Tasare vertebrala: tipuri, cauze, simptome si optiuni de tratament

Simptomele pot include dureri de spate, pierderea înălțimii și modificări ale posturii. Diagnosticul se bazează pe examinarea clinică și investigații imagistice, iar tratamentul variază de la managementul conservator la intervenții chirurgicale, în funcție de severitatea cazului și de starea generală a pacientului.

Tipuri de tasări vertebrale

Tasările vertebrale pot fi clasificate în funcție de forma și gradul de afectare a corpului vertebral. Înțelegerea acestor tipuri ajută la stabilirea celui mai adecvat plan de tratament și la evaluarea prognosticului.

Fracturi în pană: Acest tip de tasare vertebrală afectează partea anterioară a corpului vertebral, care se prăbușește, în timp ce partea posterioară rămâne relativ intactă. Rezultatul este o formă de pană a vertebrei, care poate duce la modificări ale curburii coloanei vertebrale. Fracturile în pană sunt cele mai frecvente tipuri de tasări vertebrale și pot apărea treptat, în special la persoanele cu osteoporoză severă.

Fracturi prin zdrobire: În cazul fracturilor prin zdrobire, întregul corp vertebral se prăbușește uniform. Acest tip de fractură poate fi mai grav decât fractura în pană, deoarece afectează întreaga structură a vertebrei. Fracturile prin zdrobire pot apărea în urma unor traumatisme severe sau în cazul unor boli osoase avansate, cum ar fi osteoporoza severă sau metastazele osoase.

Fracturi prin explozie: Fracturile prin explozie sunt cele mai severe tipuri de tasări vertebrale. Acestea apar atunci când corpul vertebral se sparge în multiple fragmente, care pot fi deplasate în afara poziției lor normale. Acest tip de fractură poate comprima măduva spinării sau nervii spinali, ducând la complicații neurologice grave. Fracturile prin explozie sunt de obicei rezultatul unor traumatisme puternice, cum ar fi accidentele auto sau căderile de la înălțime.

Fracturi stabile vs. instabile: Tasările vertebrale pot fi clasificate și în funcție de stabilitatea lor. Fracturile stabile sunt cele în care vertebra afectată își menține în mare parte integritatea structurală, iar riscul de deplasare ulterioară este minim. Fracturile instabile, pe de altă parte, prezintă un risc crescut de deplasare și pot necesita intervenție chirurgicală pentru stabilizare. Stabilitatea fracturii este un factor crucial în determinarea planului de tratament și a prognosticului pacientului.

Cauzele tasării vertebrale

Tasarea vertebrală poate fi rezultatul mai multor factori și condiții medicale. Identificarea cauzei subiacente este esențială pentru managementul adecvat al afecțiunii și prevenirea viitoarelor fracturi.

Osteoporoza: Aceasta este cea mai frecventă cauză a tasărilor vertebrale, în special la persoanele în vârstă. Osteoporoza este o boală caracterizată prin reducerea densității osoase, care face oasele mai fragile și predispuse la fracturi. În cazurile severe de osteoporoză, chiar și activități zilnice obișnuite, cum ar fi aplecarea sau tușitul, pot duce la tasarea unei vertebre. Femeile postmenopauză sunt deosebit de vulnerabile din cauza scăderii nivelului de estrogen, care joacă un rol important în menținerea sănătății osoase.

Traumatisme și leziuni: Accidentele, căderile sau loviturile puternice la nivelul spatelui pot cauza tasări vertebrale acute. Acestea sunt mai frecvente la persoanele tinere sau la cele cu oase sănătoase, deoarece este nevoie de o forță considerabilă pentru a fractura o vertebră normală. Sporturile de contact, accidentele auto sau căderile de la înălțime sunt exemple de situații care pot duce la tasări vertebrale traumatice. În aceste cazuri, fracturile sunt adesea mai severe și pot necesita intervenție medicală imediată.

Cancer și tumori: Anumite tipuri de cancer, în special cele care metastazează la nivelul oaselor, pot slăbi structura vertebrelor și pot duce la tasări. Cancerul de sân, de prostată, de plămâni și mielomul multiplu sunt printre cele mai frecvente tipuri de cancer care pot afecta coloana vertebrală. Tumorile, fie ele benigne sau maligne, pot eroda osul vertebral din interior, slăbindu-l și făcându-l susceptibil la fracturi. În unele cazuri, tasarea vertebrală poate fi primul semn al unei afecțiuni maligne nediagnosticate anterior.

Simptomele tasării vertebrale

Recunoașterea simptomelor tasării vertebrale este crucială pentru diagnosticarea și tratamentul prompt al afecțiunii. Manifestările clinice pot varia în funcție de severitatea fracturii și de localizarea acesteia pe coloana vertebrală.

Simptome comune

Durere de spate cu debut brusc: Unul dintre cele mai comune și mai evidente simptome ale tasării vertebrale este apariția bruscă a durerii de spate. Această durere poate fi severă și poate fi declanșată de o mișcare aparent inofensivă, cum ar fi ridicarea unui obiect ușor sau aplecarea. Intensitatea durerii variază de la o senzație de disconfort ușor până la o durere acută, debilitantă. Caracteristic, durerea se agravează în poziție verticală sau la mișcare și se ameliorează în poziție orizontală. În unele cazuri, durerea poate iradia către abdomen sau către membrele inferioare, în funcție de localizarea fracturii.

Pierderea înălțimii: Tasarea vertebrală duce la o reducere a înălțimii corpului vertebral afectat, ceea ce poate rezulta într-o pierdere măsurabilă a înălțimii totale a persoanei. Această modificare poate fi subtilă la început, în special în cazul unei singure fracturi, dar devine mai evidentă odată cu apariția mai multor tasări vertebrale. Pierderea înălțimii poate fi observată de pacient sau de către persoanele apropiate și poate fi confirmată prin măsurători periodice. În cazuri severe, cu multiple tasări vertebrale, pierderea de înălțime poate fi semnificativă, ajungând până la câțiva centimetri.

Mobilitate limitată a coloanei vertebrale: Tasarea vertebrală poate duce la o reducere semnificativă a mobilității coloanei vertebrale. Pacienții pot experimenta dificultăți în efectuarea mișcărilor de flexie, extensie sau rotație a trunchiului. Această limitare a mobilității este cauzată de durere, de modificările structurale ale vertebrelor afectate și de spasmele musculare protective. Reducerea amplitudinii mișcărilor poate afecta semnificativ activitățile zilnice și calitatea vieții pacientului, făcând dificile sarcini simple precum îmbrăcatul sau ridicarea obiectelor de pe podea.

Simptome neurologice

Amorțeală și furnicături: Tasarea vertebrală poate cauza compresiunea nervilor spinali, ducând la senzații de amorțeală și furnicături în zonele inervate de acești nervi. Aceste simptome pot fi resimțite în brațe, picioare, trunchi sau organe interne, în funcție de localizarea tasării. Amorțeala și furnicăturile pot varia de la o senzație ușoară de înțepătură până la o pierdere completă a sensibilității în zonele afectate. În cazuri severe, aceste simptome pot indica o compresiune semnificativă a măduvei spinării, necesitând intervenție medicală urgentă.

Slăbiciune musculară: Compresiunea nervilor cauzată de tasarea vertebrală poate duce la slăbiciune musculară în zonele inervate de nervii afectați. Această slăbiciune poate varia de la o ușoară dificultate în efectuarea anumitor mișcări până la paralizie parțială. Pacienții pot experimenta dificultăți în ridicarea brațelor, mersul pe vârfuri sau călcâie, sau pot simți o scădere generală a forței în membrele inferioare sau superioare. Slăbiciunea musculară poate afecta semnificativ echilibrul și coordonarea, crescând riscul de căderi și accidentări suplimentare.

Diagnosticul tasării vertebrale

Diagnosticul precis al tasării vertebrale implică o combinație de evaluare clinică și investigații imagistice. Medicii utilizează diverse metode pentru a confirma prezența fracturii, a evalua severitatea acesteia și a identifica eventualele complicații asociate.

Examinarea fizică: Evaluarea clinică începe cu o anamneză detaliată a simptomelor și a istoricului medical al pacientului. Medicul va efectua o examinare fizică minuțioasă, palpând coloana vertebrală pentru a identifica zonele dureroase sau sensibile. Se vor evalua postura pacientului, amplitudinea mișcărilor coloanei vertebrale și prezența eventualelor deformări vizibile. Testele neurologice sunt esențiale pentru a detecta orice deficit senzorial sau motor asociat cu compresia nervilor spinali.

Studii imagistice: Investigațiile imagistice sunt cruciale pentru confirmarea diagnosticului de tasare vertebrală. Radiografia simplă este de obicei prima metodă utilizată, oferind informații despre forma și alinierea vertebrelor. Tomografia computerizată (CT) oferă imagini detaliate ale structurii osoase și poate evidenția fracturi subtile care nu sunt vizibile pe radiografiile standard. Imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) este utilă pentru evaluarea țesuturilor moi, inclusiv a măduvei spinării și a nervilor, și poate detecta edemul asociat fracturilor recente.

Teste de densitate osoasă: Evaluarea densității osoase este esențială, în special la pacienții în vârstă sau cu suspiciune de osteoporoză. Absorbțiometria duală cu raze X (DEXA) este metoda standard pentru măsurarea densității minerale osoase. Acest test neinvaziv și rapid poate identifica osteoporoza sau osteopenia, factori de risc majori pentru tasările vertebrale. Rezultatele testului DEXA ajută medicii să evalueze riscul de fracturi viitoare și să ghideze deciziile terapeutice privind managementul pe termen lung al sănătății osoase.

Opțiuni de tratament pentru tasarea vertebrală

Abordarea terapeutică a tasării vertebrale este complexă și personalizată, vizând ameliorarea durerii, prevenirea complicațiilor și restabilirea funcționalității. Tratamentul combină adesea mai multe metode pentru a obține cele mai bune rezultate pentru pacient.

Tratamente conservatoare

Medicație pentru ameliorarea durerii: Gestionarea durerii este o prioritate în tratamentul tasării vertebrale. Medicii pot prescrie analgezice nesteroidiene antiinflamatoare pentru a reduce durerea și inflamația. În cazuri mai severe, pot fi necesare analgezice opioide pentru perioade scurte. Medicamentele antiosteoporotice, cum ar fi bifosfonații, pot fi administrate pentru a preveni pierderea osoasă suplimentară și a reduce riscul de fracturi viitoare. Este esențială monitorizarea atentă a efectelor secundare și ajustarea dozelor în funcție de răspunsul individual al pacientului.

Repaus și modificarea activității: Perioada inițială de repaus este crucială pentru a permite începerea procesului de vindecare. Cu toate acestea, imobilizarea prelungită poate duce la slăbiciune musculară și rigiditate articulară. Pacienții sunt încurajați să reia treptat activitățile zilnice, evitând mișcările care pot agrava durerea sau crește riscul de fracturi suplimentare. Modificarea activităților implică învățarea tehnicilor corecte de ridicare a greutăților și adoptarea unei posturi adecvate pentru a reduce stresul asupra coloanei vertebrale.

Ortezare: Utilizarea unei orteze pentru spate poate oferi suport și stabilizare coloanei vertebrale în timpul procesului de vindecare. Ortezele sunt concepute pentru a limita mișcările care pot agrava fractura și pentru a reduce presiunea asupra vertebrelor afectate. Ele pot ajuta la ameliorarea durerii și pot îmbunătăți mobilitatea pacientului. Tipul și durata purtării ortezei sunt determinate de medic în funcție de severitatea fracturii și de starea generală a pacientului. Este important ca ortezarea să fie utilizată conform recomandărilor pentru a evita dependența și slăbirea musculaturii de susținere a coloanei.

Fizioterapie: Programele de fizioterapie joacă un rol crucial în recuperarea după o tasare vertebrală. Terapeuții elaborează planuri personalizate care includ exerciții pentru întărirea musculaturii spatelui și abdomenului, îmbunătățirea flexibilității și corectarea posturii. Tehnicile de fizioterapie pot include exerciții de stabilizare a coloanei vertebrale, stretching blând și terapie manuală. Pe măsură ce durerea se ameliorează, intensitatea și complexitatea exercițiilor cresc gradual. Fizioterapia ajută la prevenirea complicațiilor pe termen lung, cum ar fi rigiditatea și slăbiciunea musculară, și contribuie la îmbunătățirea calității vieții pacientului.

Proceduri minim invazive

Vertebroplastie: Această procedură implică injectarea unui ciment osos special în vertebra tasată. Scopul este de a stabiliza fractura, de a reduce durerea și de a preveni colapsul ulterior al vertebrei. Procedura se efectuează sub anestezie locală, cu ghidaj imagistic. Un ac subțire este introdus prin piele până în vertebra afectată, prin care se injectează cimentul. Acesta se întărește rapid, oferind suport structural imediat. Vertebroplastia este eficientă în reducerea durerii și îmbunătățirea mobilității la mulți pacienți, deși există riscuri precum scurgerea de ciment sau apariția de noi fracturi la nivelul vertebrelor adiacente.

Cifoplastie: Această tehnică este o variantă îmbunătățită a vertebroplastiei. În cifoplastie, înainte de injectarea cimentului, se introduce un balon în vertebra tasată. Balonul este umflat pentru a crea un spațiu și a restabili parțial înălțimea vertebrei. După dezumflarea și îndepărtarea balonului, spațiul creat este umplut cu ciment osos. Această abordare poate oferi o corecție mai bună a deformării vertebrale și poate reduce riscul de scurgere a cimentului. Cifoplastia este deosebit de utilă în cazurile de tasări vertebrale recente, unde restaurarea înălțimii vertebrale este încă posibilă.

Intervenții chirurgicale

Fuziune spinală: Această procedură implică unirea permanentă a două sau mai multe vertebre pentru a stabiliza coloana vertebrală și a preveni mișcarea în zona afectată. Se utilizează grefe osoase și dispozitive metalice precum șuruburi și tije pentru a fixa vertebrele împreună. Fuziunea spinală poate fi necesară în cazuri de instabilitate severă sau când există o compresie semnificativă a nervilor spinali. Deși eficientă în stabilizarea coloanei, această intervenție poate limita mobilitatea în segmentul fuzionat și poate crește stresul asupra vertebrelor adiacente.

Înlocuirea corpului vertebral: Această procedură chirurgicală complexă implică îndepărtarea corpului vertebral fracturat și înlocuirea sa cu un dispozitiv artificial sau o grefă osoasă. Este indicată în cazuri severe de tasare vertebrală, în special când există o compresie semnificativă a măduvei spinării sau când alte tratamente au eșuat. Intervenția necesită o abordare chirurgicală anterioară sau laterală a coloanei vertebrale. După îndepărtarea vertebrei afectate, spațiul este umplut cu un dispozitiv expandabil sau o grefă structurală, restabilind înălțimea și alinierea coloanei vertebrale.

Complicații ale tasării vertebrale

Tasarea vertebrală poate avea consecințe semnificative pe termen lung, afectând atât structura coloanei vertebrale, cât și calitatea vieții pacientului. Complicațiile pot varia de la probleme cronice de durere până la deficite neurologice severe.

Durere cronică: Persistența durerii după vindecarea inițială a fracturii este o complicație frecventă a tasării vertebrale. Durerea cronică poate fi cauzată de modificările structurale ale coloanei vertebrale, de instabilitatea segmentară sau de compresia continuă a nervilor. Aceasta poate duce la limitarea semnificativă a activităților zilnice, afectând calitatea vieții pacientului. Managementul durerii cronice necesită o abordare multidisciplinară, incluzând terapie medicamentoasă, fizioterapie și, în unele cazuri, intervenții minim invazive pentru controlul durerii.

Deformarea coloanei vertebrale: Tasările vertebrale multiple sau severe pot duce la o deformare progresivă a coloanei vertebrale, cunoscută sub numele de cifoză. Această condiție se caracterizează printr-o curbură excesivă a coloanei toracice, rezultând într-o postură încovoiată înainte. Cifoza nu doar că afectează aspectul fizic, dar poate cauza și probleme respiratorii, digestive și dureri cronice. În cazuri severe, poate comprima organele interne și poate reduce capacitatea pulmonară, afectând semnificativ funcția respiratorie și calitatea vieții pacientului.

Deficite neurologice: Compresia măduvei spinării sau a rădăcinilor nervoase cauzată de tasarea vertebrală poate duce la deficite neurologice semnificative. Acestea pot include slăbiciune musculară, pierderea sensibilității, probleme de coordonare și, în cazuri severe, paralizie. Severitatea deficitelor neurologice depinde de localizarea și gradul de compresie. Recuperarea poate fi parțială sau completă, în funcție de promptitudinea și eficacitatea tratamentului. Reabilitarea neurologică și fizioterapia joacă un rol crucial în recuperarea funcțională a pacienților cu deficite neurologice cauzate de tasări vertebrale.

Risc crescut de fracturi viitoare: Pacienții care au suferit o tasare vertebrală prezintă un risc semnificativ mai mare de a dezvolta fracturi suplimentare în viitor. Acest risc este amplificat de factori precum osteoporoza, vârsta înaintată și modificările biomecanice ale coloanei vertebrale cauzate de fractura inițială. Fracturile ulterioare pot apărea atât la nivelul vertebrelor adiacente, cât și în alte zone ale scheletului. Prevenirea acestor fracturi implică o abordare comprehensivă, incluzând tratamentul osteoporozei, modificări ale stilului de viață și, în unele cazuri, utilizarea de orteze sau intervenții profilactice.

Strategii de prevenție

Prevenirea tasărilor vertebrale implică o abordare multifactorială, concentrată pe menținerea sănătății osoase și reducerea riscurilor de accidentare. Strategiile preventive sunt esențiale pentru a reduce incidența acestor fracturi și pentru a îmbunătăți calitatea vieții, în special la persoanele în vârstă sau cu factori de risc.

Managementul osteoporozei: Controlul eficient al osteoporozei este crucial în prevenirea tasărilor vertebrale. Acesta include evaluarea regulată a densității osoase și inițierea tratamentului adecvat când este necesar. Terapia medicamentoasă poate include bifosfonați, modulatori selectivi ai receptorilor estrogenici, sau terapie hormonală de substituție la femeile postmenopauză. Suplimentarea cu calciu și vitamina D este esențială pentru menținerea sănătății osoase. Modificările stilului de viață, precum renunțarea la fumat și limitarea consumului de alcool, sunt de asemenea importante. Exercițiile de încărcare și de rezistență pot stimula formarea osoasă și trebuie încurajate sub supravegherea unui specialist.

Prevenirea căderilor: Căderile reprezintă un factor de risc major pentru tasările vertebrale, în special la persoanele în vârstă. Strategiile de prevenire a căderilor includ evaluarea și modificarea mediului de locuit pentru a elimina pericolele potențiale. Aceasta poate implica îmbunătățirea iluminatului, instalarea de bare de sprijin în baie și pe scări, și îndepărtarea covoarelor alunecoase. Programele de exerciții care îmbunătățesc echilibrul și forța musculară, cum ar fi tai chi sau yoga, pot reduce semnificativ riscul de căderi. De asemenea, este important să se evalueze și să se ajusteze medicația care poate afecta echilibrul sau poate cauza amețeli.

Exercițiu fizic și activitate fizică: Activitatea fizică regulată joacă un rol crucial în prevenirea tasărilor vertebrale prin întărirea oaselor și a musculaturii de susținere a coloanei vertebrale. Exercițiile cu impact redus, precum mersul, înotul sau pilates-ul, sunt recomandate pentru stimularea formării osoase și îmbunătățirea echilibrului. Antrenamentele de rezistență, adaptate individual, pot crește densitatea osoasă și forța musculară. Este important ca programul de exerciții să fie personalizat și supravegheat de un specialist, în special pentru persoanele cu risc crescut de fracturi. Activitatea fizică regulată nu doar că întărește oasele, dar îmbunătățește și coordonarea, reducând astfel riscul de căderi.

Nutriție și sănătatea osoasă: O dietă echilibrată, bogată în nutrienți esențiali pentru sănătatea osoasă, este fundamentală în prevenirea tasărilor vertebrale. Calciul și vitamina D sunt cruciale pentru menținerea densității osoase. Sursele bune de calciu includ produsele lactate, legumele cu frunze verzi și peștele cu oase comestibile. Vitamina D poate fi obținută prin expunere moderată la soare și din alimente precum peștele gras, gălbenușul de ou și alimentele fortificate. Proteinele sunt, de asemenea, importante pentru menținerea masei musculare și osoase. Este recomandată limitarea consumului de alcool și cafea, care pot interfera cu absorbția calciului. Suplimentele nutritive pot fi necesare în cazuri de deficiențe, dar trebuie administrate sub supraveghere medicală.