Tendinita: cauze, simptome si optiuni de tratament

Deși poate fi deranjantă, în majoritatea cazurilor tendinita răspunde bine la tratamentele conservative și la modificările stilului de viață.

Tipuri de tendinită

Tendinita poate afecta diverse zone ale corpului, fiecare tip având caracteristici și simptome specifice. Înțelegerea acestor variații ajută la diagnosticarea corectă și la alegerea tratamentului adecvat.

Tendinita achileană: Această formă de tendinită afectează tendonul lui Ahile, structura care conectează mușchii gambei de osul călcâiului. Persoanele care practică alergarea sau sporturile cu impact ridicat sunt predispuse la această afecțiune. Simptomele includ durere și rigiditate în partea posterioară a piciorului, în special dimineața sau după perioade de inactivitate. Durerea se intensifică de obicei în timpul activităților fizice care implică flexia plantară a piciorului.

Tendinita supraspinosului: Aceasta implică inflamarea tendonului mușchiului supraspinos, component al coafei rotatorilor umărului. Mișcările repetitive ale brațului deasupra capului, cum ar fi cele din tenis sau înot, pot duce la această afecțiune. Pacienții experimentează durere la ridicarea brațului, în special între 60 și 120 de grade de abducție. Durerea poate iradia spre partea laterală a brațului și poate interfera cu somnul atunci când se stă pe umărul afectat.

Epicondilita laterală (cotul tenismenului): Această formă de tendinită afectează tendoanele care conectează mușchii extensori ai antebrațului de epicondilul lateral al humerusului. Activitățile care implică mișcări repetitive de extensie a încheieturii mâinii și rotație a antebrațului pot declanșa această afecțiune. Pacienții resimt durere pe partea laterală a cotului, care se poate extinde spre antebraț. Strângerea obiectelor sau rotirea încheieturii mâinii pot exacerba durerea.

Epicondilita medială (cotul jucătorului de golf): Această afecțiune implică inflamarea tendoanelor flexorilor antebrațului la inserția lor pe epicondilul medial al humerusului. Activitățile care necesită mișcări repetitive de flexie a încheieturii mâinii și pronație a antebrațului predispun la această formă de tendinită. Simptomele includ durere pe partea internă a cotului, care se poate extinde de-a lungul părții interne a antebrațului. Durerea se intensifică la flexia încheieturii mâinii împotriva rezistenței.

Tenosinovita de Quervain: Această formă de tendinită afectează tendoanele de la baza degetului mare, provocând durere și limitarea mișcărilor. Activitățile repetitive care implică prinderea și rotirea încheieturii mâinii pot duce la această afecțiune. Pacienții experimentează durere și sensibilitate la nivelul încheieturii mâinii, lângă baza degetului mare. Mișcările degetului mare și ale încheieturii mâinii pot fi dureroase și limitate.

Degetul în resort: Această afecțiune implică îngroșarea tecii tendonului flexor al unui deget, ceea ce duce la blocarea sau „declanșarea” degetului în timpul mișcării. Pacienții pot simți o senzație de blocare sau de pocnitură atunci când încearcă să îndoaie sau să întindă degetul afectat. În cazuri severe, degetul poate rămâne blocat în poziție îndoită.

Simptomele tendinitei

Tendinita se manifestă prin diverse simptome care pot varia în funcție de localizarea și severitatea afecțiunii. Recunoașterea acestor semne permite o intervenție promptă și un management eficient al bolii.

Durere și sensibilitate: Principalul simptom al tendinitei este durerea localizată în zona tendonului afectat. Această durere poate fi descrisă ca o senzație de arsură sau de disconfort profund și se intensifică de obicei în timpul mișcării sau la aplicarea presiunii. Sensibilitatea la atingere este frecventă, pacienții putând indica cu precizie zona dureroasă. Intensitatea durerii poate varia de la un disconfort ușor până la o durere acută care limitează semnificativ funcționalitatea.

Inflamație: Inflamația este o caracteristică definitorie a tendinitei. Zona afectată poate apărea umflată și caldă la atingere. În unele cazuri, inflamația poate fi vizibilă, în special în zonele unde tendonul este mai aproape de suprafața pielii, cum ar fi la încheietura mâinii sau la cot. Această umflătură poate fi însoțită de roșeață locală, indicând un răspuns inflamator activ.

Rigiditate și limitarea amplitudinii de mișcare: Tendinita poate cauza rigiditate în zona afectată, în special după perioade de inactivitate sau dimineața. Pacienții pot observa că mișcările care implică tendonul afectat sunt mai dificil de efectuat și pot fi însoțite de disconfort. Amplitudinea de mișcare poate fi redusă din cauza durerii și a inflamației, limitând capacitatea de a efectua anumite activități. De exemplu, în cazul tendinitei umărului, ridicarea brațului deasupra capului poate fi dificilă sau dureroasă.

Slăbiciune în zona afectată: Inflamația și durerea asociate tendinitei pot duce la slăbiciune musculară în zona afectată. Această slăbiciune poate fi rezultatul direct al inflamației sau poate fi cauzată de tendința pacientului de a evita utilizarea zonei dureroase. În cazuri severe sau cronice, slăbiciunea poate persista chiar și după ce durerea s-a ameliorat, necesitând reabilitare specifică pentru a restabili forța și funcționalitatea normală.

Cauzele și factorii de risc

Tendinita apare din cauza suprasolicitării sau lezării tendoanelor. Factorii de risc includ mișcările repetitive, postura incorectă, vârsta înaintată și anumite activități profesionale sau sportive. Condițiile medicale preexistente pot crește, de asemenea, susceptibilitatea la această afecțiune.

Mișcări repetitive: Efectuarea acelorași mișcări în mod repetat poate duce la microtraumatisme ale tendoanelor. Aceste mișcări repetitive pot apărea în cadrul activităților profesionale, cum ar fi lucrul la calculator sau în liniile de asamblare, sau în timpul practicării anumitor sporturi. Tendoanele sunt supuse unui stres constant, ceea ce poate duce la inflamație și deteriorare în timp. Această suprasolicitare cronică slăbește structura tendonului, făcându-l mai susceptibil la inflamație și leziuni.

Leziuni bruște: Traumatismele acute pot cauza tendinită prin întinderea sau ruperea parțială a fibrelor tendonului. Aceste leziuni pot apărea în urma unui accident, a unei căderi sau a unei mișcări bruște și necontrolate. Impactul direct asupra tendonului sau forțarea acestuia dincolo de limitele sale normale de elasticitate poate duce la inflamație imediată și durere. În cazul leziunilor severe, recuperarea poate fi mai îndelungată și poate necesita intervenție medicală promptă pentru a preveni complicațiile pe termen lung.

Postura incorectă: Menținerea unei posturi necorespunzătoare pentru perioade îndelungate poate pune presiune excesivă asupra anumitor tendoane. Această presiune constantă poate duce la iritație și inflamație în timp. Postura incorectă la birou, de exemplu, poate afecta tendoanele gâtului, umerilor și încheieturilor mâinilor. În mod similar, statul în picioare sau mersul incorect poate suprasolicita tendoanele picioarelor și ale gleznelor. Corectarea posturii și ergonomia adecvată sunt esențiale pentru prevenirea acestui tip de tendinită.

Suprasolicitare sau exerciții excesive: Creșterea bruscă a intensității sau duratei activității fizice poate suprasolicita tendoanele, ducând la inflamație. Acest lucru este frecvent întâlnit la persoanele care încep un nou program de exerciții sau la atleții care își intensifică antrenamentele fără o pregătire adecvată. Tendoanele au nevoie de timp pentru a se adapta la niveluri crescute de stres, iar suprasolicitarea poate depăși capacitatea lor de regenerare. Este important să se urmeze o progresie graduală în intensitatea exercițiilor și să se acorde suficient timp de recuperare între sesiunile de antrenament.

Vârsta (peste 40 de ani): Odată cu înaintarea în vârstă, tendoanele își pierd din elasticitate și devin mai rigide, crescând riscul de inflamație și leziuni. Acest proces de îmbătrânire naturală reduce capacitatea tendoanelor de a suporta stresul și de a se recupera după efort. De asemenea, circulația sanguină la nivelul tendoanelor poate fi redusă, afectând aportul de nutrienți și oxigen necesar pentru menținerea sănătății țesuturilor. Persoanele peste 40 de ani trebuie să fie mai atente la încălzire înainte de activități fizice și să acorde o importanță sporită recuperării după efort.

Anumite ocupații și activități sportive: Profesiile care implică mișcări repetitive sau poziții statice prelungite cresc riscul de tendinită. Sporturile care solicită anumite grupe musculare în mod repetat sunt, de asemenea, factori de risc. De exemplu, tenisul poate duce la tendinita cotului, în timp ce alergarea de lungă durată poate afecta tendonul lui Ahile. În mediul profesional, activități precum tastatul, asamblarea pieselor mici sau utilizarea uneltelor vibratoare pot suprasolicita tendoanele mâinilor și brațelor. Este important să se implementeze tehnici corecte și să se utilizeze echipamente ergonomice pentru a minimiza riscul de dezvoltare a tendinitei.

Afecțiuni medicale (de exemplu, artrita reumatoidă, guta): Anumite boli sistemice pot crește susceptibilitatea la tendinită prin afectarea structurii și funcției tendoanelor. Artrita reumatoidă, o boală autoimună, poate cauza inflamație cronică a tendoanelor, slăbindu-le și făcându-le mai predispuse la leziuni. Guta, caracterizată prin depunerea de cristale de acid uric în articulații, poate afecta și tendoanele din apropiere, provocând inflamație și durere. Alte condiții, cum ar fi diabetul zaharat, pot afecta circulația sanguină și metabolismul tendoanelor, crescând riscul de leziuni și întârziind procesul de vindecare.

Diagnosticul tendinitei

Diagnosticul tendinitei se bazează pe o combinație de evaluare clinică și, în unele cazuri, investigații imagistice. Medicul va efectua un examen fizic amănunțit și va lua în considerare istoricul medical al pacientului pentru a stabili un diagnostic precis și a exclude alte afecțiuni similare.

Examinarea fizică: În timpul examinării fizice, medicul va evalua zona afectată pentru a identifica semne de inflamație, cum ar fi roșeață, căldură locală și umflătură. Palparea tendonului suspect poate evidenția sensibilitatea și durerea localizată. Medicul va testa, de asemenea, amplitudinea de mișcare a articulației afectate și va efectua manevre specifice pentru a reproduce simptomele. Aceste teste pot include mișcări active și pasive ale articulației, precum și exerciții de rezistență pentru a evalua forța și funcționalitatea tendonului. Examinarea fizică ajută la localizarea precisă a leziunii și la determinarea severității afecțiunii.

Teste imagistice: În cazurile în care diagnosticul este incert sau se suspectează leziuni mai severe, medicul poate recomanda investigații imagistice. Radiografiile pot fi utile pentru a exclude alte cauze ale durerii, cum ar fi fracturile osoase sau modificările artrozice. Ecografia este o metodă neinvazivă și accesibilă care poate vizualiza structura tendonului și poate detecta inflamația, rupturi parțiale sau calcificări. Imagistica prin rezonanță magnetică oferă imagini detaliate ale țesuturilor moi și este utilă în special pentru evaluarea leziunilor complexe sau în cazurile în care se suspectează afectarea structurilor adiacente. Aceste investigații ajută la confirmarea diagnosticului și la ghidarea deciziilor terapeutice.

Opțiuni de tratament pentru tendinită

Tratamentul tendinitei are ca scop reducerea inflamației, ameliorarea durerii și restabilirea funcției normale a tendonului afectat. Abordarea terapeutică este de obicei graduală, începând cu măsuri conservative și progresând către intervenții mai avansate dacă este necesar.

Odihnă și modificarea activității: Odihna este esențială în faza inițială a tratamentului tendinitei, permițând tendonului să se vindece și să reducă inflamația. Acest lucru implică evitarea sau limitarea activităților care agravează simptomele. Modificarea activității presupune adaptarea mișcărilor și tehnicilor pentru a reduce stresul asupra tendonului afectat. În cazul tendinitei profesionale, poate fi necesară ajustarea sarcinilor de lucru sau utilizarea unor echipamente ergonomice. Pentru sportivi, aceasta poate însemna modificarea tehnicii sau trecerea temporară la activități alternative care nu solicită tendonul afectat. Odihna și modificarea activității sunt cruciale pentru prevenirea agravării leziunii și promovarea vindecării.

Terapia cu gheață și căldură: Aplicarea alternativă de gheață și căldură poate fi benefică în tratamentul tendinitei. Gheața ajută la reducerea inflamației acute și a durerii, în special în primele 24-48 de ore după apariția simptomelor. Aplicarea se face pentru 15-20 de minute, la fiecare 2-3 ore. Căldura, utilizată ulterior, promovează circulația sanguină și relaxarea musculară, facilitând vindecarea. Aceasta poate fi aplicată sub formă de comprese calde sau băi calde, pentru 15-20 de minute, de mai multe ori pe zi. Alternarea între gheață și căldură poate maximiza beneficiile terapeutice.

Compresie și elevație: Compresia și elevația sunt tehnici importante în managementul tendinitei, ajutând la reducerea edemului și a durerii. Compresia implică aplicarea unui bandaj elastic în jurul zonei afectate, fără a restricționa circulația. Aceasta ajută la limitarea acumulării de lichid și la susținerea tendonului. Elevația, care presupune ridicarea membrului afectat deasupra nivelului inimii, facilitează drenajul limfatic și reduce umflătura. Aceste tehnici sunt deosebit de eficiente când sunt combinate cu odihna și aplicarea de gheață, în special în faza acută a tendinitei.

Analgezice fără prescripție medicală: Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene, precum ibuprofenul sau naproxenul, sunt frecvent utilizate pentru a reduce durerea și inflamația asociate tendinitei. Acestea pot fi administrate oral sau aplicate topic sub formă de geluri sau creme. Paracetamolul este o alternativă pentru persoanele care nu pot lua antiinflamatoare nesteroidiene. Este important ca aceste medicamente să fie utilizate conform recomandărilor medicului sau farmacistului, ținând cont de posibilele efecte secundare și interacțiuni medicamentoase, în special în cazul utilizării pe termen lung.

Fizioterapie: Fizioterapia joacă un rol crucial în tratamentul și recuperarea după tendinită. Un fizioterapeut poate elabora un program personalizat care include exerciții de întindere și întărire pentru a îmbunătăți flexibilitatea și forța tendonului afectat. Tehnicile de mobilizare a țesuturilor moi, cum ar fi masajul transversal profund, pot ajuta la reducerea aderențelor și îmbunătățirea circulației locale. Terapia cu ultrasunete sau electroterapia pot fi utilizate pentru a reduce durerea și inflamația. Programul de fizioterapie este adaptat progresiv, pe măsură ce simptomele se ameliorează, pentru a restabili complet funcția și a preveni recidivele.

Injecții cu corticosteroizi: Injecțiile cu corticosteroizi pot oferi o ameliorare rapidă a durerii și inflamației în cazurile severe de tendinită. Aceste injecții sunt administrate direct în zona afectată și conțin un corticosteroid puternic, adesea combinat cu un anestezic local. Efectul lor este de a reduce semnificativ inflamația și durerea, permițând pacientului să înceapă sau să continue programul de recuperare. Cu toate acestea, utilizarea lor trebuie să fie limitată, deoarece injecțiile repetate pot slăbi tendonul și cresc riscul de ruptură. Medicul va evalua cu atenție necesitatea și frecvența acestor injecții.

Terapia cu plasmă bogată în trombocite: Această terapie inovatoare implică injectarea plasmei proprii a pacientului, concentrată în trombocite, în zona afectată de tendinită. Trombocitele conțin factori de creștere care pot stimula procesul natural de vindecare a tendonului. Procedura începe cu prelevarea unei probe de sânge de la pacient, care este apoi centrifugată pentru a separa plasma bogată în trombocite. Această plasmă este apoi injectată în tendonul afectat, sub ghidaj ecografic. Terapia poate accelera vindecarea, reduce durerea și îmbunătăți funcția tendonului, fiind deosebit de utilă în cazurile cronice sau rezistente la alte tratamente.

Strategii de prevenire

Prevenirea tendinitei implică o abordare multifactorială, concentrată pe reducerea stresului asupra tendoanelor prin tehnici corecte de mișcare, echipament adecvat și modificări ale stilului de viață. Aceste strategii sunt esențiale pentru menținerea sănătății tendoanelor și prevenirea recurenței afecțiunii.

Încălzire și întindere adecvată: O încălzire corespunzătoare înainte de activitatea fizică este esențială pentru prevenirea tendinitei. Aceasta implică exerciții ușoare care cresc treptat fluxul sanguin către mușchi și tendoane, pregătindu-le pentru efort. Întinderea trebuie efectuată după încălzire și ar trebui să se concentreze pe grupele musculare specifice care vor fi solicitate în timpul activității. Exercițiile de întindere trebuie efectuate lent și controlat, menținând poziția pentru 15-30 de secunde, fără a forța articulațiile. O rutină regulată de întindere îmbunătățește flexibilitatea și reduce riscul de leziuni ale tendoanelor.

Creșterea graduală a intensității activității: Progresia treptată în intensitatea și durata activităților fizice este crucială pentru prevenirea tendinitei. Acest principiu, cunoscut sub numele de supraîncărcare progresivă, permite tendoanelor să se adapteze la stresul crescut în timp. Creșterea bruscă a intensității sau volumului de antrenament poate suprasolicita tendoanele, ducând la inflamație și leziuni. Se recomandă o creștere de aproximativ 10% pe săptămână în ceea ce privește intensitatea, durata sau frecvența exercițiilor. Această abordare graduală este deosebit de importantă atunci când se începe un nou program de exerciții sau când se revine la activitate după o perioadă de inactivitate.

Ajustări ergonomice: Adaptarea mediului de lucru și a echipamentelor pentru a reduce stresul asupra tendoanelor este esențială în prevenirea tendinitei, în special în cazul activităților repetitive. În mediul de birou, aceasta poate include ajustarea înălțimii scaunului și a biroului, poziționarea corectă a tastaturii și a mouse-ului, precum și utilizarea suporturilor pentru încheieturi. Pentru activitățile sportive, utilizarea echipamentului adecvat, cum ar fi încălțăminte potrivită sau mânere de rachetă de dimensiuni corecte, poate reduce semnificativ stresul asupra tendoanelor. Implementarea acestor ajustări ergonomice poate preveni suprasolicitarea cronică a tendoanelor și reduce riscul de dezvoltare a tendinitei.

Exerciții de întărire: Consolidarea mușchilor care susțin și lucrează împreună cu tendoanele afectate este o strategie eficientă de prevenire a tendinitei. Exercițiile de întărire ajută la distribuirea mai uniformă a stresului asupra întregului sistem musculo-tendinos, reducând astfel presiunea pe tendoanele individuale. Aceste exerciții trebuie să fie specifice grupelor musculare implicate în activitățile care prezintă risc de tendinită. De exemplu, pentru prevenirea tendinitei cotului, se pot efectua exerciții de întărire a antebrațului. Este important ca aceste exerciții să fie efectuate corect și progresiv, începând cu greutăți ușoare și crescând treptat intensitatea pe măsură ce forța se îmbunătățește.

Pauze regulate în timpul activităților repetitive: Introducerea pauzelor frecvente în timpul activităților care implică mișcări repetitive este esențială pentru prevenirea suprasolicitării tendoanelor. Aceste pauze permit tendoanelor să se recupereze și să evite stresul cumulativ care poate duce la inflamație și leziuni. În timpul pauzelor, se recomandă efectuarea de mișcări ușoare și întinderi pentru a menține circulația sanguină și flexibilitatea. Pentru activitățile de birou, se poate aplica regula 20-20-20: la fiecare 20 de minute, privirea trebuie îndreptată spre un obiect aflat la 20 de metri distanță, timp de 20 de secunde. În activitățile sportive, alternarea între diferite tipuri de exerciții poate ajuta la distribuirea efortului între diferite grupe musculare și tendoane.

Recuperare și reabilitare

Procesul de recuperare și reabilitare după tendinită este esențial pentru restabilirea completă a funcției și prevenirea recidivelor. Acesta implică o abordare graduală, adaptată nevoilor individuale ale pacientului, și necesită răbdare și angajament pe termen lung.

Timpul estimat de recuperare: Durata recuperării după tendinită variază semnificativ în funcție de severitatea afecțiunii, localizarea acesteia și răspunsul individual la tratament. În general, cazurile ușoare de tendinită pot necesita 2-4 săptămâni pentru o ameliorare semnificativă, în timp ce cazurile moderate până la severe pot dura între 6 săptămâni și 6 luni pentru o recuperare completă. Factori precum vârsta pacientului, starea generală de sănătate și aderența la planul de tratament influențează, de asemenea, timpul de recuperare. Este important de reținut că vindecarea tendonului este un proces gradual și forțarea revenirii premature la activitatea normală poate duce la recidive sau agravarea leziunii.

Revenirea la activitățile normale: Reluarea activităților obișnuite după tendinită trebuie abordată cu precauție și în mod gradual. Procesul începe de obicei cu exerciții ușoare de mobilitate și întindere, progresând treptat către activități mai solicitante pe măsură ce durerea scade și forța se îmbunătățește. Este crucial să se evite revenirea bruscă la nivelul de activitate de dinainte de leziune. Pacienții trebuie să fie atenți la semnalele corpului și să oprească activitatea dacă apare durere. În cazul sportivilor sau al persoanelor cu ocupații solicitante fizic, poate fi necesară o perioadă de tranziție care să includă modificări ale tehnicilor sau echipamentelor utilizate. Colaborarea strânsă cu un fizioterapeut sau un medic specialist poate ajuta la stabilirea unui plan sigur și eficient de revenire la activitate.

Gestionarea pe termen lung: Managementul pe termen lung al tendinitei implică o abordare proactivă pentru prevenirea recidivelor și menținerea sănătății tendoanelor. Aceasta include menținerea unui program regulat de exerciții de întărire și flexibilitate specifice zonei afectate, chiar și după ce simptomele s-au ameliorat. Modificările permanente ale tehnicilor de muncă sau sport, precum și utilizarea echipamentului ergonomic adecvat, sunt esențiale pentru a reduce stresul asupra tendoanelor. Este important să se mențină o bună condiție fizică generală și să se evite creșterile bruște ale intensității activității. Pacienții trebuie să fie conștienți de semnele precoce ale tendinitei și să ia măsuri prompte la primele simptome. Consultările periodice cu un specialist pot ajuta la ajustarea planului de management pe termen lung și la abordarea oricăror probleme emergente.