Meniu

Neurochirurgie Craiova

Actualizat pe:
Scris de Dr. Laura Grosu

Probabil te gandesti ca principala activitate desfasurata la un cabinet de neurochirurgie in Craiova este depistarea si tratarea afectiunilor de la nivelul creierului, insa in majoritatea timpului, neurochirurgii se ocupa de problemele manifestate la nivelul coloanei vertebrale. Medicul cu aceasta specialitate efectueaza proceduri chirurgicale complexe, insa poate sa prescrie si tratament nechirurgical. In plus, multumita tehnologiei de inalta performanta, exista multe interventii care se pot desfasura minim-invaziv, pacientul bucurandu-se de o recuperare imediata. La prima vizita efectuata la cabinetului neurochirurgului, acesta va incerca sa afle daca te-ai confruntat cu anumite traumatisme, dureri sau diverse afectiuni. Apoi, va face o analiza a posturii fizice, inspectand si palpand maduva spinarii, dar si efectuand manevre speciale cu ajutorul carora descopera daca simti durere in anumite locuri de la nivelul coloanei. De asemenea, verifica si reflexele.

In cazul in care medicul de familie sau neurolog te indruma sa mergi la cabinetul de neurochirurgie din Craiova pentru a afla care sunt problemele cu care te confrunti, cel mai bine ar fi sa tii cont de aceste indicatii. Afla, de asemenea, si care sunt preturile percepute pentru o consultatie de specialitate.

Cat costa o consultatie de neurochirurgie in Craiova?

Descopera care sunt tarifele practicate pentru o consultatie de neurochirurgie in Craiova, luand in considerare tabelul afisat mai jos:

Top Clinici
Top Clinici
Pret Consultatie
Rating
Website
Neurohope
Clinica-Verificata
350 Ron
  • Pretul Consultatiei porneste de la 350 Ron
  • Amabilitate si implicare
  • Atentie la detalii
  • Buna pregatire
  • Interactiune excelenta medic-pacient
  • Act medical exemplar
  • Tratament personalizat
  • Rezultate excelente
  • Curatenie impecabila
  • Atmosfera primitoare
Dr. Coldusu
400 Ron
  • Pret Consultatie 400 Ron
  • Profesionalism
  • Implicare si dedicare
  • Atentie la detalii
  • Interactiune excelenta medic-pacient
  • Plan personalizat de tratament
  • Rezultate excelente
Centrul VitaPlus
380 Ron
  • Pret Consultatie 380 Ron
  • Respectarea programrilor
  • Personal amabil
  • Buna pregatire
  • Profesionalism
  • Diagnosticare corecta
  • Plan personalizat de tratament
  • Rezultate excelente
  • Atmosfera primitoare
  • Amenajare placuta
Veramed
400 Ron
  • Pret Consultatie 400 Ron
  • Medici de exceptie
  • Buna instruire
  • Profesionalism
  • Seriozitate
  • Amabilitate
  • Interactiune productiva medic-pacient
  • Experienta vasta
  • Tratament personalizat
  • Atitudine prietenoasa
Clinica-Verificata Clinica Verificata med.ro
Badge-Specializare-Principala Badge de Specializare Principala
Cel-mai-bun-pret Cel mai bun pret

Top 4 clinici specializate in neurochirurgie in Craiova

Din grija pentru sanatate, indicat ar fi sa mergi la toate controalele si investigatiile recomandate de medicii specializati in neurochirurgie in Craiova, pentru a te asigura ca totul este in regula. Citeste pana la final si afla care sunt cele patru clinici din oras catre care iti poti indrepta atentia cu incredere pentru a beneficia de servicii medicale excelente:

1. Neurohope

Neurohope este o unitate medicala multidisciplinara din Craiova, la care poti merge cu incredere daca esti in cautarea unor medici specializati in neurochirurgie, oftalmologie, ortopedie, neurologie, psihiatrie, terapia durerii, infiltratii sub ghidaj radiologic. Echipa de neurochirurgi primari si specialisti care isi desfasoara activitatea in cadrul clinicii Neurohope a fost instruita in clinici prestigioase de neurochirurgie in Franta si Anglia, urmand o multime de cursuri de perfectionare si specialitate. Avand la dispozitie aparaturi moderne si performante, investigatiile efectuate sunt ireprosabile si precise, facilitand procesul de diagnosticare a pacientilor. 

Tariful aplicat pentru o consultatie de neurochirurgie este de 440 lei, iar controlul de specialitate este de 200 lei la medicul primar. In cazul in care alegi sa mergi la medicul specialist, consultatia este de 350 lei, iar controlul de specialitate tot 200 lei. Pentru depistarea problemei de sanatate, medicul poate recomanda si efectuarea unei puncti lombare, al carei pret este de 1.100 lei.

Amabilitatea, atentia la detalii, buna pregatire si implicarea sunt doar cateva dintre calitatile de care medicii dau dovada la interactiunea cu pacientii, acestia punand in aplicare un act medical exemplar. Solutiile de tratament stabilite sunt adaptate in functie de necesitatile fiecarui pacient in parte, iar rezultatele obtinute sunt excelente. In plus, clinica este de o curatenie impecabila, iar atmosfera de-a dreptul primitoare.

Vezi parerile pacientilor despre Neurohope
Vezi Pareri

2. Dr. Coldusu

Dr. Coldusu este un medic specialist in neurochirurgie in Craiova, cu o buna pregatire in domeniu, care asigura tuturor sansa de a se vindeca sigur si eficient. Isi desfasoara activitatea in cadrul Spitalului UroScan, unde a demarat proiectul de a infiinta Centrul de Coloana Vertebrala si Terapia Durerii. Acesta are la dispozitie toata aparatura necesara pentru a efectua infiltratii ghidate imagistic la coloana vertebrala periradicular extraforaminal a radacinilor nervoase, a fatetelor articulare, articulatiilor sacroiliace, dar si in alte zone. Este specializat in depistarea si tratarea afectiunilor manifestate la nivelul creierului, coloanei vertebrale, nervilor periferici. 

Pretul pentru o consultatie de neurochirurgie este de 400 lei, iar costul unui control de specialitate este de 200 lei. 

Profesionalismul, atentia la detalii, implicarea si dedicarea sunt doar cateva dintre calitatile apreciate ale medicului, acesta asigurandu-se de fiecare data ca interactioneaza si comunica eficient cu fiecare pacient in parte. Planul de tratament este elaborat in functie de patologiile si istoricul medical al fiecarei persoane, iar rezultatele obtinute sunt intotdeauna excelente. 

3. Centrul VitaPlus

Centrul VitaPlus este o institutie medicala cu specific multidisciplinar din Craiova la care poti apela cu incredere daca vrei sa te programezi pentru o consultatie de neurochirurgie, endocrinologie, cardiologie, ginecologie, dermatologie, hematologie, neurologie, boli infectioase, pediatrie etc. Fiind compusa dintr-o echipa de medici pregatiti in universitati si clinici prestigioase, toti pacientii au sansa de a beneficia de o evaluare completa. Multumita aparaturilor si echipamentelor de ultima generatie, investigatiile sunt precise si rapide, prin intermediul carora medicii pot depista care sunt afectiunile pacietilor.

Pretul pentru o consultatie de neurochirurgie este de 380 lei, iar controlul de specialitate este de 250 lei.

Programarile sunt respectate, personalul este amabil, bine intentionat, bine pregatit si profesionist, iar curatenia impecabila. Pe langa diagnosticarea corecta a fiecarui pacient, acesta beneficiaza si de un plan personalizat de tratament, astfel incat sa se bucure de o vindecare sigura si rapida. In plus, atmosfera este primitoare, iar amenajarea placuta.

4. Veramed

Veramed din Craiova este o unitate medicala cu multiple specialitati, printre care se numara neurochirurgia, oftalmologia, medicina interna, chirurgia, medicina muncii, chirurgie pediatrica, psihiatrie, medicina de familie, ecografie si EKG etc. Echipa de medici primari si specialisti este multidisciplinara si pregatita in unele dintre cele mai prestigioase universitati si clinici, in cadrul carora fiecare in parte a deprins abilitati profesionale exemplare, asigurand pacientilor o examinare completa a starii de sanatate. Medicii au la dispozitie si aparaturi de ultima generatie, cu ajutorul carora pot identifica la timp care este afectiunea de care pacientul sufera.

Tariful aplicat pentru o consultatie de neurochirurgie este de 400 lei, iar pretul pentru un control de specialitate este de 200 lei.

Medicii de exceptie, bine instruiti si documentati, care dau dovada de profesionalism si seriozitate, isi primesc pacientii cu amabilitate si caldura, asigurand o interactiune productiva cu acestia. Avand o experienta vasta in domeniu, tratamentul stabilit este intotdeauna personalizat in functie de necesitatile pacientului. In plus, atitudinea personalului este de fiecare data prietenoasa.

Concluzii

Ai primit indicatii sa vizitezi cabinetul medicului de neurochirurgie din Craiova si nu stii catre care unitate medicala sa-ti indrepti atentia? Atunci cele patru variante pe care ti le-am pregatit mai sus sunt exact ce ai nevoie pentru a beneficia de o diagnosticare corecta, dar si de un tratament adecvat in functie de problemele de sanatate de care suferi.