Scafoid: functie, fracturi, simptome, diagnostic si tratament

Diagnosticarea precoce și tratamentul adecvat sunt cruciale pentru vindecarea optimă și evitarea sechelelor pe termen lung. Recuperarea completă poate dura între 8 și 12 săptămâni, în funcție de severitatea fracturii și localizarea acesteia. Neglijarea unei fracturi de scafoid poate duce la complicații serioase precum necroza avasculară sau artrita post-traumatică.

Anatomia și funcția scafoidului

Scafoidul este un os complex al încheieturii mâinii, cu rol esențial în biomecanica și stabilitatea articulației. Poziționarea sa strategică între cele două rânduri de oase carpiene îi conferă un rol crucial în mișcările încheieturii.

Localizare și structură: Scafoidul se află în partea laterală a încheieturii mâinii, în vecinătatea radiusului. Forma sa caracteristică, asemănătoare unei bărci, facilitează articularea cu osul radial, lunatul, trapezoidul, trapezul și capitatul. Suprafața sa este acoperită în proporție de peste 80% cu cartilaj articular, permițând o mișcare fluidă în articulație.

Vascularizația și importanța clinică: Vascularizația scafoidului prezintă particularități anatomice importante, fiind asigurată predominant de ramuri ale arterei radiale. Polul proximal primește sânge prin flux retrograd, ceea ce îl face vulnerabil în cazul fracturilor. Această particularitate anatomică explică rata crescută de complicații și timpul prelungit de vindecare în cazul fracturilor proximale.

Rolul în mișcarea și stabilitatea încheieturii: Scafoidul acționează ca un stabilizator crucial al încheieturii mâinii, coordonând mișcările între rândurile proximal și distal de oase carpiene. În timpul flexiei și extensiei încheieturii, scafoidul execută mișcări complexe de rotație, contribuind la amplitudinea normală a mișcărilor și la stabilitatea articulară.

Prezentarea generală a fracturilor de scafoid

Fracturile de scafoid reprezintă cele mai frecvente leziuni ale oaselor carpiene, necesitând o abordare diagnostică și terapeutică promptă pentru prevenirea complicațiilor.

Definiție și prevalență: Fracturile scafoidului reprezintă aproximativ 60% din totalul fracturilor carpiene, afectând predominant adulții tineri și activi. Acestea apar cel mai frecvent în urma traumatismelor directe asupra încheieturii mâinii.

Cauze și factori de risc: Mecanismul tipic de producere implică o cădere pe mâna întinsă, cu încheietura în extensie dorsală. Activitățile sportive, accidentele rutiere și traumatismele directe constituie principalele cauze ale acestor fracturi. Persoanele care practică sporturi de contact sau activități cu risc crescut de cădere prezintă un risc mai mare.

Localizări tipice ale fracturilor: Zona cea mai frecvent afectată este talia scafoidului, reprezentând aproximativ 70% din cazuri. Fracturile polului proximal, deși mai rare, prezintă un risc crescut de complicații din cauza vascularizației precare. Fracturile polului distal au prognostic mai bun datorită vascularizației adecvate.

Simptomatologie și prezentare clinică

Manifestările clinice ale fracturilor de scafoid pot varia în intensitate, dar prezintă anumite caracteristici distinctive care ghidează diagnosticul.

Durere și sensibilitate: Pacienții prezintă durere localizată în tabachera anatomică, care se accentuează la palpare și la mișcările încheieturii. Durerea poate fi inițial moderată, determinând subestimarea severității leziunii.

Edem și echimoză: Zona încheieturii poate prezenta umflătură și modificări de culoare, deși acestea nu sunt întotdeauna evidente în stadiile inițiale. Edemul este de obicei localizat în regiunea tabacherei anatomice.

Limitarea mobilității încheieturii: Pacienții manifestă dificultăți în executarea mișcărilor complete ale încheieturii, în special în extensie și flexie. Forța de prindere este diminuată din cauza durerii.

Constatări la examenul fizic: Examinarea clinică evidențiază sensibilitate la palparea tabacherei anatomice și a tuberculului scafoidului. Testele specifice, precum compresia axială a primului metacarpian, produc durere caracteristică.

Diagnosticul fracturilor de scafoid

Stabilirea diagnosticului corect necesită o combinație între examinarea clinică atentă și investigații imagistice adecvate.

Evaluarea clinică: Anamneza detaliată și examenul fizic minuțios reprezintă primul pas în diagnosticarea fracturilor de scafoid. Medicul evaluează mecanismul traumatismului și efectuează teste specifice pentru identificarea zonelor dureroase și a limitărilor funcționale.

Radiografii și incidențe specifice: Investigațiile radiologice includ incidențe standard și proiecții specifice pentru scafoid. Radiografiile pot necesita repetare după 10-14 zile în cazurile cu suspiciune clinică ridicată dar imagini inițiale negative.

Imagistica prin rezonanță magnetică și tomografia computerizată: Aceste metode avansate de imagistică oferă imagini detaliate ale scafoidului și țesuturilor înconjurătoare. Rezonanța magnetică este deosebit de utilă pentru detectarea fracturilor oculte și evaluarea vascularizației osului, în timp ce tomografia computerizată permite vizualizarea tridimensională a fracturii și planificarea precisă a intervenției chirurgicale.

Fracturi oculte și monitorizarea imagistică: Fracturile oculte ale scafoidului nu sunt vizibile pe radiografiile inițiale, necesitând investigații suplimentare la 10-14 zile de la traumatism. Monitorizarea imagistică regulată este esențială pentru evaluarea procesului de vindecare și detectarea precoce a complicațiilor potențiale, precum necroza avasculară sau pseudartroza.

Opțiuni de tratament pentru fracturile de scafoid

Tratamentul fracturilor de scafoid necesită o abordare individualizată, bazată pe tipul fracturii, localizarea acesteia și caracteristicile pacientului. Succesul terapeutic depinde de diagnosticarea precoce și alegerea metodei optime de tratament.

Tratamentul conservator: Fracturile nedeplasate ale scafoidului pot fi tratate prin imobilizare în aparat gipsat sau atelă. Imobilizarea trebuie să includă policele și să se mențină până la vindecarea completă a fracturii, confirmată radiologic. Durata imobilizării variază între 6 și 12 săptămâni, în funcție de localizarea fracturii și evoluția vindecării.

Tratamentul chirurgical: Intervențiile chirurgicale sunt indicate în cazul fracturilor deplasate, instabile sau cu risc crescut de complicații. Tehnicile chirurgicale includ fixarea internă cu șuruburi canulate sau broșe, realizată prin abord minim invaziv sau deschis. Fixarea stabilă permite începerea precoce a mobilizării și reduce riscul complicațiilor.

Grefarea osoasă: Procedura de grefare osoasă este necesară în cazurile de pseudartroză sau necroză avasculară a scafoidului. Grefa poate fi prelevată din creasta iliacă sau radius și poate fi vascularizată sau nevascularizată. Această tehnică îmbunătățește potențialul de vindecare și restabilește integritatea structurală a osului.

Recuperare și reabilitare: Programul de recuperare începe după îndepărtarea imobilizării și include exerciții progresive pentru îmbunătățirea mobilității și forței încheieturii. Terapia ocupațională ajută la redobândirea funcționalității mâinii și reintegrarea în activitățile zilnice. Durata recuperării variază între 3 și 6 luni.

Complicațiile fracturilor de scafoid

Fracturile de scafoid pot dezvolta diverse complicații, mai ales când diagnosticul și tratamentul sunt întârziate sau inadecvate. Monitorizarea atentă și intervenția promptă sunt esențiale pentru prevenirea sechelelor pe termen lung.

Pseudartroza: Reprezintă absența vindecării osoase după perioada normală de consolidare. Apare frecvent în fracturile polului proximal sau în cazurile netratate corespunzător. Pseudartroza necesită intervenție chirurgicală cu fixare internă și grefare osoasă pentru restabilirea continuității osului.

Necroza avasculară: Întreruperea vascularizației scafoidului poate duce la moartea țesutului osos, mai ales în polul proximal. Această complicație severă afectează semnificativ prognosticul și poate necesita proceduri chirurgicale complexe de salvare, inclusiv grefă osoasă vascularizată.

Consolidarea vicioasă și deformarea: Vindecarea fracturii într-o poziție anatomică incorectă poate duce la modificări biomecanice ale încheieturii și limitarea funcțională. Deformarea de tip cocoașă poate necesita osteotomie corectivă pentru restabilirea aliniamentului normal.

Artrita post-traumatică: Complicație tardivă care apare ca urmare a modificărilor biomecanice și deteriorării cartilajului articular. Se manifestă prin durere cronică, rigiditate și limitarea mobilității încheieturii. Tratamentul include măsuri conservative și, în cazuri avansate, proceduri chirurgicale de salvare.

Prognostic și prevenție

Evoluția fracturilor de scafoid depinde de multiple variabile, incluzând localizarea fracturii, promptitudinea diagnosticului și adecvarea tratamentului. Prevenția și managementul corect sunt esențiale pentru rezultate optime.

Rate de vindecare și durata recuperării: Vindecarea fracturilor de scafoid variază între 6 și 12 săptămâni pentru fracturile simple și poate depăși 6 luni în cazurile complicate. Fracturile polului distal au prognostic mai bun, cu rate de vindecare de peste 90% sub tratament conservator adecvat.

Factori care influențează rezultatul: Rezultatul tratamentului este influențat de vârsta pacientului, localizarea fracturii, gradul de deplasare, timpul scurs până la diagnostic și prezența comorbidităților. Fumatul și diabetul zaharat pot întârzia vindecarea și cresc riscul complicațiilor.

Strategii de prevenție: Prevenirea fracturilor de scafoid include utilizarea echipamentelor de protecție în activități sportive și profesionale cu risc crescut. Antrenamentul proprioceptiv și exercițiile de întărire a musculaturii încheieturii pot reduce riscul traumatismelor.