Tendinita gleznei: tipuri, cauze, simptome si optiuni de tratament

Persoanele active, sportivii și vârstnicii sunt mai predispuși să dezvolte tendinită la gleznă. Tratamentul implică de obicei repaus, aplicarea de gheață, fizioterapie și, în unele cazuri, medicamente antiinflamatoare. Recuperarea completă poate dura câteva săptămâni sau luni, în funcție de severitatea afecțiunii.

Tipuri de tendinită a gleznei

Există mai multe tipuri de tendinită a gleznei, fiecare afectând tendoane specifice din jurul articulației. Identificarea corectă a tipului de tendinită este esențială pentru stabilirea unui plan de tratament adecvat.

Tendinita achileană: Aceasta afectează tendonul lui Ahile, cel mai mare și mai puternic tendon din corp. Tendonul lui Ahile conectează mușchii gambei de osul călcâiului și este esențial pentru mers, alergare și sărituri. Durerea se manifestă de obicei în partea posterioară a gleznei și poate fi intensificată în timpul activităților fizice sau dimineața. Persoanele care practică alergarea sau sporturile cu impact ridicat sunt predispuse la acest tip de tendinită.

Tendinita tibială posterioară: Această formă implică inflamarea tendonului tibial posterior, care conectează mușchiul tibial posterior de oasele piciorului. Tendonul joacă un rol crucial în susținerea arcadei piciorului și în stabilizarea gleznei în timpul mersului. Simptomele includ durere pe partea interioară a gleznei și a piciorului, precum și dificultăți în efectuarea mișcărilor de rotație a piciorului. Persoanele cu picioare plate sau care practică activități ce implică alergare și sărituri sunt mai susceptibile la această afecțiune.

Tendinita peroneală: Aceasta afectează tendoanele peroneale, situate pe partea exterioară a gleznei. Aceste tendoane stabilizează glezna și ajută la mișcările de eversiune a piciorului. Durerea se manifestă de obicei în spatele și sub osul gleznei. Sportivii care practică activități ce implică mișcări laterale frecvente, precum tenisul sau baschetul, sunt mai predispuși la acest tip de tendinită. De asemenea, persoanele cu glezne instabile sau care au suferit entorse repetate pot dezvolta tendinită peroneală.

Tendinita tibială anterioară: Această formă afectează tendonul tibial anterior, situat în partea frontală a gleznei. Tendonul este responsabil pentru flexia dorsală a piciorului (ridicarea vârfului piciorului). Simptomele includ durere și inflamație în partea frontală a gleznei, care se pot agrava la mers sau alergare, în special pe suprafețe înclinate. Alergătorii și persoanele care practică sporturi ce implică schimbări bruște de direcție sunt mai expuși riscului de a dezvolta această afecțiune.

Tendinita extensorilor: Aceasta implică inflamarea tendoanelor extensorilor, situate pe partea superioară a piciorului. Aceste tendoane sunt responsabile pentru extensia degetelor de la picioare. Durerea se manifestă pe partea superioară a piciorului și se poate intensifica la flexia plantară (îndoirea piciorului în jos). Persoanele care poartă încălțăminte strânsă sau care practică activități ce implică flexia repetată a degetelor de la picioare sunt mai predispuse la acest tip de tendinită.

Cauze și factori de risc

Tendinita gleznei poate fi cauzată de diverși factori, iar înțelegerea acestora este esențială pentru prevenirea și gestionarea eficientă a afecțiunii. Cauzele și factorii de risc variază în funcție de tipul specific de tendinită și de caracteristicile individuale ale persoanei afectate.

Cauze comune

Suprasolicitare și stres repetitiv: Aceasta reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze ale tendinitei gleznei. Activitățile care implică mișcări repetitive ale gleznei, cum ar fi alergarea, săriturile sau dansul, pot duce la microtraume ale tendoanelor. În timp, aceste microtraume se acumulează, provocând inflamație și durere. Sportivii și persoanele cu ocupații care necesită statul prelungit în picioare sau mers pe distanțe lungi sunt deosebit de vulnerabili la acest tip de suprasolicitare.

Leziuni sau traume bruște: Entorsele de gleznă sau alte tipuri de accidentări pot cauza leziuni ale tendoanelor, ducând la tendinită. Chiar și o singură traumă semnificativă poate declanșa un proces inflamator care, dacă nu este tratat corespunzător, poate evolua într-o tendinită cronică. Persoanele care practică sporturi de contact sau activități cu risc crescut de accidentare sunt mai predispuse la acest tip de leziuni.

Factori legați de vârstă: Odată cu înaintarea în vârstă, tendoanele își pierd din elasticitate și devin mai susceptibile la leziuni. Procesul natural de îmbătrânire poate duce la degenerarea țesutului tendoanelor, făcându-le mai vulnerabile la inflamație și rupturi. Persoanele peste 40 de ani prezintă un risc crescut de a dezvolta tendinită la gleznă, în special dacă mențin un nivel ridicat de activitate fizică fără a acorda atenție adecvată încălzirii și recuperării.

Obezitatea: Excesul de greutate corporală pune o presiune suplimentară asupra tendoanelor gleznei, crescând riscul de inflamație și leziuni. Fiecare pas exercită o forță mai mare asupra structurilor de susținere ale piciorului și gleznei, ceea ce poate duce la uzură prematură și la apariția tendinitei. Persoanele cu obezitate sunt sfătuite să-și gestioneze greutatea și să aleagă activități fizice cu impact redus pentru a minimiza stresul asupra tendoanelor.

Anumite afecțiuni medicale: Diverse boli pot crește riscul de tendinită la gleznă. Artrita reumatoidă, guta și diabetul zaharat sunt exemple de afecțiuni care pot afecta integritatea și funcția tendoanelor. Aceste boli pot modifica structura țesuturilor, făcându-le mai susceptibile la inflamație și leziuni. De asemenea, anumite medicamente, cum ar fi antibioticele din clasa fluorochinolonelor, pot crește riscul de probleme tendinoase. Persoanele cu astfel de afecțiuni trebuie să fie deosebit de atente la semnele de tendinită și să discute cu medicul lor despre strategii de prevenție.

Factori anatomici

Arcuri înalte: Persoanele cu arcuri înalte ale piciorului prezintă un risc crescut de a dezvolta tendinită la gleznă. Această structură anatomică particulară creează o tensiune suplimentară asupra tendoanelor, în special asupra tendonului tibial posterior și a celui peroneal. Arcurile înalte pot duce la o distribuție inegală a greutății corporale pe suprafața plantară, forțând tendoanele să lucreze mai intens pentru a menține stabilitatea și echilibrul în timpul mersului sau alergării.

Picioare plate: Picioarele plate, caracterizate prin absența sau aplatizarea arcului longitudinal al piciorului, pot contribui semnificativ la apariția tendinitei gleznei. Această condiție anatomică poate suprasolicita tendonul tibial posterior, care joacă un rol crucial în susținerea arcului piciorului. În timp, această suprasolicitare constantă poate duce la inflamarea și deteriorarea tendonului. De asemenea, picioarele plate pot modifica biomecanica normală a mersului, punând o presiune excesivă pe alte tendoane ale gleznei.

Simptomele tendinitei gleznei

Tendinita gleznei se manifestă printr-o serie de simptome distinctive care pot varia în intensitate și durată. Aceste simptome pot afecta semnificativ mobilitatea și confortul persoanei, interferând cu activitățile zilnice și performanța atletică.

Durere de-a lungul tendonului afectat: Durerea este adesea primul și cel mai proeminent simptom al tendinitei gleznei. Aceasta se manifestă de obicei de-a lungul traseului tendonului afectat și poate varia de la o senzație de disconfort ușor până la o durere acută și intensă. Intensitatea durerii tinde să crească în timpul activităților care solicită tendonul, cum ar fi mersul, alergarea sau săriturile. În cazuri severe, durerea poate persista chiar și în repaus, afectând calitatea somnului și a vieții de zi cu zi a pacientului.

Umflare și inflamație: Umflarea și inflamația sunt semne vizibile ale tendinitei gleznei, rezultate din răspunsul inflamator al organismului la leziunea tendonului. Aceste simptome se manifestă de obicei în jurul zonei afectate a gleznei și pot fi însoțite de sensibilitate la atingere. Umflarea poate limita mișcarea normală a gleznei și poate cauza disconfort atunci când se poartă încălțăminte. În unele cazuri, inflamația poate fi vizibilă chiar și pentru un observator neavizat, manifestându-se ca o proeminență sau o zonă umflată în jurul gleznei.

Rigiditate și reducerea amplitudinii de mișcare: Tendinita gleznei poate duce la o senzație de rigiditate în articulație, în special după perioade de inactivitate, cum ar fi după somn sau după ce s-a stat în aceeași poziție pentru o perioadă îndelungată. Această rigiditate poate fi însoțită de o reducere a amplitudinii de mișcare a gleznei, făcând dificile acțiuni precum flexia, extensia sau rotația piciorului. Pacienții pot observa că au nevoie de mai mult timp pentru a-și „încălzi” glezna înainte de a putea efectua mișcări normale.

Slăbiciune în gleznă: Tendinita poate duce la o senzație de slăbiciune sau instabilitate în gleznă. Această slăbiciune se manifestă adesea prin dificultăți în efectuarea anumitor mișcări sau în susținerea greutății corporale pe piciorul afectat. Pacienții pot simți că glezna „cedează” sau că nu pot conta pe ea pentru a-și menține echilibrul în timpul activităților fizice. În cazuri severe, această slăbiciune poate crește riscul de accidentări suplimentare, cum ar fi entorsele de gleznă.

Căldură sau roșeață în jurul zonei afectate: În multe cazuri de tendinită a gleznei, zona afectată poate prezenta semne vizibile de inflamație, inclusiv o senzație de căldură locală și roșeață a pielii. Aceste simptome sunt rezultatul creșterii fluxului sanguin în zona afectată, ca parte a răspunsului inflamator al organismului. Căldura și roșeața sunt adesea mai pronunțate imediat după activitate fizică sau la sfârșitul zilei. Ele pot fi însoțite de o senzație de pulsație sau de presiune în zona afectată.

Diagnostic

Diagnosticarea corectă a tendinitei gleznei este esențială pentru stabilirea unui plan de tratament eficient. Procesul de diagnostic implică o evaluare complexă, care combină examinarea fizică, analiza istoricului medical și, în unele cazuri, utilizarea tehnicilor de imagistică avansate.

Examinarea fizică: Examinarea fizică reprezintă primul pas crucial în diagnosticarea tendinitei gleznei. Medicul va evalua vizual glezna, căutând semne de umflare, roșeață sau deformări. Palparea zonei afectate ajută la identificarea punctelor de sensibilitate și a gradului de inflamație. Medicul va testa, de asemenea, amplitudinea de mișcare a gleznei, cerând pacientului să efectueze diverse mișcări. Aceste teste pot include flexia și extensia piciorului, precum și mișcări de rotație. În timpul acestor manevre, medicul va evalua prezența durerii, rigidității sau slăbiciunii musculare.

Analiza istoricului medical: Revizuirea detaliată a istoricului medical al pacientului este esențială pentru diagnosticarea tendinitei gleznei. Medicul va pune întrebări despre debutul și evoluția simptomelor, factorii care agravează sau ameliorează durerea și impactul acesteia asupra activităților zilnice. Sunt importante informațiile despre activitățile fizice recente, schimbări în rutina de antrenament, traumatisme anterioare ale gleznei sau alte afecțiuni medicale relevante. Istoricul medical poate oferi indicii valoroase despre cauzele subiacente ale tendinitei și poate ghida deciziile de tratament.

Teste imagistice: În cazurile în care diagnosticul rămâne neclar după examinarea fizică și analiza istoricului medical, sau când se suspectează leziuni mai grave, pot fi recomandate teste imagistice. Radiografia poate fi utilizată pentru a exclude fracturi sau alte probleme osoase. Ecografia este deosebit de utilă în evaluarea tendoanelor, permițând vizualizarea în timp real a structurii și mișcării acestora. Poate evidenția îngroșări, rupturi parțiale sau inflamații ale tendoanelor. Imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) oferă imagini detaliate ale țesuturilor moi, inclusiv tendoane, ligamente și mușchi. Este utilă în cazurile complexe sau atunci când se suspectează leziuni asociate ale cartilajului sau ale altor structuri ale gleznei.

Opțiuni de tratament

Tratamentul tendinitei gleznei implică o abordare multidimensională, adaptată severității afecțiunii și nevoilor individuale ale pacientului. Scopul principal este reducerea inflamației, ameliorarea durerii și restabilirea funcției normale a gleznei.

Tratamente non-chirurgicale

Metoda RICE (Repaus, Gheață, Compresie, Elevație): Această abordare reprezintă primul pas în managementul tendinitei gleznei. Repausul permite tendonului să se vindece, reducând stresul mecanic. Aplicarea de gheață diminuează inflamația și ameliorează durerea prin constricția vaselor de sânge. Compresia, realizată prin bandajare elastică, limitează umflarea. Elevația piciorului deasupra nivelului inimii ajută la reducerea edemului prin favorizarea drenajului limfatic și venos. Această metodă este eficientă în special în faza acută a tendinitei.

Medicamente antiinflamatoare fără prescripție medicală: Aceste medicamente, precum ibuprofenul sau naproxenul, sunt eficiente în reducerea inflamației și ameliorarea durerii asociate tendinitei gleznei. Ele funcționează prin inhibarea producției de prostaglandine, substanțe implicate în procesul inflamator. Este important ca aceste medicamente să fie utilizate conform recomandărilor, deoarece utilizarea prelungită poate avea efecte secundare asupra tractului gastrointestinal sau a funcției renale.

Fizioterapie: Fizioterapia joacă un rol crucial în recuperarea după tendinita gleznei. Un fizioterapeut va elabora un program personalizat de exerciții care vizează îmbunătățirea flexibilității, întărirea mușchilor și restabilirea amplitudinii de mișcare a gleznei. Tehnicile pot include stretching, exerciții de întărire progresivă și terapie manuală. De asemenea, fizioterapia poate include utilizarea unor modalități precum ultrasunetele sau electrostimularea pentru a reduce durerea și a promova vindecarea țesuturilor.

Orteze și dispozitive de susținere: Ortezele și alte dispozitive de susținere pot fi benefice în tratamentul tendinitei gleznei. Acestea oferă sprijin suplimentar tendonului afectat, reducând stresul mecanic și prevenind mișcările excesive care ar putea agrava inflamația. Ortezele pot varia de la simple benzi elastice până la dispozitive mai complexe, personalizate. În cazul picioarelor plate sau al arcurilor înalte, pot fi recomandate talonete ortopedice pentru a corecta biomecanica anormală și a reduce presiunea pe tendoanele afectate.

Medicamente antiinflamatoare pe bază de prescripție medicală: În cazurile în care medicamentele fără prescripție nu sunt suficiente, medicul poate prescrie antiinflamatoare nesteroidiene mai puternice. Aceste medicamente, precum diclofenacul sau celecoxibul, oferă o ameliorare mai puternică a durerii și inflamației. Ele sunt adesea prescrise pentru perioade scurte de timp pentru a minimiza riscul de efecte secundare. În unele cazuri, pot fi recomandate și analgezice mai puternice, în special în fazele acute ale tendinitei.

Injecții cu corticosteroizi: Injecțiile cu corticosteroizi reprezintă o opțiune de tratament pentru cazurile severe sau persistente de tendinită a gleznei. Aceste injecții administrează direct în zona afectată medicamente puternic antiinflamatoare, oferind o ameliorare rapidă a simptomelor. Deși eficiente pe termen scurt, utilizarea lor trebuie limitată datorită potențialului de efecte secundare, inclusiv slăbirea tendonului în cazul utilizării repetate. Injecțiile sunt de obicei rezervate pentru cazurile în care alte tratamente conservative nu au dat rezultate.

Intervenții chirurgicale

Repararea tendonului: Această procedură este indicată în cazurile de rupturi parțiale sau complete ale tendonului, sau atunci când tendonul este sever deteriorat și nu răspunde la tratamentele conservative. Chirurgul va sutura zonele rupte ale tendonului și va îndepărta țesutul deteriorat. În unele cazuri, poate fi necesară și augmentarea tendonului cu grefă de țesut. Recuperarea post-operatorie implică o perioadă de imobilizare, urmată de fizioterapie intensivă pentru a restabili forța și funcția tendonului.

Transferul de tendon: Această procedură chirurgicală complexă este utilizată în cazurile severe de tendinită cronică sau când tendonul original este prea deteriorat pentru a mai fi reparat. Implică redirecționarea unui tendon sănătos din apropiere pentru a prelua funcția tendonului afectat. Acest tip de intervenție necesită o planificare atentă și o tehnică chirurgicală precisă. Recuperarea post-operatorie este de lungă durată și implică un program intensiv de fizioterapie pentru a reeducă mușchii și tendoanele să funcționeze în noua lor configurație.

Recuperare și reabilitare

Procesul de recuperare și reabilitare după tendinita gleznei este esențial pentru restabilirea completă a funcției și prevenirea recidivelor. Acesta implică o abordare graduală și personalizată, adaptată severității leziunii și progresului individual al pacientului.

Timpul estimat de recuperare: Durata recuperării după tendinita gleznei variază semnificativ în funcție de severitatea afecțiunii și de răspunsul individual la tratament. În cazurile ușoare, ameliorarea simptomelor poate fi observată în câteva săptămâni cu tratament conservator. Pentru cazurile moderate, recuperarea completă poate dura între 6 și 12 săptămâni. În situațiile severe sau cronice, procesul de recuperare se poate extinde pe parcursul a 3 până la 6 luni. Este crucial ca pacienții să înțeleagă că vindecarea tendonului este un proces gradual și că revenirea prematură la activitățile intense poate duce la reapariția simptomelor sau la complicații.

Revenirea treptată la activități: Reintroducerea graduală a activităților fizice este vitală în procesul de recuperare după tendinita gleznei. Acest proces începe de obicei cu exerciții ușoare de mobilitate și stretching, progresând treptat către activități care solicită mai mult tendonul. Intensitatea și durata activităților sunt crescute progresiv, sub supravegherea atentă a unui fizioterapeut sau a medicului. Este important ca pacientul să asculte semnalele corpului său și să nu forțeze progresia dacă apar dureri sau disconfort. Revenirea la sport sau la activitățile fizice intense trebuie făcută numai după ce forța, flexibilitatea și rezistența gleznei au fost complet restabilite.

Exerciții de întărire: Exercițiile de întărire sunt esențiale în recuperarea după tendinita gleznei, ajutând la restabilirea forței și stabilității articulației. Aceste exerciții trebuie începute treptat și intensificate pe măsură ce durerea și inflamația se reduc. Ele pot include ridicări pe vârfuri, flexii plantare cu rezistență elastică, exerciții cu greutăți ușoare pentru mușchii gambei și rotații controlate ale gleznei. Este crucial ca aceste exerciții să fie efectuate corect și fără a provoca durere, sub îndrumarea unui fizioterapeut, pentru a evita agravarea leziunii și a asigura o recuperare optimă.

Exerciții de flexibilitate și amplitudine de mișcare: Aceste exerciții sunt vitale pentru restabilirea mobilității complete a gleznei după tendinită. Ele includ stretching-ul blând al tendoanelor și mușchilor din jurul gleznei, precum și mișcări controlate în toate direcțiile pentru a îmbunătăți flexibilitatea. Exercițiile de flexibilitate pot include rotații ale gleznei, flexii și extensii, precum și mișcări de inversie și eversie. Este important ca aceste exerciții să fie efectuate lent și controlat, fără a forța articulația dincolo de punctul de disconfort. Regularitatea și consecvența în efectuarea acestor exerciții sunt esențiale pentru recuperarea completă a funcției gleznei.

Strategii de prevenție

Prevenirea tendinitei gleznei implică o abordare multifactorială, concentrată pe menținerea sănătății și funcționalității optime a articulației. Strategiile eficiente combină practici de antrenament adecvate, echipament corespunzător și atenție la factorii de risc individuali.

Încălzire și revenire adecvate: O încălzire corespunzătoare înainte de activitatea fizică și o revenire graduală după efort sunt esențiale în prevenirea tendinitei gleznei. Încălzirea pregătește tendoanele și mușchii pentru efort, crescând fluxul sanguin și flexibilitatea țesuturilor. Aceasta poate include exerciții ușoare de mobilitate a gleznei, mers rapid sau jogging ușor. Revenirea după efort, care implică stretching blând și exerciții de relaxare, ajută la eliminarea acidului lactic și reduce riscul de rigiditate și inflamație. Ambele practici reduc semnificativ riscul de suprasolicitare și leziuni ale tendoanelor gleznei.

Creșterea graduală a intensității activității: Progresarea treptată a intensității și duratei activităților fizice este crucială în prevenirea tendinitei gleznei. Acest principiu, cunoscut sub numele de încărcare progresivă, permite tendoanelor să se adapteze la stresul crescut. Creșterea bruscă a intensității sau volumului de antrenament poate suprasolicita tendoanele, ducând la inflamație și leziuni. Se recomandă o creștere de maxim 10% pe săptămână în intensitatea sau durata activității. Acest lucru este deosebit de important pentru persoanele care încep un nou program de exerciții sau revin după o perioadă de inactivitate.

Purtarea încălțămintei adecvate: Încălțămintea joacă un rol crucial în prevenirea tendinitei gleznei. Pantofii trebuie să ofere suport adecvat, amortizare și stabilitate pentru picioare și glezne. Este important să se aleagă încălțăminte specifică pentru tipul de activitate practicată, fie că este vorba de alergare, mers sau sporturi de sală. Pantofii trebuie să se potrivească perfect, oferind spațiu suficient pentru degete și susținere pentru arcul piciorului. Pentru persoanele cu probleme biomecanice specifice, cum ar fi picioare plate sau arcuri înalte, pot fi necesare orteze sau pantofi personalizați pentru a preveni suprasolicitarea tendoanelor.

Menținerea unei greutăți corporale sănătoase: Excesul de greutate pune o presiune suplimentară asupra tendoanelor gleznei, crescând riscul de inflamație și leziuni. Menținerea unei greutăți corporale optime reduce semnificativ stresul mecanic asupra articulațiilor și tendoanelor. Acest lucru implică o dietă echilibrată și activitate fizică regulată. Pentru persoanele supraponderale, pierderea chiar și a unei cantități modeste de greutate poate avea un impact pozitiv asupra sănătății tendoanelor. În plus, o greutate sănătoasă contribuie la o biomecanică mai bună a mersului și alergării, reducând riscul de suprasolicitare a tendoanelor gleznei.

Antrenament încrucișat și exerciții variate: Antrenamentul încrucișat, care implică alternarea diferitelor tipuri de activități fizice, este o strategie eficientă în prevenirea tendinitei gleznei. Această abordare permite distribuirea stresului pe diferite grupe musculare și articulații, reducând riscul de suprasolicitare a tendoanelor specifice. De exemplu, alternarea alergării cu înotul sau ciclismul poate oferi o pauză benefică pentru tendoanele gleznei, menținând în același timp nivelul de fitness. Variația exercițiilor ajută, de asemenea, la dezvoltarea echilibrată a forței și flexibilității în întregul corp, contribuind la o biomecanică îmbunătățită și la reducerea riscului de leziuni.