Leucocite si hematii in urina: cauze si interpretarea analizei

Detectarea lor prin analiza sumară de urină constituie adesea primul semnal de alarmă pentru probleme de sănătate care necesită investigații suplimentare. Înțelegerea semnificației acestor rezultate și a implicațiilor lor medicale este esențială pentru diagnosticarea corectă și inițierea tratamentului adecvat.

Ce sunt leucocitele și hematiile în urină

Leucocitele și hematiile sunt celule sanguine care, în condiții normale, nu ar trebui să fie prezente în cantități semnificative în urină. Prezența lor indică de obicei un proces patologic în tractul urinar sau în organism.

Leucocitele (globule albe): Acestea sunt celulele sistemului imunitar responsabile pentru combaterea infecțiilor. În urină normală, se acceptă până la 5 leucocite per câmp microscopic de mare putere. Prezența lor în număr crescut se numește leucociturie sau piurie.

Hematiile (globule roșii): Acestea transportă oxigenul în organism și nu ar trebui să treacă prin bariera de filtrare renală. Normal se acceptă 0-2 hematii per câmp microscopic. Prezența lor în urină se numește hematurie, care poate fi microscopică (vizibilă doar la microscop) sau macroscopică (urină roșiatică).

Mecanisme de apariție: Leucocitele apar în urină prin migrare activă ca răspuns la inflamație sau infecție. Hematiile pătrund prin leziuni ale barierei de filtrare glomerulară sau prin sângerări în tractul urinar.

Semnificație clinică: Prezența simultană a ambelor tipuri de celule sugerează frecvent infecție urinară, litiază renală sau inflamație a tractului urinar. Evaluarea contextului clinic este esențială pentru interpretare.

Metode de detecție: Testul cu bandelete urinare oferă rezultate rapide semi-cantitative. Examenul microscopic al sedimentului urinar confirmă și cuantifică prezența celulelor.

Cauze ale prezenței leucocitelor și hematiilor

Multiplele cauze posibile ale leucocituriei și hematuriei necesită o evaluare sistematică pentru stabilirea diagnosticului corect. Prezența simultană a ambelor tipuri de celule îngustează spectrul diagnostic.

Infecții ale tractului urinar: Cea mai frecventă cauză include cistita, pielonefrita și uretrita. Bacteriile declanșează răspuns inflamator cu leucocite și pot leza mucoasa provocând hematurie.

Litiază renală: Calculii irită și lezează mucoasa tractului urinar, cauzând atât inflamație cu leucociturie, cât și sângerare cu hematurie. Durerea colică renală este simptom caracteristic.

Glomerulonefrite: Inflamația glomerulilor renali permite trecerea ambelor tipuri de celule în urină. Aceasta se asociază frecvent cu proteinurie și cilindri celulari.

Tumori ale tractului urinar: Cancerul vezical, renal sau al ureterelor poate cauza hematurie, iar inflamația secundară determină leucociturie. Hematuria nedureroasă la vârstnici necesită excluderea malignității.

Traumatisme: Leziunile tractului urinar prin accidente, proceduri medicale sau activitate fizică intensă pot cauza prezența ambelor tipuri de celule.

Afecțiuni sistemice: Lupusul eritematos sistemic, vasculitele și bolile hematologice pot afecta rinichii determinând prezența celulelor sanguine în urină.

Interpretarea rezultatelor analizei

Interpretarea corectă a rezultatelor necesită corelarea cu tabloul clinic și alte investigații. Valorile și tiparul celular oferă indicii importante despre cauza subiacentă.

Valori normale și patologice: Leucocitele normale în urină sunt 0-5 per câmp microscopic, peste 10 indică infecție activă, iar peste 50 reprezintă piurie masivă. Hematiile normale sunt 0-2 per câmp, microhematuria apare la 3-10 hematii per câmp și poate fi invizibilă ochiului liber, iar peste 10 hematii definește hematuria semnificativă care necesită investigații urgente pentru identificarea sursei sângerării.

Raportul leucocite/hematii: Predominanța leucocitelor sugerează infecție, în timp ce predominanța hematiilor orientează către litiază, tumori sau glomerulonefrite.

Morfologia celulară: Hematiile deformate indică origine glomerulară, în timp ce cele normale sugerează sângerare post-renală. Leucocitele pot forma cilindri în infecțiile renale.

Asocieri relevante: Prezența bacteriilor confirmă infecția. Proteinuria semnificativă sugerează afectare glomerulară. Cristalurile orientează către litiază.

Factori de interferență: Menstruația, exercițiul fizic intens, deshidratarea și unele medicamente pot cauza rezultate fals pozitive. Recoltarea corectă este esențială.

Monitorizarea în timp: Repetarea analizei după tratament confirmă rezolvarea. Persistența necesită investigații suplimentare: urocultură, ecografie, cistoscopie.

Investigații suplimentare necesare

Când analiza de urină relevă leucocite și hematii, investigații adiționale sunt frecvent necesare pentru stabilirea diagnosticului definitiv și alegerea tratamentului optim.

Urocultura: Aceasta este esențială pentru confirmarea infecției și testarea sensibilității la antibiotice. Urocultura se recoltează înainte de inițierea tratamentului antibiotic pentru rezultate valide.

Ecografia reno-vezicală: Aceasta vizualizează calculii, tumorile, hidronefroză și anomaliile structurale. Ecografia este o procedură non-invazivă și accesibilă, care reprezintă investigația imagistică de primă intenție.

Citologia urinară: Aceasta examinează celulele descuamate pentru detectarea celulelor maligne și este utilă în special pentru screeningul cancerului vezical la pacienții cu risc.

Cistoscopia: Aceasta oferă o vizualizare directă a vezicii și uretrei pentru identificarea tumorilor, calculilor sau anomaliilor mucoasei. Citoscopia este indicată în hematuria persistentă fără cauză evidentă.

CT urografie: Aceasta oferă imagini detaliate ale întregului tract urinar. CT urografia este superioară ecografiei pentru detectarea calculilor mici și evaluarea maselor renale.

Teste sangvine: Creatinina și ureea evaluează funcția renală. Markerii inflamatori (VSH, CRP) și testele imunologice ajută în diagnosticul glomerulonefritelor.

Abordarea terapeutică

Tratamentul depinde de cauza identificată, dar unele principii generale se aplică în managementul pacienților cu leucociturie și hematurie.

Tratament empiric inițial: În suspiciunea de infecție urinară simplă, antibioterapia empirică poate fi inițiată după recoltarea uroculturii. Fluorochinolonele sau cefalosporinele sunt opțiuni frecvente.

Hidratare adecvată: Creșterea aportului de lichide la 2-3 litri zilnic diluează urina, facilitează eliminarea bacteriilor și poate ajuta la expulzarea calculilor mici.

Managementul durerii: Antiinflamatoarele nesteroidiene ameliorează durerea și inflamația în litiază și infecții. Spasmoliticele reduc spasmele ureterale în colica renală.

Tratament specific cauzal: Litiaza poate necesita litotriție sau intervenție chirurgicală. Tumorile necesită rezecție și eventual chimioterapie. Glomerulonefritele se tratează cu imunosupresoare.

Monitorizare și urmărire: Repetarea analizei de urină confirmă succesul tratamentului. Persistența anomaliilor necesită reevaluare și investigații suplimentare.

Măsuri preventive: Igiena adecvată, urinarea după contact sexual și tratarea completă a infecțiilor previn recurențele. Dieta săracă în oxalați reduce riscul de litiază.