Infectie urinara cu streptococ beta hemolitic grup B: cauze si tratare

Această bacterie face parte din flora normală a tractului gastrointestinal și genital la 15-30% din adulții sănătoși, dar poate deveni patogenă în anumite circumstanțe. Infecțiile urinare cu GBS necesită atenție specială datorită potențialului de complicații și particularităților terapeutice.

Cauze și factori de risc

Infecția urinară cu streptococ beta hemolitic grup B apare când bacteria colonizează și invadează tractul urinar, depășind mecanismele normale de apărare. Înțelegerea factorilor predispozanți este crucială pentru identificarea persoanelor cu risc crescut.

Colonizare vaginală și intestinală: GBS colonizează natural vaginul și rectul la 10-30% dintre femei. Proximitatea anatomică facilitează ascensiunea bacteriei în tractul urinar, în special după contact sexual sau igienă inadecvată.

Sarcina: Femeile gravide prezintă risc crescut datorită modificărilor hormonale și anatomice. Uretra dilatată și staza urinară favorizează multiplicarea bacteriană. Screeningul prenatal este esențial pentru prevenirea transmiterii la făt.

Diabet zaharat: Glicozuria creează mediu favorabil pentru creșterea bacteriană. Neuropatia diabetică poate afecta golirea vezicală completă, favorizând infecția. Controlul glicemic inadecvat crește de 3 ori riscul.

Vârsta înaintată: Scăderea imunității, prolapsul organelor pelvine la femei și hipertrofia prostatică la bărbați predispun la infecții. Incontinența și cateterizarea frecventă sunt factori agravanți.

Imunosupresia: Pacienții cu HIV, cancer, tratamente imunosupresoare sau boli cronice au risc crescut de infecții severe și recurente cu GBS.

Anomalii urologice: Litiaza, stricturile uretrale, refluxul vezico-ureteral și vezica neurogenă perturbă fluxul urinar normal, facilitând colonizarea bacteriană.

Simptome caracteristice

Manifestările clinice ale infecției urinare cu GBS variază de la forme asimptomatice până la infecții severe. Recunoașterea precoce a simptomelor permite tratament prompt și prevenirea complicațiilor.

Simptome clasice de cistită: Simptome clasice variază de la disurie (arsură la urinare), polakiurie (urinare frecventă), urgență urinară și durere suprapubiană până la urină tulbure, cu miros neplăcut sau chiar sângerie.

Bacteriurie asimptomatică: Aceasta este frecventă în special la gravide și vârstnici. Absența simptomelor nu exclude necesitatea tratamentului în anumite situații de risc.

Pielonefrită acută: Febră înaltă cu frisoane, durere lombară unilaterală, greață și vărsături reprezintă urgență medicală necesitând tratament agresiv pentru prevenirea sepsisului.

Simptome sistemice: Acestea sunt prezentate de stare generală alterată, confuzie (în special la vârstnici), tahicardie și hipotensiune în formele severe. Sepsia cu GBS are mortalitate de 20-30%.

Manifestări atipice: La diabetici și imunocompromişi, simptomele pot fi estompate. Singurele semne pot fi deteriorarea controlului glicemic sau starea generală alterată.

Complicații specifice: Endocardită, meningită sau artrite septice pot apărea prin diseminare hematogenă, în special la pacienții cu factori de risc.

Diagnostic și investigații

Diagnosticul precis al infecției urinare cu GBS necesită confirmare bacteriologică și evaluarea extinderii infecției. Abordarea sistematică asigură tratamentul adecvat și identificarea complicațiilor.

Examen sumar de urină: Acesta evidențiază leucociturie semnificativă (>10 leucocite/câmp), bacteriurie și frecvent hematurie microscopică. Nitrații pot fi negativi deoarece GBS nu îi produce.

Urocultura – standardul de aur: Creșterea ≥100.000 UFC/ml confirmă infecția. GBS crește pe medii uzuale formând colonii beta-hemolitice caracteristice. Identificarea necesită teste specifice de aglutinare.

Antibiograma: Aceasta este esențială pentru ghidarea tratamentului. GBS este de obicei sensibil la penicilină, ampicilină și cefalosporine. Rezistența la fluorochinolone este în creștere (15-20%).

Hemocultură: Aceasta este indicată în pielonefrită sau semne de sepsis. Hemocultura pozitivă în 20-30% din pielonefritele cu GBS, indică risc crescut de complicații sistemice.

Imagistică: Ecografia renală exclude obstrucție sau abcese. CT cu contrast este utilă în cazuri complicate pentru evaluarea abceselor renale sau perirenale.

Investigații suplimentare: Acestea sunt: glicemia pentru screening diabet, funcția renală pentru dozarea antibioticelor, și screening pentru alte focare infecțioase în bacteriemie.

Tratament specific

Tratamentul infecției urinare cu GBS necesită antibioterapie țintită și durată adecvată. Particularitățile acestei bacterii impun alegeri terapeutice specifice pentru succes terapeutic optim.

Cistită necomplicată: Pentru aceasta se prescrie amoxicilina 500mg x 3/zi sau cefalexina 500mg x 4/zi timp de 5-7 zile. Nitrofurantoina 100mg x 2/zi pentru 5 zile este o alternativă eficientă.

Pielonefrită: Pielonefrita este tratată cu ceftriaxonă 1-2g/zi IV sau ampicilină 2g x 4/zi IV până la defervescență, apoi cu tratament oral total 14 zile. Aminoglicozidele pot fi adăugate în primele 48 ore.

Bacteriurie asimptomatică: Tratament este obligatoriu în sarcină previne pielonefrita și infecția neonatală, înainte de proceduri urologice și la imunocompromişi. Schema este similară cu cea pentru cistită.

Infecții complicate: Durată de tratament este prelungită la 14-21 zile, cu doze maxime de antibiotice. Drenajul abceselor și rezolvarea obstrucțiilor sunt esențiale pentru succes.

Rezistența la antibiotice: Se recomandă evitarea fluorochinolonelor ca primă linie datorită rezistenței crescute. Vancomicina este rezervată pentru tulpini rezistente sau alergie severă la beta-lactamine.

Monitorizare: Urocultura de control este recomandată la 1-2 săptămâni după tratament în sarcină sau infecții complicate. Recidiva necesită tratament prelungit și investigarea factorilor predispozanți.

Măsuri de prevenție

Prevenirea infecțiilor urinare cu GBS este posibilă prin măsuri specifice adaptate factorilor de risc individuali. Abordarea preventivă reduce semnificativ morbiditatea asociată.

Screening în sarcină: Acesta este obligatoriu la 35-37 săptămâni pentru toate gravidele. Profilaxia intrapartum cu penicilină la purtătoare previne 90% din infecțiile neonatale.

Igiena adecvată: Ștergerea corectă din față spre spate, evitarea produselor iritante vaginale și urinarea post-coital reduc riscul de colonizare ascendentă.

Controlul diabetului: Menținerea glicemiei în limite normale (<180mg/dl postprandial) reduce semnificativ riscul. Monitorizarea regulată a complicațiilor urologice la diabetici este esențială.

Profilaxie antibiotică: Aceasta este indicată în infecții recurente (>3 episoade/an) cu doze mici de nitrofurantoină sau cefalexină. În sarcină, profilaxia continuă după primul episod.

Managementul factorilor de risc: Tratarea anomaliilor urologice, evitarea cateterizării inutile și folosirea tehnicii aseptice stricte în proceduri medicale este esențială.

Probiotice vaginale: Lactobacilii pot reduce colonizarea cu GBS prin competiție bacteriană și acidifierea mediului vaginal. Studiile sunt promițătoare dar necesită confirmare.