Fractura de cap radial: cauze, simptome si optiuni de tratament

Tratamentul poate fi conservator sau chirurgical, în funcție de severitatea fracturii și de prezența leziunilor asociate. Recuperarea necesită de obicei o perioadă de imobilizare urmată de fizioterapie pentru a restabili mobilitatea și forța articulației cotului.

Înțelegerea fracturilor de cap radial

Fracturile de cap radial sunt leziuni comune ale cotului, reprezentând aproximativ o treime din toate fracturile acestei articulații. Aceste fracturi apar la joncțiunea dintre radius și articulația cotului, afectând funcția de rotație a antebrațului și stabilitatea generală a articulației.

Definiție și anatomie

Capul radial este extremitatea proximală a radiusului, care se articulează cu humerusul și ulna la nivelul cotului. Această structură joacă un rol crucial în transmiterea forțelor între antebraț și braț, precum și în stabilizarea cotului în timpul mișcărilor de rotație. Anatomia complexă a acestei regiuni face ca fracturile de cap radial să aibă un impact semnificativ asupra funcției întregului membru superior.

Incidență și demografie

Fracturile de cap radial sunt mai frecvente la adulți, în special la persoanele cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani. Femeile sunt afectate mai des decât bărbații, posibil din cauza unei predispoziții la osteoporoză. Aceste fracturi reprezintă aproximativ 20% din toate leziunile acute ale cotului, fiind astfel una dintre cele mai comune leziuni ale acestei articulații.

Tipuri de fracturi de cap radial

Fracturi Mason tip I: Acestea sunt fracturi nedeplasate sau minim deplasate, fără blocaj mecanic al mișcării. Fragmentele osoase rămân în poziție anatomică, iar tratamentul este de obicei conservator. Pacienții cu acest tip de fractură au de obicei o prognoză bună, cu recuperare completă a funcției în majoritatea cazurilor.

Fracturi Mason tip II: Aceste fracturi implică o deplasare mai mare a fragmentelor osoase, de obicei peste 2 mm, sau o angulare semnificativă. Pot exista blocaje mecanice ale rotației antebrațului. Tratamentul poate fi conservator sau chirurgical, în funcție de gradul de deplasare și de impactul asupra funcției articulare. Recuperarea poate necesita o perioadă mai lungă de reabilitare.

Fracturi Mason tip III: Sunt fracturi cominutive, cu multiple fragmente deplasate. Acestea prezintă adesea un blocaj mecanic semnificativ al mișcării și necesită intervenție chirurgicală. Reconstrucția capului radial poate fi dificilă, iar în unele cazuri poate fi necesară înlocuirea acestuia cu o proteză. Prognosticul este mai rezervat, cu posibilitatea unor limitări funcționale pe termen lung.

Fracturi Mason tip IV: Această categorie include fracturile de cap radial asociate cu luxația cotului. Sunt leziuni complexe care necesită o abordare chirurgicală imediată pentru a restabili stabilitatea articulară și a preveni complicațiile. Recuperarea este de lungă durată și poate implica multiple proceduri de reabilitare pentru a restabili funcția optimă a cotului.

Cauzele și mecanismul de producere a leziunii

Fracturile de cap radial sunt rezultatul unor traumatisme specifice asupra cotului, care pot varia de la căderi simple până la impacturi de mare energie. Înțelegerea mecanismelor de producere a acestor fracturi este esențială pentru prevenire și pentru planificarea tratamentului adecvat.

Căderea pe mâna întinsă: Acesta este cel mai frecvent mecanism de producere a fracturilor de cap radial. Când o persoană cade și își întinde brațul pentru a se sprijini, forța impactului se transmite de la încheietura mâinii prin antebraț până la cot. Capul radial, fiind prima structură osoasă care întâlnește această forță, absoarbe o mare parte din impact, putând duce la fracturarea sa. Severitatea fracturii depinde de intensitatea forței și de poziția brațului în momentul impactului.

Traumatismul direct al cotului: Loviturile directe asupra părții laterale a cotului pot cauza, de asemenea, fracturi de cap radial. Acest tip de traumatism este mai puțin frecvent, dar poate rezulta în fracturi mai severe sau cominutive, în special dacă forța de impact este mare. Traumatismele directe pot fi asociate cu leziuni ale țesuturilor moi înconjurătoare, complicând tabloul clinic și tratamentul.

Leziuni asociate activităților sportive: Anumite sporturi care implică căderi frecvente sau impacturi puternice asupra brațelor prezintă un risc crescut pentru fracturile de cap radial. Exemple includ sporturile de contact, precum rugbiul sau fotbalul american, dar și activități precum patinajul, snowboardingul sau ciclismul montan. În aceste cazuri, mecanismul de producere poate fi o combinație între căderea pe mâna întinsă și un impact direct asupra cotului.

Biomecanica fracturii: Fracturile de cap radial apar atunci când forțele de compresiune axială depășesc rezistența osului. În timpul căderii pe mâna întinsă, radiusul transmite forța impactului către capitelul humeral, concentrând stresul asupra capului radial. Geometria unică a capului radial, cu suprafața sa articulară concavă, contribuie la distribuția inegală a forțelor, făcând această zonă deosebit de susceptibilă la fractură. Severitatea leziunii depinde de magnitudinea forței aplicate, poziția brațului în momentul impactului și calitatea osoasă a individului.

Simptome și prezentare clinică

Fracturile de cap radial se manifestă printr-o serie de simptome caracteristice care variază în intensitate în funcție de severitatea leziunii. Pacienții prezintă de obicei o combinație de durere, limitare a mișcării și sensibilitate localizată în zona cotului.

Durere și umflătură: Durerea este simptomul predominant în fracturile de cap radial, localizată în partea laterală a cotului. Intensitatea durerii variază de la moderată la severă și se accentuează la mișcarea cotului sau la rotația antebrațului. Umflătura apare rapid după traumatism, fiind cauzată de acumularea de lichid și sânge în țesuturile moi din jurul articulației. Această tumefiere poate fi difuză, afectând întreaga regiune a cotului, sau mai localizată în zona capului radial.

Limitarea amplitudinii de mișcare: Pacienții cu fractură de cap radial experimentează o reducere semnificativă a mobilității cotului. Flexia și extensia cotului devin dificile și dureroase, iar pacientul adoptă de obicei o poziție de ușoară flexie pentru a minimiza disconfortul. Amplitudinea de mișcare este limitată atât activ, cât și pasiv, pacientul evitând să miște cotul din cauza durerii și a posibilului blocaj mecanic cauzat de fragmentele osoase deplasate.

Dificultate în rotația antebrațului: Rotația antebrațului, care include mișcările de pronație și supinație, este adesea sever afectată în fracturile de cap radial. Această limitare se datorează rolului crucial pe care îl joacă capul radial în aceste mișcări. Pacienții pot simți durere acută sau un blocaj mecanic atunci când încearcă să rotească antebrațul. Severitatea limitării depinde de gradul de deplasare a fragmentelor și de prezența eventualelor fragmente libere în articulație.

Sensibilitate la nivelul capului radial: La palpare, zona capului radial prezintă o sensibilitate marcată. Această sensibilitate este localizată în partea laterală a cotului, imediat sub epicondilul lateral al humerusului. Presiunea aplicată în această zonă provoacă durere intensă. În cazurile severe, se poate observa o deformare vizibilă a conturului normal al cotului, deși acest lucru poate fi mascat de umflătura țesuturilor moi înconjurătoare.

Posibile leziuni asociate: Fracturile de cap radial pot fi însoțite de alte leziuni ale cotului sau antebrațului. Leziunile ligamentare, în special ale ligamentului colateral lateral, sunt frecvent asociate. Luxațiile de cot, fracturile de coronoidă sau olecran pot apărea concomitent, în special în traumatismele de mare energie. În cazuri rare, pot exista leziuni ale nervilor sau vaselor de sânge din apropiere. Prezența acestor leziuni asociate poate complica tabloul clinic și influența semnificativ planul de tratament și prognosticul.

Diagnostic

Diagnosticul precis al fracturilor de cap radial necesită o combinație de evaluare clinică atentă și investigații imagistice. Abordarea diagnostică vizează nu doar confirmarea prezenței fracturii, ci și evaluarea severității acesteia și identificarea eventualelor leziuni asociate.

Examinarea fizică: Evaluarea clinică începe cu o anamneză detaliată a mecanismului traumatic și a simptomelor pacientului. Medicul examinează apoi cotul, observând prezența edemului, echimozelor și deformărilor vizibile. Palparea atentă a capului radial și a structurilor adiacente permite localizarea zonelor de sensibilitate maximă. Amplitudinea de mișcare a cotului și antebrațului este evaluată, notându-se limitările și punctele de apariție a durerii. Testarea stabilității articulare și evaluarea funcției neurovasculare sunt esențiale pentru identificarea leziunilor asociate.

Imagistica radiografică: Radiografiile standard ale cotului, incluzând incidențele antero-posterioară și laterală, reprezintă primul pas în evaluarea imagistică. Acestea permit vizualizarea fracturii, evaluarea gradului de deplasare și identificarea eventualelor fragmente osoase libere în articulație. În cazurile subtile, semnul pernuței grăsoase anterioare sau posterioare poate indica prezența unei fracturi oculte. Incidențe suplimentare, precum proiecția oblică sau radiocapitelară, pot fi necesare pentru o mai bună vizualizare a capului radial și a altor structuri osoase ale cotului.

Teste diagnostice suplimentare: În cazurile complexe sau atunci când radiografiile standard nu oferă informații suficiente, se pot utiliza metode imagistice avansate. Tomografia computerizată (CT) oferă imagini tridimensionale detaliate ale fracturii, fiind deosebit de utilă în planificarea preoperatorie pentru fracturile cominutive. Rezonanța magnetică (RMN) poate fi indicată pentru evaluarea leziunilor de țesuturi moi asociate, în special a ligamentelor și cartilajului articular. În situații rare, artroscopia diagnostică poate fi utilizată pentru evaluarea directă a suprafeței articulare și a leziunilor intraarticulare asociate.

Opțiuni de tratament

Managementul fracturilor de cap radial variază în funcție de severitatea leziunii, prezența complicațiilor și caracteristicile individuale ale pacientului. Obiectivul principal al tratamentului este restabilirea funcției normale a cotului și prevenirea complicațiilor pe termen lung.

Managementul non-chirurgical

Tratamentul conservator este indicat pentru fracturile nedeplasate sau minim deplasate (Mason tip I și unele tip II). Acesta implică imobilizarea temporară a cotului într-o atelă sau un bandaj elastic pentru o perioadă scurtă, de obicei 5-7 zile. După această perioadă, se începe mobilizarea precoce și progresivă a articulației pentru a preveni rigiditatea. Exercițiile de mișcare pasivă și activă asistată sunt inițiate sub supravegherea unui fizioterapeut. Analgezicele și antiinflamatoarele sunt prescrise pentru controlul durerii și reducerea inflamației. Monitorizarea atentă și reevaluările periodice sunt esențiale pentru a se asigura că fractura se vindecă corect și că nu apar deplasări secundare.

Managementul durerii și măsuri antiinflamatorii

Controlul durerii și reducerea inflamației sunt esențiale în tratamentul fracturilor de cap radial. Medicamentele antiinflamatorii nesteroidiene, precum ibuprofenul sau naproxenul, sunt frecvent prescrise pentru ameliorarea durerii și reducerea edemului. În cazuri severe, pot fi necesare analgezice mai puternice, cum ar fi opioidele, în special în faza inițială post-traumatică sau postoperatorie. Aplicarea locală de gheață în primele 48-72 de ore ajută la reducerea inflamației și a durerii. Elevarea membrului superior și imobilizarea temporară contribuie, de asemenea, la managementul simptomelor și la confortul pacientului.

Intervenții chirurgicale

Reducerea deschisă și fixarea internă: Această procedură este indicată pentru fracturile deplasate sau cominutive de cap radial care nu pot fi tratate conservator. Chirurgul expune fractura prin intermediul unei incizii laterale și repoziționează fragmentele osoase în poziția lor anatomică corectă. Fixarea se realizează utilizând șuruburi, plăci sau broșe, în funcție de complexitatea fracturii. Tehnica permite restaurarea anatomiei capului radial, menținând stabilitatea articulară și facilitând mobilizarea precoce. Recuperarea postoperatorie implică fizioterapie intensivă pentru a preveni rigiditatea articulară.

Excizia capului radial: Această intervenție constă în îndepărtarea chirurgicală a capului radial și este rezervată cazurilor în care reconstrucția nu este fezabilă sau în situațiile de fractură severă la pacienții vârstnici cu cerințe funcționale reduse. Procedura elimină sursa de durere și blocaj mecanic, permițând o mobilizare mai rapidă a cotului. Cu toate acestea, excizia poate duce la instabilitate articulară și modificări biomecanice pe termen lung. Este esențială evaluarea atentă a stabilității cotului și a integrității ligamentelor înainte de a opta pentru această procedură.

Artroplastia capului radial: Această tehnică implică înlocuirea capului radial fracturat cu o proteză, fiind indicată în fracturile cominutive severe sau în cazurile în care reconstrucția nu este posibilă. Protezele moderne sunt disponibile în diferite dimensiuni și materiale, permițând o adaptare optimă la anatomia pacientului. Artroplastia restabilește stabilitatea articulară și permite o mobilizare precoce, reducând riscul de rigiditate. Este o opțiune valoroasă în special pentru pacienții activi sau în cazurile cu leziuni ligamentare asociate. Monitorizarea pe termen lung este necesară pentru evaluarea uzurii protezei și a potențialelor complicații.

Recuperare și reabilitare

Procesul de recuperare după o fractură de cap radial este crucial pentru restabilirea funcției normale a cotului. Acesta implică o abordare multidisciplinară, combinând îngrijirea medicală, fizioterapia și adaptarea treptată la activitățile zilnice.

Îngrijirea post-tratament: Imediat după tratament, fie el conservator sau chirurgical, îngrijirea se concentrează pe managementul durerii și prevenirea complicațiilor. Pacienții sunt instruiți să mențină membrul superior elevat pentru a reduce edemul și să aplice gheață intermitent. Pansamentele trebuie menținute curate și uscate, iar în cazul intervențiilor chirurgicale, pacienții sunt monitorizați pentru semne de infecție sau complicații postoperatorii. Medicația pentru durere și antiinflamatoare este administrată conform prescripției medicale. Mobilizarea precoce, în limitele stabilite de medic, este încurajată pentru a preveni rigiditatea articulară.

Exerciții de fizioterapie: Programul de fizioterapie începe de obicei la scurt timp după tratament și este adaptat în funcție de severitatea fracturii și tipul de intervenție. Exercițiile inițiale se concentrează pe mișcări pasive și active asistate pentru a menține și îmbunătăți mobilitatea articulară. Pe măsură ce vindecarea progresează, se introduc exerciții de întărire musculară și de îmbunătățire a coordonării. Tehnici precum mobilizarea țesuturilor moi și stretching-ul sunt utilizate pentru a preveni formarea de aderențe și pentru a îmbunătăți flexibilitatea. Fizioterapeuții instruiesc pacienții în tehnici de auto-îngrijire și exerciții la domiciliu pentru a continua recuperarea între ședințe.

Calendarul revenirii la activități: Revenirea la activitățile normale după o fractură de cap radial este un proces gradual, care variază în funcție de severitatea leziunii și de răspunsul individual la tratament. În general, activitățile ușoare pot fi reluate după 4-6 săptămâni, cu evitarea ridicării greutăților și a mișcărilor forțate. Activitățile moderate pot fi introduse treptat după 6-8 săptămâni, sub supravegherea medicului. Revenirea la activități sportive sau la muncă fizică intensă poate necesita 3-4 luni sau mai mult. Este esențial ca pacienții să respecte recomandările medicale și să nu forțeze revenirea prematură la activități solicitante, pentru a evita complicațiile sau reaccidentările.

Potențiale complicații: Deși majoritatea pacienților se recuperează complet, pot apărea complicații în urma fracturilor de cap radial. Rigiditatea articulară este o complicație frecventă, care poate fi prevenită prin mobilizare precoce și fizioterapie adecvată. Osteoartrita post-traumatică poate dezvolta în timp, în special în cazul fracturilor severe sau al tratamentului inadecvat. Sindromul de tunel cubital sau leziuni ale nervului interosos posterior pot apărea ca urmare a traumatismului inițial sau a intervenției chirurgicale. În cazuri rare, pot apărea pseudoartroze sau osificări heterotopice. Monitorizarea atentă și intervenția promptă sunt esențiale pentru gestionarea acestor complicații și optimizarea rezultatului pe termen lung.