Splina marita: cauze, simptome, diagnostic si tratament

Splenomegalia necesită evaluare medicală promptă, deoarece poate duce la complicații severe precum ruptura splinei sau probleme în funcționarea normală a organului. Simptomele pot include durere în partea stângă superioară a abdomenului, senzație de sațietate precoce și, în unele cazuri, anemie sau tendință crescută la sângerare.

Cauze frecvente ale splinei mărite

Splenomegalia poate avea multiple cauze, de la infecții acute până la boli cronice care afectează sistemul imunitar sau circulația sanguină. Identificarea cauzei exacte este esențială pentru stabilirea unui tratament adecvat și prevenirea complicațiilor.

Infecții virale: Mononucleoza infecțioasă și infecția cu virusul imunodeficienței umane reprezintă cauze frecvente ale măririi splinei. Aceste infecții determină o activare intensă a sistemului imunitar, ducând la creșterea dimensiunii organului prin proliferarea celulelor imune și modificări în circulația sanguină la acest nivel.

Infecții bacteriene: Endocardita și sifilisul pot cauza mărirea splinei prin răspunsul inflamator sistemic pe care îl declanșează. Bacteriile implicate în aceste infecții stimulează sistemul imunitar, determinând creșterea activității splinei și, implicit, mărirea acesteia.

Infecții parazitare: Malaria reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze de splenomegalie în zonele endemice. Parazitul malariei infectează globulele roșii, care sunt apoi filtrate de splină, ducând la congestionarea și mărirea acesteia prin acumularea celulelor infectate.

Afecțiuni hematologice și cancere: Leucemia, limfoamele și alte tulburări ale sângelui pot determina mărirea splinei prin infiltrarea țesutului splenic cu celule maligne sau prin modificarea funcției normale a organului în procesarea celulelor sanguine.

Boli hepatice și ciroză: Ciroza hepatică poate duce la hipertensiune portală, care determină congestia splinei și mărirea acesteia. Sângele care nu poate circula normal prin ficat se acumulează în splină, cauzând distensia organului.

Afecțiuni autoimune: Bolile autoimune precum lupusul eritematos sistemic pot afecta splina prin mecanisme inflamatorii complexe. Sistemul imunitar hiperactiv determină modificări structurale și funcționale ale organului.

Tulburări metabolice: Boala Gaucher și alte boli metabolice rare pot cauza mărirea splinei prin acumularea de substanțe anormale în țesutul splenic. Aceste substanțe interferează cu funcția normală a organului și duc la creșterea dimensiunilor acestuia.

Semne și simptome

Manifestările clinice ale splenomegaliei variază în funcție de cauza subiacentă și de gradul de mărire a organului. Recunoașterea precoce a acestor semne poate facilita diagnosticul și tratamentul prompt.

Durere abdominală în partea stângă superioară: Pacienții pot prezenta disconfort sau durere în regiunea splinei, care se accentuează la respirație profundă sau la efort fizic. Această durere este cauzată de distensia capsulei splenice și presiunea exercitată asupra organelor învecinate.

Durere cu iradiere în umărul stâng: Iritația diafragmului de către splina mărită poate determina durere referită în umărul stâng. Acest simptom este caracteristic și poate ajuta la diagnosticul diferențial al splenomegaliei.

Sațietate precoce și senzație de plenitudine: Compresia exercitată de splina mărită asupra stomacului poate determina senzație de plenitudine și sațietate rapidă după ingestia unor cantități mici de alimente. Pacienții pot prezenta scădere în greutate din cauza aportului alimentar redus.

Anemie și oboseală: Splina mărită poate determina distrugerea excesivă a globulelor roșii din sânge, ducând la apariția anemiei. Pacienții prezintă oboseală cronică, slăbiciune generalizată, paloare a pielii și mucoaselor, amețeli și dificultăți de concentrare. Aceste simptome apar treptat și se agravează pe măsură ce anemia progresează, afectând semnificativ calitatea vieții persoanelor afectate.

Risc crescut de infecții: O splină mărită poate funcționa defectuos în rolul său de apărare împotriva infecțiilor. Sistemul imunitar devine mai puțin eficient în combaterea agenților patogeni, iar pacienții dezvoltă mai frecvent infecții bacteriene și virale. Această susceptibilitate crescută la infecții necesită monitorizare atentă și uneori administrarea preventivă de antibiotice.

Sângerare și apariția vânătăilor: Splina mărită poate reține și distruge trombocitele în exces, ducând la scăderea numărului acestora în sânge. Această situație determină apariția cu ușurință a vânătăilor, sângerări prelungite în cazul unor răni minore și, în cazuri severe, sângerări spontane la nivelul gingiilor sau nasului.

Metode de diagnostic

Diagnosticarea splinei mărite necesită o abordare complexă care combină examenul clinic cu investigații de laborator și imagistice. Aceste metode permit identificarea cauzei subiacente și evaluarea severității afecțiunii.

Examinarea fizică: Medicul efectuează palparea abdominală pentru a evalua dimensiunea și consistența splinei. În mod normal, splina nu este palpabilă, dar când este mărită poate fi simțită sub marginea coastelor din stânga. Examinarea include și evaluarea altor semne clinice asociate, precum paloarea tegumentelor sau prezența vânătăilor.

Analize de sânge: Hemoleucograma completă oferă informații esențiale despre numărul și tipul celulelor sangvine. Aceasta poate evidenția prezența anemiei, scăderea numărului de trombocite sau modificări ale globulelor albe. Testele biochimice evaluează funcția hepatică și renală, în timp ce markerii inflamatori pot indica prezența unei infecții sau a unei boli inflamatorii.

Investigații imagistice: Ecografia abdominală reprezintă metoda principală de evaluare a dimensiunii splinei și a structurii sale interne. Tomografia computerizată și rezonanța magnetică oferă imagini detaliate ale splinei și pot identifica prezența unor leziuni focale sau modificări patologice specifice. Aceste investigații ajută la stabilirea cauzei splenomegaliei și la planificarea tratamentului.

Analiza măduvei osoase: Biopsia și aspiratul medular sunt necesare în cazurile în care se suspectează o afecțiune hematologică. Această procedură implică prelevarea unui fragment de măduvă osoasă, de obicei din osul iliac, pentru examinare microscopică. Analiza poate identifica prezența unor celule anormale sau modificări în producția celulelor sangvine.

Opțiuni de tratament

Abordarea terapeutică a splinei mărite se concentrează pe tratarea cauzei subiacente și prevenirea complicațiilor. Strategia de tratament este individualizată în funcție de severitatea afecțiunii și starea generală a pacientului.

Tratamentul afecțiunilor subiacente

Identificarea și tratarea bolii care a cauzat mărirea splinei reprezintă prioritatea terapeutică. Aceasta poate include administrarea de antibiotice pentru infecții bacteriene, medicamente antivirale pentru infecții virale sau terapii specifice pentru afecțiuni autoimune și cancere hematologice.

Monitorizare activă

În cazurile ușoare sau când cauza nu poate fi identificată imediat, medicul poate recomanda monitorizarea periodică a dimensiunii splinei și a funcției acesteia. Această abordare include controale regulate și analize de sânge pentru a urmări evoluția afecțiunii.

Medicație

Tratamentul medicamentos variază în funcție de cauza splenomegaliei și poate include antiinflamatoare, imunosupresoare sau medicamente specifice pentru tratarea bolilor de bază. În cazul trombocitopeniei severe pot fi necesare transfuzii de trombocite, iar pentru anemie se poate recurge la administrarea de preparate cu fier sau transfuzii de sânge.

Îndepărtarea chirurgicală a splinei

Indicații pentru operație: Îndepărtarea chirurgicală a splinei devine necesară în cazurile severe de splenomegalie care nu răspund la tratamentul medicamentos sau când există risc crescut de ruptură. Printre indicațiile principale se numără trombocitopenia severă care nu răspunde la tratament, anemia hemolitică refractară, durerea abdominală intensă cauzată de dimensiunea splinei și prezența unor formațiuni tumorale la nivelul splinei care necesită diagnostic histopatologic.

Îngrijirea postoperatorie: După operația de îndepărtare a splinei, pacienții necesită monitorizare atentă în spital pentru cel puțin 5-7 zile. Recuperarea include controlul durerii, mobilizare precoce pentru prevenirea complicațiilor tromboembolice și reluarea treptată a alimentației. Pacienții trebuie să poarte o brățară medicală care să indice absența splinei și să fie informați despre riscul crescut de infecții.

Vaccinuri necesare: Înaintea și după îndepărtarea splinei, pacienții trebuie să primească vaccinuri specifice pentru prevenirea infecțiilor severe. Acestea includ vaccinul antipneumococic, antimeningococic și vaccinul împotriva Haemophilus influenzae tip b. Revaccinarea periodică este necesară la fiecare 5 ani pentru menținerea protecției împotriva acestor infecții potențial fatale.

Viața cu splina mărită

Persoanele diagnosticate cu splenomegalie trebuie să adopte un stil de viață adaptat pentru a preveni complicațiile și a menține o calitate bună a vieții. Managementul eficient al acestei afecțiuni implică modificări ale activităților zilnice și monitorizare medicală regulată.

Restricții de activitate: Activitățile fizice intense și sporturile de contact trebuie evitate din cauza riscului de ruptură a splinei mărite. Sunt contraindicate în special fotbalul, rugby-ul și artele marțiale. Activitățile fizice moderate precum mersul pe jos sau înotul pot fi practicate cu aprobarea medicului, dar trebuie efectuate cu precauție și fără mișcări bruște care ar putea traumatiza zona splinei.

Măsuri de protecție: Purtarea centurii de siguranță este obligatorie în timpul conducerii autovehiculelor pentru a proteja splina în caz de accident. Se recomandă evitarea ridicării greutăților mari și a activităților care implică răsuciri bruște ale trunchiului. În cazul activităților sportive permise, poate fi necesară purtarea unui echipament de protecție special pentru zona abdominală.

Considerente dietetice: Alimentația trebuie să fie echilibrată și bogată în nutrienți pentru susținerea sistemului imunitar. Se recomandă consumul de alimente bogate în fier pentru prevenirea anemiei, precum și de proteine de calitate pentru menținerea masei musculare. Mesele frecvente și în cantități mici sunt preferate pentru a evita presiunea excesivă asupra splinei mărite.

Monitorizare medicală regulată: Controalele medicale periodice sunt esențiale pentru evaluarea dimensiunii splinei și a funcției acesteia. Acestea includ examinări fizice, analize de sânge regulate pentru monitorizarea hemoleucogramei și evaluări imagistice periodice. Frecvența controalelor este stabilită de medic în funcție de severitatea afecțiunii și răspunsul la tratament.