Ureterohidronefroza: tipuri, cauze, semne, diagnostic si tratament

Principalele cauze includ calculii renali, sarcina, tumorile și alte afecțiuni care blochează fluxul urinar. Diagnosticarea precoce și tratamentul prompt sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor și păstrarea funcției renale.

Tipuri și clasificare

Ureterohidronefroza poate fi clasificată în funcție de mai mulți parametri, precum localizarea, evoluția în timp și gradul de severitate. Înțelegerea tipului specific de ureterohidronefroză este esențială pentru stabilirea celui mai potrivit plan terapeutic.

Unilaterală vs Bilaterală

Ureterohidronefroza unilaterală afectează un singur rinichi și ureter, fiind cea mai frecventă formă întâlnită în practică. Forma bilaterală implică ambii rinichi și uretere, reprezentând o situație mai gravă care necesită intervenție medicală promptă pentru prevenirea insuficienței renale acute sau cronice.

Acută vs Cronică

Forma acută apare brusc și se manifestă prin durere severă și modificări rapide ale funcției renale, necesitând intervenție medicală de urgență. Forma cronică se dezvoltă treptat, pe parcursul mai multor luni sau ani, ducând la deteriorarea progresivă a funcției renale și modificări structurale permanente ale sistemului colector renal.

Gradele de severitate

Gradul I (Ușor): Dilatarea este minimă și afectează doar pelvisul renal, fără implicarea calicelor renale. Parenchimul renal își păstrează grosimea normală, iar funcția renală nu este afectată semnificativ. Prognosticul este favorabil cu tratament adecvat.

Gradul II (Moderat): Dilatarea implică atât pelvisul renal cât și calicele, cu o ușoară subțiere a parenchimului renal. Funcția renală poate fi afectată moderat, dar este reversibilă cu tratament prompt și adecvat.

Gradul III (Sever): Dilatarea este marcată, cu afectarea semnificativă a întregului sistem colector renal. Parenchimul renal este subțiat considerabil, iar funcția renală este compromisă semnificativ. Necesită intervenție terapeutică urgentă pentru prevenirea deteriorării ireversibile.

Gradul IV (Extrem): Reprezintă forma cea mai gravă, cu dilatare masivă a sistemului colector și subțierea extremă a parenchimului renal. Funcția renală este sever compromisă, cu risc major de insuficiență renală permanentă dacă nu se intervine prompt.

Cauze frecvente

Ureterohidronefroza poate fi cauzată de diverse afecțiuni care împiedică fluxul normal al urinei prin sistemul urinar. Identificarea cauzei exacte este crucială pentru stabilirea tratamentului adecvat.

Calculii renali

Reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze ale ureterohidronefrozei. Calculii pot bloca ureterul în orice punct al traseului său, împiedicând fluxul urinar și ducând la dilatarea sistemului colector situat deasupra obstrucției. Dimensiunea și localizarea calculului determină severitatea simptomelor și urgența intervenției terapeutice.

Sarcina

În timpul sarcinii, uterul mărit poate comprima ureterele, în special în ultimul trimestru. Acest fenomen, combinat cu modificările hormonale specifice sarcinii, poate duce la dilatarea sistemului colector renal. De obicei, această formă de ureterohidronefroză se ameliorează spontan după naștere.

Tumori și mase

Tumorile maligne sau benigne pot comprima ureterele din exterior sau pot invada direct peretele ureteral, provocând obstrucție. Acestea pot fi tumori primare ale tractului urinar sau tumori din organele adiacente care se extind și comprimă căile urinare. Diagnosticul precoce și tratamentul prompt sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor severe.

Retenția urinară

Această complicație apare atunci când vezica urinară nu se poate goli complet, ducând la acumularea progresivă de urină și creșterea presiunii în întreg sistemul urinar. Retenția poate fi cauzată de diverse afecțiuni precum hipertrofia prostatică benignă, stricturi uretrale sau disfuncții neurologice ale vezicii urinare. Presiunea crescută se transmite retrograd către uretere și rinichi, provocând dilatarea progresivă a acestora.

Anomalii anatomice

Obstrucția joncțiunii ureteropelvice: Reprezintă o îngustare la nivelul conexiunii dintre pelvisul renal și ureter, care împiedică fluxul normal al urinei. Această anomalie poate fi congenitală sau dobândită și duce la acumularea progresivă de urină în rinichi. Obstrucția poate varia ca severitate, de la forme ușoare până la blocaje complete care necesită intervenție chirurgicală pentru corectare.

Ureterocele: Este o dilatație chistică a porțiunii terminale a ureterului, care se extinde în vezica urinară. Această malformație poate obstrucționa fluxul urinar și poate cauza infecții urinare recurente. În cazurile severe, ureterocele poate bloca complet orificiul ureteral, ducând la ureterohidronefroză severă și deteriorarea funcției renale.

Refluxul vezicoureteral: Această afecțiune se caracterizează prin întoarcerea anormală a urinei din vezică înapoi spre uretere și rinichi. Refluxul apare din cauza unui mecanism defectuos al valvei care în mod normal previne acest flux retrograd. Severitatea refluxului poate varia de la forme ușoare până la severe, care pot duce la infecții urinare repetate și leziuni renale.

Semne și simptome

Manifestările clinice ale ureterohidronefrozei variază în funcție de cauza subiacentă, severitatea obstrucției și timpul de evoluție. Simptomele pot fi acute sau cronice și pot afecta semnificativ calitatea vieții pacientului.

Tipare ale durerii

Durerea este unul dintre cele mai frecvente simptome și poate varia ca intensitate și localizare. În formele acute, durerea este intensă, de tip colicativ, localizată în regiunea lombară sau flancuri. În cazurile cronice, pacienții pot prezenta o durere surdă, persistentă, care se accentuează după consumul crescut de lichide sau în anumite poziții ale corpului.

Modificări urinare

Pacienții pot prezenta diverse modificări ale micțiunii, inclusiv urinări frecvente, senzație de golire incompletă a vezicii și jet urinar slab sau întrerupt. Urina poate deveni tulbure sau poate conține sânge, iar în unele cazuri poate apărea incontinența urinară sau, dimpotrivă, dificultatea de a începe micțiunea.

Simptome sistemice

Pe lângă manifestările locale, pacienții pot dezvolta simptome generale precum febră, oboseală, greață și vărsături. Aceste simptome sunt mai frecvente în cazurile complicate cu infecții urinare sau când funcția renală este afectată semnificativ. Pierderea poftei de mâncare și scăderea în greutate pot apărea în cazurile cronice severe.

Complicații

Infecții ale tractului urinar: Stagnarea urinei în sistemul colector dilatat creează condiții favorabile pentru multiplicarea bacteriilor. Infecțiile pot fi severe, cu risc de dezvoltare a pielonefritei acute sau cronice. Simptomele includ febră înaltă, frisoane, dureri lombare intense și modificări ale aspectului urinei. Tratamentul prompt cu antibiotice este esențial pentru prevenirea complicațiilor severe.

Leziuni renale: Presiunea crescută în sistemul colector poate duce la deteriorarea progresivă a țesutului renal. Parenchimul renal se subțiază, iar funcția de filtrare este compromisă. Leziunile pot deveni ireversibile dacă obstrucția nu este tratată la timp, ducând la pierderea permanentă a funcției renale în zona afectată.

Insuficiența renală: Reprezintă complicația cea mai severă, care apare când funcția renală este grav compromisă. În cazurile bilaterale sau când este afectat un rinichi unic funcțional, poate apărea insuficiența renală acută sau cronică. Pacienții necesită monitorizare atentă a funcției renale și pot necesita dializă sau transplant renal în cazurile severe.

Metode de diagnostic

Diagnosticarea precisă a ureterohidronefrozei necesită o abordare complexă, care combină examinarea clinică atentă cu investigații de laborator și imagistice specifice. Aceste metode permit identificarea cauzei și evaluarea severității afecțiunii.

Examinarea fizică

Medicul efectuează o evaluare completă care include palparea abdomenului și a zonei lombare pentru identificarea sensibilității și a formațiunilor anormale. În cazurile severe, se poate palpa o masă în regiunea lombară care corespunde rinichiului dilatat. Examinarea include și evaluarea tensiunii arteriale, a temperaturii corporale și căutarea semnelor de infecție sau deshidratare.

Analize de laborator

Investigațiile de laborator sunt esențiale pentru evaluarea funcției renale și detectarea complicațiilor. Acestea includ hemoleucograma completă pentru identificarea infecțiilor, creatinina și ureea serică pentru evaluarea funcției renale, precum și examenul complet de urină pentru detectarea prezenței sângelui, proteinelor sau germenilor patogeni în urină.

Investigații imagistice

Ecografia: Această metodă reprezintă investigația imagistică de primă intenție în diagnosticarea ureterohidronefrozei. Ecografia permite vizualizarea directă a dilatației sistemului colector renal, măsurarea gradului de hidronefroză și identificarea eventualelor cauze obstructive precum calculii sau tumorile. Este o metodă neinvazivă, fără radiații și poate fi repetată ori de câte ori este necesar.

Tomografia computerizată: Această investigație oferă imagini detaliate ale întregului tract urinar și poate identifica cu precizie localizarea și cauza obstrucției. Tomografia computerizată este deosebit de utilă în detectarea calculilor, a tumorilor și a altor anomalii anatomice care pot cauza ureterohidronefroză. Substanța de contrast administrată permite evaluarea funcției renale și a fluxului urinar.

Investigații de medicină nucleară: Scintigrafia renală oferă informații valoroase despre funcția renală și natura obstrucției. Această metodă utilizează substanțe radioactive în doze mici pentru a evalua fluxul sanguin renal, filtrarea glomerulară și drenajul urinar. Este deosebit de utilă în diferențierea între obstrucțiile reale și dilatațiile non-obstructive ale sistemului colector.

Abordări terapeutice

Tratamentul ureterohidronefrozei este complex și individualizat, având ca obiective principale eliminarea obstrucției, prevenirea complicațiilor și păstrarea funcției renale.

Tratamentul conservator

Această abordare este recomandată în cazurile ușoare sau când cauza este temporară, cum ar fi în timpul sarcinii. Include hidratare adecvată, monitorizarea atentă a funcției renale și a simptomelor, precum și tratamentul factorilor favorizanți. Pacienții trebuie să evite medicamentele care pot afecta funcția renală și să mențină o hidratare optimă.

Terapia cu antibiotice

Administrarea antibioticelor este esențială în cazurile complicate cu infecții ale tractului urinar. Alegerea antibioticului se face în funcție de rezultatele antibiogramei și de severitatea infecției. Tratamentul poate dura între 7 și 14 zile pentru infecțiile simple și poate fi prelungit în cazurile complicate sau în prezența abceselor renale.

Managementul durerii

Controlul durerii este o componentă importantă a tratamentului, mai ales în fazele acute. Se utilizează analgezice adaptate intensității durerii, de la antiinflamatoare nesteroidiene până la opioide în cazurile severe. Tratamentul durerii trebuie să fie însoțit de măsuri care să trateze cauza de bază a ureterohidronefrozei.

Proceduri intervenționale

Montarea stentului ureteral: Această procedură implică introducerea unui tub special în ureter pentru a restabili fluxul urinar normal. Stentul menține ureterul deschis și permite drenajul urinei din rinichi către vezica urinară. Procedura se efectuează sub anestezie și necesită monitorizare ulterioară pentru prevenirea complicațiilor precum infecțiile sau deplasarea stentului.

Montarea tubului de nefrostomie: Această intervenție constă în plasarea unui tub direct în rinichi prin piele pentru a drena urina acumulată. Este o procedură salvatoare în cazurile de obstrucție completă sau când montarea stentului ureteral nu este posibilă. Tubul de nefrostomie oferă o cale alternativă pentru eliminarea urinei și ameliorează rapid simptomele obstrucției.

Reconstrucția chirurgicală: Această procedură complexă este necesară în cazurile în care obstrucția nu poate fi rezolvată prin metode mai puțin invazive sau când există modificări anatomice severe. Intervenția chirurgicală poate implica remodelarea joncțiunii ureteropelvice, rezecția zonelor stricturate ale ureterului sau reimplantarea ureterală. Tehnica chirurgicală este adaptată în funcție de localizarea și natura obstrucției, iar recuperarea postoperatorie necesită monitorizare atentă pentru prevenirea complicațiilor și asigurarea unui rezultat optimal.