Ventilatie noninvaziva – Metode de administrare si indicatii

Prin aplicarea unei presiuni pozitive asupra căilor respiratorii, ventilația noninvazivă facilitează schimbul de gaze și diminuează efortul respirator al pacientului. Eficiența sa a fost demonstrată în exacerbările acute ale bolilor pulmonare obstructive cronice, edemul pulmonar cardiogen și alte condiții respiratorii. În plus, ventilația noninvazivă poate fi folosită pe termen lung la pacienții care nu pot respira independent din cauza unei afecțiuni cronice.

Metode de administrare a ventilației noninvazive

Ventilația noninvazivă poate fi aplicată prin diverse metode și dispozitive, adaptate nevoilor specifice ale fiecărui pacient și ale situației clinice.

Ventilația non-invazivă cu presiune pozitivă

Interfețele ventilatorului (Măști): Interfețele pentru ventilația noninvazivă, cum ar fi măștile, sunt elemente cruciale care asigură eficiența și confortul tratamentului. Există o varietate de măști disponibile, de la cele nazale și orofaciale până la măști ce acoperă toată fața. Alegerea corectă a măștii este esențială pentru a asigura o etanșeitate adecvată și pentru a minimiza riscul de scurgeri de aer, care pot compromite eficacitatea ventilației. De asemenea, confortul pacientului este un factor important, măștile trebuie să fie bine tolerate pentru perioade lungi de timp, fără a provoca leziuni ale pielii sau disconfort.

Modurile ventilatorului: Ventilația noninvazivă poate fi realizată în diferite moduri, fiecare având avantaje specifice în funcție de patologia respiratorie a pacientului. Ventilația cu presiune pozitivă continuă (CPAP) menține o presiune constantă în căile aeriene, prevenind colapsul alveolar și facilitând oxigenarea. Ventilație cu presiune pozitivă la două niveluri (BiPAP) oferă presiune diferită la inspir și expir, adaptându-se nevoilor respiratorii ale pacientului și ajutând la eliminarea dioxidului de carbon. Ventilației prin suportul de presiune proporțional, acest mod ajustează suportul ventilator în funcție de efortul respirator al pacientului, oferind o abordare mai personalizată a ventilației. Modurile ventilatorului sunt selectate în funcție de obiectivele terapeutice și de răspunsul clinic al pacientului.

Administrarea oxigenului: Livrarea eficientă a oxigenului este un aspect cheie al ventilației noninvazive, având ca scop corectarea hipoxemiei și asigurarea unei oxigenări adecvate. Oxigenul poate fi administrat direct prin interfața de ventilație, fie că este vorba de o mască nazală, orofacială sau un alt tip de interfață. Concentrația de oxigen livrată este ajustată în funcție de necesitățile pacientului și de obiectivele terapeutice, monitorizându-se atent saturația de oxigen și gazele sanguine arteriale. Administrarea corectă a oxigenului contribuie la optimizarea ventilației noninvazive și la îmbunătățirea stării clinice a pacientului.

Ventilația noninvazivă cu presiune negativă

Ventilatoarele cu rezervor: Acestea reprezintă o formă istorică de ventilație noninvazivă cu presiune negativă. Ventilatoarele cu rezervor închid etanș corpul pacientului, creând o presiune negativă în jurul cutiei toracice, care favorizează expansiunea plămânilor și inspirația. Deși utilizarea lor a scăzut semnificativ odată cu dezvoltarea ventilației cu presiune pozitivă, ventilatoarele cu rezervor au jucat un rol crucial în trecut, în special în timpul epidemiei de poliomielită, și rămân un exemplu important în evoluția tehnicilor de ventilație.

Cuirasă și ventilatoare cu carcasă: Ventilatoarele cu cuirasă și cu carcasă sunt alte forme de ventilație noninvazivă cu presiune negativă, care utilizează o structură rigidă ce se aplică peste toracele pacientului. Aceste dispozitive susțin respirația prin crearea unei presiuni negative în jurul cutiei toracice în timpul inspirului, permițând astfel expansiunea plămânilor. Deși sunt mai puțin utilizate în prezent, datorită eficienței superioare a ventilației cu presiune pozitivă, ventilatoarele cu cuirasă au contribuit la dezvoltarea conceptelor de ventilație mecanică și au oferit soluții pentru pacienții cu insuficiență respiratorie în anumite contexte istorice.

Terapia cu oxigen nazal cu debit mare (HFNO)

Mecanism de acțiune: Terapia cu oxigen nazal cu debit mare este o metodă de suport ventilator care livrează un flux mare de aer încălzit și umidificat prin intermediul unor canule nazale speciale. Mecanismul său de acțiune constă în furnizarea unui debit constant și controlat de oxigen, care poate fi ajustat în funcție de nevoile pacientului. Această tehnică asigură nu doar o oxigenare eficientă, dar și un confort crescut pentru pacient, datorită umidificării și încălzirii aerului inspirat. HFNO este utilizat în special pentru pacienții cu insuficiență respiratorie hipoxemică și a demonstrat beneficii în reducerea nevoii de ventilație invazivă și în îmbunătățirea confortului pacientului.

Comparatie cu ventilația cu presiune pozitivă noninvazivă: Oxigenul cu debit mare nazal (HFNO) și ventilația cu presiune pozitivă noninvazivă sunt două strategii diferite de suport ventilator, fiecare cu avantajele și limitările sale. HFNO oferă un confort sporit și este mai puțin invaziv, fiind preferat de unii pacienți în detrimentul ventilației cu presiune pozitivă noninvazivă. Pe de altă parte, ventilația cu presiune pozitivă noninvazivă permite un control mai precis al presiunii ventilatorii și este adesea alegerea în cazul pacienților cu insuficiență respiratorie hipercapnică, cum ar fi cei cu exacerbări ale bolii pulmonare obstructive cronice. Alegerea între HFNO și ventilația cu presiune pozitivă noninvazivă depinde de starea clinică a pacientului, de obiectivele terapeutice și de răspunsul la tratament.

Indicații pentru ventilația noninvazivă

Ventilația noninvazivă este indicată într-o varietate de situații clinice, de la insuficiența respiratorie acută la managementul pe termen lung al afecțiunilor respiratorii cronice.

Insuficiența respiratorie acută

Exacerbările BPOC: Exacerbările acute ale bolii pulmonare obstructive cronice reprezintă una dintre principalele indicații pentru ventilația noninvazivă. În aceste situații, ventilația noninvazivă poate preveni necesitatea intubației endotraheale și poate îmbunătăți schimbul de gaze, reducând astfel nivelurile crescute de dioxid de carbon și ameliorând simptomele de dispnee. Utilizarea ventilației noninvazive în exacerbările BPOC a demonstrat o scădere a mortalității și a duratei de spitalizare, fiind o componentă esențială în managementul acestor pacienți.

Edemul pulmonar cardiogen: Ventilația noninvazivă este de asemenea utilizată în managementul edemului pulmonar cardiogen, unde poate îmbunătăți funcția respiratorie și poate reduce sarcina de lucru a inimii. Prin aplicarea unei presiuni pozitive în căile aeriene, ventilația noninvazivă ajută la redistribuirea lichidului interstițial și la ameliorarea simptomelor asociate cu congestia pulmonară, contribuind astfel la stabilizarea pacienților și la prevenirea intubației.

Pacienții imunocompromiși: Ventilația noninvazivă poate fi deosebit de benefică pentru pacienții imunocompromiși care dezvoltă insuficiență respiratorie acută. În această populație, ventilația noninvazivă poate reduce riscul de infecții nosocomiale și poate oferi o alternativă mai sigură la ventilația invazivă. Prin menținerea integrității căilor aeriene și evitarea complicațiilor asociate cu intubația, ventilația noninvazivă susține funcția respiratorie în timp ce permite sistemului imunitar să lupte împotriva infecției de bază.

Insuficiența respiratorie cronică

BPOC stabilă cu hipercapnie: Pacienții cu boala pulmonară obstructivă cronică stabilă, care prezintă niveluri crescute de dioxid de carbon în sânge, pot beneficia semnificativ de ventilația noninvazivă. Această abordare terapeutică este orientată spre stabilizarea nivelurilor de CO2 și ameliorarea simptomelor de dispnee. Ventilație cu presiune pozitivă la două niveluri este adesea utilizată pentru a asigura un suport ventilator adecvat pe timpul nopții, îmbunătățind astfel calitatea somnului și funcția cognitivă în timpul zilei. Prin reducerea efortului respirator și îmbunătățirea schimbului de gaze, pacienții pot experimenta o îmbunătățire a calității vieții și o scădere a exacerbărilor.

Sindromul de hipoventilație obeză: Acesta este caracterizat prin incapacitatea de a menține niveluri adecvate de oxigen și dioxid de carbon în timpul somnului, din cauza excesului de greutate. Ventilația noninvazivă este o componentă esențială în managementul acestui sindrom, oferind suport ventilator care ajută la normalizarea gazelor sanguine și la prevenirea complicațiilor asociate cu hipoxemia și hipercapnia. În plus, ventilația noninvazivă poate facilita pierderea în greutate prin îmbunătățirea toleranței la exerciții fizice și prin reducerea somnolenței diurne.

Boli neuromusculare: Pacienții cu boli neuromusculare pot dezvolta insuficiență respiratorie cronică datorită slăbiciunii musculaturii respiratorii. Ventilația noninvazivă oferă un suport vital pentru acești pacienți, permițându-le să mențină o ventilație adecvată și să evite complicațiile respiratorii. Utilizarea ventilației noninvazive pentru aceste persoane poate îmbunătăți supraviețuirea și calitatea vieții, permițând pacienților să participe la activitățile zilnice fără a simți oboseală persistentă și dispnee.

Tulburări toracice restrictive: Tulburările toracice restrictive, cum ar fi scleroza sistemică sau deformările toracice severe, pot limita expansiunea plămânilor și pot duce la insuficiență respiratorie cronică. Ventilația noninvazivă poate ajuta la compensarea restricțiilor mecanice și la îmbunătățirea ventilației alveolare. Prin aplicarea unei presiuni pozitive în căile aeriene, ventilația noninvazivă poate reduce efortul respirator și poate îmbunătăți schimbul de gaze, contribuind astfel la ameliorarea simptomelor și la îmbunătățirea funcției respiratorii.