Operatia pentru vezica urinara cazuta – ghid complet

Operația pentru vezica căzută este adesea necesară pentru a restabili anatomia normală și a ameliora simptomele. Procedura chirurgicală poate fi realizată prin diverse tehnici, în funcție de severitatea prolapsului și de starea generală a pacientei. Alegerea metodei chirurgicale potrivite este crucială pentru succesul tratamentului pe termen lung.

Indicații pentru intervenția chirurgicală

Decizia de a efectua o operație pentru vezica căzută se bazează pe evaluarea simptomelor pacientei și pe gradul de prolaps vezical.

Simptome severe care justifică intervenția: Pacientele cu cistocel pot experimenta senzația de greutate sau presiune în zona pelvină, dificultăți la urinare, infecții urinare recurente și disconfort în timpul actului sexual. Când aceste simptome afectează semnificativ calitatea vieții și nu răspund la tratamentul conservator, operația devine necesară.

Gradul prolapsului vezical: Clasificarea cistocelului în grade (I-IV) ajută la determinarea necesității intervenției chirurgicale. Prolapsurile de grad III și IV, în care vezica se extinde în afara introitului vaginal, necesită de obicei corecție chirurgicală pentru a preveni complicațiile și a îmbunătăți funcția urinară.

Eșecul tratamentului conservator: Când exercițiile pentru musculatura pelvină, pesarele vaginale și alte măsuri conservative nu reușesc să amelioreze simptomele, operația reprezintă următoarea opțiune terapeutică viabilă pentru restabilirea funcției normale.

Procesul operatoriu și tehnicile chirurgicale

Operația pentru vezica căzută poate fi efectuată prin diverse abordări chirurgicale, fiecare cu avantajele și particularitățile sale.

Corecția chirurgicală prin abord vaginal: Această tehnică implică realizarea unei incizii în peretele vaginal anterior pentru a accesa vezica căzută. Chirurgul repoziționează vezica în locația sa anatomică normală și întărește țesuturile de susținere slăbite prin suturarea fasciei endopelvine sau folosirea de plase chirurgicale biocompatibile.

Abordarea laparoscopică și robotică: Tehnicile mini-invazive permit corecția prolapsului vezical prin incizii mici, oferind avantajele unei recuperări mai rapide și a unei reduceri a durerii postoperatorii. Procedura poate include sacrocolpopexia laparoscopică, care fixează vezica de sacrum folosind o plasă sintetică.

Utilizarea plaselor chirurgicale: În cazurile mai complexe, chirurgul poate folosi plase sintetice sau biologice pentru a oferi un suport suplimentar țesuturilor slăbite. Aceste materiale ajută la menținerea poziției corecte a vezicii pe termen lung și reduc riscul de recidivă.

Recuperarea postoperatorie

Perioada de recuperare după operația pentru vezica căzută variază în funcție de tipul intervenției și de capacitatea individuală de vindecare.

Primele zile după operație: Pacientele rămân de obicei internate 1-2 zile pentru monitorizare. Este importantă menținerea unei hidratări adecvate și evitarea eforturilor fizice intense. Sonda urinară poate fi menținută câteva zile pentru a permite vindecarea țesuturilor și a preveni complicațiile.

Restricții și recomandări pe termen mediu: În primele 6-8 săptămâni, pacientele trebuie să evite ridicarea obiectelor grele, exercițiile intense și actul sexual. Exercițiile pentru musculatura pelvină pot fi reluate treptat sub îndrumarea medicului, contribuind la întărirea suportului anatomic natural.

Monitorizarea pe termen lung: Controalele medicale regulate sunt esențiale pentru evaluarea succesului intervenției și detectarea precoce a eventualelor complicații. Majoritatea pacientelor observă o îmbunătățire semnificativă a simptomelor în primele 3-6 luni postoperatorii.

Complicații și riscuri asociate

Ca orice intervenție chirurgicală, operația pentru vezica căzută poate prezenta anumite riscuri și complicații.

Complicații intraoperatorii: Acestea pot include leziuni ale vezicii urinare, sângerarea excesivă sau complicații legate de anestezia generală. Experiența chirurgului și tehnica utilizată influențează semnificativ reducerea acestor riscuri.

Probleme postoperatorii precoce: Infecțiile tractului urinar, retenția urinară temporară și durerea pelviană sunt complicații relativ frecvente dar de obicei tranzitorii. Tratamentul prompt și adecvat al acestor probleme este esențial pentru o recuperare optimă.

Complicații pe termen lung: Recidiva prolapsului, problemele cu plasele chirurgicale (în cazul utilizării acestora) și modificările funcției sexuale pot apărea la unele paciente. Monitorizarea regulată și tratamentul prompt al complicațiilor pot preveni problemele severe pe termen lung.