Rotula sarita: tipuri, cauze, simptome si optiuni de tratament

Tratamentul variază de la metode conservative până la intervenții chirurgicale, în funcție de severitatea cazului și de frecvența episoadelor. Recuperarea necesită de obicei fizioterapie și exerciții specifice pentru a restabili stabilitatea și funcția normală a genunchiului.

Tipuri de luxație de rotulă

Luxația de rotulă poate apărea în diferite forme, fiecare cu caracteristici și implicații terapeutice specifice. Înțelegerea acestor tipuri este esențială pentru diagnosticul corect și alegerea tratamentului adecvat.

Luxația acută de rotulă: Această formă apare brusc, de obicei în urma unui traumatism direct sau a unei mișcări de răsucire a genunchiului. Rotula este forțată să iasă din poziția sa normală, cauzând durere intensă și incapacitate funcțională imediată. Pacienții descriu adesea o senzație de „pocnitură” urmată de umflarea rapidă a genunchiului. În multe cazuri, rotula revine spontan la poziția sa normală, dar leziunile asociate pot necesita tratament medical prompt.

Luxația recurentă de rotulă: Aceasta se referă la episoade repetate de luxație a rotulei. După un prim episod, ligamentele și structurile de susținere ale genunchiului pot rămâne slăbite, crescând riscul de luxații ulterioare. Pacienții cu această formă pot experimenta instabilitate cronică a genunchiului și episoade frecvente de „cedare” a articulației. Tratamentul se concentrează pe întărirea musculaturii și, în unele cazuri, poate necesita intervenție chirurgicală pentru a restabili stabilitatea.

Luxația congenitală de rotulă: Această formă rară este prezentă de la naștere și se caracterizează prin poziționarea anormală a rotulei în afara trohleei femurale. Poate fi asociată cu alte anomalii musculo-scheletice și necesită de obicei intervenție chirurgicală precoce pentru a preveni complicațiile pe termen lung și pentru a îmbunătăți funcția articulară. Diagnosticul precoce și tratamentul specializat sunt cruciale pentru optimizarea rezultatelor în aceste cazuri complexe.

Cauze și factori de risc

Luxația de rotulă poate fi cauzată de diverși factori, atât interni cât și externi. Înțelegerea acestor cauze este esențială pentru prevenirea și managementul eficient al afecțiunii.

Cauze traumatice: Traumatismele directe asupra genunchiului sau mișcările bruște de răsucire pot provoca luxația rotulei. Accidentele sportive, căzăturile sau coliziunile sunt cauze frecvente. Impactul puternic poate forța rotula să iasă din aliniamentul său normal, ducând la luxație.

Predispoziții anatomice: Anumite caracteristici anatomice pot crește riscul de luxație a rotulei. Acestea includ displazia trohleei femurale (o formă anormală a canalului în care alunecă rotula), laxitatea ligamentară generalizată sau un unghi Q mărit (unghiul format între linia ce unește spina iliacă antero-superioară cu centrul rotulei și linia ce unește centrul rotulei cu tuberozitatea tibială).

Considerații legate de vârstă și gen: Luxația de rotulă este mai frecventă la adolescenți și adulții tineri, în special la femei. Acest lucru se datorează parțial schimbărilor hormonale și creșterii rapide în timpul pubertății, care pot afecta stabilitatea articulară. Femeile au un risc mai mare din cauza unghiului Q mai mare și a laxității ligamentare crescute.

Sporturi și activități cu impact ridicat: Anumite sporturi și activități fizice intense cresc riscul de luxație a rotulei. Sporturile care implică schimbări bruște de direcție, sărituri sau contacte fizice directe, cum ar fi fotbalul, baschetul sau gimnastica, prezintă un risc mai mare. De asemenea, activitățile care solicită intens genunchiul în flexie, cum ar fi alergarea pe teren accidentat sau schiatul, pot predispune la această afecțiune.

Laxitate ligamentară și hipermobilitate: Persoanele cu laxitate ligamentară generalizată sau sindroame de hipermobilitate, cum ar fi sindromul Ehlers-Danlos, au un risc crescut de luxație a rotulei. Ligamentele mai elastice oferă mai puțină stabilitate articulației, permițând rotulei să se deplaseze mai ușor din poziția sa normală. Această predispoziție poate duce la episoade repetate de luxație, chiar și în absența unor traumatisme semnificative.

Semne și simptome

Recunoașterea promptă a semnelor și simptomelor luxației de rotulă este crucială pentru diagnosticul și tratamentul rapid. Manifestările clinice pot varia în funcție de severitatea luxației și de istoricul medical al pacientului.

Durere acută și umflare: Durerea intensă este adesea primul și cel mai proeminent simptom al luxației de rotulă. Aceasta apare brusc și este localizată în partea anterioară a genunchiului. Intensitatea durerii poate varia de la moderată la severă, în funcție de gradul luxației și de leziunile asociate. Umflarea genunchiului urmează rapid, de obicei în decurs de câteva minute până la câteva ore după incident. Această umflare este cauzată de acumularea de lichid în articulație (efuziune) și de inflamația țesuturilor înconjurătoare. În cazuri severe, genunchiul poate deveni semnificativ mărit și tensionat la palpare.

Deformare vizibilă a genunchiului: În cazul luxației de rotulă, deformarea vizibilă a genunchiului este un semn distinctiv. Rotula poate fi observată deplasată lateral, creând o proeminență anormală pe partea exterioară a genunchiului. Concomitent, zona normală a rotulei poate apărea aplatizată sau chiar concavă. Această modificare a conturului genunchiului este adesea însoțită de o poziție anormală a piciorului, care poate fi rotit spre exterior. Deformarea este mai evidentă când genunchiul este flexat parțial.

Instabilitate și cedare a genunchiului: Pacienții cu luxație de rotulă experimentează adesea o senzație de instabilitate a genunchiului. Această instabilitate se manifestă prin episoade de „cedare” sau „blocare” a genunchiului în timpul activităților cotidiene. Senzația este descrisă frecvent ca un sentiment de nesiguranță în timpul mersului, urcatului scărilor sau schimbărilor bruște de direcție. Instabilitatea poate persista chiar și după ce rotula revine la poziția sa normală, reflectând leziunile structurilor de susținere ale genunchiului.

Dificultăți în mers sau în susținerea greutății: Luxația de rotulă afectează semnificativ capacitatea de a merge sau de a susține greutatea pe piciorul afectat. Pacienții prezintă de obicei un mers șchiopătat, evitând să pună presiune completă pe genunchiul afectat. Durerea și instabilitatea fac dificilă sau imposibilă îndoirea completă a genunchiului, ceea ce interferează cu activități precum urcatul scărilor sau ridicarea din poziția șezut. În cazuri severe, pacienții pot fi incapabili să meargă fără ajutor, necesitând sprijin sau dispozitive de asistență.

Durere persistentă și disconfort: După un episod de luxație a rotulei, mulți pacienți experimentează durere și disconfort persistent în zona genunchiului. Această durere poate varia de la o senzație surdă, constantă, până la episoade acute de durere intensă, în special în timpul mișcării sau la aplicarea presiunii. Disconfortul este adesea localizat în jurul rotulei și poate iradia în partea anterioară a coapsei sau în zona tibiei. Durerea persistentă poate fi un indicator al leziunilor cartilajului sau al inflamației continue și poate necesita evaluare și tratament suplimentar.

Diagnostic

Diagnosticul luxației de rotulă implică o combinație de examinare clinică și investigații imagistice. Evaluarea atentă a simptomelor, istoricului medical și examenul fizic sunt esențiale pentru stabilirea unui diagnostic precis și elaborarea unui plan de tratament adecvat.

Examinare fizică: Examinarea fizică a genunchiului este crucială în diagnosticul luxației de rotulei. Medicul va evalua aspectul general al genunchiului, căutând semne de umflare, deformare sau poziționare anormală a rotulei. Palparea zonei afectate ajută la identificarea punctelor de sensibilitate și a posibilelor leziuni ale țesuturilor moi. Testul de aprehensiune patelară, în care medicul aplică o presiune laterală pe rotulă, poate provoca anxietate pacientului, indicând instabilitate. Evaluarea amplitudinii de mișcare și a stabilității generale a genunchiului completează examinarea.

Radiografii: Radiografiile sunt esențiale în evaluarea luxației de rotulă, oferind informații valoroase despre structura osoasă a genunchiului. Acestea pot evidenția poziția anormală a rotulei, prezența fracturilor osteocondrale sau modificări ale aliniamentului articular. Radiografiile în diferite proiecții, inclusiv antero-posterioară, laterală și axială, sunt utilizate pentru a obține o imagine completă a articulației. Aceste imagini ajută la identificarea factorilor predispozanți, cum ar fi displazia trohleei femurale sau patela alta (poziție înaltă a rotulei).

Imagistică prin rezonanță magnetică: Imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) oferă o vizualizare detaliată a țesuturilor moi ale genunchiului, fiind esențială în evaluarea completă a luxației de rotulă. IRM-ul poate evidenția leziuni ale ligamentului patelo-femural medial, care este adesea afectat în luxații. De asemenea, poate detecta leziuni ale cartilajului articular, edemul osos și alte anomalii structurale care nu sunt vizibile pe radiografii. Această investigație este deosebit de utilă în planificarea tratamentului și în evaluarea riscului de luxații recurente.

Tomografie computerizată: Tomografia computerizată (CT) poate fi utilizată în cazuri complexe de luxație de rotulă pentru a oferi imagini tridimensionale detaliate ale structurii osoase a genunchiului. CT-ul este deosebit de util în evaluarea geometriei trohleei femurale și în măsurarea distanței dintre tuberozitatea tibială și șanțul trohlear (TT-TG), un parametru important în planificarea chirurgicală. Această investigație poate ajuta la identificarea anomaliilor anatomice subtile care predispun la luxații recurente și poate ghida deciziile terapeutice în cazurile care necesită intervenție chirurgicală.

Opțiuni de tratament

Tratamentul luxației de rotulă variază în funcție de severitatea leziunii, frecvența episoadelor și factorii individuali ai pacientului. Abordarea terapeutică poate include măsuri conservative și, în unele cazuri, intervenție chirurgicală, cu scopul de a restabili funcția normală a genunchiului și de a preveni recurențele.

Tratamente non-chirurgicale

Managementul imediat: Intervenția promptă în cazul unei luxații acute de rotulă este crucială pentru reducerea durerii și prevenirea complicațiilor. Primul pas constă în reducerea luxației, care implică repoziționarea delicată a rotulei în aliniamentul său normal. Această procedură este efectuată de obicei de către un profesionist medical, uneori necesitând sedare ușoară pentru a relaxa musculatura. După reducere, se aplică protocolul RICE (repaus, gheață, compresie, elevație) pentru a diminua inflamația și durerea. Imobilizarea temporară a genunchiului cu o atelă sau un bandaj elastic ajută la protejarea articulației în faza inițială de vindecare.

Tratament conservator: Abordarea conservatoare este adesea prima linie de tratament pentru luxațiile de rotulă, în special pentru primele episoade fără complicații majore. Aceasta include repaus și protejarea articulației, urmate de o reintroducere treptată a activității. Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene pot fi prescrise pentru a controla durerea și inflamația. Utilizarea unei orteze de genunchi specializate poate oferi suport suplimentar și poate preveni luxațiile recurente în timpul activităților zilnice. În unele cazuri, aspirația lichidului în exces din articulație (artrocenteza) poate fi necesară pentru a reduce presiunea și a ameliora disconfortul.

Fizioterapie și reabilitare: Fizioterapia joacă un rol crucial în recuperarea după o luxație de rotulă și în prevenirea episoadelor viitoare. Programul de reabilitare începe de obicei cu exerciții pentru a restabili mobilitatea articulației și flexibilitatea musculaturii din jurul genunchiului. Pe măsură ce durerea și inflamația se reduc, accentul se mută pe întărirea musculaturii, în special a cvadricepsului și a mușchiului vast medial oblic, care sunt esențiali pentru stabilizarea rotulei. Exercițiile de propriocepție și echilibru sunt incluse pentru a îmbunătăți controlul neuromuscular al genunchiului. Fizioterapia se concentrează și pe corectarea tiparelor de mișcare anormale și pe îmbunătățirea biomecanicii generale a membrului inferior.

Intervenții chirurgicale

Reconstrucția ligamentului patelo-femural medial: Această procedură implică înlocuirea sau întărirea ligamentului patelo-femural medial deteriorat, principalul stabilizator al rotulei. Chirurgul utilizează o grefă de tendon (adesea din tendonul semitendinos sau gracilis) pentru a recrea ligamentul. Grefa este fixată la nivelul rotulei și al femurului, restabilind astfel stabilitatea medială a articulației. Această intervenție este deosebit de eficientă în cazurile de instabilitate recurentă a rotulei, oferind o îmbunătățire semnificativă a funcției genunchiului și reducând riscul de luxații viitoare.

Osteotomia tuberozității tibiale: Această procedură chirurgicală implică deplasarea punctului de inserție al tendonului rotulian pe tibie. Chirurgul realizează o incizie în partea superioară a tibiei și repoziționează tuberozitatea tibială, modificând astfel traiectoria de tracțiune a rotulei. Scopul este de a îmbunătăți aliniamentul rotulei în șanțul trohlear, reducând astfel presiunea laterală și riscul de luxație. Această tehnică este utilă în special la pacienții cu un unghi Q mărit sau cu o poziție anormală a tuberozității tibiale.

Trohleoplastia: Această intervenție chirurgicală complexă este concepută pentru a corecta displazia trohleară, o anomalie anatomică în care șanțul trohlear este prea plat sau convex. Chirurgul remodelează suprafața trohleei femurale, creând un șanț mai adânc și mai bine definit pentru a ghida mișcarea rotulei. Trohleoplastia este rezervată de obicei cazurilor severe de instabilitate patelară cauzate de anomalii anatomice semnificative. Deși este o procedură tehnică dificilă, poate oferi rezultate excelente în cazurile selectate cu atenție, îmbunătățind semnificativ stabilitatea rotulei și funcția genunchiului.

Recuperare și reabilitare

Procesul de recuperare și reabilitare după o luxație de rotulă este crucial pentru restabilirea funcției complete a genunchiului și prevenirea recidivelor. Acesta implică o abordare graduală și personalizată, combinând terapia fizică, exercițiile de întărire și revenirea treptată la activitățile normale.

Cronologia recuperării: Recuperarea după o luxație de rotulă este un proces gradual care poate dura între 6 și 12 săptămâni, în funcție de severitatea leziunii și de tratamentul aplicat. În primele 1-2 săptămâni, accentul se pune pe reducerea durerii și a inflamației, urmată de o fază de mobilizare progresivă. Între săptămânile 3 și 6, pacientul începe exerciții de întărire ușoară și de îmbunătățire a amplitudinii de mișcare. După 6 săptămâni, se intensifică programul de exerciții, vizând restabilirea completă a forței și a funcției. Revenirea la sport sau la activități fizice intense poate necesita 3-6 luni, în funcție de progresul individual și de natura activității.

Reabilitarea în faza inițială: În primele zile după luxație, obiectivul principal este controlul durerii și al inflamației. Se aplică protocolul RICE (repaus, gheață, compresie, elevație) și se pot utiliza medicamente antiinflamatoare. Mobilizarea precoce și controlată a genunchiului este încurajată pentru a preveni rigiditatea articulară. Exercițiile izometrice ușoare pentru cvadriceps și exercițiile de mobilitate a rotulei sunt introduse treptat. Utilizarea cârjelor sau a unui baston poate fi necesară pentru a evita suprasolicitarea genunchiului. În această fază, pacientul învață tehnici de protejare a articulației și exerciții simple de întărire care pot fi efectuate în siguranță.

Întărire progresivă: Pe măsură ce durerea și inflamația se reduc, programul de reabilitare se concentrează pe întărirea musculaturii din jurul genunchiului. Accentul se pune pe întărirea cvadricepsului, în special a vastului medial oblic, care joacă un rol crucial în stabilizarea rotulei. Se introduc exerciții cu greutatea corpului, precum genuflexiuni parțiale și ridicări de picior întins. Treptat, se adaugă exerciții cu rezistență, utilizând benzi elastice sau greutăți ușoare. Întărirea musculaturii coapsei posterioare și a mușchilor șoldului este de asemenea importantă pentru a asigura un echilibru muscular adecvat. Exercițiile de propriocepție și echilibru sunt integrate pentru a îmbunătăți controlul neuromuscular al genunchiului.

Revenirea la sport și activități: Reluarea activităților sportive și a exercițiilor intense trebuie abordată cu precauție și gradual. Procesul începe cu activități cu impact redus, precum mersul pe bicicletă staționară sau înot. Pe măsură ce forța și stabilitatea se îmbunătățesc, se introduc treptat activități specifice sportului practicat. Exercițiile pliometrice și antrenamentul de agilitate sunt incorporate pentru a pregăti genunchiul pentru solicitările dinamice ale sportului. Revenirea la competiție este permisă doar când pacientul demonstrează forță, stabilitate și încredere comparabile cu cele ale membrului neafectat. Utilizarea unei orteze de genunchi poate fi recomandată în fazele inițiale ale revenirii la sport pentru a oferi suport suplimentar.

Managementul pe termen lung: Gestionarea pe termen lung a luxației de rotulă implică menținerea unui program de exerciții de întreținere pentru a păstra forța și flexibilitatea genunchiului. Pacienții sunt încurajați să continue exercițiile de întărire a cvadricepsului și să practice activități care promovează stabilitatea articulară, precum yoga sau pilates. Monitorizarea periodică de către un specialist ortoped sau fizioterapeut poate ajuta la identificarea și corectarea oricăror dezechilibre musculare sau probleme biomecanice. Educația pacientului privind tehnicile corecte de mișcare și evitarea activităților cu risc ridicat de recidivă este esențială. În unele cazuri, utilizarea intermitentă a unei orteze de genunchi poate fi recomandată pentru activități solicitante sau sporturi de contact.

Complicații

Luxația de rotulă poate duce la diverse complicații pe termen scurt și lung, afectând semnificativ funcția genunchiului și calitatea vieții pacientului. Gestionarea adecvată și monitorizarea atentă sunt esențiale pentru prevenirea și tratarea acestor complicații.

Luxații recurente: Luxațiile recurente reprezintă o complicație frecventă după un prim episod de luxație de rotulă, afectând până la 50% din pacienți. Riscul este mai mare la persoanele tinere, active și la cele cu factori anatomici predispozanți. Fiecare episod de luxație poate duce la deteriorarea suplimentară a structurilor de susținere ale genunchiului, crescând instabilitatea. Luxațiile recurente pot cauza leziuni ale cartilajului articular, durere cronică și limitarea funcțională. Prevenirea acestora implică un program riguros de reabilitare, posibil intervenție chirurgicală în cazuri selectate și modificări ale activității fizice pentru a reduce riscul de recidivă.

Artroza patelo-femurală: Luxația de rotulă poate accelera dezvoltarea artrozei patelo-femurală, o formă de artroză care afectează articulația dintre rotulă și femur. Această complicație rezultă din deteriorarea cartilajului articular în timpul luxației și din modificările biomecanice ulterioare. Simptomele includ durere cronică, în special la urcarea și coborârea scărilor, crepitații și rigiditate articulară. Managementul implică controlul durerii, exerciții de întărire musculară și, în cazuri avansate, intervenții chirurgicale precum artroplastia patelo-femurală. Prevenirea artrozei necesită reabilitare adecvată după luxație și menținerea unui echilibru muscular optim în jurul genunchiului pentru a distribui uniform presiunea asupra suprafețelor articulare.

Instabilitate persistentă: Instabilitatea persistentă a genunchiului este o complicație frecventă după luxația de rotulă, caracterizată prin senzația continuă de nesiguranță și instabilitate a articulației. Aceasta poate persista chiar și după tratamentul inițial și reabilitare, afectând semnificativ calitatea vieții pacientului. Cauzele pot include laxitatea ligamentară reziduală, dezechilibre musculare sau anomalii anatomice neadresate. Simptomele includ senzația de „cedare” a genunchiului, dificultăți în executarea anumitor mișcări și teama de recidivă. Managementul implică o evaluare amănunțită pentru identificarea cauzei subiacente, urmată de un program intensiv de fizioterapie sau, în cazuri severe, intervenție chirurgicală pentru a restabili stabilitatea articulară.