Meniu

Medicina muncii Arad

Actualizat pe:
Scris de Dr. Laura Grosu

Urmeaza sa iti schimbi locul de munca in viitorul apropiat si ai nevoie de o fisa medicala de angajare eliberata de o institutie specializata in medicina muncii in Arad? Atunci ai ajuns in locul potrivit, pentru ca, in cele ce urmeaza, iti vom prezenta unele dintre cele mai frecventate clinici din orasul tau, multumita serviciilor de inalta calitate pe care le desfasoara. Potrivit legii, fisa medicala de angajare este necesara pentru urmatorul angajator, astfel incat sa vada ca esti apt pentru noua ta profesie.

Din fericire, in Arad exista o multime de institutii medicale care cuprind aceasta specializare si care le este de folos angajatilor, pentru a-si efectua controalele si examinarile periodice medicale. Medicii specialisti ofera, de asemenea, si consiliere, cu privire la prevenirea anumitor boli profesionale, astfel incat pacientul sa stie care sunt cele mai bune metode prin care sa le evite. Citeste mai departe si descopera care sunt institutiile medicale pe care ti le recomandam, dar si cat de bine pregatite sunt acestea.

Cat costa un pachet de servicii de medicina muncii in Arad?

De cele mai multe ori, pentru inglobarea mai multor investigatii si examinari medicale, doctorii aleg sa creeze anumite pachete de servicii de medicina muncii in Arad. Din fericire, aceste pachete nu sunt costisitoare, ci, din contra, sunt pentru toate buzunarele, astfel incat toata lumea sa si le poata permite. In tabelul de mai jos ti-am pregatit tarifele practicate in orasul tau:

Top Clinici
Top Clinici
Pret Medicina Muncii
Rating
Website
Bestmun
Clinica-Verificata
35-100 Ron
  • Pretul pentru Medicina Muncii variaza intre 35-100 Ron
  • Act medical de calitate
  • Prestatie ireprosabila
  • Echipa medicala experimentata si profesionista
  • Echipamente de ultima generatie
  • Atmosfera placuta
Medical Centrum
40-100 Ron
  • Pretul pentru Medicina Muncii variaza intre 40-100 Ron
  • Rating ridicat
  • Colectiv de medici si asistente bine pregatit si profesionist
  • Tehnologie de ultima generatie
  • Act medical ireprosabil
  • Examinari in conditii sigure
Policlinica AS
60-100 Ron
  • Pretul pentru Medicina Muncii variaza intre 60-100 Ron
  • Medic expert in medicina muncii
  • Aparaturi si tehnologii de ultima generatie
  • Act medical ireprosabil
  • Testari si examinari precise
  • Atitudinea inadecvata a personalului de la receptie
Policlinica Dr. Turcin
45-100 Ron
  • Pretul pentru Medicina Muncii variaza intre 45-100 Ron
  • Rating pozitiv
  • Medic primar de medicina muncii
  • Servicii de calitate
  • Tehnologii de ultima generatie
  • Echipa profesionista de medici
Clinica Mediqa
50-150 Ron
  • Pretul pentru Medicina Muncii variaza intre 50-150 Ron
  • Tehnologii moderne
  • Colectiv implicat, amabil si profesionist
  • Examinari precise si rapide
  • Medic primar in medicina muncii
  • Nerespectarea programarilor
Clinica-Verificata Clinica Verificata med.ro
Badge-Specializare-Principala Badge de Specializare Principala
Cel-mai-bun-pret Cel mai bun pret

Top 5 clinici specializate in medicina muncii in Arad

Existand atat de multe optiuni de clinici specializate in medicina muncii in Arad, ne-am hotarat sa iti pregatim o lista cu cele mai apreciate institutii medicale pe care le-ai putea lua in considerare, pentru a-ti simplifica alegerea. Multe dintre acestea au o multime de dotari moderne si dispun de echipe medicale de exceptie. Citeste mai departe si descopera-le pe fiecare in parte:

1. Bestmun

Bestmun este o institutie medicala din Arad, care isi dedica activitatea specialitatilor de medicina muncii, nutritie si dietetica si cursuri de prim ajutor pentru angajatii companiilor cu lector autorizat. Cu o activitate de peste 15 ani in filiera medicala, Bestmun este o clinica recunoscuta pentru echipa sa medicala de exceptie, cu o experienta vasta si cu multiple competente. Printre acestea se numara si competenta de a stabili un diagnostic corect pentru pacient, dar si un tratament pe masura. De asemenea, departamentul de medicina muncii este echipat cu o aparatura de ultima generatie, de un real folos in efectuarea investigatiilor si examinarilor medicale, indiferent de profesia angajatilor. 

Pretul pentru un pachet de servicii de medicina muncii incepe de la 35 lei si ajunge la 100 lei.

Rating-ul clinicii este unul ridicat, datorita prestatiei ireprosabile, dar si a experientei vaste de care cadrele medicale dau dovada. Acestea sunt amabile, intelegatoare si calme in interactiunea cu pacientul, oferind de fiecare data cele mai bune solutii pentru afectiunile sau bolile pe care le experimenteaza. De asemenea, dotarile cabinetului sunt de ultima generatie, astfel incat actul medical realizat sa fie unul de calitate.

Vezi parerile pacientilor despre Bestmun
Vezi Pareri

2. Medical Centrum

Medical Centrum este o institutie medicala privata infiintata in 1997 in Arad, care ofera servicii de medicina muncii la standarde superioare. Principala misiune a centrului medical este de a le oferi sprijin pacientilor, indiferent de boala cu care se confrunta, astfel incat sa se bucure de solutii cat mai eficiente. Echipa de medici se remarca printr-o experienta vasta in acest domeniu de activitate, avand competenta de a efectua urmatoarele servicii pentru angajati: audiometrie computerizata, electrocardiograma computerizata, spirometrie computerizata, glicemie teste rapide, termografie mamara, termografie de sinus, certificate prenuptiale, avize de siguranta circulatiei, avize psihologice, adeverinte medicale, fisa medicala pentru controlul periodic etc. De asemenea, aparatura medicala folosita este de ultima generatie si reuseste sa capteze rezultate precise, pentru ca medicul sa stabileasca un diagnostic corect, urmat de un tratament personalizat. 

Pretul pentru serviciile de medicina muncii de la Medical Centrul incepe de la 40 lei si ajunge la 100 lei.

Centrul medical se poate lauda cu un rating ridicat, conform recenziilor postate in mediul online. Echipa de medici si asistente este bine pregatita, amabila si implicata in desfasurarea unui act medical de calitate, avand la dispozitie o tehnologie de ultima generatie, pentru efectuarea testarilor si examinarilor in conditii sigure si la standarde inalte. 

3. Policlinica AS

Policlinica AS este localizata in Arad si este recunoscuta pentru serviciile sale de medicina muncii pe care le pune la dispozitia celor interesati. Echipa de medici este atent selectata, in cadrul sau aflandu-se cadre medicale cu competente multiple si cu o buna pregatire in activitatea pe care o desfasoara. In departamentul de medicina muncii isi desfasoara activitatea dr. Loredana Ungureanu, un medic specialist cu experienta in prevenirea, diagnosticarea si tratarea pacientilor in functie de profesia acestora. Printre serviciile pe care dr. Loredana le pune la dispozitie se numara si: control medical periodic, vizarea concediului medical, pachete de servicii medicale corporate si eliberarea certificatelor medicale „Apt de munca”. In plus, aceasta sectie este echipata in mod corespunzator cu aparaturi si tehnologie de ultima ora, pentru efectuarea tuturor testarilor si examinarilor necesare in conditii sigure si la standarde inalte.

Intervalul de preturi pentru un pachet de servicii de medicina muncii este cuprins intre 60 lei si 100 lei.

Policlinica beneficiaza de peste o suta de recenzii si de un rating ridicat, multumita serviciilor de inalta calitate pe care le pune la dispozitia pacientilor. Echipele medicale sunt bine intentionate, bine pregatite si implicate in desfasurarea unui act medical ireprosabil, iar echipamentele care se afla la dispozitia acestora sunt de ultima generatie. Astfel, toate testarile si examinarile sunt precise. Cu toate acestea, au existat anumite neplaceri cu privire la atitiudinea inadecvata a personalului de la receptie.

4. Policlinica Dr. Turcin

Policlinica Dr. Turcin din Arad este o alta varianta pe care o poti lua in considerare daca esti in cautarea unui cabinet medical specializat in medicina muncii. Colectivul este pluridisciplinar, activand intr-o gama variata de specialitati, printre care se numara si medicina muncii. In cadrul acestui departament isi desfasoara activitatea medicul primar dr. Sofia Incicau, competenta in prevenirea, diagnosticarea si tratarea pacientilor, indiferent de domeniul in care angajatul activeaza. Aceasta este responsabila de efectuarea testarilor si examinarilor periodice, mai ales in cazul pacientilor care sufera deja de boli cronice survenite din profesie sau care au legatura cu profesia pe care o practica. De asemenea, aparaturile si echipamentele medicale sunt de o performanta inalta, ceea ce inseamna ca investigatiile realizate sunt precise si rapide.

Tariful aplicat pentru serviciile de medicina muncii incepe de la 45 lei si ajunge la 100 lei.

Policlinica dr. Turcin din Arad este apreciata, acest lucru fiind vizibil din rating-ul pozitiv atribuit institutiei medicale. Departamentul de medicina muncii dispune de un medic primar, dr. Sofia Incicau, competenta intr-un act medical de calitate, amabila, profesionista si implicata. De asemenea, aparaturile si tehnologiile utilizate sunt de ultima generatie, ceea ce permite efectuarea unor examinari la standarde superioare. 

5. Clinica Mediqa

Clinica Mediqa este un centru multidisciplinar din Arad, care ofera pacientilor posibilitatea de a opta pentru pachete avantajoase de servicii de medicina muncii. Aceasta a fost infiintata in anul 2012 si inca de la inceput si-a propus sa desfasoare un act medical de calitate orientat catre sanatatea pacientilor. Departamentul de medicina muncii dispune de o echipa experimentata si bine pregatita, formata din dr. Aurora Cojocaru, medic primar in medicina muncii si dr. Loredana Ungureanu, medic specialist in medicina muncii. Printre serviciile pe care acestea le ofera sunt amintite si: examinari medicale la angajare, de adaptare, control medical periodic, reluarea activitatii, monitorizarea pacientilor cu boli cronice, consilierea acestora cu scopul prevenirii bolilor profesionale etc. Principalul scop al specialistilor este sa previna, sa ofere un diagnostic corect si sa indice un tratament eficient. Multumita aparaturii de ultima generatie, investigatiile si examinarile sunt precise.

Pretul pentru pachetul de servicii de medicina muncii si intreprindere incepe de la 50 lei si ajunge la 150 lei.

Buna pregatire, implicarea, pasiunea pentru munca si profesionalismul cadrelor medicale sunt doar cateva motive pentru care clinica Mediqa intra in atentia pacientilor care vor sa beneficieze de servicii de medicina muncii. Pe langa colectivul dedicat meseriei, sectia de medicina muncii este echipata si cu tehnologii moderne si avansate, cu scopul realizarii unor examinari precise. Cu toate acestea, au existat unele nemultumiri cu privire la nerespectarea programarilor.

Concluzii

Cu alte cuvinte, daca te-ai hotarat sa iti schimbi locul de munca si vrei sa colaborezi cu o clinica de medicina muncii in Arad, pentru eliberarea tuturor actelor necesare si pentru efectuarea controalelor solicitate, iti poti indrepta atentia catre institutiile medicale amintite anterior. Fa cunostinta cu un personal medical experimentat, dar si cu noile tehnologii din dotarile clinicilor si bucura-te de un act medical de calitate. Medicul specialist stie cum sa te indrume in cazul in care intampini o problema de sanatate din cauza profesiei pe care o practici, asa ca nu ezita sa ii ceri ajutorul.