectuează de obicei sub sedare sau anestezie locală pentru a reduce disconfortul pacientului și a facilita relaxarea musculară, ceea ce crește șansele de succes ale reducerii.

Îngrijirea post-reducere: După reducerea cu succes a luxației, îngrijirea imediată se concentrează pe imobilizarea umărului pentru a permite vindecarea țesuturilor lezate. Umărul este de obicei imobilizat într-o eșarfă sau un bandaj special pentru o perioadă de 1-3 săptămâni, în funcție de severitatea leziunii și vârsta pacientului. În această perioadă, se recomandă aplicarea de gheață la intervale regulate pentru a reduce inflamația și durerea. Pacienții primesc instrucțiuni despre cum să îngrijească umărul acasă, inclusiv exerciții ușoare de mișcare a mâinii și cotului pentru a preveni rigiditatea. Monitorizarea atentă și urmărirea regulată de către medic sunt esențiale în această fază.

Managementul durerii: Controlul eficient al durerii este crucial în recuperarea după o luxație de umăr. Medicii prescriu de obicei o combinație de analgezice orale, cum ar fi paracetamolul sau antiinflamatoarele nesteroidiene, pentru a ameliora disconfortul. În cazuri severe, pot fi necesare analgezice mai puternice pentru o perioadă scurtă de timp. Aplicarea locală de gheață la intervale regulate ajută la reducerea inflamației și a durerii. Terapiile fizice, cum ar fi stimularea electrică nervoasă transcutanată sau ultrasunetele, pot fi, de asemenea, utilizate pentru a gestiona durerea și a promova vindecarea țesuturilor. Este important ca pacienții să urmeze cu strictețe recomandările medicului privind dozajul și durata tratamentului analgezic.

Exerciții de reabilitare: Reabilitarea este o componentă esențială a tratamentului luxației de umăr, având ca scop restabilirea mobilității, forței și funcției normale a articulației. Programul de reabilitare începe de obicei după perioada inițială de imobilizare și progresează treptat. În primele faze, se efectuează exerciții ușoare de amplitudine de mișcare pasivă, urmate de exerciții active asistate. Pe măsură ce vindecarea progresează, se introduc exerciții de întărire a mușchilor rotatori și stabilizatori ai umărului. Tehnicile de propriocepție și exercițiile funcționale sunt incorporate pentru a îmbunătăți controlul neuromuscular și a preveni instabilitatea recurentă. Programul de reabilitare este personalizat în funcție de nevoile individuale ale pacientului și este supravegheat îndeaproape de un fizioterapeut specializat.

Intervenții chirurgicale

Indicații pentru intervenția chirurgicală: Intervenția chirurgicală pentru luxația de umăr este luată în considerare în anumite situații specifice. Principalele indicații includ: instabilitatea recurentă a umărului în ciuda tratamentului conservator, leziuni semnificative ale labrumului glenoidian (leziunea Bankart), defecte osoase mari ale capului humeral (leziunea Hill-Sachs) sau ale glenei, rupturi extinse ale coafei rotatorilor asociate luxației și luxații ireductibile prin metode închise. De asemenea, pacienții tineri și activi, în special sportivii, pot beneficia de intervenție chirurgicală precoce pentru a reduce riscul de instabilitate cronică și a permite o revenire mai rapidă la activitățile sportive.

Proceduri chirurgicale comune: Intervențiile chirurgicale pentru luxația de umăr vizează restabilirea stabilității articulare și repararea leziunilor asociate. Procedurile frecvent utilizate includ: repararea artroscopică Bankart, care implică reatașarea labrumului glenoidian desprins, procedura Latarjet, în care se transferă o porțiune a procesului coracoid pentru a augmenta marginea anterioară a glenei, și capsuloplastia, care implică strângerea capsulei articulare laxe. În cazuri severe, poate fi necesară o procedură de stabilizare deschisă. Alegerea tehnicii chirurgicale depinde de tipul și severitatea leziunilor, precum și de experiența chirurgului. Recuperarea postoperatorie implică de obicei o perioadă de imobilizare urmată de un program intensiv de fizioterapie pentru a restabili mobilitatea și forța umărului.

Complicații

Luxația de umăr poate duce la diverse complicații, variind de la probleme minore până la afecțiuni grave care necesită intervenție medicală imediată. Aceste complicații pot afecta structurile osoase, țesuturile moi, vasele de sânge și nervii din jurul articulației umărului, influențând semnificativ recuperarea și funcționalitatea pe termen lung a pacientului.

Luxații recurente: Instabilitatea cronică a umărului este o complicație frecventă după o luxație inițială, în special la pacienții tineri și activi. Riscul de reluxare poate ajunge până la 90% la persoanele sub 20 de ani după primul episod. Această predispoziție la luxații repetate se datorează laxității ligamentare, deteriorării capsulei articulare și posibilelor leziuni osoase asociate. Fiecare episod de luxație ulterior poate agrava leziunile existente și poate crește riscul de artroză precoce. Tratamentul luxațiilor recurente poate necesita intervenție chirurgicală pentru a restabili stabilitatea articulară.

Leziuni nervoase: Luxația umărului poate provoca leziuni ale structurilor nervoase din jurul articulației, cel mai frecvent afectat fiind nervul axilar. Acesta inervează mușchiul deltoid și furnizează sensibilitate pentru partea laterală a umărului. Simptomele includ slăbiciune la abducția brațului și amorțeală în zona afectată. Alte structuri nervoase care pot fi afectate sunt plexul brahial și nervul musculo-cutanat. Recuperarea funcției nervoase poate dura săptămâni sau luni, iar în cazuri severe, poate fi necesară explorarea chirurgicală și repararea nervului afectat.

Leziuni vasculare: Deși mai puțin frecvente, leziunile vasculare asociate luxației de umăr pot avea consecințe grave. Artera axilară și ramurile sale pot fi comprimate sau rupte în timpul luxației, în special în cazul luxațiilor inferioare sau al celor asociate cu fracturi. Simptomele includ puls slab sau absent la nivelul brațului afectat, paloare și răcire a extremității. Diagnosticul prompt și intervenția chirurgicală de urgență sunt esențiale pentru a preveni ischemii severe și potențiale amputații. Evaluarea circulației periferice trebuie efectuată atât înainte, cât și după reducerea luxației.

Leziuni Bankart: Leziunea Bankart reprezintă o desprindere a labrumului glenoidian inferior și a ligamentului glenohumeral inferior de pe marginea glenoidă anterioară. Această leziune este frecvent asociată cu luxațiile anterioare ale umărului și contribuie semnificativ la instabilitatea cronică a articulației. Leziunea Bankart poate fi de tip osos, când un fragment din marginea glenoidă este avulsionat împreună cu labrumul, sau de tip moale, implicând doar țesuturile moi. Diagnosticul se stabilește prin imagistică prin rezonanță magnetică sau artroscopie. Tratamentul poate implica repararea artroscopică sau deschisă a leziunii pentru a restabili stabilitatea articulară și a preveni luxațiile recurente.

Leziuni Hill-Sachs: Leziunea Hill-Sachs este o fractură de impactare a capului humeral postero-lateral, care apare când acesta se lovește de marginea anterioară a glenei în timpul luxației anterioare. Severitatea leziunii variază de la o mică depresiune până la un defect osos semnificativ. Leziunile Hill-Sachs mari pot interfera cu stabilitatea articulară, crescând riscul de luxații recurente. Diagnosticul se face prin radiografii sau tomografie computerizată. Tratamentul depinde de mărimea leziunii și poate varia de la observație și fizioterapie pentru leziunile mici, până la proceduri chirurgicale precum remplisajul sau transferul de os pentru defectele mari care compromit stabilitatea umărului.

Recuperare și reabilitare

Procesul de recuperare și reabilitare după o luxație de umăr este crucial pentru restabilirea funcției complete a articulației și prevenirea complicațiilor pe termen lung. Acesta implică o abordare gradată și personalizată, adaptată nevoilor specifice ale fiecărui pacient și severității leziunii.

Fazele reabilitării: Reabilitarea după luxația de umăr se desfășoară în mai multe etape, fiecare cu obiective specifice. Faza inițială, care durează aproximativ 1-3 săptămâni, se concentrează pe protejarea articulației, reducerea durerii și a inflamației prin imobilizare și terapie cu gheață. În faza subacută, care începe după 2-3 săptămâni, se introduc exerciții ușoare de mobilitate pasivă și activă asistată pentru a preveni rigiditatea. Faza intermediară, între săptămânile 4-8, implică exerciții progresive de întărire a mușchilor rotatori și stabilizatori ai umărului. Faza avansată, care începe după 8-12 săptămâni, se concentrează pe restabilirea forței complete, a coordonării și a funcționalității specifice activităților zilnice sau sportive.

Calendarul revenirii la activități: Revenirea la activitățile normale după o luxație de umăr este un proces gradual care variază în funcție de severitatea leziunii și de răspunsul individual la tratament. În general, activitățile ușoare ale vieții zilnice pot fi reluate după 2-3 săptămâni, cu precauție. Activitățile care implică ridicarea brațului deasupra capului sau eforturi moderate pot fi permise după 6-8 săptămâni, sub supravegherea unui fizioterapeut. Sporturile de contact sau activitățile care implică mișcări repetitive ale umărului la intensitate mare sunt de obicei permise doar după 3-6 luni, când forța și stabilitatea articulară sunt complet restabilite. Este esențial ca pacienții să respecte recomandările medicului și ale fizioterapeutului pentru a evita complicațiile și a optimiza rezultatele pe termen lung.

Prevenirea luxațiilor viitoare: Prevenirea luxațiilor recurente este un aspect crucial al managementului pe termen lung. Aceasta implică o combinație de strategii, inclusiv exerciții specifice de întărire a mușchilor rotatori și stabilizatori ai umărului, îmbunătățirea propriocepției și a controlului neuromuscular. Pacienții sunt instruiți să evite pozițiile și activitățile care pot predispune la luxație, în special în primele luni după incident. Utilizarea echipamentelor de protecție în timpul activităților sportive cu risc crescut poate fi recomandată. Pentru persoanele cu instabilitate cronică sau risc ridicat de reluxare, intervenția chirurgicală preventivă poate fi luată în considerare. Educația pacientului privind biomecanica umărului și tehnicile corecte de mișcare în activitățile zilnice și sportive joacă un rol important în prevenirea episoadelor viitoare de luxație.